caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Nu mi-e ruşine că sunt român… Mi-e indiferent!

de (22-3-2009)

La noi Lucian Blaga vorbea prin 1944 despre spaţiul mioritic şi sugera că există o legătură directă între spaţiul pe care îl ocupăm şi modul în care se structurează mentalul nostru colectiv. Ceva mai târziu, Lucian Boia îşi exprima într-una dintre cărţile sale convingerea că înveţi să fii francez, englez, neamţ sau altceva.
Unii sunt astăzi mândri că sunt români, altora le e ruşine. Aşa cum observa Andrei Pleşu, avem o uşurinţă dezarmantă de asumare colectivă a succesului şi o cel puţin la fel de mare lejeritate de a ne delimita de eşecurile româneşti. Când echipa de fotbal a României câştigă vreun meci important, ştirista de la sport, cu dantura ei imaculată şi silicon de ultimă generaţie declamă: i-am învins pe… Aceeaşi ştiristă, la interval de câteva săptămâni şi cu probabil aceeaşi dantură, dar altă generaţie de silicoane ne informează că naţionala lui Piţurcă a pierdut ruşinos…

Să ne înţelegem, deci: mândri sau ruşinea de a fi român nu se poate întemeia decât pe o mare eroare, sau mai bine spus o neînţelegere. A fi român sau ugandez este un dat. Dacă prin secolul XIX şi începutul celui de-al XX-lea logica internă a unei afirmaţii de genul sunt mândru că sunt român era pe deplin justificată, astăzi o asemenea declamaţie nu prea mai are suport pentru simplul motiv că status-ul meu de român nu se modifică în funcţie de mândria sau ruşinea cu care mă raportez la el.

Blaga nu greşea în totalitate. Este importantă relaţionarea cu spaţiul pe care îl locuim; stepa generează un mental colectiv diferit de cel creat de alternanţa deal-vale. Dar această constatare ţine mai degrabă de antropologie decât de patriotism sau ideologie. Nu cred că, aşa cum afirma Boia, aş putea învăţa să fiu altceva fundamental diferit de ceea ce sunt acum. Nu pot învăţa să fiu sud-african sau vietnamez (ca argument suplimentar vă supun atenţiei cazurile lui V.S Naipaul ori Salman Rushdie).

Aşadar, sunt român şi, prin natura mea de român, sunt diferit faţă de un coreean sau un indian, dar nu în termenii superiorităţii şi inferiorităţii, ci doar în termenii diferenţierii. Superioritatea nu se poate judeca in corpore, ci individual. Realitatea lingvistică în mijlocul căreia evoluez, istoria neamului din care fac parte, ortodoxia – toate mă diferenţiază, dar daca voi dori vreodată să fac un salt calitativ, aceasta nu poate fi decât o întreprindere individuală. Dincolo de etnic, se află un set de valori care defineşte umanitatea în sine. Când cobor din tren în Cracovia sau din avion în Londra, pe scara trenului sau a avionului nu se află un român, ci o fiinţă umană (educată sau nu, bine construită moral sau dimpotrivă).

Fără să-mi fie indiferentă etnia, dependenţa de spaţiul acesta şi de istoria românească, nu le voi putea invoca niciodată în termenii diferenţei calitative. În straturile profunde ale mentalului meu se află nu trăsături distinctive româneşti, ci un set de valori umane coagulat, şi transmis genetic încă din illo tempore. Pe de altă parte, vieţuirea mea în lume nu poate porni de la premiza că sunt totalmente detaşat de tot ceea ce înseamnă… românism (am ezitat pentru că ştiu ca –ismele sunt profund încărcate de conotaţii negative!).

Când interacţionez cu indivizi care vin din spaţii culturale diferite am întotdeauna grijă să le cunosc minimal valorile si gesturile cotidiene. Nu poţi întinde mâna în semn de salut unei femei iranience, nu poţi să baţi pe umeri un şeic arab. Pretind, desigur, reciprocitate…
Ne aducem aminte scandalul declanşat de caricaturile daneze ale profetului Mohamed. Atunci, un om a murit. Nimic nu poate justifica un asemenea gest. Mă încăpăţânez să cred şi astăzi ca acolo am avut de a face cu un conflict al culturilor şi cu nimic mai mult. Indivizii au în diferite colţuri ale lumii acesteia diferite sensibilităţi care trebuie înţelese în relaţie directă cu ideea de specific naţional. Mă descalţ într-o moschee nu în semn de respect pentru o religie anume, ci tocmai pentru că mă aflu într-un spaţiu în care, ca oaspete, trebuie să respect un set de reguli.

