Intr-o disputa amicala cu mai tanarul meu coleg Sebastian Buhai, care sustinea ca ar trebui sa unim rubricile “Economic” si “Politic” intr-o noua rubrica “Economic si Politic”, am facut afirmatia, a carei raspundere mi-am asumat-o nu fara riscul de a-l inversuna un pic pe doctorandul in economie de la Universitatea Erasmus din Rotterdam (si prin aceasta, academic mai calificat decat mine – asteptam un articol de la el!), ca acestea ar trebui sa ramana separate in paginile noastre.
Motivul invocat de mine a fost ca “exista si chestiuni legate de politic fara legatura cu economicul”. Despre reciproca nu pot spune cu certitudine daca este adevarata sau nu, dar invit si aici la opinii – si acestea vor fi bine venite. Doar nu suntem un “grup de dialog” care discutam numai intre noi…
Desigur, la o privire mai atenta si foarte riguroasa, si dintr-o perspectiva cat se poate de realista care incepe in gandirea moderna de la Platon, luand in calcul de exemplu ca “si dragostea trece prin stomac”, afirmatia mea este neadevarata. Dar chiar daca economicul (in viziunea scolii filosofului antic) este legat de Eros (vazut ca summum al dorintelor omenesti, nu doar ca micutul arcas in funduletul gol, obraznic si obsedat doar de sex cum de regula il percepem) iar Eros nu poate lucra SINGUR (ne indeplinim dorintele SI prin altii, nu doar prin noi insine) de unde nevoia de… actiune politica (deci implicand si pe altii), cred ca se poate face totusi uneori abstractie de anumite legaturi intre economic si politic. De dragul unei retorici mai clare, putem aborda politicul in mod distinct si cu efecte benefice asupra celui care are ragazul sa citeasca, sa inteleaga si sa aplice in practica invatamintele care decurg din cunoasterea politicului pur si simplu ca politic, fara legaturi economice, uneori greu de evidentiat. Prin urmare, aceste randuri nu se doresc a fi un argument impotriva relatiei indestructibile intre economic si politic ci doar o invitatie de a vedea unde se deosebesc cele doua, care sunt metodele si vocabularele care le disting.
Scriind cu predilectie despre “lucruri importante si mari” (oare ca sa fim, prin asociere cu propria semnatura, la randul nostru “importanti si mari”?), ne indreptam prea adesea privirea inspre dezvoltarile extensive, specifice globalizarii, in care politicul a depasit de mult granitele statale si s-a transformat in acorduri cu caracter preponderent tehnico-economic si militar. In aceasta “noua ordine” – cum le place s-o numeasca autorilor de pretutindeni, dificultatea guvernelor nu mai provine din a alege o varianta sau alta si a-si defini costurile oportunitatilor in interiorul partidelor si gruparilor pe care le reprezinta in structurile puterii nationale, ci mai degraba in explicarea propriilor populatii de ce se iau anumite masuri politice si nu altele. Altfel, deciziile sunt “la mintea cocosului” – (gen “e clar mai bine in NATO”, “e clar mai bine in UE”) si se bazeaza pe silogisme unanim acceptate: “Toate tarile din NATO sunt protejate si ofera garantii investitionale” (premisa tare) + “Romania are nevoie de investitii ca sa prospere economic” (premisa slaba) = concluzia de mai sus, si asa mai departe. Se poate scrie mult pe tema asta, o fac si o vor face altii, mai bine decat mine.
Dar intr-o societate deschisa, politica nu este doar ceea ce se intampla la nivel international sau national. Intr-o societate deschisa apar firme, unele dintre ele mai influente si mai bogate decat state intregi. Politica este si modul in care o institutie isi promoveaza sau isi pregateste personalul (isi mai imagineaza cineva ca acest lucru este lasat la voia intamplarii intr-o corporatie multinationala?). Politica este si modul in care un grup isi defineste conditiile prin care pot adera membri sau pot fi recuzati. Politica este si modul in care tatal si mama copiilor negociaza daca sa-i dea la cercurile de desen, balet si pian sau electronica, fotbal si calculatoare. Politica este si modul de alocare constienta a timpului personal.
Spre surprinderea mea, copiilor mei li s-a introdus inca din clasa a doua conceptul de “cost al oportunitatii”. Aveti de ales intre un pahar cu suc de portocale si unul cu lapte. Pe care-l alegeti? Sa spunem ca va plac la fel de mult. Este indiferent ce alegeti, dar nu aveti voie decat un pahar.
Ei bine, li s-a spus, ceea ce alegeti se numeste OPTIUNE iar acel lucru la care renuntati se numeste COSTUL OPORTUNITATII. Pai… sa fi fost eu asa destept cand eram de varsta lor… (bineinteles ca n-au priceput in profunzime ce li s-a spus, dar cumva au bagat ei la cap).
Recunosc, e o definire in termeni economici a unei alegeri – prin conceptul de cost – dar in ultima instanta ei incep sa fie invatati de mici cat de legat este politicul de economic.
Si totusi exista acte politice ale caror consecinte economice nu pot fi evaluate imediat, pentru a determina daca s-a facut o alegere buna sau nu. Cum procedam in astfel de cazuri? Ce inseamna corectitudine politica? Cu definim o politica buna in lipsa posibilitatii, la momentul alegerii, de estimare a diferitelor niveluri de gratificatie ulterioara? Exista doar criterii economice de masurare a calitatii deciziei politice sau si criterii morale? Cum evaluam valoarea unei decizii politice pe termen lung (si cat de mult trebuie sa rabdam, la urma urmei) atunci cand o punem de-a curmezisul unei decizii pe termen scurt capabila sa aduca satisfactii imediate?
Iata doar cateva intrebari care vizeaza Politica dincolo de sora ei, Economia, intr-o zona in care cetateanul fie este satul… si se poate gandi o perioada si la altceva decat la hrana si sex, fie are de-a face cu probleme care i se par, subit, din cine stie ce motive, mai importante decat acestea si devine complet pierdut intre optiuni. Nutresc speranta ca se vor gasi autori care sa scrie despre aceste probleme. Daca nu expozeuri semidocte (nivel la care se ridica poate, insasi acest articol – marturisesc, cu autoironie) macar despre experiente paradoxale din viata lor.
Stefan Maier
PS. Pe pariu ca majoritatea politicienilor romani, care nu vad in politica decat un mijloc de propasire economica personala, plus promisiuni economice mediatizate pentru voturi care la randul lor duc tot la propasire economica personala, mi-ar da in cap cu acest articol – daca ar putea.