14 februarie este ziua Sf.Valentin.
Unii spun că este ziua în care dragostea mijeşte pe buze, în care sufletul zburdă ca un mânz pe o pajişte înfiorată de rouă.
Alţii o văd ca pe o zi obişnuită în care avalanşa de inimioare, răvaşele de iubire şi cadourile extravagante riscă să bagatelizeze intimităţi sufleteşti.
Copilăria iubirii, spasmul neînţeles al căutării sublimului şi nemărginirii atingerii unei arcuiri, sămânţa care-şi doarme somnul de frumuseţe în adâncuri nebănuite …Tot acest ritm etern al vieţii ne întâmpină în prag de primăvară alături de păsările care încep să îşi pregătească cuiburile.
Începând cu anul 1477, englezii i-au asociat pe îndrăgostiţi cu sărbătoarea Sfântului Valentin deoarece în această zi ” fiecare pasăre îşi alege perechea „.
Obiceiul a început prin trimiterea deopotrivă de către bărbaţi şi femei a scrisorilor de iubire către aleşii lor.
Cine a fost Sf.Valentin ?
Vă invit să mergem departe, prin negura timpurilor unde realitatea se împleteşte cu ficţiunea…
În secolul al III-lea Imperiul Roman era condus de un împărat, întruchiparea voinţei divine pe pământ, Claudius Gothicus al II-lea.
Campaniile militare tot mai dese îşi cereau tributul lor flămând în vieţi tinere, iar pacea devenise o clipă de nectar scursă din neatenţia zeilor care-şi întorceau cu trufie spatele muritorilor.
Din ce în ce mai mulţi bărbaţi refuzau să-şi părăsească familiile sau logodnicele pentru a pieri în războaiele de cucerire ale împăratului, zis Claudius cel Crud. Numărul celor înrolaţi devenea pe zi ce trecea tot mai mic. Furios, împăratul a dat poruncă să nu se mai oficieze nici-o căsătorie, iar logodnele au fost anulate.
Legenda spune că deznădejdea a cuprins ca o plagă sufletele celor forţaţi să plece astfel de lângă cei iubiţi, iar unii chiar au murit de dor.
În Roma acelor vremuri trăia un preot numit Valentin. El a atins inima oamenilor obişnuiţi prin blândeţe şi înţelepciune, devenind în scurt timp îndrăgit deopotrivă de tineri şi de vârstnici. Valentin creştina şi cununa în secret tinerele perechi care-şi găsiseră în el nu doar un confident, dar şi un nepreţuit prieten şi protector.
Împăratul, cuprins de furie, a poruncit întemniţarea supusului rebel…
Se zice că însuşi Claudius Gothicus i-a întrezărit esenţa dumnezeiască, interogându-l personal în timpul procesului şi afirmând : ” Ascultaţi vorbele înţelepte ale acestui om ! „.
Valentin a fost condamnat la moarte, fiind martirizat în anul 268 sau 270 în timpul domniei împăratului Aurelian.
Alte surse biografice susţin că a fost închis pentru că a acordat ajutor unor martiri aflaţi în închisoare, iar în timp ce se afla aici l-a convertit pe temnicer redându-i vederea fiicei acestuia.
Astăzi relicvele Sf. Valentin se află în biserica „ Sf.Praxedes” din Roma.
Sărbătoarea Sfântului Valentin a dat naştere de-a lungul timpului multor tradiţii. De exemplu în Anglia copiii se costumau astfel încât să arate a adulţi, colindând din uşă în uşă cântând, iar în Scoţia pe lingurile din lemn se faceau sculpturi în formă de chei şi de inimi, fiind oferite iubitei înştiinţată astfel că era unica „cheie a inimii ” respectivului.
Ziua de 14 februarie poate deveni o invitaţie de a ne reaminti că existăm pentru a iubi, pentru a dărui zilnic lumină şi speranţă celor de lângă noi. „Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima” spunea Gabriel Garcia Marquez…
Astăzi va deveni ameţitoare savurarea unei inimi delicioase…Ne va aminti de copilărie şi de iubirea mamei.
