caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Ultimul evreu din Armenopolis

de (19-4-2009)
Zoltán Blum in sinagoga pustie din GherlaZoltán Blum in sinagoga pustie din Gherla

Câteva repere istorice

Gherla este singurul oraş din România construit în întregime în stil baroc, după un plan prestabilit. În preajma anului 1700 armenii aşezaţi în Transilvania, cu învoire de la principele Mihály Apafi, au început să-şi construiască un oraş pe terenul achiziţionat de primul guvernator al Bisericii Armeano-Catolice. Au adus meşteri italieni, care au clădit case în stil baroc, împodobite cu motive armeneşti. Astfel a luat fiinţă oraşul liber regal, cunoscut sub numele de Armenopolis.
Primii evrei s-au stabilit la Gherla în anul 1830 şi comunitatea lor a sporit an de an. Curând aveau un o baie rituală, un cimitir şi mai multe ieşive. În 1860 şi-au ridicat sinagoga. În perioada interbelică, la Gherla, trăiau circa 800 de evrei, în majoritate meseriaşi şi comercianţi. În primăvara anului 1944 evreii gherleni şi din împrejurimi au fost adunaţi în ghetoul local de la fabrica de cărămizi, duşi în ghetoul din Cluj şi deportaţi la Auschwitz. Majoritatea covârşitoare a evreilor gherleni a pierit în lagărele de exterminare. Cu timpul supravieţuitorii traumatizaţi de pierderea celor dragi şi spoliaţi de bunuri, aveau să părăsească oraşul, pentru a-şi reface viaţa în noul stat evreu sau în alte părţi ale lumii. Au lăsat în urmă un cimitir şi o sinagogă. Astăzi ambele se află în custodia lui Zoltán Blum. Am stat de vorbă cu el în săptămâna dinaintea sărbătorii de Pesah 5769 şi astfel s-a conturat povestea „ultimului evreu din Gherla”.

Feciorul evreu din Fizeşu Gherlii

Zoltán Blum s-a născut în 1927, la Fizeşu Gherlii, o comună din împrejurimi unde locuiau vreo opt-nouă familii evreieşti. Erau negustori mărunţi, cârciumari, cărăuşi şi meseriaşi, care câştigau doar cât să-şi întreţină familiile numeroase. Familia Blum respecta Şabatul şi în ajunul sărbătorilor mari se ducea la baia rituală din Gherla. La sinagogă veneau mai rar pentru că aveau în sat o casă de rugăciuni, unde păstrau sulul sfânt şi bărbaţii se adunau să se roage. Zoltán Blum îşi aminteşte de mama lui, o femeie cuvioasă şi harnică, vestită în tot satul pentru cozonacii pe care-i împletea şi pentru priceperea de a extrage boabele blocate în traheea gâştelor îndopate

Adesea o chemau ţărancele să le salveze gâştele şi mama, pe care o considerau o doamnă, nu se sfiia să se pună pe jos în ograda unei ţărance creştine şi să scoată cu degetul grăuntele înţepenit în gâtul orătăniei. În serile de iarnă la noi în casă se făcea clacă, femeile scărmănau pene şi cântau în idiş.

După terminarea claselor primare, Zoltán Blum s-a dus să ucenicească la un măcelar, dar n-a mai apucat să înveţe meserie pentru că a început războiul.

Avea 16 ani când l-au deportat la Auschwitz

Bărbaţii evrei au fost duşi la detaşamentele de muncă din armata maghiară. Zoltán şi fratele său îşi câştigau pâine din cărăuşie. Mânau căruţa şi în ziua când jandarmii maghiari i-au adunat pe evreii din Fizeş.

În fiecare sat erau câteva familii de evrei şi pe toţi i-au adunat cu căruţele şi i-au adus aici în ghetou, unde erau strânşi şi cei opt sute de evrei din Gherla. Eu eram cu mama, tata, doi fraţi şi o soră. Am stat în ghetoul din Gherla, în jur de două săptămâni, după care ne-au dus la ghetoul de la Cluj şi de acolo ne-au îmbarcat pentru Auschwitz.
Ne-au pus în vagoane închise, cu geamurile bătute în scânduri.

La Auschwitz Zoltán Blum a fost despărţit de părinţii şi de sora lui, fiind trimis împreună cu fratele său, la muncă. Pe braţ i s-a tatuat numărul A10919. A trecut prin mai multe lagăre. Pe fratele său l-a pierdut la Mauthausen. Zoltán Blum avea să fie eliberat de americani, într-o pădure unde deţinuţii bolnavi şi slăbiţi fuseseră abandonaţi de naziştii încercuiţi de aliaţi.

