caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Caruselul credințelor și al cultelor religioase

de (2-11-2008)
L. Ron Hubbard este inventatorul scientologieiL. Ron Hubbard este inventatorul scientologiei

Dupa o scurta vizita in Romania, impresiile mele sunt foarte impartite. Suprarealismul romanesc, de care vorbea Salvador Dali, este prezent peste tot.

Pe de o parte nu pot uita cozile uriase organizate la Patriarhie, pentru vederea moastelor a nu mai putin de trei sfinti deodata, dintre care cel mai important este cu sigurantza nimeni altul decat fondatorul religiei crestine, Sfantul Pavel. Da, ati auzit bine! Desi nu se stie nici unde a murit si nici unde a fost ingropat, sfantul Pavel a aparut ca prin hocus-pocus la Mitropolia Bucurestiului sub forma moastelor aduse de clericii greci. Cum oare le-au „inventat”? Ale cui sunt de fapt ramasitele umane respective?

Nu conteaza! O coada imensa, probabil lunga de un kilometru, este organizata de multimea care vrea sa-i vada un os, un ciolan sau ce se poate vedea din el.

In paralel sunt serbate si moastele sfintei
Paraschiva si ale altor sfinti. Vocea si asa tunatoare a preotilor este amplificata in toata zona prin mijlocirea tehnicii moderne, nu a celei bisericesti. Parca ar canta prohodul.

1. Interdictia regelui Frantei adresata lui Dumnezeu

Istoria netraita a unei natiuni iese din strafundurile intunecoase ale mintii populare si isi cere dreptul la viata. Orice prostie isi gaseste locul sau in credinta populara! Imi aduc aminte ca am citit despre regele Soare al Frantei, caruia i s-a raportat de catre gardieni ca un cimitir din Paris este invadat de credinciosi in speranta ca acolo se petrec minuni. Speriat de molime, intrucat credinciosii scoteau la suprafatza cadavrele din cimitir, acel rege a pus un afis la intrarea in cimitir: „Prin decretul regelui, este interzis lui Dumnezeu sa mai faca minuni in acest cimitir. Semnat: Regele Frantei”.

„Par décret du roi il est interdit à Dieu de faire des miracles en ce lieu” (incidentul a avut in anul 1732 in Paris).

Poporul nostru nu a trecut prin asemenea evenimente, care sa puna la indoiala credulitatea populara, dar se pare ca istoria se razbuna azi. Aproape ca este greu de inteles faptul ca la inceput de secol al 21-lea exista vreo natiune in lume unde intelectualii incurajeaza credulitatea populara si mai ales credinta in moaste. Sistemele de credinte care au dat faliment de multa vreme, chiar de secole, in lumea occidentala iata ca isi gasesc debuseu in Romania. Nici nu mai indoiesc ca in curand va reapare comertul cu apa sfintita. De ce nu? O sticluta de apa sfintita pentru 50 de roni. Sau 500 de roni, dupa prostia omului.

Revenirea la credintele ancestrale e la o departare de un bat numai.

Pe de alta parte, totusi, intreband pe unii elevi despre orele lor de religie, am primit uneori raspunsuri care ma fac sa mai am sperante. „La ora de religie profesorul ne-a spus ca putem pune orice intrebari; ba ne intreaba chiar el despre ce prostie mai vreti sa discutam?” – mi-a spus o eleva in clasa a zecea la un liceu prestigios din Bucuresti. Fratele ei are numai 12 ani. Cand il intreb ce face la ora de religie, imi raspunde; „eu ma cer de cate 4 ori afara in fiecare ora”. Colegul lui de clasa rade pe rupte si confirma.

2. Alte traditii religioase: mormonismul

Daca credinta in puterea ramasitelor pamantesti ale „sfintilor” de a influenta soarta oamenilor a disparut totusi de pe cea mai mare parte a planetei si este incurajata numai de intelectualii obtuzi si iresponsabili din Romania si alte cateva tari, in schimb alte crezuri si alte religii sunt la fel de caraghioase si percepute ca atare chiar si in Romania. Credinta in moaste este ridicola pentru restul lumii, dar nu pentru romani. Credinta mormona este ridicola poate pentru romani, dar nu si pentru unii americani.

