Adrian Păunescu (1943-2010), versificator ingenios (a produs tone de texte în rimă, în zeci de volume cu nume bombastice, tipărite în tiraje umflate de propaganda comunistă), sicofant al dictatorului Nicolae Ceaușescu, agitator abil a unei întregi generații de tineri care au văzut în el de la distanță o deschidere spre libertatea de expresie, a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, 5 noiembrie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București. A fost senator al Partidului Socialist al Muncii 1992 – 1996, al PSD 2000 – 2004 și a candidat la președinția României în 1996. Va rămâne celebru pentru sinceritatea cu care s-a autocaracterizat ca fiind „un porc” – cu referire la etica și morala proprii, bine cunoscute de către cei care au avut ghinionul să aibă de a face direct cu el.
„Despre morti, numai de bine!”
„Dumnezeu sa-l ierte!” („Pentru greselile cu voie, si cele fara de voie.”)
În afară de această platitudine, n-aveți nimic de zis despre Adrian Păunescu, domnule Sin?
Pentru un asemenea articol eliptic nu… Iar pentru dimneavoastră, SPECIAL, am numai platitudini pentru că acestea sînt momelile care vă inviorează spiritul , sper să aveţi replică pentru că numai aşa o veţi publica şi pe a mea …vă ştiu năravul şi lpsa de fair play ,
O zi bună domnule Clej
Era suficient un link al colaboratorului dumneavoastră Domnul Vladimir Tismănenu :
http://www.contributors.ro/cultura/menestrelul-comunismului-dinastic-sau-cine-a-fost-adrian-paunescu/
PS.
Errată :
„dumneavoastră” „lipsa de fair play”
DESPRE MORŢI NUMAI DE BINE !
Domnule Sin, acest răspuns nu face decât să confirme mediocritatea care vă caracterizează, inclusiv ipocritul „o zi bună”. Altfel, e de presupus că un naționalist ca dumneavoastră nu poate fi decât favorabil versificatorului ceaușist proaspăt decedat.
“Despre morți, numai de bine!” Am o noutate pentru dv, domnule Sin. Fardarea morților este o practica absolut penibila. Nu mai suntem in evul mediu, sa ne sanctificam morții, traim in era adevarului şi a limbajului direct. Adevarul e unul singur si nu se cade sa fie cosmetizat, impodobit cu tot felul de ghirlande stilistice. Tot ce-i de ştiut despre acest personaj sinistru, aşa cum a fost el in structura lui de adancime, este de gasit in jurnalul fostei soții, Constanța Buzea, şi nu in „gurile de aur” ale neobositilor limbuti de pe ecran.
Domnule Sin, în afară de tâmpenia pe care o repetați ca un papagal, aveți vreo părere despre Adrian Păunescu? Sau vorba bancului de pe vremea celui pe care îl adula cu o indecență rămasă legendară decedatul versificator, aveți o părere dar nu sunteți de acord cu ea?
Adrian Paunescu, sau omul de pe scena care se arata singur cu degetul, bardul natiunii, capabil de a infuleca un cazan de sarmale si de a bea o damingeana de vin in cateva ore,(am fost martor),un ins care s-a vrut pe masura personajelor pantagruelice ale lui Ion Creanga sau Calistrat Hogas,un fel de buricul pamantului. Parafrazandu-l pe Hans Cristian Andersen in autobiografia sa (in care comenteaza cu amara autoironie calificativul de „maimuta nationala” dat de compatriotii sai), putem spune ca Paunescu (sau Impaunescu) s-a calificat cu mandrie de „porc national”. Pacat de sutele de copaci sacrificati pentru caramizile de mii de pagini intitulate „Opere”, care troneaza si acum prin mai toate librariile Romaniei. Destinul este cel mai bun ecolog.
“Despre morti, numai de bine!”