Spuneau că o să ne lichideze, că nu mai aveau ce face cu noi… Eram plini cu păduchi, cu tifos.. Pe cei care nu puteau merge îi împuşcau. În jurul nostru era plin de morţi… Aşa eram de slăbit că luam scoarţa copacului şi o sugeam. Acolo ne-au găsit americanii. Asta era în mai, în 1945. Când am scăpat aveam 21 de kilograme…

În vara lui 1945 Zoltán Blum a revenit la Fizeşu Gherlii unde şi-a găsit casa devastată. Părinţii, fraţii şi sora pieriseră în lagăr, nu rămăsese despre ei nici măcar o fotografie.

În casa noastră era o masă cu tăblia rotitoare, acolo ţineam fotografiile de familie. Când am venit acasă nu am mai găsit nimic. Era o ură între oameni…Nimeni nu s-a gândit să pună un paznic… Vecinii mi-au povestit că au scos toate lucrurile în grădină Cele bune le-au împărţit între ei şi la restul le-a dat foc… Au ars şi actele şi fotografiile.

Peste ani de zile avea să primească din Israel o carte despre evreii din Gherla, scrisă în limba maghiară, care conţine şi câteva fotografii ale familiei sale, salvate prin cine ştie ce miracol şi ajunse în Ţara Sfântă. Le arată cu degetele tremurând.

Tata Mauriţiu Blum, mama Berta Blum, sora mea Margareta Blum şi fraţii mei Ernest şi Eugen Blum.

Păstrătorul memoriei evreilor

După război, pentru o vreme, Zoltán Blum a continuat să fie căruţaş în Fizeşu Gherlii, unde şi-a întemeiat o familie. Apoi, odată cu răspândirea camioanelor şi automobilelor, cărăuşia n-a mai fost rentabilă, iar Zoltán Blum şi-a vândut casa şi animalele şi s-a mutat în oraş. Timp de câteva decenii a lucrat ca maistru măcelar la carmangeria din Gherla. Fiica lui a absolvit facultatea de cibernetică şi trăieşte la Oradea; are şi un nepot care a terminat facultatea. Zoltán Blum locuieşte într-o căsuţă din apropierea centrului orăşelului unde este cunoscut şi respectat. La 81 de ani încă se ţine bine. Prima oară l-am întâlnit anul trecut cu prilejul unui seminar destinat profesorilor care predau istoria Holocaustului. În faţa cursanţilor adunaţi în sinagoga pustie şi părăginită, Zoltán Blum a povestit despre cele îndurate în lagărele naziste.

A fost o ruşine a omenirii… Să omori oameni, femei, copii care nu ţi-au făcut nimic, în afară să-ţi dea bună ziua…Sunt un om simplu, nu am prea multă carte, dar sper că dacă tinerii află despre tragedia de atunci, ea nu se va mai repeta niciodată.

De curând am revenit la Gherla pentru a căuta urmele evreilor de aici. Zoltán Blum ne-a deschis uşa scorojită a sinagogii şi am pătruns în interiorul deprimant al unuia dintre cele mai vechi lăcaşuri evreieşti de cult, din Transilvania.

Ţin minte sinagoga de pe vremuri, plină de lume. Femeile stăteau sus la galerie. Bărbaţii şedeau în bănci. Aici se citea Tora…În sinagoga asta nu s-a mai oficiat serviciul divin de mai bine de douăzeci de ani. Nu mai era minian. Acum tavanul e stricat şi plouă înăuntru…

Zoltán Blum priveşte cu tristeţe pereţii coşcoviţi, tavanul găurit, galeria de lemn cu baluştri desperecheaţi, mobilierul stricat. Chivotul Torei este gol. Sulurile sfinte au fost trimise în Israel… Pe pereţii din anticameră sunt amplasate două liste înrămate pe care sunt înscrise, cu litere ebraice, numele celor pieriţi în lagărele naziste. Pe o măsuţă se află câteva chipe vechi. Pe nişte rafturi sunt aşezate cărţi de rugăciune ferfeniţite.

Tare bine ar fi să se găsească o soluţie pentru salvarea sinagogii. Să rămână o urmă a evreilor care au trăit în Gherla…

L-am însoţit pe Zoltán Blum la cimitirul evreiesc de pe colină. Printre şirurile de morminte seculare de piatră coplită, purtând inscripţii în limba ebraică şi simboluri iudaice, se zăreşte în vale oraşul, astăzi populat de români, maghiari, romi, câţiva armeni şi un singur evreu. Dincolo de acoperişuri se distinge frontispiciul sinagogii care se degradează pe zi ce trece, aşteptându-şi salvarea şi, odată cu ea, păstrarea peste timp a memoriei evreilor din Gherla.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Petru CLEJ: (19-4-2009 la 00:00)

    Raoul Sorban n-a fost un înger. O spune Michael Shafir în acest necrolog:

    http://www.revista22.ro/raoul-sorban-in-loc-de-necrolog-2949.html

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mike: (19-4-2009 la 00:00)

    Secolul XX a gazduit doua cataclisme mondiale care au demonstrat ca cel mai mare dusman al omului e omul, atunci cand e orbit de marire si de vanitate.