Incep prin a descrie un incident ce mi s-a intamplat in California: intr-o duminica imi duceam masina sa o spal. Am fost oprit la un colt de strada de un tanar mormon, care mi-a spus ca e ziua lor de facut fapte bune, si care s-a oferit sa o spele in mod gratuit. Am acceptat. Un grup de tineri mi-au spalat cu cea mai mare grija masina, in timp ce el a trecut la ceea ce credea ca este „indoctrinarea” mea. M-am distrat teribil. El mi-a povestit cum in antichitate America era locuita numai de „al treisprezecelea trib de evrei”, vreo 20 de milioane de oameni in total. „Nici acum nu exista atatia evrrei in lume”, observ eu. „Nu stii tu” – mi se raspunde. Apoi mi-a povestit cum Dumnezeu l-a inspirat pe un copil de 14 ani sa scrie biblia mormona, care este un fel de „parafrazare” a bibliei crestine. Tot Dumnezeu a adus niste legi noi, scrise pe o placa de aur. „Unde este placa asta acum”- ma grabesc sa intreb. „Dumnezeu a luat-o iar in cer” mi se raspunde. Si dumnezeu face economie cu metalele pretioase – se pare!

De aici a venit o poveste intreaga, in care si extraterestrii erau implicati. Un adevarat guias de credinte aiurite! Ce pot spune? Tanarul este foarte convins de ceea ce vorbeste. Ma gandesc ca este o adevarata performanta sa creada cineva asemenea bazaconii. Nu oricine poate!

3. Scientologia, religia religiilor

Ce poate face un scriitor de science-fiction, lipsit de studii stiintifice si de talent? Desigur, cel mai simplu lucru este sa faca o noua religie. Asta a facut raposatul scriitor Ron Hubbard!

Dar cartea de baza a acestei noi religii trebuia sa poarte un nume cat mai bine sunator! Cam ca „stiintele noetice”, sau alte bazaconii care suna ca niste conserve goale!

Si el a gasit un nume pentru noua lui stiinta: „Dianetics”! Dianetica! Nu-i asa ca suna bine? Numele acesta este numai bun de numit o stiinta!

Rareori am avut in mana o carte mai stupida. In primul rand reclama acestei carti se facea asa: „Va doare spatele? Cititi pagina 139! Sunteti deprimat? Pagina 537! etc, etc. Cartea imita medicina, psihologia, psihiatria, pedagogia si ale stiinte, numai ca este in intregime falsa. Scientologia este un cult, dar este considerata in unele tari (ca Germania) o escrocherie. In acest cult sunt puse impreuna credinta in extraterestri care se numesc Thetani, credinta ca fondatorul ei Hubbard a trait fara a avea nevoie de corp, credinta in adunarea a cat mai multi bani, secretul mormantului fondatorului, lingusirea si cooptarea actorilor (ca de exemplu John Travolta, Priscilla Presley, Tom Cruise, etc.)

Partea cea mai interesanta este insa respingerea de catre scientologisti a psihiatriei ca stiinta, lucru care se pare ca se datoreste catalogarii fondatorului Hubbard drept psihopat de catre psihiatri.

4. Cultele noi

Probabil ca nu trece un an fara lansarea unui nou cult in lume. Unele dintre ele esueaza lamentabil, ca de exemplu cultul lui „David Khoresh” din Wako, Texas, care a preferat sa-si arda de vii vii credinciosii, sau cultul lui Jim Jones din Guyana, care si-a ucis credinciosii cu cianura de potasiu. Natura psihotica a fondatorilor de culte are un rol important in evolutia unui cult. Uciderea actritei Sharon Tate a avut tot un caracter cultic.

