Despre alt fel de carte vreau sa scriu.
Rock-ul romanesc s-a clasicizat.Incet,incet cei ce au dat nume acestui curent muzical vin si cu marturii scrise.”Phoenix” a dat deja doua carti,amestec de biografie si date extrem de interesante pentru o epoca cand consemnarile in ziarele si revistele vremii erau putine si ….cenzurate.
Intai a fost cartea lui Nicu Covaci “Phoenix insa eu” aparuta la editura Nemira (1994).Este vorba de primul volum care acopera perioada de la infiintarea formatiei pana in 1977 la plecarea din tara.Cel de al doilea este scris si probabil va aparea candva.
Zilele acestea a fost lansat la Timisoara volumul”Blues de Timisoara-o autobiografie Bela Kamocsa”.
O carte despre care excelentul critic literar si eseist care este Adriana Babeti spune :“În ultima perioadă de viaţă, când Kamo era foarte bolnav, a decis să transpună pe hârtie viaţa sa extraordinară. Este o carte foarte interesantă. E important şi ca document despre Timişoara din anii 50 până acum. Kamo a avut o viaţă muzicală excepţională. Este scrisă admirabil, cu mult bun simţ, aşa cum a fost muzicianul”.
Avem doua carti care reconstituie in parte viata rock-ului romanesc si o societatii romanesti din ultimii cincizeci de ani.
Sunt unii care nu mai pot scrie carti.Imi vin in minte acum Liviu Tudan,Mircea Dragan si Dorin Liviu Zaharia.Dumnezeu sa-i odihneasca.
Ceilalti din generatia de aur a rock-ului poate o vor face.Cu cat mai repede cu ata mai bine.Pentru istorie si nu numai.
In loc de copertile celor doua carti vin mai jos cu doua cantari reprezentative pentru cei doi si pentru spiritul Phoenix care vem nu vrem a ramas ,exista si ne raportam la el.
Nicu Covaci intr-un moment de gratie dar si dificil al vietii concretizat in titlul cu sens dublu.
Si Kamo alaturi de formatia inchegata de el si cu care a cantat in general blues si jazz.