A anula ideea importanţei etnicului înseamnă a ne prăbuşi în plină superficialitate. Dacă aş fi fost producătorul filmului Mongol (2007, regia Sergei Bodrov), poate n-ar fi fost rău să ştiu că în rolul unui erou mongol (Genghis Khan) nu pot distribui un actor… japonez (Tadanobu Asano). Vă imaginaţi cu ce amuzament, dacă nu iritare, pot privi asiaticii o asemenea… gafă cinematografică. Ce să mai vorbim despre cele câteva producţii de duzină în care vampirul Dracula sau cei care îi stau în preajmă se străduiesc să vorbească o limbă română aproximativă (în mai puţin de 10 minute, orice actor responsabil ar fi învăţat să rostească în mod cât de cât fluent câteva fraze în română)…

Şi în fine, pentru a încheia seria exemplelor, e oare atât de greu ca atunci când organizezi un casting pentru un film numit Memoirs of a Geisha (2005, regia Rob Marshall) să încerci să eviţi distribuirea unei actriţe chineze (Zhang Ziyi) în rolul unei japoneze (Sayuri)? Sunt gesturi de o aroganţă culturală greu de explicat.
În raporturile dintre culturi, respectul reciproc trebuie să fie punctul de pornire. Altfel, nu putem conta pe reacţii raţionale. Fundamentalismele de tot felul îşi pot diminua influenţa doar în măsura în care renunţăm la etichete şi instaurăm un soi de comunicare pe două paliere distincte: la nivel individual (m-am cam săturat să fiu reprezentat de ambasadori şi consuli încremeniţi în proiect) şi mizând pe inteligenţa interlocutorilor. Pentru a găsi punţi de comunicare, pentru a avea acces la straturile profunde care ne unesc pe toţi, e nevoie să înţelegem că globalizarea nu are deocamdată şanse să anuleze stratul etnic.

Odată căile de comunicare închise, vorbesc armele. Or, asta trebuie să evităm. Ideile sunt cele care trebuie să circule pentru simplul motiv că ele nu fac niciodată victime.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Virgil: (22-3-2009 la 00:00)

    Stimate Domn
    Cred ca a te mandri sau a te rusina ca esti roman este o chestiune strict circumstantiala, dar explicabila: cand aud ca ai nostru au luat nustiu cate medalii olimpice sunt mandru si eu (cu particica mea) si sigur ca mi-e rusine cand aud ca detinem locul intai in Europa la .. furturi. Este la fel de adevarat ca daca pui cap la cap motivele pentru o atitudine sau alta, fie ca topai de bucurie, fie ca pui capul in pamant.
    Dar mi se pare la fel de grav sa-ti fie indiferent daca esti sau nu roman ca a afirma ca limba romana trebuie pastrata numai pentru injuraturi. Pentru simplul motiv ca fiind indiferent sau cu o sentinta gata conturata, fara drept de apel, iei lucrurile asa cum sunt si nu mai faci nimic ceva pentru a le indrepta. Ca cetatean oarecare povestea are sau nu importanta dar pentru un jurnalist NU are dreptul la indiferenta, pentru ca este angajat de partea luminoasa a lucrurilor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (22-3-2009 la 00:00)

    Domnule Virgil,

    Sunt absolut de acord cu Ovidiu Ivancu și am mai afirmat-o și în trecut: nu sunt nici mândru și nu mi-e nici rușine că sunt român, pentru că nu am niciun merit și nicio responsabilitate că m-am născut român.

    Nu e nici mai bine, nici mai rău dacă de te naști român, decât dacă te naști ungur, evreu, somalez, american, tongan, peruan, rom, indian, chinez, malian, etc.