Astăzi o să fie incitant să scrii o felicitare iubitului…Ne va aminti de adolescenţă.
Bucuria de a oferi o floare în miez de iarnă… Ne va aminti că speranţa întinereşte sufletul .
Şi cum unii consideră că ziua Sf. Valentin este o sărbătoare străină meleagurilor româneşti, le reamintesc că doar peste 10 zile vom sărbători Dragobetele, un preambul la Mărţişor… Deja parcurile bucureştene sunt pline de inimioare roşii de catifea, mărţişoare, podoabe de argint , turtă dulce şi de o mulţime de îndrăgostiţi.
Nu am fost nicicand de parere ca dragostea, ca si atasamentul divin, patriotismul trebuie manifestate in exces prin idolatrizare ieftina, comerciala.
Tinand cont de singuatatea abisala prin care lumea isi taraste sufletul, izolat din pricina lipsei de comunicare trebuie sa acceptam si zilele create ca celebrari dedicate nu numai sfintilor ci si bucuriilor pamantesti.
Sfantul Valentin surprinde bucuria indragostitilor de a fi impreuna, de a se avea unul pe celalalt.
Inteleg ca nu tot omul are o reprezentare superioara a sentimentelor sale, dar ce conteaza ? Nu tot omul citeste Platon si nu intelege forta livrescului.
Masele in dorinta lor de a iesi din anonimat recurg la simboluri, kitchuri ieftine, le preiau si se complac (adesea) in ridicolul decorului rosu, roz incarcerat in forma inimii.
Fiecare e liber sa-si aleaga calea in a-si exprima dragostea fata de sufletul pereche, important e ca exista aceasta intentie si ziua de Sfantul Valentin.
Incerc un sentiment de penitenta, departe de sotie si resimt durerea celui din inchisoare, din armata si singura cale de comunicare ramanand epistolele de dragoste necenzurate de ridicol, caci suferinta, sufletul indoliat cad in situatii comice celor ce nu cred in dragoste, fidelitate.
Pasesc printr-un supermarket unde multa lume ne cunoaste.
Cunostinte si vecini cu buchete de flori, sticle de vin, ciocolata si alte cadouri se indreapta catre casele lor si imi ureaza: Happy St. Valentine !
– Ce ai cumparat sotiei tale de Sfantul Valentin ? ma intreaba Glenn, managerul de serviciu.
– Nu spun, e secret ii raspund, si trec mai departe.
Cu greu imi ascund lacrima strecurandu-ma printre cumparatorii galagiosi in ziua indragostitilor si ca pe vremea primei iubiri din adolescenta revine imboldul de a desena inimioare pe orice hartie ori pe caiete…
Dragostea aprinde tot omul chiar si pe batranul Socrate scotandu-l din dialogurile sterpe cat o luna de februarie, si impingandu-l catre patimile cele lumesti.
O parte din frumuseţea acestei zile se află în dezvăluirea laturii sensibile în care sublimezi într-o lacrimă singurătatea inimii înjumătăţite …
Şi nu oricine are tăria şi puterea de a transmite asemenea vibraţii profunde, doar spiritul adânc încercat şi înţelept care ştie că armonia este o pasăre Phoenix ce renaşte din focul dragostei şi din lumina speranţei.
La Roma am văzut pentru prima oară “lacătele dragostei”. Urcam ultimele trepte ale cupolei Catedralei San Pietro şi am tresărit privind la o firidă închisă cu un grilaj de fier de care se aflau prinse între ele lacăte purtând inscripţionate nume…I-am invidiat pe cei care au trăit frumoasa nebunie de a urca până aici pentru a-şi întări legământul de iubire.
Probabil că de undeva, de sus, Sf. Valentin îşi îndeaptă privirea către ezitările, durerile şi nefericirile noastre, patimi care ne răscolesc firea şi care, paradoxal, ne vor apropia într-o bună zi de limanul aşteptărilor noastre….