Miercuri, 22 septembrie, Senatul – ca primă cameră sesizată – a respins cu 37 de voturi contra, 13 voturi pentru şi 7 abţineri propunerea legislativă privind comemorarea dezrobirii romilor, în data de 20 februarie a fiecărui an.
Propunerea – elaborată de Vasile Ionescu, preşedintele Romathan, şi iniţiată prin Subcomisia Parlamentară pentru Romi, condusă de deputatul Nicolae Păun, – prilejuise dezbateri aprinse şi fusese retrimisă la Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi, după ce senatorul PNL Puiu Haşotti criticase utilizarea termenului de rom şi sugerase înlocuirea lui cu cea de ţigan.
Deşi la comisia de resort s-au introdus două amendamente, unul vizând schimbarea titlului legii din „Comemorarea dezrobirii romilor” în „Comemorarea emancipării ţiganilor”, iar celălalt privind eliminarea prevederii ca Ministerul Educaţiei să aibă obligaţia de a introduce în programa şcolară perioada de robie a ţiganilor din România, senatul a respins proiectul de lege.
Senatorul Haşoti şi-a anunţat votul contra menţionând că nu are niciun fel de antipatie faţă de niciun fel de neam, de popor. Puiu Haşoti a mai arătat că termenul „ţigan” nu are nimic peiorativ, că el provine din greacă şi înseamnă „străin de neam” şi că se regăseşte şi în limbile germană, maghiară, franceză, etc. Parlamentarul a fost de părere că în perioada regimului Iliescu s-a făcut greşeala de a accepta schimbarea denumirii etniei, din ţigani în romi. Senatorul Haşoti a mai menţionat că romii nu au fost înrobiţi de români ci au sosit în ţară în veacul al XIII-lea ca robi tătari.
Senatorul Radu Berceanu a precizat că măsura de schimbare a denumirii fusese luată în urma unei rezoluţii a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care nu s-a bazat, la vremea respectivă, pe „lucruri prea ştiinţifice”.
El şi-a exprimat opinia că prin adoptarea acestui act normativ România nu trebuie să facă un pas către o direcţie pe care nu o poate susţine ştiinţific, chiar în condiţiile în care ne aflăm într-o perioadă în care există sensibilităţi pe plan european în privinţa romilor.
Intradevar, proiectul a fost propus de mine (VASILE Ionescu)prin Subcomisia Parlamentara pentru Romi condusa de deputatul Nicolae PAUN), asa ca eroarea, „Nicolae Paun” nu e chiar neadevarata. Nu ne impacientam ca a fost respinsa, Sclavia si Holocaustul romilor din Romania trebuie sa intre in constiinta publica, macar pentru a putea astfel explica retardul socio-economic dintre romi si romani, nevoia de actiune afirmativa etc.
Domnule Vasile Ionescu, vă invit să scrieți un articol pe această temă pentru revista ACUM.
Domnule Vasile Ionescu, multumesc pentru rectificare. Am introdus precizarea in articol.
Este ingrijorator ricoseul constant al oricarui fel de discutii contstructive despre romi in zon denumirii ,,tigan” in locul celei de ,,rom”. Asta are un efect permanent de blocaj si de capcana. Orice discutie lansata legata de romi, pe o cu totul alta tema, se prabuseste direct in aceasta galceava. Despre fondul problemei ridicate se aduc rareori pareri.
In ce priveste ,,eliminarea prevederii ca Ministerul Educaţiei să aibă obligaţia de a introduce în programa şcolară perioada de robie a ţiganilor din România” mi se pare o intorsatura cinica. Nu inteleg cum poate fi motivata. Daca vom continua sa predam istorie cosmetizata, exclusiv cu ,,eroi nationali” si ,,traditii glorioase” vom nenoroci si generatiile viitoare iar trecerea de la atitudinea pasiva rasista la ne-rasismul constient asumat va fi imposibila. In situatia asta, in lipsa alfabetizarii sociale a celeilalte parti, complementare, a romanilor, trimiterea in bloc la scoala a romilor neintegrati (in lipsa motivarii) nu va da niciun rezultat.
,,El (Radu Berceanu) şi-a exprimat opinia că prin adoptarea acestui act normativ România nu trebuie să facă un pas către o direcţie pe care nu o poate susţine ştiinţific”.
Ce bazaconii mai sunt si astea?? Unde scrie ca legile adoptate de parlament trebuie sa aibe ,,sustinere stiintifica”??
Bun, daca, dupa doua decenii (care in acest context sunt o vesnicie) ar fi fost macar scrisa o istorie corecta (stiintifica) atunci s-ar fi putut face pur si simplu referire la acel capitol din ea (chiar titlul) si institui o aniversare a evenimentului exact asa cum e denumit si descris in manualele (care se vor stiintifice) de istorie. Ar fi fost mai ,,stiintific”, dar ia stiinta de unde nu-i cand e nevoie de ea.
Pe de alta parte, parlamentul, blocand propunerea, ia decizia, nestiintifica (!) sau de obturare a stiintei istoriei, de a nu introduce dezrobirea romilor in manualele de istorie.
Poate domnul Ionescu poate descalci ceva din chichitele acestei intamplari meschine.
Domnule Petrineanu,
unele lamuriri le gasiti la adresa http://webapp.senat.ro/pdf/10L297LG.pdf, unde e publicat avizul Comisiei pentru Drepturile Omului.
Ieri parul meu lins s-a ridicat maciuca si tensiunea mea mica a urcat in pod cind i-am ascultat pe Berceanu si Hasoti. Votul senatului este revoltator. Acestia doi si parlamentarii senatului care au votat acum impotriva comemorarii dezrobirii si cei care s-au abtinut sunt mai putin emancipati decit Divanul Obstesc al Moldovei care a adoptat „legiuirea pentru desfiinţarea sclaviei”, pe baza unui proiect de lege elaborat de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu in data de 22 decembrie 1855. Care e mesajul lor? Ce ar fi stiintific sau nestiintific intr-un act istoric? Se indoiesc ca ar fi fost dezrobiti romii? Adevarul e ca tot ce s-a facut atunci – la insistentele celor doi oameni luminati, dar si ale diplomatiei europene – nu a fost suficient ca sa imbunatateasca soarta celor inrobiti, dar a fost inceputul acordarii de drepturi. Ce se contesta, ca au si ei dreptul, ca noi toti, sa se bucure de drepturile cetatenesti? Nu e treaba politicienilor alesi sa decida denumirea, ci dreptul acestei etnii. Treaba majoritatii e sa accepte denumirea care convne minoritatii. Ca noi ceilalti suntem mai obisnuiti cu termenul de tigani, e adevarat, cu asta am crescut, ca si ei de altfel, dar cu foarte putina straduinta ne putem obisnui si cu denumirea de rom. Pina cind un neam va fi tratat de sus, se va crea in el frustrare, ceea ce conduce la iritare, nervozitate, agresiune si autoagresiune. De ce ii doare pe „alesii neamului” sa faca un mic gest de respect fata de o minoritate?
Chiar dacă nu vrem, lumea se loveşte deja de cu problema romilor (ţiganilor). Integrarea şi nicicum asimilarea lor în societăţile europene, este una din problemele cheie cu care se confruntă bătrânul continent în secolul al 21-lea. Dispreţul şi ura faţă de cea mai numeroasă minoritate etnică din Europa, nu este specific numai României, ci este prezentă fără nici o excepţie în toate ţările, dar mai ales în ţările postcomuniste, care abia de 20 de ani au început să cunoască mai de aproape, viaţa şi problemele sociale din statele cu tradiţii democratice seculare.