Care este strategia folosita de inventatorii de culte pentru a-si asigura controlul asupra „oilor domnului”? In primul rand izolarea totala de informatii a membrilor cultului respectiv. Apoi deprivarea lor de mancare, sex, si orientarea lor exclusiva spre fondatorul cultului respectiv. Odata dependenta psihologica stabilita, ei pot face orice din masa umana pe care o controleaza si de fapt o dispretuiesc.

Ecouri

  • Theo: (2-11-2008 la 00:00)

    Din păcate religii ca mormonismul prind în România; eu m-am distrat de minune vorbind cu astfel de misionari…de fapt am povestit cu ei pentru că erau faini și puțin îmi păsa de aiurelile pe care le debitau.

    Cât despre scientologi, alți schizofreni, în România nu prea ar prinde că e o țară mai de lumea III, mai sărăcuță cu duhul și cu buzunarul mai ales.

  • ion adrian: (2-11-2008 la 00:00)

    Este clar si cred ca toti cei care intram si citim acest ziar electronic, stim ca aceste religii, marturisesc ca nu stiam ca si religia mormona este atat de aberanta, create de diverse persoane mai mult sau mai putin plecate cu sorcova, le presupun insa cu vre-un anume magnetism personal, pe care de regula excrocii il poseda sunt niste aberatii totale.

    Ce ma mira este ca au o anume priza si ca apar si niste mode cu ele si apoi ca orice moda, dispar si apar altele.

    Ma intreb daca simpla lor efemeritate(nu insa la toate, recunosc, si sunt unele in care se investesc sume mari cum sunt Yehovistii sau Mormonii si care or mai fi)nu-i face pe cei tentati sa nu se bage in asa ceva.

    Totusi recunosc ca nu stiam ca si mormonismul este atat de aberant.

    In concluzie deocamdata singura concluzie este acea propozitie pe care o citeaza si Eco, si pe care am citat-o si eu pe alt fir:

    „de cand oamenii nu mai cred in Dumnezeu , nu este adevarat ca ei nu mai cred in nimic, ci ca sunt gata sa creada in orice”.

    Cu alte cuvinte daca urmarim acesta afirmatie, nu putem sa nu facem constatarea de bun simt ca in procesul de scularizare(normal de altfel), sla bind influenta institutiilor crestine, lasa frau liber gustului pentru „irational” nutrit din cele mai veci superstitii, din credintele in supranatural si din cucerirea lumei de dincolo.

    Statisticile sunt interesante: in Franta in jurul anului 2000, cca 26% cred in predictii prin citirea semnelor astrologice si horoscop, 41% lega astrologia de trasaturile de personalitate, 13% au consultat deja un astrolog. Se pot da tot felul de statistici care toate merg spre aceiasi concluzie adica marea predispozitie a unui numar mare de oameni spre irational spre ceva o credinta mai miraculoasa decat alta mai oculta mai esoterica etc etc.

    Nostradamus are o trecere mare se reediteaza carti aberante ale teozofilor secolului 19 inceput de 20 etc etc.
    Toate astea amestecate cu doze in diferite de conspirationism, scientologie etc creeaza un gulas de toata frumusetea dar totusi sa-i vezi acolo pe mari actori te face sa te intrebi serios privind sanatatea mintala a multor semeni de ai nostri.

  • Anton Constantinescu: (2-11-2008 la 00:00)

    Legat de religia mormona, trebuie sa adaug un lucru „secret”, cunoscut totusi azi cam de toata lumea: chilotii speciali ai mormonilor.
    Toti mormonii poarta „chiloti speciali”, „sfintiti”, care „ii apara de rele”.
    In timpul campaniei electorale, Mitt Romney (candidat mormon la investitura prezidentiala Partidului Republican) a fost bombardat cu intrebari care se refera la chilotii acestia fermecati.
    Evident in bascalie.

    Cat despre credinta in astrologie, in zodii, etc. nu trebuie mers dincolo de ocean ca sa dam de ele. Ne putem multumi sa le vedem in Romania, coexistand cu credinta in moaste si altele.

