Întâi a fost un om care a desfiinţat presa şi a trimis ziariştii să sape un Canal. Şi-a făcut ziarele lui, cu oameni care aveau origine socială sănătoasă. Unii nu ştiau gramatică, alţii erau din tagma trădătorilor şi oportuniştilor , ştiau ortografie, dar nu ştiau cu ce caracter se scrie. Poate o vreme i-a folosit, deşi nu cred.
Apoi a fost un om care a avut un ziar, Scînteia. Şi nu i-a folosit la nimic. A fost un om care se vedea două ore la televizor şi poporul îl aplauda „fericit”. Şi nu i-a folosit la nimic. A fost un om pentru care maşinile de scris erau arme periculoase, aşa că a decretat înregistrarea lor aşa cum se înregistrează orice armă. Şi nu i-a folosit la nimic. A fost un om care avea un organism special de control al presei, numit Secţia de Presă din Comitetul Central, unde se citea fiecare literă, se analiza fiecare fotografie, se asculta fiecare vorbă spusă la radio şi la televiziune, se analiza fiecare imagine. Şi nu i-a ajutat la nimic.
A venit un alt om, care a trimis minerii să închidă gura „unei anumite părţi a presei”, pentru că îl critica. Da, mi-a fost frică, dar am mers mai departe. Luni întregi un ziar, o voce singură, într-un cor de aplaudaci, a apărut cu o etichetă ca o stea galbenă: „muncitorii tipografi nu sînt de acord cu continutul ziarului România liberă”. Am mers înainte cu acel stigmat, întrebându-mă pentru câtă vreme.
CSAT-ul a decis că presa e periculoasă. Îi poate pune şi botniţă, dacă vrea. O poate sufoca financiar. Ne poate trimite la alt canal. Ne poate trimite la coadă la şomaj, unde pentru noi nu e nimic de lucru. Acum nu îmi mai e frică pentru că ştiu că, în cele din urmă, nu îi va folosi la nimic.
Avem nevoie de presa libera ca de aerul pe care-l respiram .
Dar si puterile , politice, economice, executive sau oculte de tot felul, au nevoie de presa pentru a-si asigura propriile interese pe spezele noastre !
Fiecare ne urmareste „binele „, dar cum sa mai avem discernamant daca intre timp si noi am devenit partizanii propriilor noastre pareri despre cum sa ne fie bine, care sa recunoastem nu le putem impune nimanui pentru ca sunt subiective ! Atunci care este presa de care avem reala nevoie pentru a avea calitatile civice corespunzatoare unei societati libere si normale ? Salvarea se pare ca nu vine de la Romania Libera ci de la ACUM !! Va multumesc ca ne informati si doresc sa rezistati si sa va dezvoltati cit mai natural, spre binele cititorilor d-voastra !
In general, oamenii vor sa citeasca si sa auda, mai degraba, ce le place, ce li se pare credibil, ce ii poate satisface…
Candva, cineva care avea deja experienta omului crescut si trait in lumea libera, m-a intrebat daca cred tot ce se publica si se scrie, ca articole de fond, intr-unul din cotidianele cele mai raspandite. Eram inclinat a raspunde afirmativ. Am raspuns ca nu sunt foarte sigur. Mai tarziu am invatat ca orice ziarist trebuie sa verifice sursa unei informatii. In acelasi timp, am inteles ca un bun ziarist nu divulga sursa cu nici un pret. Se cunosc cazuri dramatice cand jurnalisti au fost supusi unor imense presiuni, acuzati, privati de libertate sau asasinati.
Cand sursa este insasi relitatea de zi cu zi, avem de a face, deja, cu diverse interpretari care ne fac a intelege care este orientarea publicatiei respective. Cu cat fondul e mai transant si mai neutru cu atat e mai util. Oare, concluziile n-ar trebui sa apartina cititorilor ?…
Nu stiu in ce masura curajul de a sustine o cauza, oricat de bine argumentata, nu poate fi diminuat sau anihilat de cei care au in proprietate ziarul si care pot face jocul puterii, sau al opozitiei.
Libertatea presei depinde de curajul intregei bresle a jurnalistilor.
Este, insa, de notat calitatea profesionala si talentul unor ziaristi, indiferent de orientarea publicatiei, in aceasta lume in care corporatismul a inlocuit ideologiile.