    Vă contrazic și cu privire la rolul jurnalistului, care nu e „angajat de partea luminoasa a lucrurilor” ci pur și simplu de a informa și a-și exprima o opinie, care poate sau nu să fie considerată corectă.

    În sfârșit, dacă tot face afirmații „din auzite”, care e sursa informației că românii dețin locul întâi în Europa la furturi?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ovidiu Ivancu: (22-3-2009 la 00:00)

    Stimate domn… Nu sunt jurnalist si nu sunt angajat nici de partea intunecoasa si nici de partea luminoasa a lucrurilor. Indiferenta fata de evolutia societatii in care ma aflu este o chestiune de optiune personala si, intr-adevar, aleg sa fiu indiferent in sensul ca teza mea e ca noi trebuie sa determinam modificari ale micului nostru univers. Nu aspir la schimbarea mentalitatilor si singura forma de patriotism pe care o recunosc este lucrul bine facut acolo unde lucrez. Restul, implicarea in treburile cetatii, politica, economia… imi sunt absolut indiferente. Nu in ultimul rand, filolog fiind, eu sunt interesat si de retorica si de capacitatea acestei limbi de a fi folosita si altfel, nu doar ca limba de lemn. De aceea, atunci cand ma cititi, ganditi-va si la asta. Multumesc pentru lectura.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Nu mi-e indiferent ca sunt roman: (22-3-2009 la 00:00)

    Ma simt responsabila de faptele blamabile facute de un conational. Fara sa vrem apartinem aceeali familii de romani si suntem responsabili fata de gesturile celorlalti.
    Pe de o parte, cultura vestica propovaduieste individul, pe de alta parte, judeca colectivul.
    Mie nu mi-e indiferent ca sunt roman. As vrea sa fiu senina in fata confuziei cu neamul tiganesc, si sa nu-mi pese, dar nu pot tocmai pentru ca nu mi-e indiferent ca sunt roman.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (22-3-2009 la 00:00)

    Cum să nu fiu de acord cu Ovidiu, când eu însumi scriam:

    „Nu trebui să te bați cu cărămida în piept despre ce multe faci pentru țară. Un medic care salvează viața pacienților săi, un muncitor care lucrează în Italia și trimite mii de euro pe an în țară, o profesoară care își învață copiii să vorbească și să scrie corect sau un om de afaceri care plătește salariile a sute de angajați sunt adevărați patrioți.

    Eu, în calitatea mea de contribuabil în România (țară în care petrec mult mai puțin timp decât în Marea Britanie) mă consider mai patriot decât foștii nomenklaturiști și securiști care au dat tunuri de miliarde de dolari de gen Bancorex sau Caritas (plătite acum de contribuabilul român) și urlă în gura mare că sunt patrioți înjurând Occidentul.”

    http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=375

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ovidiu ivancu: (22-3-2009 la 00:00)

    Da…inteleg modul tau de a gandi. Dar, uite, hai sa luam un studiu de caz. Sa zicem ca, prin absurd, maine, apare o statistica din care intelegem ca 90% dintre romani sunt hoti… Daca eu unul stiu ca nu am furat nimic in intreaga mea existenta cu exceptia unui pumn de cirese in copilarie, de ce ar trebui sa fiu afectat? Eu nu sunt cifra statistica, sunt om in carne si oase si pretind sa fiu tratat ca atare. Mi-e indiferent ca sunt roman in sensul in care eu interactionez cu ceilalti in calitate de fiinta umana si nu de roman… Apoi, daca cineva ma judeca exclusiv printr-o grila predefinita, mi se pare ca nu e problema mea, ci a lui. Comunismul vorbea de mase si promova ideea de colectivitate… Macar o vreme, pana ne vindecam, nu ar fi bine sa ne asumam individual calitati si defecte?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (22-3-2009 la 00:00)

    Persoana care semnează cu un curaj remarcabil „Nu mi-e indiferent ca sunt roman” face o enormă confuzie:

    „Fara sa vrem apartinem aceeali familii de romani si suntem responsabili fata de gesturile celorlalti.” – și uita așa se ajunge la nazism – Lidice și Oradour sur Glane.