Cred ca trebuie aplicata cu masura. Trebuie sa se refere la cei care in viata au mai facut si greseli dar nu ticalosii de pe urma carora sa sufere altii si care merita compasiunea si regretul nostru.
Ceva nu e in regula cand putem sa spunem despre un inocent la fel ca si pentru un ticalos ,,sa-i ierte Dumnezeu”.
Avem o raspundere. Pe de o parte, fata de noi insine: sa ne gandim, cand ne bucuram sa comitem ticalosii, care ne aduc sau nu castiguri, ca semenii nostri le vor sanctiona.
Pe de alta parte, avem raspunderea sa nu trecem cu vederea ticalosiile majore comise de semenii nostri. Nu exista nimeni altcineva ,,undeva in univers” sa judece in locul nostru: doar noi pre noi.
Dumnezeu sa-l ierte! nu l-am cunoscut personal, dar indiferent ca pacate a avut, a facut pentru tara noastra mai multe decat multi politicieni mai bine vazuti de majoritatea care i-a ales.
Ce-a făcut Adrian Păunescu pentru țară? A fost un stâlp al regimului național-comunist și a dus pupincurismul ceaușist pe niște culmi ne-egalate de atunci? A spălat zeci de mii de tineri pe creier cu Cenaclul Flacăra? A manipulat sute de mii de creduli cu infecția numită Revista Flacăra? A sprijinit în calitate de senator PSM și apoi PSD guvernele Văcăroiu și Năstase, cele mai incompetente, corupte și antidemocratice guverne de după 1990?
Pt.Sandy Schindler:
1-Doamnă cu tot respectul tradiţia unei naţiuni poate fi in armonie cu postmodernismul iar sintagma citată face parte dintr-un un ritual popular ,o parolă ,dacă vreţi , de trecere intre cei vii şi cei morţi care nu are nicio legătură cu fardarea mortului la propriu ci cu despărţirea de morţi în general…deci nu vă înţeleg înverşunarea diproporţionată
2-„(…)El nu visează,ci acţionează febril,pătimaş,nesăţios,irascibil,nerăbdător,fascinant.Suntem atît de diferiţi încât tocmai acest lucru mă face să sper într-o rezolvare (echilibrare)misterioasă\miraculoasă ori într-un final catastrofal…(…)
[„CREŞTETUL GHEŢARULUI 1969-1971”,Constanţa Buzea (Jurnal)]
Vă doesc o zi bună din inimă
PS.
Cu domnul Clej nu am fost ipocrit ci doar ironic
Adulat de unii sau pus la zid de altii, A. Paunescu ramane o figura imposibil de ignorat a ultimelor decenii. Ca artist, talentul de versificator nu i se poate nega. Totusi, tenta politica si nationalista (uneori desantata, precum clasicul refren „Ca Avram Iancu suntem toti” – sa fim seriosi, eu nu sunt deloc ca el!) a majoritatii creatiilor sale ii refuza dreptul la o „universalitate” de tip eminescian, sa spunem. A-l compara cu Eminescu, asa cum fac multi dintre admiratorii si bocitorii sai este, in opinia mea total deplasat si ridicol. In timp ce Eminescu a „inventat” practic cultura si limba romana moderna si a integrat-o intru-un spatiu mitic deja existent (solutia sa geniala a fost de a „anexa” mitologia populara romaneasca la spatiul Walhalei, facandu-l pe Zamolxes var cu Ondin), Paunescu a versificat numai in mod abil o limba deja existenta neaducand aproape nimic nou din punct de vedere al artei poetice.
Deci, poularitatea enorma de care s-a bucurat ca poet ar trebui mai degraba asociata cu mesajul creatiei sale pusa alternativ fie in slujba glorificarii Carmaciului fie in slujba unor tirade nationaliste („noi nu suntem orfani la curtile Europei” – sper ca imi amintesc cu precizie citatele).