In Romania cred ca presa este „libera” cat ii permite matricea stabilita de patron sau chiar „mai de sus”. Nu stiu cum este in alte tari si nu vad la ce mi-ar folosi daca as sti.
Cum este in alte tari? Iata de pilda, eu am lucrat la BBC timp de 17 ani si de un an sunt corespondent al RFI.
Niciodata in acest timp nu am fost nevoit sa scriu ceva care nu era adevarat dupa cunostinta mea la cel moment.
Exista influente si presiuni asupra jurnalistilor in mass media occidentala? Categoric da, dar nu sunt grosolane ca in Romania si oricum calitatea mass mediei anglo-saxone nu suporta niciun fel de comparatie cu aceea a mass mediei de limba romana.
Sunt in presa din 1992 incoace si am fost „cenzurata” o singura data, in 1994, din initiativa rabinului Moses Rosen, care nu concepea ca se poate realiza o emisiune de Hanuka in limba maghiara. Reportajul programat pe TVR1 a fost oprit la ordinul lui Petru Popescu, dar s-a difuzat pe TVR Cluj, adica pe toata Transilvania. De atunci incoace realizez exact subiectele alese de mine, filtrate de „autocenzura” care se bazează intr-o oarecare masura si pe inertie si teama.
Nu cred că era 1994, deoarece Moses Rosen a murit pe 6 mai 1994, iar Hanuka este de obicei în decembrie.
Autocenzura?
Asta e mai rea chiar decit cenzura. Pe autocenzura se bazeaza in mare parte guvernul chinez,
iar zilele trecute o instanta federala americana a invalidat „autocenzura” privind cuvintele „urite” impusa de FCC televiziunilor precizind ca nu poti vorbi liber daca regulile nu sint foarte clare, daca acelasi cuvint citeodata este permis si citeodata nu.
Ca sa nu mai pomenim iar de comunisti. Autocenzura este complicitatea care ne-a afundat in bezna pina in 1989 si de care se pare ca n-am scapat.
Ca o ironie, si eu ma auto-cenzurez… Autocenzura nu e decit frica, foarte omeneasca de altfel.
Multumesc Petru, ai dreptate. Era decembrie 1993. Imi amintesc ca a fost cel de al treilea material pe teme evreiesti (nu era relatarea evenimentului ci un film in limba maghiara cu durata de 19 minute, despre ce inseamna Hanuka. Daca nu ma insel, era programat in ajunul sarbatorii.) A aparut si in programul Radio-TV, dar nu s-a mai difuzat. Interdictia a venit de la Bucuresti. Transmisiunea pe TVR1 se facea de la Cluj si Horia Badescu, directorul de atunci al studioului teritorial Cluj, l-a chemat pe redactorul nostru sef Sandor Csep si a dispus sa scoatem materialul. Sandor nu a avut incotro, dar materialul s-a difuzat pe emisiunea regionala.
In ceea ce priveste autocenzura cred ca ne caracterizeaza pe toti, intr-o oarecare masura. Oare prudenta e tot teama ?
Cum se definește mai exact autocenzura?
Iata ce scrie DEX-ul online
AUTOCENZÚRĂ s. f. cenzură asupra propriului text. (< fr. autocensure)
sa vedem cum e definita CENZURA
CENZÚRĂ, cenzuri, s.f. 1. Control prealabil exercitat, în unele state, asupra conținutului publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor de radioteleviziune și, în anumite condiții, asupra corespondenței și convorbirilor telefonice;
Eu o definesc prin: Filtrarea informatiei impusa de cel care relatează.
Păi cum adică, dacă eu fac dintr-un comunicat de presă de 2000 de cuvinte o știre de 200 și deci filtrez informația, asta se cheamă autocenzură?
Da. Ar trebui specificate motivele impunerii acestui filtru. ( Poate nici termenul de filtru nu e cel adecvat. Sa spun omisiune, trecere sub tacere ?) Dar aici lucrurile se complica… Cred ca subiectul merita tratat mai pe larg. Care e definitia d-voastra, Domnule Petru Clej?
Eu n-am nicio definiție. Dar în presa de limbă română se confundă adeseori selecția de natură editorială (legitimă) cu cenzura (ilegitimă).
Autocenzura este compunerea si transmiterea textului, avind in cap modul in care ar fi perceput de redactorul sef si cunoscindu-i ideosincraziile, sau opiniile, care, in cazul unei publicatii nedemocratice, ar crea un conflict, sau o mustrare, sau o cenzura ulterioara.
