caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dialog Intercultural



 

UNITATE SAU GRUPURI: CAZUL ISRAELULUI

de (11-7-2010)
1 ecou

Recent am publicat articolul „Discriminare rasiala sau diferenta religioasa”, care a trezit dispute si polemici numeroase. M-am bucurat sa constat ca articolul meu a devenit un pretext de discutii intre oameni cu puncte de vedere diferite in chestiunile prezentate. Ceea ce m-a mirat este faptul ca disputele incepute de la fraze sau idei prezente in cadrul lui s-au extins spre alte teme, la care la care nici macar nu m-am gandit in momentul in care l-am scris. Am considerat ca nu am fost suficient de clar in afirmatiile mele si trebuie sa explic lucrurile din nou. Precum si faptul ca sunt teme de iudaism ramase necunoscute publicului cititor, atat evreu, cat si crestin sau ateu, iar ele trebuie explicate tuturor.

EVOLUTIA CAZULUI ELEVELOR DE LA SCOALA RELIGIOASA DIN IMANUEL

In ultimele trei zile ale anului scolar, elevele ashkenaze si cele sefarde au invatat impreuna, iar parintii au fost eliberati din inchisoare. Este un compromis realizat cu binecuvantarea rabinului Ovadia Yosef. Televiziunea israeliana a prezentat acest fapt ca pe o realizare, desi a adaugat o intrebare: ce va fi in urmatorul an scolar, care va incepe in luna septembrie. Desigur, o intrebare pe care mi-o pun si eu, sperand ca va fi gasita o solutie acceptabila pentru toti.

SISTEMUL JURIDIC ISRAELIAN

Ajungem la problema sistemului juridic israelian si a democratiei israeliene. Trebuie sa mentionam ca in statul Israel exista un element juridic specific. Este vorba de coexistenta paralela a sistemului juridic laic bazat pe normele dreptului european de origine romana cu dreptul traditional iudaic bazat pe normele halahice. Deci, exista o Curte Suprema laica (repet afirmarea acestui termen) sau un Tribunal Suprem care judeca procesele pe baza legislatiei civile, penale, administrative, publice, precum si o Curte Suprema Rabinica, religioasa, alternativa la cea laica, bazata pe normele dreptului traditional iudaic, halahic. Ambele sunt de stat si functioneaza pe baza legilor statului. Casatoriile sunt oficiate de Rabinatul de stat, in cazul in care ambii parteneri sunt evrei din punct de vedere juridico-halahic. Divorturile sunt decise de Curtea Rabinica, desi exista posibilitatea unui acord de casatorie incheiat de ambele parti la un avocat sau a unei casatorii civile in strainatate, in special in cazul in care unul dintre parteneri nu este evreu din punct de vedere halahic. In privinta proceselor de alta natura, ele sunt judecate de obicei de Tribunalul Civil, desi pot fi judecate si de Tribunalul Rabinic in cazul in care ambele parti solicita acest lucru. Tribunalele Rabinice, atat cele locale, cat si cel suprem judeca pe baza normelor halahice, luand insa in consideratie si legea civila. Este un sistem juridic traditional, insa normele halahice sunt adnotate si adaptate necesitatilor sociale si juridice contemporane („Dina demalkhuta dina”, legea statului este lege). Deciziile Tribunalelor Rabinice, bazate pe interpretarea normelor halahice si pe jurisprudenta, au putere legala datorita legii statului care confera putere judecatoreasca acestor tribunale si decide asupra recunoasterii si punerii in aplicare ale hotararilor lor. Trebuie sa adaugam ca, in urma cu circa jumatate de an, ministrul israelian al justitiei, juristul profesor universitar Yaacov Neeman, a afirmat ca in justitia israeliana trebuie pus accentul mai mult pe dreptul iudaic sau de origine iudaica, subliniindu-se originea iudaica a numeroase legi si norme juridice contemporane, in loc a se sublinia originea lor din dreptul roman. Studii si cercetari academice comparative intre dreptul iudaic si dreptul roman au demonstrat ca numeroase aspecte sunt asemanatoare. Afirmatia conform careia existenta tribunalelor rabinice in paralel cu existenta tribunalelor civile ar reprezenta un act antidemocratic sau un element de fanatism si fundamentalism religios este lipsita de baza reala. Sa ne amintim ca legislatia biblica si talmudica traditionala este bazata pe norme morale profunde, neatinse de alte scrieri filosofice, teologice, morale si legislative. In acest sens putem aduce ca exemplu cele Zece Porunci.