Impactul negativ al mesajului politic si nationalist Paunescian este perfect surprins intr-o recenta declaratie seaca (dar foarte subtila si neiertatoare in fapt) a prozatorului Nicolae Breban:
„Am fost dezamăgit când a intrat în politică, a avut un efect nociv asupra literaturii lui, i-a schimbat timbrul creaţiei. El rămâne un poet extrem de original, dar cred că altceva ne putea da dacă nu intra în politică”
Daca poezia Paunesciana nu ma impresioneaza in mod deosebit, „fenomenul Paunescian” (pe care il identific cu spalarea de creiere a Cenaclului Flacara) este in opinia mea absolut unic si extraordinar. Ati putea sa va imaginati in 2010 o masa de cateva mii de oameni fredonand mesmerizati „Ridica-te Stefane si vezi-ti fii tra-la-la-la-la” avand aerul ca participa la o revelatie Christica? Eu nu. Sa fi fost oare gogorita nationalista a Cenaclului cea care atragea ca un magnet atat de multi tineri? Greu de spus, eu inclin sa cred ca era doar lipsa oricarei alte forme de manifestare. Imi amintesc ca eu insumi fredonam in copilari „Sa fie pace in lume, sa fie pace in lume etc” (care, fiindca veni vorba, „imprumuta” linia melodica a unui cunoscut cantec din folclorul Yiddish, Sholom Alechem)si inteleg abia acum, la maturitate de ce: nu prea aveam alta muzica de ascultat in afara de cateva romante de pe TVR1 care ma adormeau si cateva „slagare” de Corina Chiriac, Angela Similea sau Dan Spataru care, desi melodice, se repetau la infinit si ajunsesem sa nu le mai puteam suporta…
Deci, eu inteleg mult discutatul „fenomen Paunescian” ca fiind rezultatul unui timp aparte in care nu exista nici o alta contra-oferta culturala, doar atat. Despre nostalgie, eu personal nu am nici una si mi-as dori ca un astfel de fenomen sa ramana doar istorie: din fericire, incercarea de resuscitare a cenaclului Flacara prin aiureala „Si totusi iubirea” nu a atras decat cativa „patrioti” imbatraniti si expirati si a sfarsit prin a fi un esec.
Anii 90 puteau oferi alte tipuri de „distractii” si „evadari din cotidian” iar chestiile cu Avram Iancu cazusera deja in desuetudine. Sic transit gloria mundi!
In final, relativ la aura de dizident ce a avut curajul de ai-l infrunta pe Ceausescu, sa fim seriosi. Celebra scrisoare catre Ceausescu a fost, in opinia mea, doar o rabufnire a unui „ego” enorm (Paunescu se voia de toate: bard, poet national, tribun al poporului etc.) si o manevra foarte abila de a castiga popularitate, fara a-l pune in realitate pe semnatar intr-o pozitie primejdioasa.
Deci, fara nici o intentie de a insulta memoria unei persoane trecute recent in nefiinta, sa pastram termenul „dizident” pentru cei care si-au lasat oasele la Canal, Aiud sau Gherla.
Domnule Sin, vă afundați din ce în ce mai mult în ridicol, citând din jurnalul Constanței Buzea 1969 – 1971 (!!!!!!!!!!!). Păi de ce nu menționați și ce repeta în continuu (după 1989) Adrian Păunescu: că tatăl lui fusese membru PNL înainte de 1947? Dar vă înțeleg, în admirația dumneavoastră pentru o canalie ca Adrian Păunescu sunteți obligat să faceți ce zice proverbul: „Când iubești un rahat, trebuie să-l aperi de muște”. În rest, se pare că sunteți un papagal programat: „De morți numai de bine”, „Vă doresc o zi bună” și altfel de asemenea baliverne. Nu observați cât de mediocru apăreți pe această pagină?