Eu trăiesc în Ungaria,unde în ultima vreme nu a trecut nici un trimestru fără atrocități comise împotriva acestei etnii, atrocităţi soldate din păcate cu numeroase victime onmeneşti. Nici comunitatea maghiară nu s-a trezit încă la realitate. Ca dealtfel şi în România există mulţi politicieni care în loc să dea exemple pozitive maselor încă adânc străpunse de ideile unor dictatori ca Adolf Hitler sau Iosip Djugaşvili zis Stalin, de dorinţa obţinerii unor voturi în plus, aţâţă lumea împotriva romilor. Respingerea acestui proiect de lege va rămâne în istorie ca o mare ruşine a României, dar să sperăm că nu s-a rostit încă ultimul cuvânt.
Sper sa-mi fac timp sa scriu ceva, pana atunci un Cronograf:
Date privind Robia/Sclavia in Tarile Romane
1369, prima atestare documentara a robiei rromilor pe teritoriul romanesc (Dan I Voievod reintareste ctitoriei sale, manastirea Vodita, dania de”40 salase de atigani”, intr-un act datat in anul 1385, 3 octombrie)
1570, prima atestare documentara a vinzarii de robi („Tampla lautar, Stanciu lautar si Rustea lautar”)
1612, Dumitru se vinde „dirept un cal si dirept 600 bani (aspri) si mi-au dat fier, 20 oca, drept 200 bani, de mi-am facut ciocane si mi-au dat o pereche de foi drept 1 galben, si am mai luat eu Dumitru tiganul ughi sase de m-am platit de un Turc, ce mi-a cazut asupra”
1641, Ionascu fecior lui Ursu Piscoaei este vindut „drept un poloboc de miare, pretuit drept zece galbeni, cu feciorii lui ce-i va avea”
1646, starea materiala paupera a robilor face ca Pravila lui Vasile Lupu sa stipuleze: „Tiganul, sau tiganca lui, sau copilul, de va fura o data sau de doua ori si de trei gaina, gisca sau alt lucru micsor, sa se iarte; iara de va fi alt lucru mai mare furat, sa sa cearte ca si fiece fur”.
1712, anul atestarii robiei rromilor in Ardeal
1760, inceputul programului de asimilare fortata a rromilor din Transilvania,decis de imparateasa maria Tereza
1766, domnitorul Moldovei, Grigore III Ghika, si domnitorul Constantin Mavrocordat, în Ţara Românească, printr-o anaforă domnească, interzic dreptul stapanilor de a despărţi robii (copiii de părinţi ori soţii între ei). In Sobornicescul Hrisov se intareste interdictia casatoriei mixte: „De se va dovedi, dupa facerea nuntii, ca unul dintre soti este rob, se desparteste nunta indata, ca si cum s-ar fi intimplat moarte”
1783, iunie, 19, imparatul austro-ungar Iosif al II-lea desfiinteaza robia in Bucovina
1785, imparatul austro-ungar Iosif al II-lea desfiinteaza robia in Ardeal
1800, egumenul manastirii Govora da „o fata de tigan schimb pentru o pereche de tingiri de arama”
1814, in Codul Calimach se intareste interdictia casatoriilor mixte: „Intre oameni liberi si robi nu se incheie casatorie”
1831, 28 aprilie, în Ţara Românească, Obşteasca Adunarea Extraordinară de Revizie, întocmeşte un „Aşedement ce priveşte la depărtarea şi petrecerea întru rătăcire a clasului Ţiganilor Statului şi ai mănăstirilor şi ai tuturor celorlalti particulari de obşte”, prin care romii nomazi (ne/totzi, in numele unei “statorniciri”/ sedentarizari silite au fost reinrobiti sau expulzati din tara.
1831, 1 iulie, Regulamentul Organic, prima constitutie a Moldovei si Munteniei, reintareste statutul de sclav: „Tiganul este o persoanã ce atarnã de altul cu averea si familia sa” („Reglement pentru statornicirea ţiganilor”, cap. II)
1834 – 1835, în Ţara Românească, in cadrul utopicului Falanster din Scaieni / Prahova, creat vremelnic de Theodor Diamant, mai apoi distrus de stat, conform ideilor fourieriste, rromii erau considerati egali in drepturi
1837, în Ţara Românească domnitorul Alexandru D. Ghika are iniţiativa de a-i repartiza boierilor pe robii domneşti pentru a li se da pământ de muncit;
1839 – în Moldova se dă dreptul robilor la răscumpărare;
1843, 22 martie, în Ţara Românească a fost adoptată întâia lege, promulgată de domnitorul Gheorghe Bibescu, ce privea „desfiinţarea dajnicilor de sub administraţia Vorniciei temniţelor şi trecerea lor sub administraţia ocârmuirilor de judeţe”, prin care se ştergea robia unei număr mic de romi.
1844, 31 ianuarie, in Moldova, domnitorul Mihai Gr. Sturdza, promulga legea privind „Regularisirea ţiganilor mitropoliei, a episcopiilor şi mănăstirilor în deobşte” – robii „mănăstireşti” („duhovniceşti”) care aparţineau bisericii si robii ” domneşti”, ai Statului, nomazi ori sedentari – deveneau liberi.
1847, 11 februarie, în Ţara Românească, tot în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, la adoptarea legii de emancipare a robilor ce aparţineau aşezămintelor publice, bisericilor, mănăstirilor, episcopiilor, mitropoliei.
1848, 11 iunie, în Ţara Românească, prin art. 14 din Proclamaţia Revoluţiei, robii particulari (boiereşti) sunt declarati liberi, dar prin inabusirea Revolutei actul dezrobirii este lovit de nulitate. “Cu toată lovirea dată sclaviei, au mai urmat a-şi purta lanţurile, deşi mult uşurate prin ideile noi şi prin îmblânzirea moravurilor /…/ “ (Kogălniceanu 1891, 27).
1850, 22 noiembrie, în Ţara Românească, domnitorul Barbu Ştirbei interzice vânzările şi donaţiile de robi între boieri (particulari), statul procedând la răscumpărarea lor,
1855, 10 decembrie în Moldova, domnitorul Grigore Alexandru Ghika a promulgat „Legiuirea pentru desfiinţarea sclăviei, regularea despăgubirei şi trecerea emancipaţilor la dare”.
1856, 20 februarie, in Ţara Românească, domnitorul Barbu Ştirbei a promulgat „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti ” , data care corespunde abolirii sclaviei in teritoriul actualei Romanii.
„O zi de solemnitate publică se va hotărâ în care să se celebreze pe fiecare an în eternitate acest act al desfiinţării sclaviei din Prinţipat” – se spune in Legiuire…(v mai jos). Ei bine, Senatul Romaniei refuza intalnirea cu propriul trecut istoric, intr-un negationism ignorant si sumetzit, propriu afazicilor. In definitiv, solicitarea avea in vedere o raliere la standardele internationale (a se vedea legea franceza din 2006, http://fr.wikipedia.org/wiki/Loi_Taubira).Statul roman va recunoaste Sclavia romilor, ca si in cazul Holocaustului, dar „a la roumaine”, abia dupa ce i se va bate obrazul.
Barbu Dimitrie Ştirbei
Cu mila lui Dumnezeu Domn Stăpânitor
a toată Ţara Românească
Legiuire
Pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din
Principatul Românesc
Art 1iu Robia este desfiinţată. Oricare ţigan se află astăzi în acestă categorie să liberează şi să va înscri îndată între dajnicii Statului.
Art 2lea Despăgubirea ce să acordă proprietarilor să hotărăşte a fi de galbeni zece pentru fiecare individu.