TRIBUNALUL RABINIC AL COMUNITATII ULTRARELIGIOASE

Aici trebuie sa specificam si existenta unui Tribunal Rabinic Suprem al comunitatii ultrareligioase. Acest tribunal judeca procese – in mod optional – pe baza normelor halahice pentru membrii comunitatii ultrareligioase care aleg acest lucru, pe baza acordului intre parti, in cazul in care ele prefera decizia acestui tribunal in locul deciziei tribunalului civil sau a tribunalului religios de stat. In cazul lui, preponderenta este a normelor halahice vizavi de legile statului, dar numai in cazuri strict exceptionale deciziile lui sunt diferite de cele ale tribunalului civil . Deciziile lui nu pot fi puse in aplicare pe cale coercitiva: in marea majoritate a cazurilor, ele sunt acceptate de ambele parti de buna voie.

DREPTUL RABINIC IN CADRUL DEMOCRATIEI ISRAELIENE

Existenta dreptului rabinic in statul Israel poate fi comparata cu cea a dreptului canonic in tarile crestine. Pentru punerea in aplicare a deciziilor unui tribunal rabinic de stat, acestea trebuie sa fie conforme legislatiei civile. Existenta dreptului rabinic in paralel cu dreptul civil in statul Israel nu se datoreste numai intereselor unor partide politice si „santajului” facut de ele. Ea se datoreste in primul rand traditiei juridice iudaice, element specific in istoria evreiasca. Guvernul israelian a acceptat aplicarea dreptului traditional iudaic datorita necesitatii pastrarii acestei traditii juridice. Confuzia s-a nascut deoarece in statul Israel exista o majoritate evreiasca laica, ai carei membri nu cunosc normele halahico-juridice traditionale iudaice, nici nu sunt interesati in cunoasterea si aplicarea lor.

ABUZURI SI PROBLEMA RELATIILOR INTRE OAMENI DE RELIGII DIFERITE

Este adevarat ca exagerari si abuzuri exista din partea unora dintre promotorii justitiei religioase, ca si din partea unor indivizi din gloata, a caror educatie lasa mult de dorit. Am aflat din presa despre atitudini urate, discriminatoare, fata de oameni care nu sunt „evrei dupa halaha” (evreu dupa halaha este cel nascut de o mama evreica, sau care a trecut la iudaism in mod oficial). Dezaprob aceste atitudini urate. Sunt convins ca orice cetatean, indiferent de originea lui etnica si de apartenenta lui religioasa trebuie sa fie respectat si sa aiba drepturi egale in fata legilor. Fanatismul este contrar poruncilor Torei (Pentateucul): una dintre principalele obligatii ale unui evreu este sa iubeasca strainul. O problema grava este tratarea inumana a lucratorilor straini, imigranti in cautare de lucru, care nu sunt evrei. Acesti oameni trebuie incetateniti si respectati, iar societatile de forta de munca trebuie sa inceteze traficul cu oameni. Orice evreu trebuie sa fie ecumenist: cred ca am obligatia morala de a-mi felicita prietenul crestin, musulman, sau de alta religie cu ocazia sarbatorilor lui religioase si familiale si a fi alaturi de el in cazul unor evenimente triste. Obligatia fiecaruia este sa respecte credinta altuia, religioasa sau atee (sunt convins ca un ateu are si el o credinta, fie ca el constientizeaza acest lucru, fie ca nu il constientizeaza).