Îmi aduc aminte prin anii ’80 când avea emisiunea „Antena vă aparține”, circula un banc: cineva îl recunoaște pe stradă pe versificatorul ceaușist și-i spune: „Dumneavoastră sunteți Adrian Păun?”, „Nu domnule”, îi spune ofensat bardul, „eu sunt Adrian Păunescu, nu urmăriți emisiunea Antena vă aparține?”, „Nu că eu închid repede televizorul…”.
Domnule Burghelea, ați uitat să menționați calitatea de microbist a lui Păunescu: cum Steaua era echipa lui Nicolae și Valentin Ceaușescu, Dinamo a Securității și Sportul Studențesc a lui Nicu Ceaușescu, rămânea doar Rapidul. A scris imnul clubului, pe care nu-l cânta nimeni pe stadion, unde a și fost huiduit așa cum a fost ulterior umplut de scuipat la gardul Ambasadei SUA în decembrie 1989.
Domnule Clej, aveti perfecta dreptate. Completarea dumneavoastra este in deplina consonanta cu afirmatia mea de mai sus, A. P. era in „tot si in toate”! Sa vedem in ce masura A. P. va trece „proba timpului”, mai exact cine isi va mai aminti despre el peste zece ani. Eu inclin sa cred ca se va pierde in uitare, dar sa vedem…
Apropo de ,,proba timpului”, gandul ma duce la comentariul (cu sensuri involuntare) pus pe internet de curand de un fan al lui Paunescu, citez ,,ca si (sic!) poet, e genial”. Ma scuteste de prea multe comentarii. Probabil ca aceasta e audienta care il poate propulsa in eternitate.
Am respect pentru cei a caror inima a vibrat la auzul unora dintre versuri (nu mai spun care, sa nu mai intarat pe nimeni). Oameni suntem cu totii… Dar am avut ocazia sa fiu in preajma lui o scurta durata si ma infiorez si acum de concentrarea de ura fata de semenii sai (in contrast cu ce canta) pe care o putea arata acest om. Avea la dispozitie 40 de suflete din Cenaclu cu care nu pierdea ocazia sa faca tot ce-i trecea prin cap. Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost daca ar fi avut acele 23 de milioane in continua scadere. Dupa aceea mi-am interzis orice slabiciune fata de creatiile lui lacrimogene. Nicio pierdere: exista intotdeauna un Filipide, un Nichita Stanescu, lista e lunga, de suflete inocente de a caror creatie te poti delecta fara mustrari de constiinta. Umila mea parere.
. fiecare opera este un autoportret
. poezia lui Adrian Paunescu este un amplu autoportret care scoate la iveala dezordini intelectuale, inconstanta, probleme psihice
. poezia lui este ca mai toate poeziile care nu ating adevaratul sens al notiunii de poezie, o complilatie de cioburi frumos colorate care dau impresia valorii
. compilatii care nu au atins niciodata treapta cea mai inalta a unitatii
. in poezia lui se sare de la o ideea la alta fara a se inchega un mesaj clar, fie el liric, filozofic, sau de alta natura
. este poezia grabita, necizelata ca mai toate poeziile scrise in acest stil
. geniile autentice in oricare domeniu manifestat nu s-au grabit niciodata!
. Michelangelo Buonarroti, Mihai Eminescu, Leonardo Da Vinci …..
. parcurgeti vietile acestora sa vedeti cum s-au nascut operele lor, fara graba, cu multa cizelare, cu indelungate opriri si reveniri pentru ca se simtea neterminat ce era de spus
. cit le-a luat sa produca ceea ce posteritatea a numit pe buna dreptate CAPODOPERE ale umanitatii
. am aflat ca mormintul lui Adrian Paunescu va fi la picioarele lui Mihai Eminescu. ADN-ul a ceea ce a mai ramas fizic din ceea ce a fost spiritual cel mai mare poet roman Mihai Eminescu se va rasuci in mormint cind va vedea ce ADN – va dainui pentru totdeauna la picioarele sale .
