Una din marile rătăciri colective ale omenirii este luarea în consideraţie a coeficientului de inteligenţă – IQ (intelligence quotient) – în domenii de activitate care nu au nicio legătură practica cu un astfel de indicator de inteligenţă.
Gari Kasparov are un IQ de 198 (!), Bobby Fischer are un IQ de 190 (!), eu am un IQ de 164 (?), şi foarte, foarte mulţi oameni au un IQ peste 160. Înseamnă oare că toţi aceşti oameni sunt mai deştepţi decât a fost Einstein care avea, bietul de el, un IQ de doar 160 ?
Să va povestesc despre o situaţie trăită de mine în perioada când aveam o slujbă de foarte mare răspundere (tehnică, nu socială sau politică).
Un turbocompresor din «moşia mea», cu o putere uriaşă de 3.000 de kW, care comprima un amestec de gaze explozive, a început la un moment dat să se comporte ca un cal nărăvaş, dând semne că vrea să explodeze, ceea ce, dacă se întâmpla, ar fi fost mai mult decât o catastrofă, pentru că se ştia la acea vreme că avusese loc în lume o asemenea explozie, şi toată instalaţia respectivă, cu oameni cu tot, a zburat în aer, lăsând în urmă o groapă adâncă de 30 de metri.
Erau momente critice când trebuie să acţionezi rapid, soluţia opririi bruşte prin simplă apăsare pe un buton care să scoată de sub tensiune acel agregat fără o pregătire prealabilă, prevăzută în instrucţiunile de oprire normală, ar fi dus la topirea lagărelor agregatului, ceea ce însemna tot o explozie iminentă.
Eu intrasem puţin în derută, deşi nu era în obiceiul meu, dar operatorul de serviciu, Moraru Marcel, un băiat simpatic cu care eram şi coleg în echipa de haltere, cu un IQ, de 120 (am practicat şi eu pentru salariaţii din subordine aceasta prostie !), deci apropiat de media de 100, considerată ca un indice normal, a reacţionat în câteva secunde, fără să mă mai consulte, şi a manevrat un by-pass de gaze, de pe linia de antipompaj, cu câteva şuturi de gaze, astfel că agregatul s-a oprit cuminte, fără nicio defecţiune ! Manevra respectivă i-a uimit pe specialiştii cehi care ne asistau din partea furnizorului CKD Praha, intr-o asemenea măsură, încât au recunoscut că superspecialiştii lor de talie mondială nu s-au gândit niciodată la această posibilitate.
Deci, cine a fost mai deştept ? Cel cu IQ=164 (eu ?), sau Marcel cu un IQ=120 ??
Exemplul de mai sus este din – şi pentru – lumea care aplică şi apreciază excesiv valoarea coeficientului de inteligenţă IQ.
În această lume, cu scara tip-prototip de IQ folosită mai în toate domeniile de activitate intelectuală, aplicarea exagerată a acestui criteriu constituie în fapt o crimă împotriva umanităţii, la fel de periculoasă ca şi ura de rasă, prin segregaţiile pe care le produce, le poate produce, în sferele de activitate în care este utilizată. Deci, după părerea mea, Tribunalul de la Haaga ar trebui să se sesizeze din oficiu şi să ia o decizie de condamnare a utilizării indicelui de inteligenţă IQ – oriunde, în afară de domeniul medicinii psihologice sau psihiatrice.
Pe de altă parte, existenţa unui criteriu de inteligenţă se impune în special în domeniile de importanţă majoră social-politică, unde de calitatea deciziilor conducătorilor depinde soarta şi calitatea existenţei unor mulţimi mari de indivizi. Nici nu mai trebuie demonstrată importanţa inteligenţei la vârfurile politico-social-administrative, ar fi suficient sa se dea exemplul lui Ceauşescu – la noi, şi al lui Brejnev – la ruşi.
