caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Bandiți sau partizani – grupul Arnăuțoiu și dilema societății românești actuale

de (11-7-2010)
4 ecouri

Reconstituirea istoriei recente a României a întâmpinat dificultăți serioase în ultimii 20 de ani, nu doar datorită accesului dificil la documente, multe dintre ele încă închise în arhivele fostei Securități, dar și datorită inerentei conotații politice, a încercării de recuperare a trecutului, de către o parte sau alta a spectrului politic din România.

Iată însă și un exemplu în care o astfel de recuperare este practic absentă: istoria grupului de partizani anti-comuniști conduși de Toma Arnăuțoiu, o monumentală reconstituire, îndrăznesc să spun, făcută de Ioana Voicu-Arnăuțoiu.

Am mai scris pe această temă la lansarea unei expoziții de fotografii și documente, regăsite de fiica rezistentului anti-comunist între zecile de mii de pagini pe care le-a studiat la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS)  http://www.acum.tv/articol/10538.

Acum, tenacea cercetătoare a prezentat fascinantele ei concluzii la Londra, în cadrul unei conferințe organizate de Fundația Rațiu. Această poveste extraordinară, aproape la fel de necunoscută în România pe cât este în Occident, a readus în actualitate dilemele societății românești actuale.

Pe scurt, Toma Arnăuțoiu, ofițer de armată epurat de regimul comunist instalat de tancurile sovietice la finele celui de-al doilea război mondial, s-a retras în munți, în zona Muscel, cu un grup de rezistenți, între care și patru femei, în anul 1949 și a fost capturat, doar în urma unei trădări, în 1958.

Anchetat cu brutalitate timp de un an de Securitate, Toma Arnăuțoiu a fost apoi judecat și condamnat la moarte, fiind executat împreună cu alți 13 membri ai grupului său în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959.

Când am publicat articolul în octombrie au sosit imediat niște comentarii anonime (trimise de un anume “constantin”)

“Dincolo de proza inaripata pe care o produceti, stimate domnule Clej, nu ne spuneti nimic despre afilierea legionara a “eroilor” din munti. Tocmai dumneavoastra, atit de vocal in chestia Holocaustului…”

Când i-am spus că Toma Arnăuțoiu n-a fost niciodată legionar, perfidul fitilist nu s-a lăsat:

“Daca nu Arnautoiu, cum pretindenti si nu pot verifica acum, majoritatea celor “din munti”, mitizati astazi (si de dumneavoastra) tocmai pentru a inventa o “rezistenta” anticomunista, s-au declarat legionari si au provenit din cuiburi legionare. Destui dintre ei au ucis si dupa 1948 oameni nevinovati, nu putini evrei din tirgurile si satele apropiate “cantonamentelor”. Sofismul ca Miscarea a fost dizolvata de Maresal in 1941 ma convinge definitiv asupra mijloacelor cu care ii manipulati (cu un patetism demn de o cauza mai buna) pe nestiutori.”

Am întrebat-o pe Ioana Voicu-Arnăuțoiu (născută în munți, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop) ce legătură a avut grupul Arnăuțoiu cu legionarii. Niciuna, mi-a răspuns, nici măcar în dosarul ultra-voluminos al Securității sau la proces nu s-a putut stabili vreo legătură, pentru că nu a existat.

Mai mult, nu s-a stabilit vreo legătură cu un partid politic de opoziție, cu Biserica Catolică (cum suspecta Securitatea) sau cu vreo ambasadă a unui stat occidental.

Ioana Voicu-Arnăuțoiu a mai adăugat că multe dintre afirmațiile care tind să identifice rezistența anti-comunistă din munți cu Mișcarea Legionară au fost răspândite în 1990 în presă chiar de oameni care participaseră la represiune, unul dintre ei fiind vestitul general Nicolae Pleșiță, decedat anul trecut fără să fi dat socoteală nicio clipă pentru abuzurile comise cu peste 50 de ani în urmă.