Art 3lea Despăgubirea se va plăti în bani gata până la suma de galbeni cinci sute negreşit în cei dintâiu doi ani, începând de la aceia care voru fi având de la una până la cinci familii de ţigani, şi treptat de la şase familii în sus până la împlinirea de galbeni cinci sute. La întâmplare când fondul întocmit n’ar încheia suma cu care s’ar plăti numărul familiilor zise mai sus, atunci Vistieria se va împrumuta spre întâmpinarea acestor plăţi cu desăvârşire; iar ceilalţi proprietari cu sume mai mari vor primi obligaţii ale Statului de câte galbeni doă sute fiecare şi cu dobândă cinci la % pe an, care se va începe de la iulie 1857 şi se va plăti regulat pe fiecare an la sfârşitul anului.
Plata capitalului se va urma, asemenea, regulat pe fiecare an, potrivit cu fondul anual, trăgându-se sorţi cu trei luni înainte asupra numerilor obligaţiilor ce au a se plăti.
Art 4lea Proprietarii care vor fi având de la una până la douăzeci familii de ţigani, vor fi datori ca în termen de şase luni de la promulgarea acestei legiuiri să adreseze la Vistierie lista exactă de ţiganii lor, cu arătare precisă de sexul, vârsta şi locuinţa lor, ca după aceasta să se facă cuvenita cercetare şi să se şi să se îndeplinească îndată cerutele formalităţi pentru despăgubire.
Care din aceşti proprietari nu se vor conforma cu acestă orânduială vor pierde dreptul despăgubirii. Sub aceeaşi osândă se îndatorează şi proprietarii care vor fi având mai mult de douăzeci familii de ţigani, să’şi înfăţişeze listele de catagrafie negreşit până la începutul anului 1857.
Art 5 Dajdia ce se va începe a se împlini de acum pe seama Statului de la aceşti desrobiţi, se va uni cu fondul destinat prin legiuirea din anul 1847 pentru desrobire.
Se va adăuga la acest fond şi dajdia ţiganilor celor vechi ai Statului, încât venitul de la toţi dajnicii ţigani, de orice origină, va avea destinaţie una şi aceeaşi cu totul osebită şi speţială.
Drept aceia toţi dajnicii ţigani, afară de lei trei la cutia satului, rămânând apăraţi de dările de orice fire, la care sunt supuşi ceilalţi birnici de obşte, analogul acestor dări îl vor răspunde tot la casa fondului de despăgubire.
Numărul familiilor de ţigani ce astăzi se află dajnici ai Statului fiind de 18.621 şi dajdia lor de orice fire socotinduse până la lei 50 pe an, casa despăgubirei se înzestrează astăzi cu un fond annual de lei 931.050, pe lângă care se adaogă şi venitul de la toate familiile de ţigani ce acum se liberează precum şi alt fond ce după împrejurări se va înlesni.
Art 6 O casă deosebită se va ţinea pentru acestu fond subt osebită administraţie, în capul căria se va afla Prea Sf. Părintele Mitropolitul şi alţi cinci membri boeri din cei mai notabili ai ţării. Aceasta va aduna venitul de la dajnici ca un fond sacru cu totul osebit şi neîntinat cu nici un alt venit sau cheltuială a Statului până la totala desfacere a despăgubirei proprietarilor.
Această administraţie va garanta către Statu fiinţa în realitate a individelor desrobite şi către proprietari îndeplinirea dreptului ce li se cuvine.
Art 7 Pentru proprietarii care vor aduce ofrandă, dăruind liberarea ţiganilor lor fără despăgubire, se va zicea osebită condică în care se va înscri numele lor cu litere de aur şi se va păstra împătrit exemplar: unul la Mitropolie în Arhivă, iar celelalte trei la Episcopie.
Aceia care vor libera fără despăgubire asemenea individe şi vor vre a fi apărate de orice dare până la sfârşitul periodului catagraficesc ce va urma după cel de acum sau până la 1iu ianuarie anul 1865 li se va primi cererea şi liberaţilor li se vor da de Vistierie acte spre a fi nesupăraţi până la arătatul soroc. Ţiganii câţi să află astăzi statorniciţi cu case de locuinţă sau bordee, prin sate, vor rămânea tot acolo unde se află, înscriinduse la tablele dajnicilor acelor proprietăţi. Iar cei care sânt preumblători fără locuinţă statornică, să se aşeze prin sate unde ei chiar vor voi a’şi alege locuinţa; cu îndatorire a’şi face lăcaşe statornice.Asemenea să se ia măsuri şi pentru câţi se află prin curţile proprietarilor lor, a se statornici de administraţie ori prin oraşe, ori prin sate, după libera lor voinţă, îndatorânduse a le fi ştiută şi chezăşuită locuinţa, spre a nu se preumbla ca vagabonzii aducând vătămare în soţietate.
Cu această orânduială aşezânduse odată toţi ţiganii liberaţi, după această legiuire, nu se vor putea strămuta de la lăcaşurile lor respective timp de doă periode catagraficeşti, conform § 14 de la Art 143 al legiuirii din anul 1851.
O zi de solemnitate publică se va hotărâ în care să se celebreze pe fiecare an în eternitate acest act al desfiinţării sclaviei din Prinţipat.
În această zi se va face slujbă mare în toate bisericile şi se vor citi numele tuturor acelor binefăcători care vor fi dăruit liberarea sclavilor, cerându-se pentru dânşii binecuvîntarea cerescului părinte.
Guvernul va da tuturor acelor generoşi proprietari câte o diplomă de mulţumire publică spre a se ţine minte în a lor familie, din generaţie în generaţie nobilul sentiment al acelor dăruitori.
Osebit de aceasta, guvernul va considera cu recunoştinţă orice ofrandă se va aduce cu dăruirea de robi din partea oricui. Iar pentru mai … daruri guvernul va face şi răsplătiri potrivit cu sacrificiul ce se va aduce pe altarul umanităţii.
Iscălit
Prez. Divanului Nifon Mitropolitul Ungrovlahiei
8/20 februarie 1856
Nu vad de ce Revista ACUM nu ar lansa o provocare tuturor organizatiilor romanesti progresiste si persoanelor particulare (includ intre acestea si parlamentarii care, spre ghinionul lor, sunt fortati sa intre in instorie alaturi de o majoritate care este pe alaturi de istorie) si sa deschidem o lista a tuturor fortelor care valideaza ziua de 20 februarie ca Zi a Dezrobirii Romilor. Intuitia imi spune ca e o piatra de incercare prin care li se poate dovedi ca locul lor nu este la carma unei tari europene in 2010, ci a uneia africane, in 1960.
Ziua dezrobirii romilor se marca si pana acum in presa sau in cadrul unor manifestari civile, de data era vorba de INSTITUIREA UNEI LEGI in acest sens. DAR SENATUL S-A COMOPORTAT LAMENTABIL.
Domnule Maier, sunteti un idealist daca va imaginati ca VREODATA acesti parlamentari vor realiza ca locul lor nu e in parlament! Asta nu ne impiedica sa ne alaturam initiativelor care vor repune pe tapet chestiunea legii privind instituirea Zilei Dezrobirii Romilor din Romania.
Îl invit pe senatorul PNL Raymond Luca să comenteze atitudinea colegilor săi de grup parlamentar la dezbaterea acestei propuneri legislative și mai ales a liderului său de grup, Puiu Hașotti.
Voi reveni cu un comentariu luni dimineata. Acum sunt plecat din Senat si nu am stenograma la dispozitie. O precizare pur formala totusi pentru d-na Ghita: link-ul pe care l-ati postat nu este avizul comisiei parlamentare pentru drepturile omului, ci avizul consiliului legislativ. Acest aviz, favorabil in acest caz, este DOAR pentru tehnica de legiferare si NU pentru continutul initiativei legislative.
Stimate domnule senator Raymond Luca,
Aveti dreptate, iata adresele la care se gasesc cele doua rapoarte ale Comisiei pentru Drepturile Omului, unul emis in luna mai si altul suplimentar emis in septembrie.
http://webapp.senat.ro/pdf/10L297CR.pdf Raportul Comisiei Culte si Minoritati, sesizate pe fond 26.05.2010
http://webapp.senat.ro/pdf/10L297S1.pdf Raportul Suplimentar al Comisiei din 17.09.2010
E bine de precizat ca propunerea legislativa a fost trimisa Camerei Deputatilor care este camera decizionala in acest caz. Sa speram ca deputatii vor avea o alta atitudine !