  • Carmen Sucaciu: (2-11-2008 la 00:00)

    Nu-mi amintesc ca unul dintre acesti antireligiosi inveterati sa fi spus vreodata ceva pozitiv despre Romania. Ei o plaseaza deja in lumea a treia, acum cand biata tara reuseste sa iasa din incurcaturi mai bine ca unele tari occidentale. Si-au facut din critica religiei o platforma pe care nu o mai parasesc nici daca le iei piuitul. Ei au pierdut notiunea traditiei unui popor obisnuit sa se incline cand trece prin fata unui local de cult. Au plecat din Romania de frica lui Dumnezeu crezand ca pe alte meleaguri se pot destrabala blasfemandu-L, criticandu-L si denigrand tara unde au sansa sa-si traga prima respiratie.
    Afla d-le Constantinescu, poate ca ignori voit, ca in America numarul credinciosilor este nebanuit de mare iar d-ta esti o simpla exceptie care lupta cu disperare contra celor care au nevoie sa creada, nu in speculatii stiintifice spicuite de prin carti, ci intr-o hrana spirituala adevarata necesara uneori supravietuirii. D-ta nu a-i rezista nici o zi in viata sanatoasa a mormonilor, pentru ca d-ta ai veninul criticii in sange, propunand păganismul in locul oricarei convingeri religioase.

  • Petru Clej: (2-11-2008 la 00:00)

    Doamna Sucaciu pare să fi preluat ștafeta de la „Iulia” ca purtătoare de cuvânt a brigăzii „religioșilor” ofuscați. Cu un limbaj doar cu puțin mai civilizat, dar la fel de agresiv și un conținut lipsit de argumente, domnia sa trece la atac împotriva lui Anton, cel care provoacă coșmaruri membrilor sus-amintitei brigăzi.

    „Nu-mi amintesc ca unul dintre acesti antireligiosi inveterati sa fi spus vreodata ceva pozitiv despre Romania. Ei o plaseaza deja in lumea a treia, acum cand biata tara reuseste sa iasa din incurcaturi mai bine ca unele tari occidentale.”

    Observați tactica obișnuită, pe care am semnalat-o în articolul „Mentalitatea național-comunist-ortodoxistă sau mai bine zis de sclav”:

    http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8066

    Nu pot decât să constat că doamna Sucaciu are aceeași mentalitate totalitară deprinsă din ședințele PCR, că oricine critică un aspect negativ din România, critică „țara” și trebuie tratat ca un dușman al poporului.

    „Si-au facut din critica religiei o platforma pe care nu o mai parasesc nici daca le iei piuitul. Ei au pierdut notiunea traditiei unui popor obisnuit sa se incline cand trece prin fata unui local de cult. Au plecat din Romania de frica lui Dumnezeu crezand ca pe alte meleaguri se pot destrabala blasfemandu-L, criticandu-L si denigrand tara unde au sansa sa-si traga prima respiratie.”

    Incoerența acestui mesaj în care Dumnezeu este amestecat (în mod demagogic și patriotard) cu poporul, țara, tradiția, exprimând confuzia generalizată în care trăiește doamna Sucaciu, proaspăt transformată în credincioasă după 1989 (cu voie de la stăpânire). Domnia sa, face și un calambur involuntar – „local de cult” – cât se poate de adevărat, căci mulți dintre cei care se închină (ipocrit) trecând pe lângă un lăcaș de cult se duc apoi la birtul cel mai apropiat unde închină zeului Alcool și se întorc acasă unde-și bat (creștinește) nevasta, dacă nu cumva trec mai întâi pe la amantă.

    „Afla d-le Constantinescu, poate ca ignori voit, ca in America numarul credinciosilor este nebanuit de mare iar d-ta esti o simpla exceptie care lupta cu disperare contra celor care au nevoie sa creada, nu in speculatii stiintifice spicuite de prin carti, ci intr-o hrana spirituala adevarata necesara uneori supravietuirii. D-ta nu a-i rezista nici o zi in viata sanatoasa a mormonilor, pentru ca d-ta ai veninul criticii in sange, propunand păganismul in locul oricarei convingeri religioase.”