Mi-a atras atenția un document din această expoziție: o scrisoare a lui Toma Arnăuțoiu adresată primarului comunist al satului Nucșoara, de unde provenea majoritatea rezistenților. Cu o caligrafie impecabilă, liderul rezistenților îi atrăgea atenția cu ironie demnitarului impus de partid cu privire la abuzurile care au loc în numele noului regim împotriva unor oameni nevinovați.

Aici era încapsulată toată opoziția între bine și rău – un reprezentant al clasei de mijloc rurale, al unei elite care trăgea România înainte și pe care comuniștii au distrus-o, față în față cu unul dintre leneșii satului, ajuns în fruntea bucatelor prin această anti-selecție, această răsturnare a valorilor pe care a impus-o regimul comunist.

În locul acestei elite au a apărut o nulocrație, generații întregi de sfertodocți și canalii care s-au perpetuat până și azi în poziții de influență.  E suficient să anmintești că și azi sediul poliției din Nucșoara este fosta casă părintească a familiei Arnăuțoiu și că mulți dintre săteni – spălați pe creier și îndobitociți de regimul comunist – se referă la Toma Arnăuțoiu și oamenii săi drept “bandiți”.

O persoană care locuiește la Londra și asistase la conferință m-a întrebat la final dacă grupul Arnăuțoiu a lansat acțiuni de partizani împotriva regimului. Acțiunile lor au fost limitate, date fiind mijloacele extrem de modeste și condițiile de teroare împotriva potențialilor lor sprijinitori din sate exercitate de regimul comunist. Până la urmă, chiar și faptul că Toma Arnăuțoiu și cei câțiva care l-au urmat în munți au reușit să scape de capturare timp de nouă ani reprezintă ceva extraordinar.

Ei au vrut să se izoleze de lumea dimprejur, ce aceea lume mizeră a anilor ’50 și și-au creat un refugiu în care nu au trebuit să facă niciun compromis, deși au îndurat privațiuni inimaginabile.

În final, un cuvânt de apreciere pentru Ioana Voicu-Arnăuțoiu, care a reușit să treacă peste durerea personală și să reconstituie cu obiectivitate o părticică complet necunoscută din trecutul recent al României. Această părticică este însă extrem de relevantă pentru că arată că nu toți românii au acceptat cu fatalism impunerea regimului comunist. Ironia soartei este că acești oameni, care au avut dreptate avant la lettre – regimul comunist s-a prăbușit, așa cum sperau ei – nu sunt azi considerați eroi. De fapt, ei au fost dați uitării aproape total, iar foștii torționari și urmașii lor continuă cu impunitate să-și bată joc de România.

Ecouri

  • Vasile Gogea: (12-7-2010 la 04:19)

    Aceasta e o „tema” si delicata, si dureroasa. Ea este obscurizata, ca sa zic asa, de o interesata „culpabilizare colectiva” si „eroizare ilicita”, practicate imediat dupa decembrie 1989. Astfel ca victimele sunt re-culpabilizate (sau, cel putin, maculate), in timp ce calaii sunt… victimizati! Vezi ce s-a intimplat la Rachitele, cu ocazia dezhumarii ramasitelor „banditului” Susman!

  • Petru Clej: (12-7-2010 la 04:31)

    Stimate domnule Gogea, vă invit să scrieți un articol despre modul în care a fost tratată din acest punct de vedere revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

  • matei pipirig: (20-7-2010 la 16:35)

    Un articol de bun simtz si la obiect.

  • Floare Comsea: (18-8-2011 la 15:29)

    Un articol care ar merita citit de catre cei care vor sa-si cunoasca cu adevarat istoria!
    Felicitari Ioanei Voicu Arnautoiu pentru momentul de istorie pe care ni-l descopera!
    Felicitari Petru Clej ca il faci cunoscut in cel mai bun mod jurnalistic!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Un elogiu adus pesimismului – Roger Scruton

Cât ar mai trebui să sufere omenirea ca să se lecuiască de atracția față de viziunile utopice al unui viitor...

Închide
3.138.141.202