CONVENTIA CADRU A ORGANIZATIILOR ROMILOR DIN ROMANIA
Grupul de experti romi ai Subcomisiei Parlamentare pentru Romi
CCORR/Nr 2/ 8.02.2010
Domnului deputat, Nicolae Paun,
Presedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati a Camerei Deputatilor
N O T A D E F U N D A M E N T A R E
a Proiectui Legii de reinstituire a zilei nationale de comemorare a
sclaviei romilor in Romania
I. Scurt istoric al institutiei Sclaviei in teritoriile actualei Romanii
In Tarile Romane, deosebit de serbie/iobagie/rumanie, statutul juridic si social al sclavilor romi a fost de totala dependenta, putand fi vanduti si cumparati, inafara oricaror drepturilor civile,: “robi sunt cati sunt dobanda altora” (1818, Legiuirea Caragea), “tiganul este o persoanã ce atarnã de altul cu averea si familia sa” (1831, Regulamentul Organic, cap. II).
Institutia robiei in Tarilor Romane a fost cea mai lunga institutionalizare a sclaviei unui popor din istoria Europei. Dupa navalirea tatarilor (1241), pana la desfiintarea Hanatului Crimeei (1783), prin porturile Chilia, Sulina, Cetatea Alba, Braila, Kaffa (Teodosia, actualmente teritoriu al Ukrainei) aflate sub varii forme de suzeranitate (bizantina, genoveza, valaha, moldoveneasca, tatara sau otomana), se documenteaza ca Tarile romane au dezvoltat timp de secole un comert cu sclavi, in cadrul a ceea ce s-a numit Comertul cu sclavi (triunghiular),intre statele Europei, statele Asiei si Statele Unite ale Americii. Adusi prin nordul sau sudul Marii Negre, rute secundare ale “Drumului Matasii”, sclavii, indiferent de nationalitatea reala a acestora (au fost si cazuri de romani care au devenit sclavi), au fost inclusi in statutul de “tigani” si subordonati institutiilor administrative specific, comercializati in toata lumea, in special prin retelele maritime genoveze si, secundar, venetiene.
Legislatia referitoare la sclavii romi stipula dreptul economic de vanzare/cumparare de catre stapan/proprietar, diferentiat juridic in trei categorii: sclavi ai domnitorului, sclavi ai manastirilor si sclavi particulari (ai boierilor). Casatoria intre sclavii acestor categorii juridice era interzisa, la fel cum si mariajele interasiale (“De se va dovedi, dupa facerea nuntii, ca unul dintre soti este rob, se desparteste nunta indata, ca si cum s-ar fi intimplat moarte”, Pravila lui Vasile Lupu). Segregarea avea in vedere inclusiv separarea spatiala a cimitirelor, locurilor de rugaciune, habitatului etc.
In Tarile Romane , statutul “tiganilor”, ca robi/sclavi, este documentat printr-un act oficial al domnitorului Dan Voievod, din 3 octombrie 1385, de reconfirmare a daniei catre manastirea Vodita”, facuta cu 20 de ani inainte de antecesorul sau, Vlaicu Voda, de “40 de salase de atigani” (aprox. 200 de persoane, conf. V.Achim).Staretul acestei prime manastiri cunoscute in actualele fruntarii ale Romaniei
fusese Nicodim, calugar atonit sarb, dar acest fapt nu invedereaza ca in Serbia sau Bizant sau intr-o alta tara din Europa sau Asia ar fi existat institutia sclaviei pentru romi.
In Tara Fagarasului, Basarabia si Bucovina, teritorii romanesti aflate deseori sub suzeranitatea altor state, institutia robiei a fost tolerata ca “obicei al pamantului”.
In Transilvania si Banat, teritorii aflate pana in 1918 sub suzeranitatea imperiului romano-german, salvconductul imparatului Sigismund din 1423, reintarit de Matei Corvin in 1487, a fixat, istoric, statutul juridic si etnic al romilor, de grup aflat sub tutela imparatului, cu drept de a avea propriile dregatorii (voievozi, oarecum similari “bulibasului” sau “vatafului”, in Moldova si Muntenia) si de libera circulatie. Intre 1712 -1785 sunt semnalate si cazuri de sclavie ale romilor, stopate de actul de dezrobire al imparatului austro-ungat Iosif al II-lea, simultane cu “colonizarea” /”fiscalizarea” acestora ca “tarani noi” (“neubanater”, uj maghyar”), pana la inceputul primului razboi mondial.
Evolutia legislatiei privind “tiganii” (termen generic pentru institutia sclaviei), inclusiv a preturilor de vanzare-cumparare este explicita, in mii de documente, disponibile in arhivele romanesti si straine. O lista a celor mai importante documente :
– 1646, Pravila lui Vasile Lupu, cunoscuta sub numele de “Cartea Romaneasca de invatatura”,
– 1652, Pravila lui Matei Basarab (de la Târgovişte), cunoscuta sub numele de “Îndreptarea legii”,
– 1766, Hrisovul lui Grigorie Alexandru Ghica la Anaforaua marilor boieri ai Moldovei
– 1780, Pravilniceasca Condica a lui Ipsilante
– 1783, De Regulatione Zigarorum, adoptat de imparateasa Austro-Ungariei Maria Teresa
– 1785, 24 mai, Actul de desfiintare a robiei in Ardeal, Banat si Bucovina, dat de imparatul Iosif al II-lea
– 1785, Hrisovul sobornicesc al lui Alexandru Ioan Mavrocordat
– 1817, Codul Calimah
– 1818, Legiuirea Caragea
– 1831, Regulamentul Organic , in cadrul caruia Adunarea Obştească Extraordinară din Ţara Românească a adoptat, „Regulamentul privind îmbunătăţirea soartei ţiganilor statului”; Adunarea Moldoveană a adoptat un „Regulament pentru statornicirea ţiganilor”
– 1844, 31 ianuarie/12 februarie La pro¬punerea domnitorului Mihail Sturtza, Adunarea Obştească a Moldovei a votat „Legea pentru re¬gularizarea ţiganilor Mitropoliei, episcopiilor şi mănăstirilor îndeobşte”
– 1847, 1/23 februarie. La propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, Adunarea Obştească a Ţărilor Române a adoptat o Lege prin care erau eliberaţi din robie, fără nici un fel de despăgubire, „ţiganii Mitropoliei şi episcopiilor, mănăstirilor, matocurilor bisericeşti şi ai oricăror alte aşezăminte publice”.
– 1848, 9/21 iunie În Proclamaţia de la Islaz a revoluţionarilor munteni era menţionat un articol privind „emanciparea robilor ţigani, prin despăgubire”.
– 1848, 26 iunie/8 iulie, Guvernul Provizoriu de la Bucureşti a decretat „eliberarea robilor ţigani ai boierilor, începând cu data de 10/22 iulie 1848”. Decret anulat in septembrie de Fuad pasa
– 10/22 decembrie 1855. Adunarea Obştească a Moldovei şi domnitorul Grigore Al. Ghica au adoptat „Legea pentru desfiinţarea robiei şi regularizarea despăgubirii şi trecerea emancipaţilor la dare către stat”. Ţiganii aflaţi în proprietăţile private erau eliberaţi din robie, cu drept de strămutare de pe o moşie pe alta. Despăgubirea proprietarilor se fixa la 8-4 galbeni de persoană, în funcţie de categorii – lingurari, respectiv lăieşii. „Invalizii şi sugarii” erau exceptaţi de la despăgubire.