COMUNITARISMUL CULTURAL IN ISRAEL

Vreau sa ma refer inca o data la compozitia demografica a statului Israel. Este adevarat ca scriitorul ebraic David Grossman a afirmat ca trebuie sa ne obisnuim ca suntem un stat si nu o comunitate. Domnul Grossman este nascut, crescut si educat in Israel, cultura lui este profund „israeliana”, limba lui de baza este ebraica, orientarea lui este profund laica. Vreau insa sa afirm existenta unei realitati si traditii istorice, mult mai veche decat cea israeliana. Nu oamenii apartin statului, ci statul apartine oamenilor. Iar oamenii au, fiecare dintre ei, o cultura personala, o apartenenta cuturala individuala si de grup. Este o cultura formata si dezvoltata in cursul a 2000 de ani de istorie. Pierderea unei culturi, a unei identitati culturale, a unei traditii culturale inseamna dezradacinare. Chiar daca este insotita de oferirea altei culturi. Radacinile individuale ale fiecarui om sunt tocmai in limba si cultura lui. Patria unui scriitor este limba in care scrie. La inceputul istoriei israeliene a existat o idee: a se vorbi numai limba ebraica, a se rupe cu trecutul individual si colectiv-comunitar (considerat „galutian”, adica diasporic), a se uita limbile materne, atat limbile evreiesti (idis, ladino, iudeo-araba) cat si alte limbi (poloneza, germana, romana, rusa, spaniola, ba chiar si franceza, considerate „limbi galutiene”). A urmat ironizarea vorbitorilor acestor limbi, educarea copiilor in scolile publice ca ei ar fi singurii „evrei adevarati”, ceilalti fiind „avak adam” (praf omenesc), un timp chiar cvasi-interzicerea reprezentatiilor de teatru in limba idis. A trebuit sa treaca un timp pentru ca societatea israeliana sa inteleaga uriasa eroare facuta: ruperea de traditie si cvasi-uciderea limbilor idis si ladino. Atunci cand acest lucru a fost constatat si au inceput sa fie luate masuri contrarii, era tarziu: din aceasta traditie culturala s-a pastrat putin, mult mai putin decat ar fi trebuit sa se pastreze.

EVREII RELIGIOSI SI TRADITIA CULTURALA

Cine sunt oamenii care au refuzat aceasta lovitura culturala tragica? Evreii religiosi. Ei au pastrat cadrul comunitar. A pastra cadrul comunitar in cadrul statului Israel nu inseamna tribalism, fanatism, fundamentalism, teocratie, anti-democratie, anti-statalism, respingerea altora. Inseamna respectarea traditiei culturale, folclorice si religioase specifice, precum si a limbii materne. Ele trebuie pastrate si transmise si altora, indiferent de originea lor, daca acesti oameni sunt interesati. Statul Israel inseamna o unitate de oameni si de comunitati. O istorie de 62 de ani, o identitate moderna de doua sau trei generatii (in cazul imigrantilor veniti in Israel in ultimele decenii chiar si mai putin) nu poate inlatura si nu poate inlocui o istorie culturala si religioasa de 2000 de ani. Putem face comparatii in acest sens cu alte tari de imigrare si constata aspecte asemanatoare. Oare evreul venit in Israel s-a transformat in israelian get-beget imediat dupa venirea lui in tara? Apartenenta ideologica si/sau interesul politic ii face pe unii oameni sa dea un raspuns pozitiv. Realitatea este insa diferita. Fenomenul are un caracter pur individual, fiecare in functie de varsta la data imigrarii, psihologia, gradul de comunicativitate, cultura, apartenenta ideologica si conditiile lui de viata. Unificarea unei societati nu poate avea loc decat treptat, dealungul mai multor generatii, pe cale individuala. Cat timp a luat formarea poporului roman? Sau a poporului francez? Sau a „poporului american”, procesul „melting pot”? Oare aparitia unui „popor israelian” va necesita mult mai putin timp? Poate ca da, dar oricum va fi vorba de cateva generatii.

