caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Parlamentul încearcă alegerea președintelui Republicii Moldova

de (6-12-2009)

Parlamentul Republicii Moldova face luni a doua și ultima tentativă de a alege președintele țării.

Singurul candidat este Marian Lupu, susținut de cele patru partide ale coaliției de guvernare, Alianța pentru Integrare Europeană (AIE).

Pentru a fi ales președinte, un candidat trebuie să întrunească voturile a 3/5 dintre deputați, adică minimum 61 din totalul de 101.

În primul tur de scrutin, Marian Lupu a obținut doar 53 de voturi, ale deputaților AIE, cei 48 de deputați ai Partidului Comuniștilor (PCRM) boicotând scrutinul.

În caz de eșec, parlamentul se dizolvă și se convoacă alegeri parlamentare repetate.

Ar fi al treilea scrutin parlamentar în mai puțin de un an, după cele de la 6 aprilie și 29 iulie.

Parlamentul ales la 6 aprilie, în care PCRM avea 60 de deputați, nu a reușit să aleagă președintele, fiind dizolvat, iar alegerile din 29 iulie au produs un parlament în care raportul de forțe s-a inversat, majoritară fiind alianța a patru partide: Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN).

AIE l-a ales pe liderul PL, Mihai Ghimpu, în funcția de președinte al Parlamentului și a învestit guvernul de coaliție condus de liderul PLDM, Vladimir Filat.

AIE nu dispune însă de voturile necesare alegerii lui Marian Lupu, lider al PDM, în funcția de șef al statului, fiind nevoită să atragă voturile a cel puțin opt deputați PCRM, dar până acum nu există semne că acest sprijin ar fi disponibil.
n urma alegerilor repetate ale şefului statului din 7 decembrie 2009, unicul candidat propus din partea unui grup de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) — Marian Lupu, liderul PDM nu a acumulat 61 de voturi, ceea ce înseamnă că Preşedintele Republicii Moldova nu a fost ales. Ca urmare, s-au creat circumstanţe pentru dizolvarea Parlamentului de legislatura a XVIII-a şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Ecouri

  • bnarian: (6-12-2009 la 00:00)

    Republica Moldova (Basarabia)are, cum ştiu mulţi, mari probleme- moştenirea sovietică, economia unilateral dezvoltată şi repartizată deficient ( industria este mai mult în Transnistrtia) demografia – nu ştiu exact, dar românii sunt puţin peste 50%, restul ruşi, ucrainieni, găgăuzi, etc. Un conglomerat care seamănă a minifederaţie. Eu nu ştiu cine susţine actualul guvern, dar poate se vor vedea rezultate mai bune decât până acum. Intrarea în UE , poate, ar fi o soluţie, dar influenţa Rusiei este nu este de neglijat. Nici Ucraina nu se uită frumos la RM, doar i-a luat ieşirea la mare, prin voia lui Stalin, aşa ştiu.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Dan David Autorul lunii decembrie-2009

Şi ploaia s-a oprit Stropii cădeau explodând, Ghiulele albe Pe vârful pantofului. Ce mai rămânea din ei? Toată tristeţea cerului...

Închide
3.93.178.221