    După care urmează o confuzie și mai mare:

    „Pe de o parte, cultura vestica propovaduieste individul, pe de alta parte, judeca colectivul.”

    Păi cum judecă colectivul? Care „colectiv”, cel „al oamenilor muncii”?

    Și se încheie cu afirmația rasistă standard:

    „As vrea sa fiu senina in fata confuziei cu neamul tiganesc, si sa nu-mi pese, dar nu pot tocmai pentru ca nu mi-e indiferent ca sunt roman.”

    Până la urmă e și derimant: oricâte articole ai scrie pe această temă, gradul de spălare pe creier e atât de mare, că nu mai contează.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Virgil: (22-3-2009 la 00:00)

    Este interesanta polemica in care ne-am angajat, ceea ce dovedeste, cu prisosinta un singur lucru : CA NU PUTEM FI INDIFERENTI. Indiferentul intoarce spetale problemei si joaca sah sau asculta Vivaldi.

    Acesta este lucrul cel mai important. Nu putem face analogii de nici un fel cu comunismul. L-am trecut, constient, de la un capat la altul. Acum traim o alta stare de amormalitate, impusa de altii sau constransi sa o acceptam. Asta nu ne da dreptul la indiferenta, pentru ca nu putem fi si ramane indiferenti. Filologul, medicul, inginerul, responsabilul de revista on-line etc., scriu, raspund, se framanta, cauta solutii, explicatii si asa mai departe.

    Daca ne declaram indiferenti, ce rost mai au informatiile despre mersul lucrurilor, ca ele merg mai departe si fara indiferenta noastra ?

    Nu sunt destui parsivi, ticalosi, imbecili, deferenti cu interesele si apucaturile lor. Incercati sa vedeti, de fapt, cum stau lucrurile. Personal, chiar daca stiu ca nu rezolv nimic (in fapt, nu am cum sa stiu asa ceva), detest indiferenta si pasivitatea de orice fel ar fi ele.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (22-3-2009 la 00:00)

    Domnule Virgil,

    Faceți o gravă confuzie între a fi român – stare pe care o dobândești din naștere – și a avea o profesie/ocupație, pe care ți-o alegi.

    Și Ovidiu și Ștefan și eu v-am explicat că nu există nici merite și nici responsabilități pentru dobândirea calității de român și de aceea nu există nici motive de mândrie sau rușine.

    În rest, continui cu întrebările: „Acum traim o alta stare de amormalitate, impusa de altii sau constransi sa o acceptam.” – cine sunt „alții”, e cumva vreo conspirație anti-românească?

    Dacă tot faceți afirmații „din auzite”, care e sursa informației că românii dețin locul întâi în Europa la furturi?

    Și scuzați-mă, dar ați păstrat din comunism mentalitatea cu privire la rolul „militant” al gazetarului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ovidiu ivancu: (22-3-2009 la 00:00)

    Domnule Virgil,

    Totul are de a face cu comunismul pentru simplul motiv ca in dec. 1989 nu am trecut ca prin farmec de la un sistem la altul. Nu traim, asa cum spuneti dvs., o alta anormalitate, ci prelungirea aceleiasi anormalitati. Daca asumarea viscerala a conditiei mele de roman ma face sa patetizez excesiv „sa caut schizoid, cu Ochii mariti de groaza, conspiratii antiromanesti, sa supraevaluez un specific national si sa aplic grila mea de roman in interactiunle cu ceilalti, atunci prefer indiferenta inteleasa ca retrageredin mijlocul furtunii. Stiti, lucrurile se vad mai bine de la distanta. Am spus-o, nu pot face abstractie de faptul ca sunt roman, dar imi impun ca in orice fac sa nu actionez „ca roman”, ci ca „fiinta umana”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • A.S.: (22-3-2009 la 00:00)

