caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

O tranziţie progresivă de la un ciclu prezidenţial la altul

de (28-11-2014)

 
Proiectul de ţară al lui Klaus Iohannis ar avea cu adevărat şanse de reuşită dacă s-ar bucura de sprijinul unui guvern care să reprezinte aceeaşi familie politică.

Este pentru prima oară, în cei 25 de ani care au trecut de la Revoluţie, că tranziţia de la un ciclu prezidenţial la altul se face lent, progresiv, pe parcursul a patru săptămâni. În 1996, 2000, 2004 am avut parte de ceremonii minimale, simple schimbări de ştafetă la palatul Cotroceni. De data aceasta, preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu şi preşedintele ales Klaus Iohannis se vor întâlni de mai multe ori, la fel şi echipele lor de consilieri, pentru transmiterea dosarelor, în aşa fel încât, pe 21 decembrie, instalarea noii administraţii prezidenţiale să se facă în condiţii optime.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a fost şi este activ, pe mai multe planuri, în această perioadă. Cum încă a rămas preşedintele Partidului Naţional Liberal, a declarat că partidul doreşte să ajungă la guvernare cît mai repede posibil, eventual chiar şi anul viitor, dacă se produce o schimbare a majorităţii parlamentare. E o dorinţă firească, deoarece proiectul de ţară al lui Klaus Iohannis ar avea cu adevărat şanse de reuşită dacă el s-ar bucura de sprijinul unui guvern care să reprezinte aceeaşi familie politică.

Dar mai importante decât aceste declaraţii sunt gesturile prin care preşedintele ales arată că este pe cale să ia în stăpânire domeniul unde îşi va exercita cu prioritate atribuţiile, şi anume domeniul politicii externe. Săptămâna trecută Klaus Iohannis s-a întâlnit cu ambasadorul Franţei iar acum două zile a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite.

Săptămâna aceasta Iohannis întreprinde prima vizită externă în noua sa calitate, iar destinaţia vizitei este Republica Moldova. Semnificaţiile simbolice ale prezenţei lui Iohannis la Chişinău sunt evidente, cu atât mai mult cu cât vizita se produce chiar înaintea scrutinului electoral de duminică. E, fireşte, un mod de a arăta că România sprijină necondiţionat orientarea pro-europeană a Moldovei şi de a manifesta încrederea că votul de duminică va confirma această orientare.

În sfârşit, s-a anunţat că preşedintele ales va efectua între 4 şi 11 decembrie o călătorie în Statele Unite: iarăşi, un gest cu încărcătură simbolică, el consfinţind declaraţiile lui Iohannis din timpul campaniei electorale, când punea pe primul plan apartenenţa României la structurile euro-atlantice şi parteneriatul strategic cu Statele Unite.

Se prelungeşte, aşadar, starea de graţie pentru preşedintele Iohannis, atestată şi de sondajele care indică faptul că instituţia prezidenţială a ajuns la o cotă înaltă de popularitate. Singura umbră în tablou – incertitudinea legată de procesul în care dl Iohannis este acuzat de incompatibilitate, acuzaţie ce priveşte o scurtă perioadă din activitatea sa ca primar al Sibiului. Foarte probabil, Curtea Constituţională va fi aceea care va tranşa în această speţă. Nouă ne rămâne să sperăm într-o decizie justă şi înţeleaptă.

Alexandru Călinescu, 27.11.2014

Preluat cu permisiune de pe situl Radio Free Europe/Radio Liberty

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Strivit de îmbrăţişări

Marea problemă a preşedintelui ales este în acest moment să reziste oportuniştilor care ameninţă să-l sufoce cu îmbrăţişările îndrăgostite. Toţi...

Închide
44.200.122.214