Muenchen(urmare din numarul trecut)
Continuam sa fiu palid participant pe lista Rom-Jews, savuram dialogul virtual, am anuntat, spre bucuria lui Adrian Boldan, ca voi petrece Sederul la Ierusalim, la fratele prietenei mele, familie religioasa, apoi imi voi lua zborul spre Paris si Germania. O soprana de coloratura, Edelina Stoian, m-a invitat, daca ajung in Muenchen, sa ne intalnim la un pahar de vorbe (mai tineti minte expresia?). Sigur ca treceam prin Muenchen, evident ca doream s-o cunosc pe Edelina, doar toate drumurile duc la Paris, dupa Louvre voi coti spre dreapta, traseul era gata facut, o vacanta pe cinste. Si totusi…
– Alo, Linda, am nevoie de ajutor, am rezervat bilete pentru Paris, de-abia astept sa vad Turnul Eiffel, dar as prefera sa-mi gasesti doua locuri pentru Muenchen. Chiar daca avioanele sunt pline, as vrea sa-mi revad vechi colegi, sa ajung in Muenchen si apoi pe soselele germane, pana la Duesseldorf, ma asteapta DE, am fost impreuna la gradinita.
– Nici o problema, maine dimineata anulam Parisul, schimbam destinatia, nu vei calatori pe aripa avionului.
– Alo, M., traseul s-a modificat, plecam in Germania, s-o intilnim pe C., au trecut peste 30 de ani, trebuie sa o revad, stii de cat timp ma gandesc la ea. Iar tu, tu vii cu mine, vom avea o excursie de neuitat.
– Stiam ca nu vei renunta, abia astept sa o cunosc, iti simt emotia, dar nu-ti fa iluzii, nu vei regasi fetita de 14 ani. De atatea ori v-ati ratat, ati pasit pe drumuri paralele, a sosit timpul sa inchideti un cerc.
A doua zi, am cerut celor doi moderatori ai listei Rom-Jews, Daniel si Adrian, sa fiu pus, dupa Seder, pe no-mail. Apoi am stabilit etapele expeditiei spre Duesseldorf, bucurandu-ma ca voi trece pe la magazinele Tchibo (de cafea), unde gasesti tot felul de minuni, iar eu, slab de inger, nu pot rezista si ma incarc cu obiecte utile si inutile. Desigur, am telefonat prietenilor si am fixat datele si locurile de intalnire. Apoi am chemat-o pe C. N-am gasit-o. I-am lasat mesaj, voi ajunge intr-o Duminica. Pe 14.4 primesc un e-mail de la ea, ma astepta.
*
* *
Aeroportul din Muenchen mi-e foarte cunoscut, avioanele israeliene ajung intr-o zona periferica, noua, bine pazita, departe de magazine, dar in apropierea birourilor societatilor de inchiriat masini. De obicei mi se da un automobil superior comandei, fiind fidel client la Europcar. Am primit un VW Golf diesel, placuta masina, cu 6 viteze ( la ce slujeste a 6-a?)si in scurt timp am ajuns la hotelul Ibis Nord. Fiind membru Accor mi-am rezervat peste tot la Ibis, e o retea de hoteluri confortabile, nu luxoase, dar curate, stii exact cum arata camera in Germania sau Franta, in Italia sunt ceva mai elegante.
In aceeasi zi in care am aterizat la Muenchen, am cunoscut primul personaj al listei Rom-Jews, incantatoarea Edelina Stoian, m-am intalnit cu prietenul meu Wolfgang, stomatolog din Starnberg, am mers toti patru la restaurantul \”Mario\”, italian, preferatul meu in Muenchen, imi place cam tot ce gatesc ei, de la pizza, la fructele de mare, pestele la gratar, filetul in sos tartufat, chiar si salatele lor au gust si nu-i usor sa gasesti rosii cu gust in restaurantele din Germania. Dar va vorbeam de Edelina, aveam cateva cunostinte comune, mi-a povestit despre ea, eu despre mine, am barfit putin personajele de pe lista, pentru mine acest univers fascinant era o noutate, si azi ma mir cum discuta intre ei oameni din toata lumea, la ore diferite. A gasit imediat un limbaj comun cu M., care era uimita de \” intoarcerea mea\” la dialogul in limba romana, de cautarea unor vechi prieteni, despre care nu-i vorbisem niciodata. Cu Edelina comunic uneori la telefon, ne vedem cu ocazia calatoriilor mele prin Germania, scrie reportaje extraordinare, difuzate la radio Europa Libera.
A doua zi am plecat la Stuttgart, frumos oras, seara am mancat la un alt restaurant italian, cu prietenul meu P., din Karlsruhe si cu Manona, fosta colega, le-am relatat si lor despre Rom-Jews, iar P., care era in acelasi cerc social cu C. si DE, era curios sa afle care au fost intimele mele relatii (la 16 ani) cu doamna de 50 de ani, care, dupa spusele lui, era frumoasa si acum. Stia ca urma sa ne intilnim la Duesseldorf, mi-a povestit o gramada de ciudatenii, cum s-a format acolo un grup de romani, evrei romani si israelieni, care se intalnesc la petreceri si evenimente culturale. Mi-a facut mare placere sa ma revad cu P. si Manona, parca n-au trecut atitia ani, reluam conversatii incepute demult, aminteam de fosti amici, azi fiecare in alt colt al lumii, ne-am promis sa pastram legaturi mai apropiate, dar ne telefonam, totusi, destul de rar.