    Sigur, discutia despre identitate si alteritate naste, inevitabil, opinii, polemici si discursuri (depinde de caz).
    Cateva chestiuni as avea de adaugat, la tot ce s-a scris pana acum.
    In primul rand faptul ca etnia nu ti-o poti alege, dar cetatenia da. Si una si alta pot deveni „identitatea” fiecaruia din noi. Sigur, ma pot dezice de parinti, de familie, de locul nasterii, de poporul in care m-am nascut, la fel cum pot alege sa ma integrez intr-un alt popor, un anumit habitat locativ, o anumita familie etc. Importante sunt motivele pentru care fac acest lucru.
    O sa va scriu motivele pentru care eu, personal, nici nu ma dezic de poprul roman si nici nu imi e indiferent ca sunt roman. Faptul ca am ales sa fac parte din acest popor, desi prin venele mele curge sange de tigan, de turc si de german. Am ales sa mi-i asum pe Stefan cel Mare, pe Eminescu, dar si pe Ion Antonescu. Sunt „de-ai mei” cu bunele si cu relele lor. Am ales sa imi asum ortodoxia, desi institutia care o reprezinta in plan social si institutional (B.O.R.) e plina de „personaje” acuzate, de exemplu, de colaborare cu fosta securitate.
    Nu imi este indiferent ca unii concetateni de-ai nostrii (etnia chiar nu conteaza, important e ca sunt la fel de cetateni ai Romaniei, deci „romani” din punct de vedere civic) fac de rusine numele unei natiunii intregi peste hotare. Tocmai de aceea, ori de cate ori merg la Bruxelles ori Strasbourg si vin in contact cu vest-europeni si se ajunge la astfel de discutii, incerc sa le spun ca o mana de nelegiuiti nu pot reprezenta o natiune, nu poti generaliza datorita unor cazuri particulare.
    A fi roman NU IMI ESTE INDIFERENT. Sunt roman pentru ca vreau (in spiritul „plebiscitului de fiecare zi” de care vorbea Renan) si, tocmai de aceea, nu pot fi de acord, din acest punct de vedere, cu colegul Ovidiu.

    P.S. Oricum, Ovidiu, ce ai scris imi place ca are „substanta”. Well done!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ovidiu ivancu: (22-3-2009 la 00:00)

    Da…Ernest Renan 1823 – 1892… El vine cu o expertiza taman din secolul natiunilor. Departe de mine gandul ca greseste, trebuie sa recunoasteti totusi ca are o viziune romantica, adesea usor retrograda… Astept insa cu mare interes argumentele dv. si putem discuta pornind de la ele… Cat despre Monarhie, nu cred ca organizarea statala e problema Romaniei. Orice monarh ar avea de gestionat acelasi material… Suntem atat de zdruncinati de experienta mutilanta a comunismului incat salvarea ar trebui sa vina tot de la noi. Oricat ne-am dori figuri paternaliste cu solutii „la minut”… nu cred ca e o solutie…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • echoofsilence: (22-3-2009 la 00:00)

    O solutie de bun-simt, pentru a scapa de anormalitatea continua in care traim, ar fi revenirea la monarhia constitutionala. Insa in viata asta a mea, am 25 de ani si mai am mult de trait, eu cel putin asa sper, nu cred ca voi apuca sa vad asta. Motivele sunt cred destul de clare: avem o clasa politica corupta, dominata de tot felul de neispraviti care trateasa Romania ca pe propria lor mosie iar pe noi romanii, ca pe slugile lor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • adrian cramar: (22-3-2009 la 00:00)

    Stimata doamna, sotie de francez, vorbitoare de 4 limbi, care stie sa faca de toate, nepoata unui unchi care vorbeste franceza, care e mândra ca e românca si nu cauta în gunoaiele occidentului (daca va spuneati numele, introducerea era mai scurta…),as vrea sa va dau un alt exemplu.
    Imi petrec o parte din vacante în Maramures, în sate unde traiesc români, câtiva unguri si câtiva romi. Ecrazanta majoritate a lor nu au niciuna din calitatile d-voastra si nici copii olimpici la engleza sau la orice altceva. Sunt doar oameni simpli care traiesc într-o regiune din România, membra UE si, asa cum spuneti si d-voastra, îsi vad de gunoiul din curtea lor (si la propriu si la figurat).
    Nu am auzit pe nimeni, niciodata, ca ar fi mândru ca e român sau ca i-ar fi rusine de asta. Si mai interesant e faptul ca nu am auzit pe nimeni sa se plânga ca s-ar simti „redus”.
    Tinând cont de „calitatile” d-voastra, sper ca întelegeti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Kovacs Jozsef: (22-3-2009 la 00:00)

