Au trecut cateva zile pline de speculatii asupra celor cateva zile de tacere ale presedintelui Basescu, timp in care valtoarea neiertatoare a Siretului, a Prutului si a Dunarii si-au dezlantuit in voie dezastrul inundatiilor.
Sinistratii, miile de romani afectati privesc catre cer: unii resemnati accepta in lacrimi „pedeapsa de la Dumnezeu”, altii incearca sa arunce vina pe guvernanti, pe regimurile politice anterioare si, binenteles pe presedinte.
Iata ca tatucul mult asteptat isi face aparitia la fata locului.
Presedintele ii mustra pe bietii romani pentru lipsa de asigurari si ca si-au construit casele in zonele inundate, numai ca Legea 260 din 2008 a asigurarii locuintelor are o istorie nu tocmai coerenta de aplicabilitate, satele se afla acolo de secole.
Romanii s-au obisnuit sa se bucure de carpaceala de moment, sa nu invete din inundatiile precedente. Se consuma la nivelul vorbariei in birtul satesc, pe net, in sedintele parlamentare, in diferite emisiuni televizate etc.
Vina o poarta in mare parte autoritatile prin neaplicarea masurilor de prevenire, de indiguire, dar raspunderea o poarta si localnicii lipsiti de spirit civic, de implicarea in actiuni de voluntariat, de gasire a unei formule concrete in a reabilita cate ceva din podurile, din drumurile si din alte obiective invechite, avariate.
Localitatea Saucesti devine un simbol al deznadejdii si al impasului provocat tocmai de neluarea in serios a catorva inundatii din ultimul deceniu in aceleasi locuri.
La fel si criza economica mondiala asemuita cu un ciclon aflat departe, care avea, chipurile, sa ne ocoleasca…
De la populatie si pana la parlamentari astuparea pe ici pe colo a carentelor unei tari avariate nu reprezinta alternativa dusa la nesfarsit. Carpaceala nu mai tine nici pe sosele, nici in diguri, nici la Cotroceni.
Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a semnalat ca romanii trebuie sa treaca de la mentalitatea generala de pasivitate la una “de curaj si hotarare”.
El sugereaza implementarea cuvintelor presedintelui american Obama “ Da, noi putem” (“Yes, we can!”).