*
* *
Cunoasteti autostradele din Germania? Sint excelente, poti zbura cu 150 de km. la ora, fara sa simti soseaua, asa ca drumul intre Stuttgart si Duesseldorf nu trebuia sa-mi ia prea mult timp. DE mi-a telefonat la mobil, vrand sa stie cand ajung si daca avem timp sa facem o plimbare la Koeln, sa-mi arate catedrala. Dar, ciudat, desi imi place sa conduc in viteza, VW-ul mergea cu 90 de km. la ora, incetinisem, cautand parca sa ajung cat mai tirziu, de ce oare, asteptasem cu atata nerabdare revederea cu DE si cu C., mai ales cu ea, acum, deodata, totul mi se parea absurd, fara rost, dupa 30 de ani, ce-i voi spune, ce-mi va trezi privirea ei mereu banuitoare, probabil aceeasi din Cismigiul copilariei mele, cand, in spatele liceului Lazar, dupa sarutul de adolescenti, m-a privit in unghi de 45 de grade, parca suparata, dar si uimita de propriul ei curaj, adunandu-si respiratia, ritmica si sacadata, care-mi suna acum in timpane ca Bolero-ul lui Ravel, in timp ce va povestesc despre mine, C., soselele ce ma purtau prin orasele germane, atat de asemanatoare intre ele, la prima vedere, dar ascunzand atatea mistere, cum de nu simt nici o repulsie, doar am luat interviuri supravietuitorilor Holocaustului, de aici a plecat totul, de pe teritoriul acestei tari, atat de ordonata, atat de curata, cum de s-a putut intampla, oare ar putea sa se repete, probabil ca da, oricand, imi scria cineva, de curand, despre \”firescul\” desfasurarii evenimentelor, din aproape in aproape… Aici, in Germania bogata in rauri, paduri, lacuri, castele, eu, fiu de evrei supravietuitori ai Holocaustului, venind dintr-o mica tara arsa de soare, macinata de razboaie, tinta permanenta a atacurilor din presa europeana, parcurgeam, parca in slow motion, traseul Stuttgart – Duesseldorf, la capatul caruia ma astepta o farama din trecutul meu, imagini suprapuse din Romania si Israel, balconul blocului Spicul, Rishon LeZion, presentimentul, timpul care se oprise, aveam peste 51 de ani, dar in jurul meu dansau figuri din trecut, semne de intrebare, o frica inexplicabila, hotelul Ibis, din cand in cand telefoane de la DE, de ce dureaza atat, cand cred ca voi ajunge, ce restaurant prefer, tot unul italian, nu conteaza, principalul e ca vom fi impreuna…
Am ajuns la hotel abia la 5 dupa amiaza, dar l-am anuntat imediat pe DE ca vreau sa ma relaxez putin, ne vom intalni abia la cina. In timp ce M. se odihnea (tacuse tot drumul, lasandu-ma cu gandurile mele), am coborat la barul hotelului, am baut un espresso si am fost nevoit sa aud intrebarile stupide ale fetei de la bar, o croata, care era curioasa sa afle cat mai multe despre conflictul dintre Israel si palestinieni, fiind convinsa ca palestinienii sunt evrei, probabil ca si in limba croata exista expresia \”jidanii la Palestina\”. Eu, politicos, am rugat-o sa-mi explice de care parte s-a situat Croatia in timpul razboiului mondial, ce au \”ei\” cu serbii, cum de o tara care l-a dat pe Drazen Petrovici (mare baschetbalist croat), poate fi in conflict cu tara lui Dalipaghici (alt baschetbalist celebru – sarb), parca era odata un stat numit Yugoslavia, cum de s-a destramat, la fiecare raspuns al ei veneam cu o alta nedumerire, ce crede despre sarbii adunati pe poduri, in timpul bombardamentelor, ce-a ramas din ideile lui Tito, cum s-a purtat Croatia cu evreii in perioada Holocaustului, o zapacisem intr-atata, incat trecuse de la engleza la germana (limba necunoscuta mie), apoi am intrebat-o daca croatii s-au aliat Germaniei naziste, n-am mai asteptat replica ei, i-am aruncat un \”despre palestinieni si Israel continuam maine\”, am urcat in camera, in 15 minute eram pregatit pentru intalnire, care se va incheia in numai cateva ore, eu si M. ne vom intoarce la Ibis, iar maine, maine e o alta zi, vom vizita Duesseldorf, vom incepe drumul catre zona Harz, doar pentru Harz si Goslar venisem in Germania, nu-i asa?
( va urma)