    Cred ca d-na care a scris acest ecou n-a inteles nimic din ce s-a discutat pe aceasta tema pe paginile acestui ziar.Cea ce a vrut sa sugereze autorul articolului la care se referea d-na ,din cate am inteles eu ,este ca in primul rand trebuie sa fim „oameni”,pe cat posibil normali,civilizati cu anumit rol pozitiv in mediul care traim.Si ca nu e important cate limbi stiu ca roman,francez etc,dar este foarte important in ce masura pun in folos cunostintele.Ca acei cautatori in gunoaie indiferent in ce tara, isi castiga in acest fel existenta,si nu sunt motiv de rusine pt. compatrioti,eventual pt.guvernantii tarilor in care traiesc.Eu pe undeva ii admir pe acesti oameni in ce mod isi suporta soarta,ei sunt intr-adevar indiferenti,nu sunt nici mandrii nici nu se rusineaza de situatia lor,pur si simplu traiesc.
    Sa fi indiferent inseamna sa nu te mandresti cu lucruri la care n-ai avut nici o contributie(sunt curios care-i meritul d-nei pt.calatoriile facute?) si sa nu te rusinezi pt.ce n-ai faptuit,dar au facut alti conationali.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. MAIER: (22-3-2009 la 00:00)

    In mod cert nu mi-e rusine ca sunt roman. Nu sunt nici mandru de asta. As vrea sa fiu indiferent. Dar nu reusesc sa fiu.
    A-ti fi rusine sau a fi mandru ar trebui sa aiba legatura cu calitati dobandite prin actiune constienta. Exista un anumit nivel al identitatii dincolo de care mandria sau rusinea au sens, pentru ca reprezinta reactii ale constiintei ajunsa la o alta treapta de cunoastere in raport cu actiuni rezultate din aceeasi constiinta. Acele rezultate ne apar in alta lumina, o data cu inaltarea la nivelul unei calitati superioare.
    Exemplu: sunt mandru ca am invatat prin forte proprii si am dobandit o calificare (stimul pozitiv pentru a continua sa ma perfectionez). Sau: mi-e rusine ca m-am re-apucat de fumat. (Vocea buna a constiintei imi spune ca am facut o eroare iar starea de rusine ma poate stimula sa revin si sa ma las din nou de fumat).
    Dar ce merite avem ca ne-am nascut romani sau ce vina avem ca alti romani sunt hoti si criminali ori motive de mandrie ca si Brancusi sau Enescu au fost romani? Ori ca ne-am nascut barbati sau femei, ca avem ochi de o anumita culoare ori pielea alba, galbena sau neagra?
    Sub acest aspect am inteles articolul lui Ovidiu. In realitate este evident ca nici lui nu-i este indiferent ca e roman. Daca i-ar fi fost cu adevarat, nu ar fi scris acest articol si altele!
    Interpretarea mea este ca Ovidiu, ca multi dintre noi, sufera ca este roman, indura acest dat al sortii cu stoicism si incearca sa si actioneze pozitiv in favoarea limbii romane, fara a fi, cum absurd incearca un cititor sa dea indicatii pretioase, „de partea luminoasa a lucrurilor”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anonim: (22-3-2009 la 00:00)