– 8/20 februarie 1856. In Muntenia, principele Barbu Stirbey promulga “Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc” S-a desfiinţa robia ţiganilor aparţinând proprietarilor particulari, cu despăgubire de 10 gal¬beni pentru fiecare persoană, plătită eşa¬lonat în mai mulţi ani. “Emancipatii” erau obligaţi să se statornicească, fiindu-le interzisă stră¬mu¬ta¬rea pe o perioadă de 10 ani (două perioade fiscale a cinci ani fiecare).
II. Termeni utilizati pentru sclav
In primele documente ale Tarilor romane, in special in Moldova, termenul secundar utilizat pentru sclavi, pana spre secolul 16, este “tatarasi”, probabil semnificand raptul utilizat de tatari in raiduri. Termenul “rob”, provenit din slava veche, este si el secundarizat, pentru a nu fi confundat cu termenul religios similar. Termenul slav “holop”a avut o circulatie restransa si a disparut in secolul 16. In mod predilect a fost utilizat termenul “(a)tigan”, de sorginte bizantina si religioasa, prin care erau identificati membrii unei erezii crestine omonime, cunoscuta inca in secolul 7 (excomunicati de Conciliul din Trullo, in 692). Sensul cuvantului este de “pagan, spurcat”, necrestin”. Termenul “sclav”, impus de venetieni (“schiavo” – sclav, la origine semnificand o etnicitate, cea de “slav”), devenit termen generic, este utilizat in documentele romanesti, in contextul abolitionismului european din secolele 18 si 19.
III. Definirea Sclaviei in normele juridice internationale
1.Sclavia este starea sau conditia unei persoane asupra caruia se exercita atributele de drept de proprietate sau unele dintre acestea;
2. Prin Comert cu sclavi se intelege orice act de capturare, cumparare sau cesionare a unui individ in vederea inrobirii acestuia; orice act de cumparare a unui sclav in vederea vinderii acestuia sau schimbului; orice act de cesionare prin vanzare sau schimb a unui sclav invederea vinderii sau schimbului acestuia, precum si, in general, orice act de comert sau de transport de sclavi
Conventia referitoare la Sclavie, Liga Natiunilor, 25 septembre 1926 si Conventia suplimentara a ONU referitoare la Abolirea Sclaviei, 1956
Convenţia ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii” (ratificata de Romania prin Decretul nr. 547/1969) si Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale (ratificat de Romania prin Legea nr.111/13-03-2002), considera sclavia drept crima impotriva umanitatii, “imprescriptibila prin natura sa”
IV. Consecinte ale robiei/sclaviei romilor
1. Rasismul, discriminarea rasiala si intoleranta sunt efecte ale unor politici si ideologii politice care poarta povara unui trecut, deseori injust, ale carui resurse negative inca alimenteaza societatea contemporana romaneasca si europeana;
2. Legile rasiale introduse de regimul antonescian, care au declansat Holocaustul romilor in perioada 1938-1945, au subsumat recurenta legislatiei Sclaviei, ramasa in dreptul cutumiar romanesc, perpetuind inca fundamentele premoderne ale rasismului;
3. Vulnerabilitatea sociala a comunitatilor rome este multipla, consecinta a excluderii sociale perpetue a refuzului constant al implementarii de politici publice efective, care sa asigure valorile unei“societati decente” (in care institutiile nu-si discrimineaza cetatenii)
4. Neimproprietarirea “emancipatilor”(sclavii dezrobiti, in limbajul administrativ al epocii) a semnificat o abandonare continua de catre administratia publica, interesata de a colecta taxe si impozite, fapt care a presupus o cetatenie fictiva, consecinta a absentei proprietatii;
5. “Salasele” sclavilor, segregate istoric in shatre/mahalale/tiganii fata de comunitatea locala, au continuat sa ramana ghetoizate, dezvoltandu-se inegal, inafara infrastructurii localitatilor, in dese cazuri fiind inca necadastrate;
6. Valurilor istorice de migratie a romilor spre vestul Europei, ca nevoie de schimbare sociala de statut a sclavilor romi, care s-au “expatriat”, ca si in contextual actual, in cautarea unor nise si oportunitati economice de supravietuire, ca reactie la reticenta statului de a implementa politicile publice pentru romi;
7. Socializarea externa (colonizarea interna), impusa de institutiile statului, prin supraestimarea procesului de integrare/omogenizare, este considerata inca o strategie eficienta, in fapt, redusa la mecanisme cosmetice de control si dominatie sociala, fapt care a determinat o precaritate a sferei/opiniei publice romanesti, linsaje mediatice si agendari ale unui rasism recurent;
8. Absenta institutiilor de formare si reprezentare etnoculturala a blocat formarea si asumarea unei eticii sociale pozitive si imperative (realitate-valoare-norma-comportament), in masura sa permita formarea unei comunicari organizationale rome eficente, fapt care amplifica decalajul socio-cultural dintre normele, valorile si comportamentele sociale ale membrilor etnoculturii rome vs. cele ale culturilor de contact;
9. Valorile, normele si atitudinile cuturii organizationale rome, depreciate de romii insisi si predispuse abandonarii, necesita un efort al elitelor rome in reajustarea periodica a acestora, in special in adaptarea la modernitate a anumitor cutume ale culturii rome (casatoriile pretimpurii, exploatarea muncii copiilor, violenta familiala, statutul si rolul femeii rome), dezvoltarii comunicarii interculturale, deschiderii spre alteritate, cunoastererii propriilor repere si saltul spre adaptarea la noile schimbari sociale globale;
V. Propunerea Conventiei Cadru a Organizatiilor Romilor din Romania
Considerand, in acord cu Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr 57/195, precum si a altor norme semnate si ratificate de Romania, ca rasismul, discriminarea rasiala, xenophobia si intoleranta poarta povara unui trecut, deseori injust, ale carui resurse inca alimenteaza societatea contemporana romaneasca si europeana;
Raliindu-se Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii” (ratificata de Romania prin Decretul nr. 547/1969) si Statutului de la Roma al Curtii Penale Internationale, ratificat de Romania prin Legea nr.111/13-03-2002, care considera crima impotriva umanitatii “imprescriptibila prin natura sa”
In baza documentata a legislatiei sclaviei dintre secolele XIV si XIX din Tarile romane, prin care se face dovada participarii Romaniei la Comertul (triunghiular) cu sclavi, a Raportului inaintat de Conventia Cadru a Asociatiilor Romilor si expertii romi ai Subcomisiei Parlamentare pentru Romi, precum si Notei de fundamentare remisa Comisiei pentru drepturile omului, culte si minoritati a Camerei deputatilor;
Solidari cu exemplul Republicii franceze care a promulgat “Legea nr 434/2001 referitoare la recunoasterea Comertului cu negri si a sclaviei ca crima impotriva umanitatii” si a Rezolutiei Congresului SUA “Apologizing for the enslavement and racial segregation of African Americans” (18 iunie 2009)
Conventia Cadru a Organizatiilor Romilor din Romania solicita Parlamentului Romaniei adoptarea in regim de urgenta a Legii de instituire a zilei nationale de comemorare a sclaviei romilor in Romania, care sa cuprinda si urmatoarele puncte:
1. Proclamarea Sclaviei romilor, conform standardelor juridice internationale, in definitia de crima contra umanitatii; in acelasi mod, statul roman a recunoscut, de facto, Holocaustul romilor din Romania din perioada 1938-1945;
2. In conformitate cu “Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc”, din 20 februarie 1856, prin care se solicita ca” o zi de solemnitate publică se va hotărâ în care să se celebreze pe fiecare an în eternitate acest act al desfiinţării sclaviei din Prinţipat”, sa se (re)instituie ziua de 20 februarie ca zi de comemorare a eliberarii din sclavie a romilor din Romania;
3. In aceeasi conformare la “Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc”, din 20 februarie 1856, Biserica Ortodoxa Romana sa (re)instituie traditia ca „in această zi se va face slujbă mare în toate bisericile şi se vor citi numele tuturor acelor binefăcători care vor fi dăruit liberarea sclavilor, cerându-se pentru dânşii binecuvîntarea cerescului părinte.”