În perioada când Ceauşescu era în plină «glorie», după o vizită în China, s-a întors de acolo cu ideea realizării de irigaţii fără consum de energie electrică, pentru acţionarea unor pompe, idee pe care a văzut-o aplicată pe toate râurile, păraiele şi izvoarele din China.
Pe linie de Partid (care Partid dorea ca această acţiune să demonstreze superinteligenţa şi spiritul de iniţiativă în folosul maselor păstorite cu înţelepciune de acelaşi Partid unic din punct de vedere aritmetic, dar şi din punct de vedere calitativ…), s-a transmis la organizaţiile de proiectare ordinul de a se întocmi superurgent un proiect de morişcă de apă fără altfel de motor de acţionare decât ca cel de la morile de apa tradiţionale româneşti, la care apa acţionează o turbină, care turbină învârte piatra de moară, şi datorită căreia românii, începând de pe vremea lui Burebista, puteau mânca o pâine albă. În locul pietrei de moară trebuia să fie o roată cu cupe paralele cu paletele acţionate de cursul apei, şi care să preia apa din râu şi s-o verse într-un jgheab de irigare a terenurilor adiacente.
Zis şi făcut, în judeţul Bacău a căzut pe mine măgăreaţa să proiectez «invenţia» lui Ceauşescu, ceea ce am şi făcut, cu destul de mult succes. morile respective, nişte dihănii de 3 metri în înălţime, s-au fabricat cu febrilitate în câteva zeci de exemplare, în toate uzinele mecanice din judeţ, fiecare cu câte un număr de mori, proporţional cu numărul de membri de Partid din acea unitate, desigur numai prin muncă voluntară în timpul programului şi cu materiale… din sursă «incognito».
Cu mare fast, în prezenţa «organelor» suspuse, s-a făcut inaugurarea, morile s-au învârtit, cupele au ridicat porţiile respective de apă la 3 metri înălţime, apa chiar a curs în jgheaburi, dar nu s-a răspândit decât până la aproximativ 10-15 metri distanţă de râu, pentru simplul motiv că în zonele muntoase şi precarpatice albiile râurilor sunt foarte adânci. În China merge acest procedeu, au şesuri întinse, unde apa din râurile lor galbene şi albastre (respectiv, Huan-ho şi Yangtze), se duce pe mulţi kilometri distanţă faţă de albia acestor râuri.
Ce coeficient de inteligenţă merita Ceauşescu pentru această «invenţie» ? Eu cel puţin sunt scuzabil, pentru că, cunoscând bine legile hidraulicii, am prevenit «organele» că apa nu va merge prea departe, dar primul secretar pe judeţul Bacău de atunci, Tănase Gheorghe, mi-a retezat-o scurt, în stilul sau specific de comisar atoateştiutor şi pe un ton specific pe timpul dictaturii proletariatului aplicată cu sârg, dar şi prin forţă, de «emanaţii» fostului sistem comunist: «Nu-i treaba “ta”(?!), roata să se învârtă!» Sunt convins că fiecare cititor are la dispoziţie măcar un exemplu prin care să se demonstreze ce pagube poate aduce prostul pus nelalocul lui.
Eu îmi permit un exemplu din tagma inginerească, deci, nu este vorba despre un proletar prost, (pentru că, să fim drepţi, majoritatea proletarilor sunt oameni deştepţi, bine educaţi şi instruiţi, noi vorbim doar de cei care într-adevăr au un IQ mai mic de 40, stabilit pe cale de analiză medico-psihiatrică !), un om ambiţios şi dornic de putere, pentru că ideologia comunistă îl împingea în sus cu forţă, si determinarea personala,specifica oricarui parvenit.