De exemplu, daca un articol ar dauna publicatiei, fiind scris intr-un moment de furie, sau destainuind secrete de stat, autocenzura se impune.
Daca ar transmite un mesaj xenofob, cred ca e vorba de selectie editoriala.
Si acum imi dau seama ca diferenta o simti, mai curind decit poti sa o definesti in cuvinte.
Pot da un exemplu insa- daca as sti unde e ascuns Gilad Shalit in Gaza si stiu ca se pregateste o operatie militara, trebuie sa ma autocenzurez.
Daca stiu doar ca e in Gaza si a primit un pachet pe cai intortocheate, dar cu aprobarea celor ce il detin, cred ca nu as dezvalui, punind in pericol sursa de informatie.
Jurnaliști români, luați vă rog lecții de la Vlad Solomon.
Nu cred ca vorbim de aceeasi autocenzura: sa nu injuri, sa nu aduci prejudicii altora (chiar operatiilor militare) e o dovada de bun simt care se ghideaza dupa morala locului. In unele publicatii se cere sa inguri iar ziaristii inamicului probabil au alta parere despre acest fel de autocenzura.
Credeam ca noi vorbim de situatia cind stii ca ai dreptate, o poti dovedi, dar nu scri despre asta de frica cuiva, de frica ca ai putea sa patesti ceva spunind adevarul, nu de frica ca ai parea prost crescut. Ca regele e cu fundul gol de exemplu.
— Ceea ce spune „ro” ( as prefera sa ma adresez unui nume real) nu este o autocenzura, ci doar lasitate, lipsa de sira a spinarii, spate inghebosat. Si perpetuarea lipsei de integritate/ onestitate in presa. Mostenire de odinioara, din tara-muma.
Acum citeva luni am scris un articol la Acum, care se rostogoleste si in prezent pe net si e considerat de unii israelieni de origine romana, cu perimetrul vizorului limitat la propria ograda, si complexul minoritarului bine inradacinat, ca fiind antisemit. Nu consider ca am fost curajos peste masura, ci doar ca am spus, simplu, ceea ce cred, despre miturile legate de Israel, asa cum sint percepute de cei din tara si dinafara. Adevarat, mi-am aprins paie in cap, dar nu am simtit nici macar o clipa teama, desi stiu ca sint deja huiduit in ulita ‘romaneasca’ din Israel.
Cred ca, atunci cind STII ca esti in bona fide, teama nu te poate bloca, iar termenul de autocenzura e impropriu folosit. De altfel si termenul de ” cenzura” am impresia ca nu e inteles pe de-a intregul de multi cititori ( nici de jurnalisti).
Lipsa cenzurii nu inseamna anarhism, injurii, atacuri la persoana, jigniri pe fond etnic, palavre de mahala.
Am remarcat la multi talk-backisti, la articolele din presa romana electronica, un fel de ton de ‘mistocar’, insotit de furie si de dorinta de rafuiala. Nu de putine ori vulgaritati si deviatii de la subiect, doar pentru a-si scoate naduful.
Nepublicarea acestor ecouri nu ar insemna cenzura, ci doar o higiena a mediului si un respect fata de cititor. Sint constient ca, de multe ori, comentariile sint acceptate ( si nu „moderate”), tocmai din cauza ca, neadmitindu-le, redactia ar putea fi acuzata de ‘cenzura’, cuvint cu conotatii problematice, pe fondul regimului totalitar din Romania de odinioara.
Intr-un ziar din Israel ( cu presa foarte buna si obiectiva – nu ma refer la cea de limba romana, ci la cea ebraica si engleza- ziarele importante) era anuntat ( si cred ca mai e si azi, in cadrul politicii editoriale) ca nu se accepta nici un ecou care va compara soldatii israelieni sau combatantii palestinieni (!!!) cu nazistii, indiferent de crimele atribuite in articol. Oare aceasta inseamna cenzura? Desigur ca nu!
Revenind la teama, ea paralizeaza si dauneaza mult libertatii de expresie. Nici o legatura cu autocenzurarea. Daca gresesc, as vrea sa mi-o spuna redactorul sef. Nefiind jurnalist de profesie si relativ nou ( vreo doi-trei ani) in ‘productia de articole’, poate nu inteleg indeajuns nuantele.
Vlad Solomon
Vlad Solomon