    D-le Ivancu, sotul meu, care e francez , a fost in REP. Dominicana, Egipt si atat, eu am vizitat Malta, Liban si Franta, unde locuiesc , de fapt si nu mi_a fost niciodata rusine sa spun ca sunt romanca, asta e, cine e capabil sa inteleaga , bine, hoti au si francezii si italienii, toti au cate ceva. Daca ar fi sa judecam cat de destept e neamtul, americanul etc, premiile mari in muzica clasica, in matematica, le-au luat romanii. Fiica mea a fost in liceu, olimpica la limba engleza ( subiect SHAKESPEARE) , deci nu suntem asa de redusi. Plecand in tara in 2006 cu lufthanssa, eu am fost cea care am vb in engleza in aeroport, nu sotul meu care e francez, eu vb 4limbi nu el care e francez, noi romanii invatam la scoala geografia tuturor tarilor lumii, capitale, istoria tarilor lumii, fiecare roman stie 2_3_10 cuvinte intr-o alta limba. Sotul meu a ramas perplex cand unchiul meu , 68ani, vb franceza, poate e singurul lucru , dupa origine, cu care trebuie sa ne mandrim, romanul e bun in toate, se descurca oriunde, unii e adevarat prin metode nu prea ortodoxe, dar fiecare tara sa isi vada gunoiul din gradina si apoi de la altii. Am vizionat la TF1, un documentar cum francezi cauta in gunoi, bine , sunt bine ambalate resturile, in pungi, dar e gunoi. A zis sotului meu ca daca aud vreodata ca romanii sunt muritori de foame, fac urat, deci si francezii au pubelistii ( gunoierii) lor. Din Franta , va salut , va iubesc si nu uitati ca NU E O RUSINE SA SPUI CA ESTI ROMAN!!!!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ovidiu ivancu: (22-3-2009 la 00:00)

    Stiu ca nu e o rusine sa fii roman si mai stiu si ca infractiunea nu are o etnie anume. Departe de mine gandul de a pune la colt romanii (in general). Cred insa ca trebuie gasita o formula de a ne delimita de tot ceea ce inseamna exces etnic. Sunt perfect constient ca sunt un produs al sistemului de educatie romanesc, sunt perfect consitent ca nu m-am nascut in cea mai buna dintre lumile posibile, dar nici in cea mai rea dintre ele… Articolele pe care le scriu tocmai asta isi propun sa afirme… Eu nu pot cere romanilor nici genialitate si nici nu sunt dispus sa ii asociez cu o natiune de infractori. Ceea ce vreau eu sa spun este ca suntem… normali. Stiti, cu ani in urma un prieten elvetian a venit pt prima data in Romania, si, dupa ceva vreme, mi-a marturisit surprins ca Romania e o tara… normala. Normalitatea inseamna insa si incercarea de a privi in cheia unei constiinte critice o seama de clisee romanesti. Un comentariu la acest articol vorbea despre faptul ca nu sunt multi romani care s-ar putea descurca intr-un aeroport mare… So what? Asta nu este in sine o calitate sau un defect. Mergi la informatii, intrebi, si adoua oara vei sti. Doar ca, vedet dvs. prin Romania exista si oameni care pornesc de la premiza ca noi romanii suntem astazi alterati de fibra occidentala care ne distruge specificul… Eu cu ei polemizez. Si visez la ziua in care sa nu mai avemniciun fel de complexe (nici de superioritate, nici de inferioritate). Va mai dura… Va multumesc si dvs pentru lectura.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (22-3-2009 la 00:00)

    Mă mir domnule Roșca că un naționalist ca dumnevoastră are o părere așa proastă despre români.

    Peste două milioane de români lucrează și trăiesc în țările Uniunii Europene, contribuind în bună măsură, prin banii trimiși acasă la prosperitatea României.

    Nu le purtați dumneavoastră de grijă românilor, se descurcă mai bine decât vă imaginați. Românii și România nu sunt o problemă pentru Uniunea Europeană așa cum le place să creadă celor care se informează exclusiv din presa din România, există alte probleme mult mai grave.

    Nu faceți altceva decât să colportați clișee – românii care nu se înțeleg unii cu alții, italienii care au părere proastă despre români, dar mai presus dezgropați abjecția rasistă „-tot i legatura cu evenimentale din Italia si guvernul a gresit ,noi toti am gresit ,ca nu a facut distinctie intre romani si romi;”. Este ceea ce revista ACUM va combate fără menajamente.

    Vă vorbesc aici ca unul care cunoaște infracționalitatea românească de peste hotare direct, nu din ziare sau de la TV, ci ca translator, la tribunale și pușcării și din experiența altor translatori români.