    Doamna Sucaciu trece cu vederea sau habar n-are că în Statele Unite, unde numărul credincioșilor declarați e cunoscut, așa că nu trebuie „bănuit”, religia este STRICT separată de stat și nu e ca în România obiect de demagogie deșănțată cum se întâmplă de Sfânta Parascheva.

    Și că tot veni vorba de mormoni, doamnă Sucaciu, ce știți dumneavoastră despre acest cult? Despre „profeții” lor și despre și „sănătoasa” practică a poligamiei, la care au renunțat doar la mari presiuni din partea restului americanilor, când a fost vorba ca statul Utah să fie admis în Uniune?

    Aș fi curios care sunt acele speculații științifice la care vă referiți? Când sunteți bolnavă, cine vă vindecă, preotul (sfertodoct și lacom, de la biserica de cartier) sau medicul?

    Iar a-l acuza pe domnul Constantinescu că propune păgânismul reprezintă una dintre cele mai mari gogomănii scrise vreodată pe această pagină.

    Aș încheia spunând că dacă e cineva care împroașcă cu venin, aceea sunteți dumneavoastră, doamnă Sucaciu, pentru că dumneavoastră nu urâți numai orice idee vine în contradicție cu habotnicia ortodoxă și ci persoanele care exprimă aceste idei. Sunteți intoleranța personificată, sunteți o exponentă tipică a mentalității național-comunist-ortodoxiste. Atenție să nu vă înecați în propriul venin…

  • ion adrian: (2-11-2008 la 00:00)

    Dle Constantinescu,

    Nostima chestia cu chilotii, dar adaug ca statistica prezentata de mine, nu era de peste ocean ci din Franta.
    De altfel exemplul pe care l-ati dat la inceputul articolului in care regele este obligat sa incerce sa stopeze raspandirea superstitiilor din care unele erau evident nocive, prezinta Franta ca fiind destul de inclinata la superstitii.

    Aceste superstitii de fapt sunt combatute de biserica si in marea lor majoritate nu tin de crestinism, si daca veti vorbi cu un preot acesta va va explica ca in fiecate sat sau biserica sunt obiceiuri riuale diferite nu se stie exact cum si prin ce „babe” instaurate, mai ales in legatura cu inmormantarile si parastasele, pe care preotii mai incearca sa le reduca, dar fara prea mare zel, ca sa nu indeparteze babele care saruta si urma talpilor lor prin biserica dar care prin prezenta lor permanenta tin totusi fiirul destul de precar in ziua de azi a legaturii dintre crestijn si biserica sa.

    La omul simplu, ritualul, procedura este esential,este latura esoterica de care se pare ca mai toti au nevoie fiecare la nivelul sau, iar aceste obiceiuri considerate pagane si intile, de preoti nu au nici-un efect, nici rau si nici bun, motiv pentru care preotii preferea sa nu le combata.

    Repet ca toate aceste tendinte existente,in lipsa credintei in care s-a botezat prin voia parintilor, aduc omul simplu(la americani vad ca si mari actori intra in aceiasi categorie!?) devine prada tuturor superstitiilor.

    Este de asemenea adevarat ca probabil multi preoti incurajeaza toate aceste ritualuri si protocoluri care ii fac pe enoriasi mai dependenti de preot ceea ce desigur ca nu e corect dar este ptr preot lucrativ.

  • Carmen Sucaciu: (2-11-2008 la 00:00)

    D-le Clej,
    Nu se poate sa nu remarcati ca in toate aceste discutii despre religie suntei 2 sau 3 persoane (Anton, Theo si Petrica) care va congratulati cu o dezinvoltura ridicola, interzicandu-i pe cei care indrasnesc sa va contrazica (şi mai ales femeile), acuzandu-i de prostie si incultura. Nu cred ca va dati seama cat de nefavorabila va este aceasta atitudine de josnica aroganta. Rolul unui pretins redactor sef nu poate fi acela pe care il practicati dvs nici pe departe. Ii revine oare demnitatii unui redactor sef sa se arunce neincetat in ciorba discutiilor? Cine credeti ca mai poate lua in serios o publicatie electronica unde redactia ia sistematic o pozitie deplasata ori de cate ori i se fac remarci tovarasilor acreditzati la scris?
    Eu ma adresam d-lui Constantinescu iar dvs ati sarit ca ars, ca si cand as fi incercat sa vi-l rapesc. Doamne fereste! un astfel de cadou il meritati cu prisosinta. Va asigur d-le Clej ca o misoginie discreta poate trece neobservata, la dvs in schimb eate prea batatoare la ochi.

