Din punct de ve dere al sondajelor privind viaţa politică, ne aflăm într-un moment deosebit. În primele 6 luni ale anului, sondajele pri vind intenţia de vot au fost cvasiabsente. Singurul sondaj publicat a fost cel al CURS (fe bruarie), în care situaţia prin cipalelor partide era, în linii mari, neschimbată faţă de ale gerile din toamna anului 2008: PDL – 35%, PSD – 35%, PNL – 18%.
O dată cu arşiţa verii au început să iasă la iveală şi sondajele. În mod ciudat, realizate exclusiv de agenţii foarte tinere (IRES) sau necunoscute până atunci (IPP Data Research, GSS). Aces tea indicau, în iulie, o scădere dramatică a încrederii în primul-ministru şi în pre şe dintele ţării, un dezacord cvasiunanim cu direcţia spre care ne îndreptăm şi, drept consecinţă, a intenţiei de vot pentru partidul de guvernământ: 14% conform INSOMAR, 12% la IPP. Pe baza acestor date, confirmate de alte câteva sondaje ulterioare, s-a tras concluzia că PDL se află în cădere liberă şi că are şan se mari de a împărtăşi, du pă următoarele alegeri parla men tare, soarta PNŢ-CD din 2000. De atunci, tot aud diverse scenarii bazate pe această premisă. Ea este falsă şi voi arăta de ce. Întâi, pentru că s-a trecut cu vederea oprirea căderii libere. Un corp aflat în cădere liberă înregistrează o viteză accelerată; or, din iulie până acum (mai mult de două luni), cifrele din dreptul acestui partid se învârt în jurul a 14-16%. Cu alte cuvinte, a existat, într-adevăr, o cădere liberă din primăvară până prin iulie (probabil între momentul anunţării măsurilor drastice de austeritate şi cel al materializării acestora), care însă s-a oprit pe un palier relativ constant.
Apoi, se uită faptul că PDL ar de ţine, în cazul unor alegeri an ti cipate (din ce în ce mai puţin probabile), avantajul controlului unei administraţii excesiv politi zate, factor care în România con tează (din păcate). Dacă ar avea loc alegeri în viitorul apropiat, scorul cel mai probabil al acestui partid ar fi în jurul a 20%, ceea ce nu l-ar scoate deloc din calculele unei viitoare majorităţi. Numai că, aşa cum spuneam, după eşecul unei moţiuni de cenzură desfăşurate în momen tul de apogeu al nemulţumirii populare, eventualitatea unor alegeri înainte de termen este din ce în ce mai improbabilă. Motiv pentru care datele actuale ale sondajelor trebuie revizuite. Scenariul cel mai optimist pentru PDL porneşte de la ipoteza că, în momentul de faţă, toate animalele din ogradă au fost introduse în casele electoratului. Dacă în anul 2011 se va înregistra o minimă creştere economică (ceea ce e o simplă ipoteză – prognozele gu vernamentale şi cele ale FMI s-au confirmat până acum cam în aceeaşi măsură ca acelea privind producerea seismelor), dacă apoi salariile vor creşte cât de puţin faţă de magnitudinea amputărilor din acest an, iar povara fiscală va fi uşurată fie şi simbolic, discursul guvernamental va redeveni coerent în ochii unei părţi importante din electoratul pierdut în această vară. Cel mai probabil, momentul de in flexiune va fi marcat prin înlocuirea primului-ministru (de exemplu, cu Vasile Blaga), ceea ce va ajuta oamenii să uite ce-i scosese în stradă în vara anu lui 2010. Odată capra scoasă din casă, aerul va redeveni res pirabil pentru cei care nu au fost convinşi de viabilitatea variantelor propuse de partidele din opoziţie. Dacă acest scenariu se va îndeplini, principalul per dant ar fi, probabil, PNL, căci elec toratul de stânga va continua probabil să voteze cu social-democraţii.
Celălalt scenariu este cel în ca re actuala degringoladă din eco nomie va continua încă un an. În acest caz, chiar şi o revenire în 2012 nu va putea salva partidul de guvernământ (se va repeta situaţia din 2000, când, în ciuda faptului că înregistra primul an post re voluţionar de creştere, Convenţia Democrată nu s-a putut salva de la dezastru). În această ipoteză, totul depinde de atitudinea PNL şi PSD. Acestea au formulat, cu ocazia recentei moţiuni de cenzură, un excelent discurs critic, aproape coerent. La un moment dat, în text se propune instalarea unui guvern de criză, ale cărui obiective să fie organizarea alegerilor anticipate şi „stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă”. Din păcate, aici lipseşte sintagma „şi anume”, urmată de două puncte. Deocamdată, se pare că între cele două partide există suficiente divergenţe doctrinare şi conjuncturale încât această completare să nu poată fi scrisă. Dacă ele vor fi depăşite, fie şi temporar, alegerile vor decide care dintre aceste două partide va fi liderul viitoarei guvernări. Dacă nu, pericolul principal con stă în desfăşurarea unor ale geri cu o prezenţă la urne sub 30%. În aceste condiţii, partide eminamente populiste mai vechi (PRM, de exemplu, care în actualele sondaje a depăşit pragul electoral) sau mai noi, create la televizor (după unele sondaje, deja peste 10%), vor atrage un număr de electori naivi, dar vioi, suficient de ma re încât să le permită să facă legea – chiar dacă nu din poziţie majoritară – în viitorul Parlament.