. cind ai in mina un mar stricat, dai la o parte stricaciunea si maninci restul
. ei bine, cind este vorba de oameni, imi este imposibil sa aplic principiul
. imi repugna atit de tare incit mi-a fost imposibil sa ma apropii vreodata de ce a fost bun in el
. oricit de bun ar fi un om, intr-o zi ce rau in el te va atinge!
In cenaclul Flacara, Paunescu isi manifesta plenar paranoia
Era ceva care ma cutremura, care imi repugna intreaga fiinta
Eram la Costinesti intr-o vara cind se auzea pina pe plaja urletele paranoice ale cenaclului. Imi facea un rau extraordinar, indescriptibil. Era insuportabil si ma uluia frenezia oligofrenica care razbatea de acolo.
NU, nu va pot descrie cit de rau imi faceau acele sunete cutremuratoare. Nu imi imaginam ca Pamintul a putut sa dea a rod la asa ceva. NU,NU.NU! Este indescriptibil!
Iată ce am primit prin email de la Vlad Solomon:
„Vă mulţumesc”
de Adrian PAUNESCU-poezie dedicată lui N.Ceauşescu
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă (…)
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească, (…)
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!» (…)
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune. (…)
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”.
Pus în faţa scrisorii, Păunescu a declarat că nu se dezice de ceea ce a scris acolo deoarece Nicolae Ceauşescu a avut „o parte extrem de importantă de contribuţie la istoria României” şi a amintit de „independenţa naţională” şi „cultura naţională” susţinute de Ceauşescu. Totodată, a mărturisit că l-a iubit sincer pe Ceauşescu.
Aș vrea să știu ce părere au adulatorii post-mortem ai versificatorului ceaușist?
As vrea si eu sa stiu ce parere aveti despre parerea aproape identica, despre Ceausescu, a presedintelui care a condamnat oficial comunismul.
„Dacă el stătea numai 10 ani, era un mare preşedinte în istoria românilor”, a spus Traian Băsescu despre Nicolae Ceausescu, la postul TV B1, in cadrul emisiunii „Nasul”. Si asta nu s-a intamplat in anii optzeci, ci in 2010, in ziua de joi, 4 noiembrie, la nici patru ani de la fariseicul „act istoric” de condamnare a comunismului in Parlamentul Romaniei.
Ce diferente majore vedeti intre „Ceauşescu a avut o parte extrem de importantă de contribuţie la istoria României” si „dacă el stătea numai 10 ani, era un mare preşedinte în istoria românilor”?
Sau sunteti adeptul sincer ( nu, vai!, ipocrit) al zicerii latine „Quod licet Iovis non licet bovis’?
P.S. Este sinistru ce se intampla la moartea lui Paunescu, si aici, pe site-ul revistei ACUM, si la televiziunile „mogulilor”. Reductionismul, parti-pris-ul fanatic, mediocritatea cu pretins staif, delirurile la fel de bine sitematizate, dar de sensuri contrare, arata in ce stare de scizofrenie a fost adusa societatea romaneasca de niste mass media nu doar lipsite de echilibru si responsabilitate, dar si in cardasie cu lumea politica, ale caror trompete au devenit.
Domnule Marin Mânzatu (dacă într-adevăr așa vă numiți), care este legătura dintre Traian Băsescu și Adrian Păunescu? Ca ce chestie o menționați? Faceți comparație între o afirmație a lui Traian Băsescu spusă în 2010 (nu știu în ce context) care bineînțeles că poate fi discutată și „opera” unui stâlp al regimului național-comunist al lui Ceaușescu, care a dus pupincurismul pe cele mai înalte culmi? Ori aveți mintea năclăită de ură împotriva lui Traian Băsescu (și repet, revista ACUM nu se va transforma în spațiul unei mediocre dispute pro și anti-Băsescu), ori sunteți un fanatic apărător al regimului național-comunist (se poate deduce și din iritarea față de raportul Tismăneanu pe care o afișați). În orice caz, a-l apăra azi pe Adrian Păunescu nu e o dovadă nici de echilibru, nici de responsabilitate, ci de o completă spălare pe creier național-comunistă, iar comparația cu Traian Băsescu e de-a dreptul elucubrantă.