  • Anton Constantinescu: (2-11-2008 la 00:00)

    „Au plecat din Romania de frica lui Dumnezeu crezand ca pe alte meleaguri se pot destrabala blasfemandu-L, criticandu-L si denigrand tara unde au sansa sa-si traga prima respiratie.
    Afla d-le Constantinescu, poate ca ignori voit, ca in America numarul credinciosilor este nebanuit de mare iar d-ta esti o simpla exceptie care lupta cu disperare contra celor care au nevoie sa creada, nu in speculatii stiintifice spicuite de prin carti, ci intr-o hrana spirituala adevarata necesara uneori supravietuirii. D-ta nu a-i rezista nici o zi in viata sanatoasa a mormonilor, pentru ca d-ta ai veninul criticii in sange, propunand păganismul in locul oricarei convingeri religioase. ”

    Doamnei Sucaciu: Acum pot sa ma adresez cu cuvantul „doamna” si numele dvs de familie; in schimb de adresarea „doamnei Carmen” ar fi ras toti francezii si frantuzitii de pe site.
    Dar o voi lua pe rand:

    1. Spuneti „Nu-mi amintesc ca unul dintre acesti antireligiosi inveterati sa fi spus vreodata ceva pozitiv despre Romania”

    Imni permit sa intreb ce legatura are locul unde o plaseaza „acesti antireligiosi” pe Romania? Si care dintre ei? Va referiti la Stalin, Hitler si Musolini? Sau la altii?

    2 „Si-au facut din critica religiei o platforma pe care nu o mai parasesc nici daca le iei piuitul”

    Daca dvs sustineti in continuare credintele religioase crestine, iudaice si islamice, va rog sa precizati acest lucru. Cu piuitul si luarea lui e mai mult de discutat.

    3. „Ei au pierdut notiunea traditiei unui popor obisnuit sa se incline cand trece prin fata unui local de cult.” Ba nici vorba, ei au plecat din Romania ca sa nu fie subjugati aceleiasi religii in care nu cred.

    Inteleg ca dvs sunteti atat de cazuta in admiratie in fata mormonismului; de aceea va rog sa elaborati ce lucruri bune v-a adus aceasta credinta in viata dvs!

    Si inca in amanunt: in antichitatea greco-romana, paganismul era caracterizat prin credinta in alti zei decat cel ai cetatii, adica in zei crestini si evreiesti.

    La ce paganism va referiti, de atunci sau de acum?

  • Petru Clej: (2-11-2008 la 00:00)

    Doamna „Carmen Sucaciu” are același IP ca și „Iulia” și la fel folosește o adresă de e-mail FALSĂ.

    Ca atare le voi considera una și aceeași persoană, de sex nedeterminat, lipsită de educație și de cei șapte ani de acasă, pusă doar pe scandal de tip național-comunist-ortodoxist și ca atare, pe viitor, dacă mesajele nu vor fi STRICT la obiect, nu vor fi postate.

    Se pare că Iulia/Carmen Sucaciu nu a găsit o pagină de internet unde să povestească ce se întâmpla la revista ACUM pe a cărei pagină este atrasă în mod pervers.

    A propos de ce este și ce nu atrage cititorii. Eu nu umblu cu impresii subiective și umorale, ci cu date obiective. Luni 3 noiembrie pagina revistei ACUM a fost vizitată de 553 de utilizatori nici (record – față de 495 din 8 septemebrie). Din ce în ce ma multe persoane apreciază revista ACUM.

