caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

PSD vrea preşedinţia?

de (8-3-2009)

Dacă ne uităm la declaraţii, la disputele din partid şi la numele vehiculate, răspunsul la întrebarea din titlu pare, mai degrabă, unul negativ. Mai că îţi vine să crezi că înţelegerea „în trei” – PDL, PSD şi Dl. Băsescu –, la care a făcut referire, mai întîi, dl. Ilie Sîrbu, dar care a fost confirmată şi de alte surse din interiorul hipertrofiatului şi cumva antagonicului, dacă nu chiar agonalului partid social-democrat, pare să fi prevăzut şi neprezentarea unui candidat competitiv la prezidenţialele din acest an din partea acestuia. Iar dacă „trista înţelegere”, care a condus la alianţa cumva contranaturii, după cum spun unii, sau la refacerea FSN, cum susţin alţii, n-a avut o asemenea prevedere, PSD se comportă ca şi cum înţelegerea ar fi bătut-o în cuie!

Pentru că numele vehiculate pînă acum – iar de acum încolo e cam tîrziu să mai apară altele – nu-mi dovedesc că PSD chiar are vreun gînd să cîştige poziţia supremă în stat, chiar în statul nostru cu o republică atît de imprecisă. La o primă strigare, în calitate de prezindeţiabili, răsar numele D-lor Mircea Geoană şi Adrian Năstase, cărora se adaugă, nu-mi dau încă seama dacă din postură de „independent” sau de oiţă rătăcită reîntoarsă la turmă, Dl. Sorin Oprescu, glumeţul, dar şi umoristicul primar al Bucurescilor.

În ce-l priveşte pe dl. Năstase, lucrurile sînt clare. După ce Parlamentul a dat liber la continuarea cercetărilor în două dosare penale, al treilea fiind deja în lucru, mă îndoiesc că D-Sa mai are şansă să cîştige o biată titularizare la candidatură, darămite preşedinţia însăşi! Şi asta nu pentru că acuzaţiile de corupţie ar compromite excesiv la noi – Dl. Băsescu a cîştigat alegeri purtînd în spate asemenea acuzaţii! – ci, pur şi cimplu, pentru că dl. Năstase, cu atîta DNA, atîtea cercetări şi atîtea procese pe cap, n-ar mai avea vreme de campanie electorală în partid, nicidecum pe tot cuprinsul eternei, fascinantei, mereu surprizătoarei şi chiar fabulspiritualei noastre ţărişoare. În acelaşi timp, nu susţin că procesele dumisale ar fi instrumentate politic – nu cred că s-ar juca DNA cu asemenea acuzaţii dacă n-ar avea şi nişte probe –, dar cred că ar fi fost mai înţelept din partea-i să nu se fi ascuns după fustele mătuşii şi votul fostului Parlament, deci să se fi lăsat cercetat mai din vreme. Dacă este nevinovat, cum susţine, acum poate ar fi fost clare lucrurile şi s-ar fi putut prezenta cu fruntea sus, iar nu cu spatele la perete, să-şi prezinte eventuala candidatură.

Cît îl priveşte pe Dl. Geoană, ce să spun? Pe fruntea dumisale scrie învins încă dinainte de a cîştiga vreo candidatură la apropiatul Congres al PSD! Ideea de a candida contra D-lui Băsescu ţine fie de un orgoliu nemăsurat, arătat mai degrabă colegilor de partid decît adversarului, fie de porecla cu care l-a blagoslovit Dl. Iliescu. Pînă acum, preşedintele PSD se poate lăuda cu cîştigarea şefiei partidului prin trădarea lui Mitrea şi jocurile lui Hrebenciuc şi prin mandatul luat prin bostănăriile Olteniei, unde i-o fi impresionat pe săteni cu gesticulaţia americănească, de-a dreptul obamaviană. Că Dl. Geoană pare complet inadecvat oriunde l-ai pune, că se loveşte ca nuca de perete cu electoratul carpato-danubiano-pontic, că e artificial pînă la disperare nici nu mai contează. Mai important mi se pare că principalul său contracandidat din toamnă n-a cunoscut încă gustul înfrîngerii electorale, iar după cum arată „opoziţia”, mă tem că nici nu-l va cunoaşte!

Dl. Oprescu? Desigur, aşa cum arată sondajele, cînd e ba în ceafa preşedintelui, ba tinde să i-o ia înainte, pare să aibă mai multe şanse. Dar, după ce consilierii PSD i-au blocat nişte proiecte importante, ca să nu mai vorbesc că partidul i-a refuzat candidatura la Primărie, parcă nu-l văd reîntors la baştină. Iar dacă se decide să lase Primăria şi să candideze în toamnă, tare mă tem că şansele arătate de sondaje se vor diminua. S-or fi săturat şi bucureştenii ăia să-şi tot aleagă primari care se preschimbă peste noapte în preşedinţi sau prim-miniştri. Să presupunem însă că Dl. Oprescu, totuşi, candidează. Dacă se întoarce în PSD, pierde avantajul pe care l-a avut vara trecută, acela al poziţiei de independent. Dacă o face din poziţia de independent, ce-ar cîştiga PSD susţinîndu-l? Nimic, ar arăta doar că nu e în stare să ofere un candidat credibil şi cu şanse. Unul credibil ar avea, dl. Cristian Diaconescu, actualul ministru de Externe, probabil cel mai credibil dintre pesedişti. Dar cu şanse în faţa D-lui Băsescu? Nu. Dar măcar ar putea să arate că e în stare de o schimbare de stil!

Ecouri

  • Aurel Popescu: (8-3-2009 la 00:00)

    Putin probabil sa-si fi facut cineva iluzii privind independenta candidatului Oprescu la Primaria Capitalei. Daca se decide, poate sa candideze cu aceleasi sanse, indiferent ca o face ca independent sau din partea PSD. Pana la urma, din moment ce are o functie in care poate sa demonstreze ce poate, asta are de facut: sa demonstreze!

    Dl Diaconescu are sanse la presedintie, nici cat la Primarie.

    Dar daca PSD isi face curaj si vine cu o solutie interesanta, ca Titus Corlatean sau Victor Ponta, pe care sa o promoveze inteligent inca de acum?

  • Liviu Antonesei: (8-3-2009 la 00:00)

    Cred ca din numele amintite de mine, sanse teoretice are dl. Oprescu, cum arata si sondajele, dar ca „indepedent”, pentru ca asa socotesc si sondajele. Nu cred ca d-nii Ponta sau Corlatean au sanse mai mari – nu pentru ca sint tineri, ci pentru ca mereu au jucat roluri de smecheri, iar in aceasta privinta ii taie nu doar dl.Basescu, ci si dl. Oprescu. N-am spus ca dl. Diaconescu are sanse efective de a cistiga, insa o asemenea candidatura ar arata o schimbare de stil, de la Iliescu, Nastase si alti vanghelioni la altceva….



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Propunere de condamnare a comunismului în Parlamentul European

Mai multe personalităţi din România au repus pe tapet necesitatea condamnării crimelor comuniste în Parlamentul European. La sediul Institutului de...

Închide
18.191.202.45