Și pe urmă pomeniți de „moguli”, păi nu sunt ei aceia care erau de aceiași baricadă cu Păunescu, pe vremea împușcatului, iar mai recent chiar colegi de parlament între 2000 – 2004 în alianța PSD – PC?
PS N-ați răspuns la întrebare: ce părere aveți despre poezia citată? Dar despre pupincurismul asiduu, de peste 20 de ani, practicat de Păunescu la adresa lui Ceaușescu?
Sunteti penibili! Ce nevoie aveati de acest articol? Pentru a improsca venin pe memoria unui om abia trecut in nefiinta?
Domnule Marin Manzatu, bateti campii cu o mare lipsa de eleganta. Retorica dumneavoastra de om cult (mare latinist) dezgustat de presa „mogulilor”, in care introduceti si revista ACUM fara nici o dovada, „dea-mboulea” (am dat jos staiful),presa care delireaza sinistru la moartea marelui Adrian Paunescu si sufla in trompeta politica a puterii, care a adus Romania la schizofrenie, ne convinge ca sunteti un biet nostalgic acrit si paranoic, care vrea sa-si urle mesajul de ura si pe situl acesta. Nu a-ti reusit decat sa ne intristati. Ca terapie pentru suferinta dumneavoastra v-as sugera sa adunati cativa tovarasi din blocul dumneavoastra si sa faceti din cand in cand cate o sedinta de partid. Nu-i asa ca va lasa gura apa dupa o cuvantare? V-ar prinde bine si la ulcer, v-ar mai incalzi putin, ca de! Vin vremuri grele.
Doamna Plopeanu, indraznesc sa va cer o clarificare a pluralului „penibili” folosit in ecoul dumneavoastra. Va referiti la editorii revistei Acum care au indraznit sa abordeze subiectul, la cei care au scris ecourile de mai sus (printre care ma numar si eu) sau…si la unii si la altii deopotriva?
In articolul initial si in parte din ecourile de mai sus, nimeni nu a improscat cu venin pe nimeni. Aici, echipa „Acum” a avut o atitudine foarte corecta postand in egala masura si ecourile unor nostalgici ca dumneavoatra si oferindu-le autorilor lor aceeasi sansa de a-si sustine punctele de vedere -impresia mea este ca nici unul nu a reusit acest lucru.
O analiza riguroasa si documentata a unor oameni si fapte asa cum au fost ele, fara derapari lacrimogene, puseuri nationaliste si cuvinte bombastice inseamna doar a intelege si a asuma o istorie recenta.
Ce va deranjeaza de fapt aici? Ori ne doriti pe toti o masa de „cenaclisti” spalati pe creier care il confunda pe Paunescu cu Eminescu si de ce nu Byron, Schiller, Goethe etc. jurand sa aparam Ardealul de „unguri”?
Daca doriti totusi sa folositi cuvantul penibil, incercati sa il folositi la singular de data aceasta, dupa ce veti fi citit cu atentie poemul postat mai sus de Domnul P. Clej.
Cand eram in clasa a 5-a, profesorul de limba romana i-a semnalat alarmat pe parintii mei ca citesc din Adrian Paunescu, dar le-a spus, totodata, ca nu va trece mult si ma voi indrepta cu cititul catre inalta valoare a poeziei. Asa a fost !
Doamna Plopeanu,
Cuvintul „om” referitor la versificatorul Pauneascu, fierul de lance al propagandei ceausiste pentru tineret, nu poate avea decit un sens biologic. Pentru a evita confuziile semantice, eu as sugera utilizarea termenului de „biped”. Biped a fost, OM nu !