RASISMUL IN SOCIETATEA ISRAELIANA

In privinta rasismului, trebuie sa mentionez ca el s-a dezvoltat in societatea israeliana laica mult mai mult decat in cea religioasa. Oare sunt cititori care sa-si aduca aminte de cartea ebraica „Hamaapeha haashkenazit” (Revolutia ashkenaza), de sorginte impotriva evreilor de origine orientala, care a fost interzisa de un tribunal israelian? Sau de un subiect de teza, dat de un profesor de liceu elevilor sai: „Bialik ca exemplu pentru comunitatile orientale”? Sau despre expresiile vulgare „ceahcehiada” si „frenkelah”, folosite in unele cercuri ashkenaze laice impotriva evreilor sefarzi orientali? Sau de expresia „AShKENAZYM” ca un cuvant compus din initiale: Anashim (oameni) Shakranim (mincinosi) Kolelim (includ) Nashim (femei) Zonot (curve) Yeladim (copii) Mamzerim (bastarzi)? Sau despre respingerea cererilor de inscriere intr-o scoala publica a unor copii de origine etiopiana? Sau despre afirmatia aparuta in presa ebraica asupra luptei intre „wuswus” si „couscous”? Sau despre mentionarea originii din fosta URSS a unor indivizi certati cu legea, in presa ebraica? Sau a expresiei „romanim ganavim” (romani hoti)? Ma opresc aici, deocamdata.

EVREII ULTRARELIGIOSI IN ISRAEL

In privinta evreilor ultrareligiosi, ei apartin unor curente diferite, de la extremistii din „Neturey Karta”, care nu recunosc statul Israel intemeiat de oameni, pana la cei care participa la viata publica. In acest cadru trebuie vazuti evreii hasidim din partidul „Agudat Israel”, evreii lituanieni oponenti hasidismului din partidul „Deghel HaTora” (ambele reunite in partidul „Yahadut HaTora” al evreilor ultrareligiosi ashkenazi), evreii ultrareligiosi sefarzi din partidul „Shas” (Shomrey Tora Sfaradim). Dar mai sunt multi evrei ultrareligiosi care nu fac politica, nu apartin nici unui partid politic. Este adevarat, acesti oameni au multi copii si prefera sa le dea o educatie religioasa specifica. Unii oameni politici, precum si unii oameni din gloata incitati de acestia afirma ca evreii ultrareligiosi nu servesc in armata si, prin urmare statul nu trebuie sa stipendieze scolile lor, adaugand ca in aceste scoli se invata numai materii religioase si se cresc fanatici fundamentalisti. In primul rand, aceste afirmatii nu sunt adevarate. In majoritatea scolilor ultrareligioase se invata si materii laice. O parte dintre evreii ultrareligiosi servesc in armata (dupa cum o parte dintre tinerii evrei laici se eschiveaza de la serviciul militar). Exista si diferente intre scolile de baieti si scolile de fete, precum si intre scolile de diferite rituri. Dar oare aceasta inseamna rasism? Daca parintii unor copii accepta programul scolii private respective, privata, copii lor sunt primiti in acea scoala. In privinta afirmatiei ca scolile ultrareligioase private nu trebuie sa fie subsidiate de stat din motivele mentionate mai sus, se pun cateva intrebari. Oare asa trebuie sa fie intr-un stat democratic? Oare un copil nu are dreptul la educatie din cauza apartenentei comunitare a parintilor, din cauza conceptiei lor religioase sau din cauza ca acestia refuza (in mod legal) sa satisfaca serviciul militar? Oare statul are dreptul sa impuna un program educativ cu forta, contrar vointei parintilor, in caz contrar copii devenind victime, ramanand fara o educatie minimala? Oare directiunea unei scoli are dreptul sa aleaga elevii care urmeaza s-o frecventeze? Nu vreau sa dau raspunsuri. Propun a se compara situatia din Israel cu cea existenta in alte tari civilizate. In Israel, majoritatea evreilor ultrareligiosi se identifica cu statul ai carui cetateni sunt, desi se straduiesc sa-si pastreze traditiile religioase, culturale si comunitare. Se impune o intelegere a modului lor de viata si de gandire specifice, diferite de cele ale evreilor laici sau religiosi moderni, precum si ale oamenilor moderni de alte nationalitati. Tratarea lor ca un grup religios aparte, de apartenenta voluntara, nu inseamna un act indreptat impotriva normelor teoretice unanim acceptate ale democratiei, ci dimpotriva.

Vreau sa sper ca situatia se va imbunatati in viitor. Deocamdata, in statul Israel primul lucru necesar este construirea unor punti ale intelegerii intre toti cetatenii, indiferent de apartenenta lor etnica, religioasa si politica.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Regman Clara: (13-7-2010 la 08:07)

    Domnul Lucian Herscovici este un intelectual de elita,cu gandire europeana.Felicitari!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
75.101.220.230