    Vă asigur, domnule Roșca, că ideea că romii sunt singurii responsabili de această infracționalitate este un mit rasist. Și să nu fiți surprins dacă veți fi contrat cu duritate pe aceste pagini de fiecare dată când îl veți invoca.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • valeriu rosca: (22-3-2009 la 00:00)

    Vrand-nevrand sintagma „mi-e rusine ca sunt roman” si-a facut loc in constiinta multor ronani;de ce?
    Exemplu pe care-l dati Dvs.cu acest tanar educat si „umblat”prin lume si care este normal sa raspunda asa cum a raspuns ,nu este concludent ( satisfacator ,pentru a lamuri odata pentru totdeauna sensul vremelnicei sintagme de mai sus).Sa reflectam putin la urmatoarele:
    -cati romani au vorbit cu un strain, sau au vizitat o tara straina(Pana mai ieri ,aZi noroc cu capsunarii)
    -daca luam 10-20 de romani la intimplare si ii lasam singuri int-un mare aeroport strain ,cati se descurca?
    -evenimentele din Italia
    -faptul ca jurnalistii romani de investigatii , au uitat acest termen si au preferat sa-si bea cafeaua de dimineata la Bucuresti ,dezbatand cu mult aplomb rasul presedintelui si gestica acestuia avute cu o seara inainte;procedand altfel ,ar fi descoperit ,inaintea italienilor ceeace se pare ca se descopera acum(e mai(e mai greu sa-ti recastigi demnitatea pierduta ,decat sa o pastrezi pe cea care o ai)
    -tot i legatura cu evenimentale din Italia si guvernul a gresit ,noi toti am gresit ,ca nu a facut distinctie intre romani si romi;
    -este de notorietate ca romani plecati in strainatate nu se inteleg intre ei ;de ce ?
    -intr-o suburbie a Madridului, doua grupuri de romani care aveau o disputa ce se putea rezolva intre ei ,au ajuns la primar care mai in gluma mai in sarios ,declara jurnalistului ca nu poate intelege un astfel de comportament;
    -eram in Berlin , am stat cateva zile la in cunoscut care avea un apartament inchiriat ,traia si muncea de 10 ani acolo ,isi platea taxele la timp etc.;ne-am dus la oficiul postal ,foaret aproape de blocul unde locuia ;am incercat sa jic ceva in limba mea ,la care el mi-a facut gesturi disperate sa nu vorbesc romaneste ;
    Exemplele pot continua.Intrebarea este ,au motive strainii sa creada de noi ca suntem intr-un „intru-un anumit fel”in asa fel incat sa ne fie rusine ca suntem asa ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • ovidiu ivancu: (22-3-2009 la 00:00)

    Pai asta e cheia raspusunsului la intrebarea dvs. „au strainii motive sa creada ca suntem…”. Acest noi colectiv este cel impotriva caruia am scris eu acest articol. Aveti dreptate in legatura cu lipsa de circulatie masiva a romanilor in spatiul european in ultimele decenii. Eu unul nu am motive nici sa imi fie rusine si nici sa fiu mandru pentru ca, citind cate ceva despre noi (cat de tarziu apar universitatile romanesti, cat de tarziu se dezvolta limba romana etc.) am stiut mai mereu ca relativul minorat pe care traim astazi este oarecum inevitabil. Stiti ca ranile adanci nu se vindeca de azi pe maine… La rigoare, infiintati in 1918, am traversat vreo 4 dictaturi pana acum…Ne trebuie o succesiune a generatiilor si o reobisnuire cu tot ceea ce tine de sfera normalitatii. Intre timp, ca solutie, daca vreti, eu propun in acest articol lasarea in plan secund a etnicului (care e evident ca nu ne ajuta) si regasirea unor valori umane minimale. Evident ca experiente de genul celor pe care le relatati dvs. exista mai peste tot in Occident. Daca insa noi reactionam la ele in termenii viscerali ai mandriei sau rusinii… lucrurile raman neschimbate. Indiferenta despre care va vorbesc tine tocmai de… suspendarea etnicului. Eu, cel care va raspunde la acest comentariu, nu va raspund in calitate de roman (desi, repet, asta e un dat nu se poate apasa turn off si gata, nu mai sunt roman), ci de fiinta umana. Adica incerc ca in orice exercitiu de comunicare sa folosesc argumente general valabile si nu limitate de ideea etnicului. Multumesc pentru lectura.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.194.80