caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Păşunismul de ieri şi de azi

de (13-2-2011)
5 ecouri

În perioada interbelică, Eugen Lovinescu a simţit nevoia să intervină în peisajul literaturii noastre vorbind despre modernism. Printre alte deja cunoscute teze ale modernismului lovinescian se numără şi necesitatea întoarcerii literaturii către zona citadină. Evident că o asemenea întoarcere era absolut necesară atunci, într-un peisaj literar ameninţat de ideile literare ale lui Iorga, de sămănătorism şi poporanism.  Să ne reamintim, era perioada în care se afla la mare preţ ideea absurdă că românul adevărat şi fibra naţională se găsesc la sat. Literatura română s-a grăbit să îmbrăţişeze entuziast tendinţa şi ne-am trezit în scurt timp cu texte care aduceau în faţa cititorului galerii întregi de personaje-ţărani, oameni robuşti, cu o viziune sănătoasă, adesea chiar optimistă şi mesianică asupra vieţii (pe linia Goga-Coşbuc). S-au pus astfel bazele unui mit care avea să traverseze deceniile, instaurându-se adânc într-un mental colectiv românesc serios zdruncinat (până la schizoidie) de regimul comunist. În anii ce au urma, desigur, lucrurile au fost distorsionate.

O trecere în revistă se impune. Sămănătorismul apare la începutul secolului XX şi îl are ca principal teoretician pe Nicolae Iorga (atât de puţin inspirat în evaluările sale literare). Sămănătoriştii excelau în paseism (întoarcerea în trecut şi fabricarea unor personaje istorice glorioase, pe model romantic) şi idilism (înfăţişarea unei imagini pitoreşti a satului românesc şi exagerarea frumuseţii traiului cotidian în mediul rural). Iorga îl consideră pe Alexandru Vlahuţă drept cel mai important reprezentant al acestui curent literar. Poporanismul apare la sfârşit de secol XIX şi este teoretizat de Constantin Stere, după modelul narodnicismului rusesc. Poporaniştii promovau, printre altele, ideea ridicării ţărănimii prin cultură (lucru pe care îl făcuseră, înaintea lor, junimiştii lui Maiorescu) şi teoria conform căreia poporul e reprezentat de clasa socială cea mai importantă numeric. În cazul nostru traducerea ar fi: poporul român e reprezentat cel mai bine de ţărănime.

Dacă ne uităm cu atenţie pe cifre şi căutăm şi în documentele vremii, vom constata că ne aflăm în faţa unei ideologii creată cu deplina ignorare a realităţii. În perioada interbelică, rata analfabetismului în România era de peste 80%. Inutil să mai precizez că cei mai mulţi analfabeţi se găseau în mediul rural. Apoi, starea materială şi statusul social al ţărănimii erau departe de ceea, chiar şi conform standardelor vremii, se putea numi decenţă. Cum puteau, deci, aşa cum susţinea literatura de factură sămănătorist-poporanistă, bieţii ţărani apăsaţi de nevoi şi spoliaţi de mai marii vremii (în parte, români şi ei) să ducă viaţa idilică pe care le-o rezervau textele propagandistice? Apoi, uşor de constatat, marile momente ale istoriei naţionale fuseseră gândite şi puse în practică, evident, de elite (dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Unirea din 1918, alegerea unui Rege dintr-o dinastie străină etc.). Rolul ţărănimii în toate aceste evenimente nu putea fi decât unul secundar, de vreme ce, aşa cum am mai spus-o, situaţia intelectuală şi socială a ţăranului român era dezastruoasă. Nu ştia Iorga toate aceste realităţi atunci când vorbea despre sămănătorism? Nu ştiau scriitorii poporanişti că scriitura lor era un fals grosolan, uşor de demontat? Ba da, ştiau cu toţii. Doar că s-au lăsat şi ei antrenaţi de vârtejul secolului XIX, secolul naţiunilor. Literatura e ficţiune şi, în mod normal, nu i se poate imputa falsificarea realităţii pentru că ea este prin definiţie o realitate alternativă. În acest caz, însă, pretenţiile scriitorilor şi teoreticienilor sămănătorişti şi poporanişti erau altele, ceea ce îndreptăţeşte aplicarea unui asemenea criteriu de judecată.

