Cât ar mai trebui să sufere omenirea ca să se lecuiască de atracția față de viziunile utopice al unui viitor fericit? Câte milioane de oameni ar mai trebui să moară pe altarul unor teorii optimiste, care n-au nicio rădăcină în lumea reală? NU sunt de ajuns victimele secolului XX ale unor ideologii precum nazismul și comunismul?
Iată niște întrebări de bun simț pe care orice om cu un nivel mediu de inteligență ar trebui să și le pună înainte de a ceda cântecului de sirenă al optimiștilor nescrupuloși, cum îi numește filosoful englez Roger Scruton în cartea sa “The Uses of Pessimism and the Dangers of False Hope” – La ce folosește pesimismul și pericolele speranțelor false – Atlantic Books, Londra, 2010.
Scruton contrapune în cartea sa pe “eu” – viziunea optimistului care consideră că nu există niciun fel de bariere în modelarea societății și “noi” – viziunea pesimistului moderat, care înțelege restricțiile existente într-o societate și respinge experimentele sociale de amploare în favoarea reformelor graduale și a tradiției acumulate prin experiența a nenumărate generații. Autorul trece în revistă câteva dintre sofismele propuse de optimiștii nescrupuloși în tentativa lor de a schimba radical societatea: cazul cel mai fericit, născut liber, utopia joc cu sumă zero, planificarea, spiritul în mișcare și agregarea. El le demontează rând pe rând, de pildă jocul cu sumă zero, a cărui cea mai bună exemplificare este teoria luptei de clasă, care susține câștigul unei clase poate fi doar în detrimentul alteia. Mai nou, jocul cu sumă zero îi motivează pe islamiști, pentru care prosperitatea Occidentului este rezultatul exclusiv al “exploatării” musulmanilor din țările în curs de dezvoltare. Originile acestui optimism nescrupulos sunt localizate de Scruton în epoca iluminismului, mai exact la Jean Jacques Rousseau, cu aplicare în practică pentru prima oară în timpul Revoluției Franceze, care a avut ecouri importante la teoreticienii comunismului, precum Marx sau Lenin.
Implicațiile acestui mod de gândire se mai văd și astăzi, în cultură și artă, mai ales prin promovarea relativismului moral. Unei asemenea viziuni, Roger Scruton contrapune un pesimism moderat, în fapt o doză sănătoasă de bun simț.
El vorbește despre “mâna invizibilă” menționată pentru prima oară în secolul al XVIII-lea de filosoful și economistul scoțian Adam Smith, care scria că promovarea interesului personal este mai eficientă decât promovarea declarativă a interesului general pentru binele societății.
Roger Scruton promovează o viziune conservatoare, bazată pe un scepticism sănătos cu privire la natura umană, mai ales în ceea ce privește perfectibilitatea ei. Pentru cititorii care au avut experiența traiului în România secolului al XX-lea o asemenea carte nu poate decât să le întărească convingerile și să le confirme faptul că utopiile sociale sunt extrem de periculoase. Cartea lui Scruton se constituie într-un elogiu adus pesimismului moderat, care în fond echivalează cu bunul simț.
Pesimismul echilibrat poate deveni sinonimul consecventei,consecventa este din punctul meu de vedere un pesimism realist,perfect argumentat de viata insasi.