    Articolul este tulburator, evocand destinul tragic al unui supravietuitor al lagarelor naziste. Ca unul care cunosc acele lucruri abominabile din carti sau din relatarile unor jurnalisti, ma intreb CINE au fost autorii si CINE executantii?
    Pe de alta parte s-ar cuveni sa ne amintim mai des de ingerii, precum Raul Sorban, care au facut ca numarul maghiarilor ardeleni deportati sa fie mai mic decat ar fi putut fi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (19-4-2009 la 00:00)

    Pentru MIke

    Va multumesc ca ati citit articolul.
    E foarte clar cine au fost „autorii si executantii”, solutia finala fiind pusa in practica de autoritatile maghiare dupa ocuparea tarii de trupele germane. Totul s-a desfasurat sub conducerea lui Eichman si a lui Endre László.

    Puteti citi si pe Internet, e suficient sa cautati sintagma Holocaustul din Nordul Transilvaniei.

    Cat priveste pe Raul Sorban, el n-a influentat deloc deportarea celor peste 160.000 de evrei transilvăneni (nici nu avea cum). A facut diligente pentru a-si salva logodnica, aranjand trecerea ei peste granita de la Feleac, dar a fost prinsa la Turda, retrimisa la Cluj si deportata. Aflati amanunte in cartea lui Tibori Szabó Zoltán, La hotarul dintre viata si moarte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Petru CLEJ: (19-4-2009 la 00:00)

    Când vine vorba de Raoul Sorban Andreea Ghita e delicata, Michael Shafir îl califica de-a dreptul drept „impostor”…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • cris: (19-4-2009 la 00:00)

    sunt curioe cum au ajuns acele fotografii sa fie publicate in acea carte? nu cumva ele au fost furate impreuna cu alte obiecte, din greseala, ca mai apoi sa fie descoperite in Palestina?
    Ei atunci putem pune intrebarea cine pe cine ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • itzhak bareket: (19-4-2009 la 00:00)

    …articolul de fata se deosebeste de articolul despre domnul LEIZER FINKELSTAIN, PRIN STILUL
    CURSIV SI TALENTUL NARATIV AL DUDUIEI ANDREA GHITA. Interviul cu domnul FINKELSTAIN este mai mult decat desavarsit.in intelepciunea ziaristica a d-sale,a inteles ca n-are nici un rost sa faca comentari,si l-a lasat pe interlocutor sa vorbeasca si sa se autocontureze fara nici o noima de stanjeneala.

    ceva rar in bransa jurnalistica in care majoritatea cauta in primul rand sa se evidentieze pe socoteala subiectului.SOARTA EVREILOR DIN TRANSILVANIA,A FAMILIEI ZOLTAN BLUM,si a celorlalti,trebuie istorisita ca sa se stie cum sa-u purtat soldatii vermahtului cu oameni pasnici,docili,care au avut singura vina de a fi evrei.

    draga si mult stimata ANDREA
    GHITA: folosesc acest prilej,pentru a-ti multumi din toata inima,pentru, sensibilitatea
    si talentele d-tale,puse cu daruire de sine,in slujba celor care-au suferit,si sufera pana-n zilele noastre.

    cu drag si urari de bine, itzhak bareket.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mariana Gott-Shmilovitch: (19-4-2009 la 00:00)

    cris : „sunt curios cum au ajuns acele fotografii sa fie publicate in acea carte? nu cumva ele au fost furate impreuna cu alte obiecte, din greseala, ca mai apoi sa fie descoperite in Palestina?
    Ei atunci putem pune intrebarea cine pe cine ?”

    Asta e tot ceea ce ai retinut din acest excelent si impresionant articol, care emotioneaza si pune pe ganduri totodata – multumesc, Andrea Ghita ! – publicarea fotografiilor intr-o carte, in ISRAEL? Ecoul dumitale mi se pare o combinatie de rea-vointa (intentionata) si ignoranta (reala? prefacuta?).

    Si nici macar nu duci asa-zisul curaj pana la capat : ce vrea sa spuna intrebarea dumitale, „cine pe cine”? Insinuezi ca poate evreii i-au deportat pe evrei? Nu m-as mira sa gandesti si asta, cine stie, caci ce importanta au faptele istorice „incapatanate”?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Micu Klein: (19-4-2009 la 00:00)

    Articolul este foarte bun si informativ. Am vizitat sinagoga in 2007 si era in stare deplorabila. Eu nu stiam ca a fost ridicata in 1860. Informatiile pe care le am indica anul 1911 ca an de constructie. Daca intr-adevar sinagoga este una din cele mai vechi din Transilvania de ce nu este incadrata ca o cladire istorica?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.68.240