Pe tărâm literar, răul făcut atunci nu e fundamental. În definitiv, valorile literare s-au decantat destul de bine. Cine mai mizează azi pe poporaniştii şi sămănătoriştii Alexandru Vlahuţă, Ştefan Octavian Iosif, Alexe Mateevici sau Nichifor Crainic în dauna poeţilor modernişti (de certă superioritate estetică) Tudor Arghezi, Ion Barbu, Lucian Blaga sau George Bacovia? O precizare: Goga şi Coşbuc nu se înscriu în totalitate în linia celor două curente literare. Aici, s-ar putea ca românii verzi să-mi citeze versul blagian „[…] veşnicia s-a născut la sat”. Le-aş recomanda să nu se lase înşelaţi de acest vers şi să înţeleagă că sistemul filosofic blagian, căruia într-o oarecare măsură i se subordonează şi poezia, e unul de factură modernistă şi nu are nimic de a face cu teoriile literare sămănătorist-poporaniste. În proză, aceeaşi situaţie. Rebreanu este o falsă excepţie. Romanul său „Ion” nu idealizează nicidecum viaţa rurală, ci o prezintă în dimensiunea ei gregară. Aceeaşi situaţie şi cu  „Răscoala”. Canonul literar reţine mai degrabă romancieri ai citadinului, scriitori care nu s-au lăsat atraşi de discursurile păşuniste. I-aş aminti aici pe Max Blecher, Anton Holban, Gib Mihăescu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Hortensia Papadat-Bengescu. Literatura, deci, în timp, a găsit anticorpii necesari pentru a discerne şi a opta între discursul literar ideologic, îmbibat de viziuni idilice ale satului românesc (prelungiri interbelice ale scriiturii de tip Slavici) şi modernitatea citadină, cu interogaţiile ei profunde şi complexitatea discursului literar. O fenomenală intuiţie avusese, înainte, Caragiale, acela care îşi plasase acţiunea tuturor textelor sale (cu excepţia dramei „Năpasta”) în mediul citadin, acolo unde tipologiile umane sunt variate şi complexe.

Ce s-a întâmplat, însă, în mentalul colectiv? Ideile păşuniste au fost şi acolo estompate tot la fel de prompt? Nicidecum. Comuniştii, deşi au încercat (pe alocuri au şi reuşit) de-ruralizarea brutală a României, au preluat ideile păşuniste, în special în etapa a doua de evoluţie a cancerului roşu, etapa naţionalistă. În paranteză fie spus, e ridicol cum comunismul, pornit de la ideile internaţionaliste exprimate în 1848 în celebrul „Manifest comunist” al lui Marx şi Engels, a degenerat în România şi nu numai, în opusul său, adică în naţionalism. Comunismul naţionalist e o atât de mare contradicţie în termeni încât el nu putea să ia naştere decât în minţile înfierbântate (şi atinse grav de o ignoranţă crasă) ale comuniştilor. Ideea că fibra autentică românească se găseşte pe uliţele satului a supravieţuit aşadar deceniilor de comunism, cu nuanţa că, în ideologia oficială, se vorbea despre superioritatea… proletariatului. Figura intelectualului a rămas în mentalul nostru colectiv, de la făurirea statului român şi până acum, una marginală. Că în genere comuniştii dispreţuiau intelectualul e o evidenţă ce nu mai are nevoie de argumente. Amintiţi-vă doar că, expresie a dispreţului total faţă de intelectuali, e deja celebră zicala „unul cu sapa, cinci cu mapa”. Iniţial, zicerea aceasta făcea trimitere la hăţişurile birocraţiei româneşti, dar în timp ea a ajuns să fie tradusă ca formă de a exprima inutilitatea intelectualului în opoziţie cu munca grea, rodnică, cu rezultate palpabile în orice caz, a muncitorilor.

După 1989, avem un alt moment simbolic ce ne spune destul de clar că antagonismul continuă să existe. Mineriadele, căci despre ele vorbesc, au făcut victime în special printre studenţi şi profesori sau printre cei care, având barbă, blugi şi ochelari, erau asociaţi intelectualităţii. Dacă exemplul vi se pare mult prea departe de timpul actual, atunci v-aş invita să vă gândiţi la dispreţul uneori suveran cu care sunt astăzi trataţi in corpore reprezentanţi ai intelectualităţii precum avocaţi, procurori, medici sau profesori. Termenul intelectual însuşi a ajuns să fie folosit deseori peiorativ. Intelectualul e azi un filfizon fără niciun fel de specializare concretă, care trăieşte bine cel mai adesea din bani de la buget… cam asta e imaginea.

Aşadar, pe tărâmul mentalului colectiv, ideile aparent inofensive ale sămănătoriştilor şi poporaniştilor  au dat roade şi au prins rădăcini. Ele, aşa cum spuneam, au fost deformate, desigur, de atâtea decenii de animalizare, decenii în care a fost făurit Omul Nou comunist. Până când rămăşiţele acestui Om Nou nu vor dispărea, mă tem că societatea românească nu îşi va putea recupera punctele cardinale, rămânând în continuare sclava păşunismelor de tot felul, deghizate sub frumoase sintagme precum interes naţional sau patriotism.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sorana Tarmu: (16-2-2011 la 10:55)

    Departe de a sări în apărarea pășunismului în detrimentul urbanului, observ că articolul suferă de o dihotomizare artificială. La țară nu trăiesc doar țărani. Chiar dacă nu foarte reprezentativ, există și intelectualul de la sat, și nu rareori e de același calibru cu cel urban. Să nu uităm că nobilii, de cele mai multe ori educați, care se retrăgeau la țară, o făceau pentru că prețuiau autenticitatea și virtuțile unei vieți bucolice. Ca să nu mai pomenesc că, deși supralicitată și contaminată, valoarea artei populare e incontestabilă.
    Este adevărat că României i s-au ucis în fașă începuturile urbanizării autentice, petrecută în cursul perioadei interbelice (să nu uităm că urbanizarea ține de industrializare), iar apoi catastrofala încercare de desfințare a claselor sociale, idealul comunismului, a dus la o criză a valorilor care ne tarează și azi. Dar de aici la a demoniza țărănimea (care indubitabil a suferit un proces de degenerare mai ales după 1947) și a contesta maxima lui Blaga e o cale mult prea lungă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (16-2-2011 la 11:05)