4. Sa se solicite Guvernului Romaniei:
i. Reinfiintarea Comisiei de studiere a Sclaviei romilor in Romania, in coordonarea Centrului National de Politici Educationale si Culturale pentru romi (actualul Centrul National de Cultura a Romilor, institutie in subordinea Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National), in conformitate cu Planul National pentru Romi adoptat de Subcomisia parlamentara pentru Romi;
ii. Programele scolare si de cercetare a istoriei si stiintelor umane sa acorde Sclaviei romilor locul prioritar cuvenit.
a. Programele scolare sa utilizeze acest subiect, cat si pe cel al Holocaustului romilor, in combaterea rasismului, discriminarii rasiale si intolerantei;
b. In cercetarea arhivelor scrise disponibile, atat a celor romanesti, cat si a celor din statele Europei sau Asiei, sa se coopereze strans atat cu institutiile statului, cat si cu asociatiile si comunitatile rome;
iii. Denumirile de strazi sau localitati care au fost schimbate, dar au purtat denumirea “Desrobirii” sau termeni similari, referitori la actul eliberarii din sclavie al romilor, trebuie sa revina la vechea denumire;
iv. Sa se infiinteze un Muzeu al romilor, in care sa se sprijine constituirea patrimoniul memoriei culturii rome, educatiei intercultural, educatiei pentru cetatenie democratic etc;
v. Sa se ridice un monument care sa marcheze data comemorativa a Dezrobirii, pe esplanada dinspre partea dedicata Holocaustului romilor a Memorialului Holocaustului din Parcul Brezoianu;
vi. Sa faca demersurile, in cadrul tratatelor bilaterale si ale reprezentarii in institutiile europene si internationale, ca Ziua nationala de comemorare a sclaviei romilor sa fie inclusa in calendarul de actiuni ale institutiilor internationale; in acest sens, institutiile centrale abilitate, precum si organizatii si specialisti, vor constitui un Comitet National de sustinere
vii. Sa elaboreze un program de actiune afirmativa, in conformitate cu identificarile si solicitarile propuse de Planul National pentru Romi 2009-2019, care sa sprijine atingerea obiectivelor acestuia, asumate de etnominoritatea roma in vederea celebrarii a 100 de ani de la Memoriul Adunarii Nationale a Romilor (27 aprilie 2019) adresat Statului roman (27 aprilie 1919);
viii. In scopul atingerii acestor deziderate, sa se constituie o fundatie de utilitate publica pentru prezervarea memoriei nationale, care sa sprijine actiunile intreprinse de institutii sau ong-uri care se implica in sprijinul reducerii decalajelor socio-economice si dezvoltarii comunitatilor rome.
Bucuresti, 8 februarie 2010
De fapt, nici nu conteaza care-s drepturile cui si in ce fel s-a manifestat ori a fost construita istoria de catre aumiti istorici, conteaza faptul ca aceasta zi nationala e o formula extrem de nimerita de integrare a rromilor in sinul poporului roman, in statul roman. Ar fi o miscare extrem de desteapta, domnilor senatori, nu-i dati cu piciorul.
Buna ideea transcrierii lui Barbu Dimitrie Ştirbei, expusa mai sus de dl Vasile Ionescu. Pacat ca nu e completa, ar merita.
Respingerea propunerii de catre Senat este ingrijoratoare mai ales pentru ceea ce se pare ca se ascunde in spatele ei. Pana la urma s-ar putea trai – o vreme – si fara o celebrare legalizata. Dar mesajul dat de parlament prin acest refuz este totala indisponibilitate fata de situatia romilor – orice alte proiecte vor avea aceeasi soarta.
Multumesc domnului Ionescu pentru efortul de a compila si prezenta informatii suplimentare relevante pe acest sait. Sunt entuziasmat de atitudinea, tinuta si competenta sa. Il consider omul potrivit. Mai sper ca si colaboratorii domniei sale (in mod intentionat nu ii numesc subalterni, chiar sper sa nu fie (doar) asa ceva) sunt de aceeasi clasa. Am considerat necesar si acest feedback..
O intrebare pentru toata lumea cu referire stricta la introducerea acestei aniversari.
Pornesc de la o analogie.
In Suedia, in 1967, un simplu om, medicul Bror Rexed, director pe vremea aceea al Agentiei Nationale pentru Bunastare, Socialstyrelsen (nu ,,sanatate”, cum e tradus), si-a adunat intr-o buna zi colaboratorii si i-a instiintat ca din acel moment el se va adresa cu tu in loc de dumneavoastra. Nu la multa vreme dupa aceea, acest ,,obicei” s-a raspandit in toata Suedia, exceptie facand Regina si Regele. Observati ca nu a existat niciodata vreun decret, HCM sau altceva oficial pentru ca reforma sa fie ,,permisa” si sa functioneze.
Intrebarea, pe care deja o ghiciti. Nu e in stare societatea civila romaneasca extinsa (adica si cei din afara tarii) sa promoveze Ziua Dezrobirii fara ajutorul si dadaceala unora ca Berceanu & Co???
Eu stiu ca raspunsul e nu, dar pentru neputinta noastra cronica ar trebui sa ne fie rusine. Domnul Luca a vrut odata, pentru o clipa sa imbratiseze ideea, dar probabil pragmatismul realist a castigat.
http://fr.wikipedia.org/wiki/R%C3%A9forme_du_tutoiement_en_Su%C3%A8de
La réforme du tutoiement (en suédois : du-reformen) désigne un changement dans l’usage des pronoms d’adresse réalisé en Suède vers la fin des années 1960. Au cours de ces années, les Suédois ont arrêté d’utiliser le pronom « vous » (en suédois : ni), les pronoms de la troisième personne „il”/”elle” (en suédois „han”/”hon”) ou des titres pour s’adresser à une personne inconnue, plus âgée ou hiérarchiquement supérieure. Le vouvoiement – ou l’utilisation des pronoms de la troisième personne ou de titres – fut ainsi remplacé par un tutoiement généralisé.
Cette réforme a souvent été associée à Bror Rexed, qui à l’époque était le directeur de la Direction nationale de la santé et des affaires sociales (en suédois : Socialstyrelsen). Lors de son entrée en fonction, en 1967, il a tenu un discours de bienvenue annonçant qu’il avait l’intention de tutoyer tous les fonctionnaires de cette administration. La réforme avait cependant déjà débuté quelques années plus tôt dans le grand quotidien suédois, Dagens Nyheter.
Sprijinul societatii civile romanesti a incetat in 1990, dupa 14-15 iunie, pe considerentul incoerentei romilor (de la Dumitru Dinca, la „bisnitarii” romi din jurul Pietei Universitatii). N-a contat nici Pogromul impotriva romilor din 14 iunie, cand minerii au atacat cartiere locuite preponderent de romi, desi 2 comisii internationale au documentat cazul, exista chiar si un proces la CEDO. Nici macar cele peste 40 de conflicte „sociale” (interetnice), zidurile de segregare rasiala, excluderea sociala si, iata, rasismul de stat, in care Senatul vrea sa oculteze istoria urata a Romaniei (valabil si in cazul Holocaustului).