    Așa încât Iulia/Carmen Sucaciu – nu sunteți decât o imagine virtuală pusă pe scandal și veți fi tratat(ă) ca atare.

  • Theo: (2-11-2008 la 00:00)

    Doamnă Carmen / Iulia,

    Considerați că suntem misogini prin ceea ce vă spunem, dar uitați că Shaul din Tars spunea în Testamentul Grecesc despre bărbați că se sfințesc prin femeia lor, știa el că femeile pleacă urechea mai ușor la balivernele sale. Și noi doar constatăm acest lucru, și pentru că nu suntem misogini am combătut și bărbați care susțineau și susțin aberații.

  • Anton Constantinescu: (2-11-2008 la 00:00)

    „…iar d-ta esti o simpla exceptie care lupta cu disperare contra celor care au nevoie sa creada, nu in speculatii stiintifice spicuite de prin carti, ci intr-o hrana spirituala adevarata necesara uneori supravietuirii. D-ta nu a-i rezista nici o zi in viata sanatoasa a mormonilor, pentru ca d-ta ai veninul criticii in sange, propunand păganismul in locul oricarei convingeri religioase.”

    Eu nu lupt nici cu sabia si nici cu tunurile, ci doar ma straduiesc sa exprim adevarul. Si nu sunt deloc disperat cum crezi dumneata.

    D-ta, dna Iulia-Carmen-etc ai impresia ca a accepta orice minciuna pe post de dreapta credinta este ceva de dorit. Eu cred ca nu. Dumneata nu ai nici un criteriu al cunoasterii; eu am.

    Lucrurile pe care ma bazez eu sunt legate in primul rand de o cultura solida, care nu are nimic a face cu moda zilei. Daca vei citi si dumneata macar putin din culturile antice, din scrierile greco-romane, vei ajunge si dumneata sa vezi altfel lucrurile. Vorba ecleziastului, „Nimic nu e nou sub soare”.

    Cand Diogene Cinicul a fost invitat la sarbatorirea unei zile speciale in Atena, a zilei cand se multumea zeilor de catre oamenii scapati din naufragii, stiti care a fost reactia acestui om cu bun-simt?

    Auzind cum se mira lumea de numarul mare al celor salvati de zei in furtuni, el a remacat cu glas tare: „Cu cat ar fi fost mai multi participantii la aceasta sarbatoare DACA AR FI PARTICIPAT SI CEI CARE S-AU INECAT!!”

    La tot ce spun as adauga si invitatia mea sa invatati si ceva ortografie romaneasca, doamna.
    „d-ta nu a-i rezista” sau „v-a” unde nu e cazul…se cer schimbate.

  • Taie Capul: (2-11-2008 la 00:00)

    Mesaj pentru Doamna Carmen Sucaciu

    Draga Doamna,

    Pe lista rusinii, pe care ati binevoit sa o lipiti de stilpul infamiei Dvs. personale, ati uitat sa ma puneti si pe mine, ca admirator constant al politicii editoriale anti-improstire prin religie a acestei reviste electronice. Religia ca mod de supravietuire intr-un univers ostil, inteleg, desi nu aplaud. Religia ca mod de indobitocire personala sau/si in masa, niciodata! Nimeni nu e obligat ca din relatia cu zeii sa iasa mai timpit decit se cuvine…

    Articolele Domnului Anton Constantinescu ar trebui rambursate de Sistemul de Asigurari Sociale, ca fac o munca de sanatate publica. Daca Dvs. nu simtiti chestia asta, ca nu Taie Capul, altii, care Taie, simt!

    Continuati, D-lor Constantinescu si Clej, ca boala asta e grea!

    Cu urari de bine,
    Taie Capul (fost Doare Capul)



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Șapte partide și un independent concurează pentru șase mandate de parlamentari ai Diasporei

Doar șapte partide și alianțe politice – Partidul Social Democrat – Partidul Conservator (PSD-PC), Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Democrat...

Închide
3.133.144.197