ACUM.TV

După introducerea cotei unice în 2005, încasările la bugetul general consolidat au crescut de la 29% din PIB – maximul obţinut cu impozitul progresiv, în ciuda eforturilor bine intenţionate de până atunci ale ministrului Tănăsescu – la vreo 31%- 32% în anii următori.

La noi, paradoxal, reducerile de impozite au fost de fapt anticiclice, exact aşa cum se cere la manual, ducând la sporirea colectării. Iar creşterea consumului privat şi bula imobiliară au coincis temporal cu – dar nu au fost generate de – reforma fiscală. Ci mai curând de explozia creditului privat şi de excesul de entuziasm al investitorilor pentru România aflată pe pragul aderării la UE.

Corecţia ar fi urmat oricum, cu sau fără criza globală. Acum, dacă aşa stau lucrurile, există vreun motiv să credem că revenirea la sistemul progresiv va spori încasările la buget şi mai mult? Parca ăsta era obiectivul, nu? Dacă prin aplicarea cotei unice şi a celorlalte măsuri am urcat de la 29 la 31% din PIB, abandonarea lor şi revenirea la impozit progresiv, în plină criză, ne-ar permite să colectăm 35%- 36% cum se doreşte? Vi se pare plauzibil? (Pentru detalii, găsiţi mai multe argumente pro şi contra la www.sar.org.ro, unde puteţi lăsa şi un comentariu). Sau greşesc eu, şi obiectivul este mai mult estetico-ideologic, nu bugetar?

Fixaţia pe discutarea alurii acestui impozit pe venit personal – dacă să fie plat sau curbat în sus – pe care oricum nu-l achită decât patru milioane de români, din care majoritatea au venituri oficiale suficient de mici pentru ca trecerea la progresivitate să nu facă mare diferenţă în practică, mă pune pe gânduri. Încrâncenarea pe subiect sugerează mai curând explicaţia B.

Nu se mai discută alte surse sub-exploatate, cum ar fi proprietatea, taxată modic; redevenţele pe resurse minerale, mici şi secretizate bine prin contracte; sau ce naiba facem nu cu ăştia patru milioane cu carte de muncă, ci cu restul de opt milioane de vârstă activă prezenţi în ţara şi care nu contribuie nimic. Dacă ar fi să fim pragmatici, nu ideologi, e mai probabil să crească încasările dacă urci pur şi simplu cota unică la 18% (cum propusese SAR în 2003, când a lansat ideea) fără trepte progresive sau deduceri negociate politic şi costisitor de administrat. În plus, e o prostie sa schimbi ceva acum, foarte repede, până nu vezi cum se aşază încasările după mărirea TVA, ceea ce nimeni nu poate prevedea cu exactitate.

Însă dacă e să ne batem în populisme, avem cu toţii dreptul la o încercare, nu? Propun aşadar ca toţi cei care de azi înainte mai plâng pe umărul pensionarilor şi vorbesc de echitate socială şi impozit progresiv – fie ei lideri de partid cu case ANL sau RAPPS, lefegii din presă plătiţi fraudulos pe drept de autor, analişti cu firme prospere de consultanţă, sau chiar miniştri de finanţe ca Vlădescu, care s-a pretat şi el în trecut la diverse exhibiţii cetăţeneşti de optimizare, încasând suta de mii de euro, dar declarându-şi un salariu minim – să facă bine şi să arate mai întâi cum şi-au achitat ei impozitul şi contribuţiile sociale pe anii din urmă.

Altfel, cum să cred pe cineva care nu pune şi banul acolo unde îi e gura, promovând justiţia socială doar pe spinarea vecinului? Mai că aş fi tentat sa-mi doresc iniţierea şi la noi a unor mişcări „Tea party”, care să facă un pic de frondă contra statului, dacă n-aş fi sigur că în România fronda s-ar limita la neplata impozitelor, iar a doua zi pe liderii lor i-aş vedea la uşa guvernului, lobând pentru subvenţii de la buget şi fonduri UE.

Acest articol a fost publicat duminică, 25 iulie 2010 la rubrica Intern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.