In fine, mai jos,parerea Institutiei Prezidentiale despre sclavia romilor in Romania:
„Robia este desfiinţată”. Aşa începea în 1856 “Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatele Ţării Româneşti”, actul care marchează momentul dezrobirii romilor. Unul dintre evenimentele fondatoare ale modernităţii româneşti, documentul nu este nicidecum rezultatul unui accident istoric. Dimpotrivă, eliberarea romilor a constituit încununarea unui proces îndelungat, adeseori anevoios, atestarea unei voinţe politice coroborate cu transformarea mentalităţilor liderilor vremii.
Din păcate, evenimentul pe care îl celebrăm astăzi nu reprezintă şi finalizarea unui proces de emancipare a etniei rome. Abolirea formală a robiei nu a generat, în mod automat, adoptarea unor decizii menite să conducă la integrarea acestei minorităţi, a unor măsuri care să prevină excluziunea socială. La 153 de ani de la momentul proclamării sale legale, incluziunea romilor este departe de a fi realizată. Stigmatul social, problemele sociale grave şi prejudecăţile legate de etnia romă atât din ţară cât şi peste hotare fac ca romii să fie adeseori priviţi ca nişte „cetăţeni de mâna a doua”. Dincolo de aderarea formală la principii generale care permit recunoaşterea drepturilor acestor comunităţi, lipsesc măsurile concrete care să vizeze depăşirea dificultăţilor acestora de zi cu zi.
Soluţii există, însă aplicarea lor depinde în mare parte de implicarea activă a instituţiilor statului. Asumarea efectivă a planului naţional de dezvoltare a comunităţilor de romi, de către fiecare minister relevant, de către autorităţile locale şi de partenerii sociali, implicarea structurilor statale în protejarea drepturilor tuturor cetăţenilor săi din ţară şi de peste hotare, definirea unor măsuri active cu privire la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice constituie o necesitate a timpurilor noastre. În fond, evenimentul pe care îl celebrăm astăzi arată cum, printr-o măsură legislativă, atunci când există dorinţa de schimbare fundamentală a stării de fapt, se pot crea premisele dezvoltării individuale a generaţii întregi. În acest context, este important de subliniat rolul pe care trebuie să-l joace societatea civilă a romilor în realizarea incluziunii, atât în interiorul comunităţii, cât şi în raportul cu autorităţile statului.
Cu mulţi ani în urmă, mai precis în 1891, Mihail Kogălniceanu nota: “Deşi de la proclamarea emancipaţiunii nu sunt încă îndepliniţi 50 de ani, ţiganii ne-au dat industriaşi, artişti, ofiţeri distinşi, buni administratori, medici şi chiar oratori parlamentari”. Observaţia marelui om politic înregistra astfel chintesenţa transformărilor proiectate la 1856. Dincolo de importanţa istorică în afirmarea drepturilor şi libertăţilor, dincolo de contextul european favorabil şi de sincronizarea cu procesul de modernizare occidentală, 20 februarie înseamnă, pentru toţi românii, celebrarea datei la care s-a decis recunoaşterea şanselor egale în dezvoltarea personală a tuturor membrilor unei societăţi. Ca Preşedinte, voi veghea ca autorităţile statului român să facă respectate prevederile constituţionale privind egalitatea dintre cetăţenii României.
Astăzi, la fel ca şi acum mai bine de un secol şi jumătate, avem şansa de a face un nou pas înainte pentru o emancipare reală a romilor din România. Astăzi, putem face opţiunile care, peste timp, să îi facă pe urmaşii noştri să vorbească despre incluziunea comunităţilor rome ca despre o reuşită a societăţii româneşti.
Traian Băsescu, Preşedintele României, 20 februarie 2009
Toate’s bune si frumoase de la tribuna. Am fost chiar gata sa aplaud activitatea revistei Acum de solidarizare cu acest popor „nefericit”, la marginea societatilor romanesti si din alte parti, cu nefericitul nume, adesea considerat peiorativ: „tigan”.
Ma bucur ca revista se vrea de partea minoritatilor napastuite dar tin sa va aduc cumva la cunostinta ca tiganii care s-au hotarat sa paraseasca ghetto-urile (satrele) tiganesti si sa se incadreze in societate (suna ca o lozinca dar nu am acum, la repezeala, altceva mai bun), nu au fost respinsi de societate. Ba chiar dimpotriva, au fost scoliti ca toti ceilalti, au ajuns chiar si in scoli tehnice sau de arta, in universitati, ba au fost incadrati dupa voia si capacitatea lor in sistemele de educatie post-universitara, contribuind cu toti ceilalti la emanciparea societatilor in care traiesc.
Ceilalti, in marea lor majoritate, isi castiga traiul de „mizerie” pe trotoare, in parcuri, in restaurante, in vehiculele de transport public sau pe treptele institutiilor religioase si de arta, muzeelor, etc.
Acesta este de fapt modul de viata pe care ei, tiganii de satra, si l-au ales. Ei nu vor sa se incadreze in societatea celorlati, refuza integrarea in comunitatile din Romania si de aiurea.
Doar stiti foarte bine ca multe tari din Uniunea Europeana i-a acceptat, ba chiar le-a oferit locuinte si locuri de munca pe masura posibiltatior lor. Dar ei refuza sa munceasca, prefera castigurile usoare prin furt, jaf, ba nu de rare ori chiar crima, sau apeland la mila.
Tiganii, dar numai ei (poti sa-i vezi, spre exemplu, pe treptele si in jurul bisericii „Sfantul Petru” din Vatican razboidu-se cu africanii veniti din Somalia, Sudan si Gabon pentru un vad mai bun pentru inselat si cersit), refuza regulile de convietuire pe care noi, cei care ii „compatimim” le numim civilizate, ba chiar se rezvratesc imoptriva celor care, cred ei, vor sa-i „inrobeasca” si sa-i oblige la aceiasi convietuire de care beneficiem si noi, toti ceilalti, care au ales o viata decenta de munca cu dreptul de a-si construii picatura vremelnica de bunastare si fericire pe care sa o transmita mai departe copiilor lor.
In aceste conditii, comunitatile care i-au acceptat ajung sa-i respinga, pentru ca nu mai au nici o nadejde ca pot fi adusi „pe calea cea buna”. Nu pentru ca nu pot ci pentruca nu vor. Degeaba incercati sa-i treceti strada daca ei nu vor sa o traverseze. Rusii au incercat cu afganii dar s-au lasat pagubasi. Probabil ca mai devreme sau mai tarziu o sa facem si noi, amercanii, la fel. Doar asa am facut si in Coreea, Vietnam si recent in Iraq. Atat Irlanda cat si Franta au ajuns la aceeasi concluzie. Ajutati’i pe cei care vor si au nevoie de ajutor, dar nu le impuneti un mod de viata pe care nu-l doresc. Ajutati’i sa ajunga singuri la intelegerea pe care vreti acum sa le-o impuneti. Ajutati’i cand vor sa se lase ajutati. Iar cand trec strada „pe rosu” sanctionati’i ca pe toti celalti.
Dle George Hida,
Balmajiti lucrurile, aici e o discutie punctuala, aveti un punct de vedere, macar sa stim unde este eronata solicitarea noastra? In opinia noastra, statul roman trebuie sa sanctioneze rasisti ca Dvs., asa cum se intampla in lumea buna. Ar merita sa aveti o indoiala, macar in ceea ce priveste „adevarurile” in care credeti.
Romania nu are nevoie de oameni ca Dvs., in ceea ce va urma, aveti o rezistenta la schimbare care va va insingura si mai mult, care v-a dus deja pe un drum gresit, retrograd.
Domnule Hida,
Permiteti-mi sa reiau fragmente din ecoul dv., cu foarte mici modificari:
Toate’s bune si frumoase de la tribuna. Am fost chiar gata sa aplaud activitatea revistei Acum de solidarizare cu acest popor “nefericit”, la marginea Europei si din alte parti, cu numele, uneori folosit cu dispret: “roman”.