    Scuzați-mă că trebuie să vă corectez, doamnă Tarmu, dumneavoastră vorbiți despre persoane aparținând clasei de mijloc, nu de intelectuali așa cum îi definește, greșit, marxismul. Un avocat, un medic, un popă sau în învățător nu sunt intelectuali, decât în măsura în care au preocupări similare veritabililor intelectuali, de pildă Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu, Antonesei, Horasangian, etc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Ovidiu Ivancu: (16-2-2011 la 12:59)

    Stimata doamna Sorana Tarmu
    Sa le luam pe rand. Pentru o scurta perioada de timp, elita satului a fost poate una autentica, asa cum ziceti dvs. Dar sunt si multe mituri aici. Cand satele romanesti nu au standarde minime de confort, cand scolile de la sat nu au cateodata grupuri sanitare si apa curenta e greu sa ma convingeti ca, de dragul vietii la tara, oamenii valorosi au dat buluc sa profeseze acolo. Din cate stiu, pe vremea repartitiilor in vremea comunismului, oamenii care absolveau Facultatile cu note mari nu optau pentru mediul rural (decat in cateva dintre filmele artistice comuniste). Cu exceptia poate a unor idealisti, care nu stiu cat sunt de reprezentativ numeric. La ora actuala situatia „intelectualitatii rurale” de care vorbiti dvs. e catastrofala. Profesorii, de exemplu, a caror situatie o stiu, ajung in mediul rural doar pentru ca nu au note sa mearga mai departe sau nu sunt posturi (in acest din urma caz, asteptandu-se eliberarea unuia, deci, predatul la tara e o perioada…tranzitorie).

    Nu am demonizat taranimea. A apartine sau nu intelectualitatii nu e criteriu fundamental de apreciere. Fiecare isi are locul lui in angrenajul social. A fi taran nu e un calificativ si in niciun caz nu l-am folosit depreciativ. Dar de aici si pana a aseza in spatele taranimii romane realizari pe care ea nu le-a putut avea din pricini obiective (rata analfabetismului, de exemplu).

    Nu am negat versul lui Blaga. Versurile nu se neaga, de altfel. Am asezat versul in context. Blaga e departe de poporanism si samanatorism, si acesta e un fapt usor demonstrabil. A cita un vers dintr-un text fara a avea contextul ne duce cu gandul la ideea ca Blaga e si el „pasunist”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorana Tarmu: (17-2-2011 la 15:58)

    @Petru Clej: Cred că nu atât preocupările, cât gusturile definesc un intelectual. Nici eu nu sunt de acord cu definiția marxistă (sau cu marxismul în general). Observați că am precizat că nu pun un semn de egalitate între intelectualul urban și cel rural. Dar intrăm deja în problematica definirii intelectualului, care nu e subiectul articolului de mai sus.
    @Ovidiu Ivancu: Cred că nu ați citit cu atenție comentariul meu. Am încercat să mă exprim cât mai precis. Nu vreau să vă conving de nimic și nu am susținut deloc că oamenii valoroși dau buluc la țară. Sunt foarte de acord că pășunismul e o romanțare ridicolă, în ton cu urbanul prin excelență Topârceanu în celebrul lui poem („Locuința mea de vară/E la țară”, deși nu cred că e nevoie să precizez). Sunt o promotoare a urbanului. Românii au nevoie de virtuțile urbanului ca de oxigen. Provin dintr-un orășel românesc pe al cărui blazon, distinșii săi diriguitori au găesit de cuviință să așeze alături de alte trei simboluri, o vacă, pe motivul că, vezi Doamne, localitatea a fost târg de vite vreme de sute de ani. VORBIM DE BLAZONUL UNUI ORAȘ! Credeți-mă că nu e nevoie să mă convingeți de aberațiile pășunismelor și sămănătorismelor mai mult decât o faceți prin articolul dumneavoastră pe care îl apreciez foarte mult. Doar că am găsit că nu sunteți întru totul just, ceea ce nu face bine cauzei noastre comune.
    Nu „neg un vers”. „Veșnicia s-a născut la sat” a devenit o maximă cu care eu personal sunt de acord – consider că acest vers este legat de apropierea satului de natură – (poate pentru că eu îl consider pe Blaga adevăratul nostru poet național? – dar să nu deschidem, vorba americanului, încă o „conservă cu viermi” 🙂 )

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • caterina scarlet: (28-1-2013 la 07:20)

    Un articol plin de adevăruri demne de a fi trecute într-un program extins de orientare literară.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.225.38.2