Ma bucur ca revista se vrea de partea celor napastuiti dar tin sa va aduc cumva la cunostinta ca romanii care s-au hotarat sa paraseasca periferia culturala in care se afla si sa se incadreze in societate (suna ca o lozinca dar nu am acum, la repezeala, altceva mai bun), nu au fost respinsi de societate. Ba chiar dimpotriva, au fost scoliti ca toti ceilalti, au ajuns chiar si in scoli tehnice sau de arta, in universitati, ba au fost incadrati dupa voia si capacitatea lor in sistemele de educatie post-universitara, contribuind cu toti ceilalti la emanciparea societatilor in care traiesc.
Ceilalti, chiar daca nu in marea lor majoritate, isi castiga traiul din expediente, in restaurante, in vehiculele de transport public, in interiorul sau pe treptele institutiilor religioase si de arta, muzeelor, etc.
Acesta este de fapt modul de viata pe care ei, unii dintre romani, si l-au ales. Ei nu vor sa se incadreze in societatea celorlati, refuza integrarea.
Doar stiti foarte bine ca multe tari din Uniunea Europeana i-au acceptat, ba chiar le-au oferit locuinte si locuri de munca pe masura posibiltatior lor. Dar ei refuza sa munceasca, prefera castigurile usoare prin furt, jaf, ba nu de rare ori chiar crima, sau apeland la mila.
Romanii refuza regulile de convietuire pe care noi, cei care ii “compatimim” le numim civilizate, ba chiar se rezvratesc imoptriva celor care, cred ei, vor sa-i “inrobeasca” si sa-i oblige la aceiasi convietuire de care beneficiem si noi, toti ceilalti, care au ales o viata decenta de munca cu dreptul de a-si construii picatura vremelnica de bunastare si fericire pe care sa o transmita mai departe copiilor lor.
In aceste conditii, comunitatile care i-au acceptat ajung sa-i respinga, pentru ca nu mai au nici o nadejde ca pot fi adusi “pe calea cea buna”. Nu pentru ca nu pot ci pentruca nu vor. Degeaba incercati sa-i treceti strada daca ei nu vor sa o traverseze. Rusii au incercat cu afganii dar s-au lasat pagubasi. Probabil ca mai devreme sau mai tarziu o sa facem si noi, amercanii, la fel. Doar asa am facut si in Coreea, Vietnam si recent in Iraq. Atat Irlanda cat si Franta au ajuns la aceeasi concluzie. Ajutati’i pe cei care vor si au nevoie de ajutor, dar nu le impuneti un mod de viata pe care nu-l doresc. Ajutati’i sa ajunga singuri la intelegerea pe care vreti acum sa le-o impuneti. Ajutati’i cand vor sa se lase ajutati. Iar cand trec strada “pe rosu” sanctionati’i ca pe toti celalti.
Va suna ceva anormal in textul de mai sus?
Considerati intrebarea mea drept „un test cu hartie de rromisol”.
Domnule Hida, de unde știți dumneavoastră despre romi că
„in marea lor majoritate, isi castiga traiul de “mizerie” pe trotoare, in parcuri, in restaurante, in vehiculele de transport public sau pe treptele institutiilor religioase si de arta, muzeelor, etc.
Acesta este de fapt modul de viata pe care ei, tiganii de satra, si l-au ales. Ei nu vor sa se incadreze in societatea celorlati, refuza integrarea in comunitatile din Romania si de aiurea.
Doar stiti foarte bine ca multe tari din Uniunea Europeana i-a acceptat, ba chiar le-a oferit locuinte si locuri de munca pe masura posibiltatior lor. Dar ei refuza sa munceasca, prefera castigurile usoare prin furt, jaf, ba nu de rare ori chiar crima, sau apeland la mila.”?
Care e sursa informației dumneavoastră? Repet, eu, în calitate de translator în sistemul judiciar din Anglia vin în contact zilnic cu infractori cetățeni români, inclusiv romi, și pot să vă spun că bateți câmpii cu grație.
Și comentând articolul pe fond, aveți vreo opinie? Sau aveți una și nu sunteți de acord cu ea…
Asa cum am promis, revin cu un comentariu. In primul rind trebuie sa spun ca eu nu am fost in plen in momentul discutarii acestei initiative legislative. Impreuna cu alti membri ai comisiei de politica externa am participat la intilnirea cu presedinta comisiei de aparare din Bundestag. Deci nu cunosc cum si mai ales cine a votat impotriva initiativei. Banuiesc insa ca au votat impotriva senatorii din PDL si PNL datorita interventiilor senatorilor Hasotti si Berceanu, care se bucura de suficienta influenta in grupurile lor parlamentare. Ca sa stiu exact cine cum a votat, ar fi necesar ca un lider de grup sa ceara lista de voturi, iar eu nu sunt lider de grup.
Am citi stenograma dezbaterilor din plen, respectiv interventiile celor citati mai sus. In plus, cred ca a mai fost vorba de o neintelegere legata de raportul suplimentar al comisiei pe care nu-l primisera la caseta majoritatea senatorilor. In esenta aceste interventii s-au referit la folosirea termenilor de „comemorare” in loc de „aniversare” si la „dezrobirea romilor” in loc de „dezrobirea tiganilor”, asa cum apare in izvoarele istorice. Daca in primul caz, si eu sunt de acord ca titlul legii nu este adecvat, in privinta celui de-al doilea caz, nu consider ca folosirea termenului de „rom” ar fi trebuit sa impieteze. Si una si cealalta chestiune nu mi se par insa suficient de importante, dar ridica un aspect, anume cel al lobby-ului pe care cei interesati ar trebui sa-l desfasoare in Parlament. Cred ca daca mai multi senatori ar fi fost sensibilizati asupra acestei initiative, altul ar fi fost rezultatul final. Oricit vi s-ar parea o exagerare, trebuie sa spun ca senatorii sunt totusi niste oameni foarte ocupati. Pentru ca sunt mai putini, dar numarul de comisii este acelasi cu cele din Camera Deputatilor, senatorii sunt membri in doua, chiar trei comisii permanente. In aceste conditii, au de-a face cu multe initiative, rapoarte, etc. si eficient este sa fie atentionati. De exemplu, eu nu am primit nici o solicitare din partea nimanui legata de aceasta initiativa in pofida faptului ca existau toate motivele ca sa fiu considerat un avocat al unei astfel de cauze.
Initiativa poate sa aibe un alt destin in momentul dezbaterii din Camera Deputatilor (iata unul din avantajele bicameralismului!) cu conditia ca partile interesate sa faca efortul de a-si cistiga aderenti in comisia de specialitate si in grupurile parlamentare si sa conlucreze la armonizarea acelor aspecte care ar putea ridica obiectii. La rindul meu, voi intreprinde diligentele necesare ca inititiva sa aibe succes in camera decizionala.
Ma tem ca nu agenda incarcata face un parlamentar mai putin sensibil la chestiunile legate de monoritati, ci mentalitatea sa!
Sper ca votul din Camera Deputatilor, unde exista si un Grup al minoritatilor nationale, va fi favorabil.
COMEMORARE in acceptiunea legiuitorului,cazul in speta „dezrobirea”,”emanciparea”tziganilor este un act de bucurie de satisfactie.Asa a hotarit ONOR PARLAMENTUL.Atunci di ce se umfla pasta in ei cind ungurii comemoreaza TRIANONUL HA! In acelasi timp se spune emancipare,fara sa consulte dictionarul care in principiu se refera la o actiune voluntara a celui emancipat’Or tziganii nu au avut nici un cuvint de spus in aceasta chestiune.Eu aici vad azi iulie 2011 o falsificare grosolana prin intermediul unei LEGI a istoriei care stim noi cum s-a scris pina acum.Imi sta mintea in loc vazind atita ignoranta dar mai ales revointa xenofobiesi ipocrizie a parlamentarului roman.