Un inginer din Combinatul de Cauciuc Sintetic (cel care a existat cândva în România !), pe numele său R.M., era şef la o secţie auxiliară, un depozit intermediar în ciclul final de obţinere a cauciucului, din gaze. Colegii lui, în glumă, l-au sunat şi i-au spus că vine o inspecţie a rezervoarelor din instalaţia pe care o conducea (cu multă emfază şi satisfacţie de sine), şi el trebuie să ridice presiunea până la 10 atmosfere într-un rezervor care funcţiona normal, fără nicio presiune. Încrezător, R.M. execută manevra, şi ca rezultat (de aşteptat!), rezervorul s-a rupt în bucăţi! Faptul în sine, cu îngăduinţa necesară din motive de bunăvoinţa faţă de orice persoană, ar fi scuzabil (nu pentru un inginer !!), dar şocant este că acest om a fost în continuare promovat în funcţia de… secretar de Partid, deci într-un post de mare răspundere (în acea perioada)!
Revin la comparaţia între Einstein (IQ=160) şi Kasparov+Fisher (IQ=> 190). Cine este/era mai deştept ? Einstein cu un IQ=160, sau Kasparov cu IQ=198 ?
Ambii sunt/au fost foarte deştepţi, fără nici o îndoială. Ceea ce face diferenţa, sunt trăsăturile multiple şi specifice ale- ceea ce numim convenţional a fi «inteligenţă».
Inspiraţia divină (nu se supără nimeni că-l invoc pe cel de SUS!), a fost de partea lui Einstein. Puterea de calcul a fost de partea lui Kasparov. Sunt lucruri total diferite, şi niciunul din aceste criterii nu poate fi legat de un IQ – scalat în sus sau în jos. Se ştie că Einstein avea în tinereţea lui rezultate slabe la matematica. Dar la fel de bine se ştie că sunt oameni idioţi, (în sensul cel mai ştiinţific pentru acest termen, fără intenţia de a jigni pe cineva), dar care au o capacitate de calcul atât de impresionantă, încât indicele de 198 al lui Kasparov ar echivala cat un zero barat, faţă de indicele IQ care ar trebui sa fie acordat acestora.
După părerea mea, indicele de inteligenţă, aşa cum este el folosit acum,care creează discriminări jignitoare pentru unii, şi emfatice pentru alţii, trebuie eliminat din sistemul de apreciere comparativă a inteligenţei, şi înlocuit cu un indice care sa includă şi gradul de realizare practică a inteligenţei, realizare folositoare societăţii în mijlocul căreia trăiesc aceste eminenţe „cenuşii”.
Şi ca o aplicaţie imediată a unui asemenea indice nou, ar fi ca, cel puţin în România, să se interzică participarea la vot a celor care nici nu excelează prin inteligenţă şi grad de educaţie, nici nu au o contribuţie cât de cât semnificativă, pentru dezvoltarea ţării. În acest fel, am fi scutiţi de perpetuarea accesului la putere a celor care cumpără voturi, sau le obţin prin promisiuni deşarte, repetate şi crezute la fiecare scrutin, cu o perseverenta tampa inegalabila, şi şi-ar face loc la conducere oameni care ştiu, pot, şi fac ceva util.
@Pincu Sfartz
„..şi foarte, foarte mulţi oameni au un IQ peste 160. …Deci, cine a fost mai deştept ? Cel cu IQ=164 (eu ?), sau Marcel cu un IQ=120 ?”
Foarte putini oameni au IQ peste 160… Un IQ de peste 155 au 1 din 10 000 de oameni, adica 0.01%, deci cam 2000 de oameni din cei ~20 mil in Romania. Iar respectiv IQ peste 165 au doar ca. 200 de persoane in Romania.
„Inspiraţia divină (nu se supără nimeni că-l invoc pe cel de SUS!), a fost de partea lui Einstein. ”
Exagerati chestia asta cu „inspiratia divina”, sursele ei au fost mult mai pamantene. Atunci cand deschizi o carte de teoria (restransa) a relativitatii „a lui Einstein” primul lucru care te frapeaza e ca ecuatiile centrale, cele care guverneaza aceasta teorie, nu sunt „ale lui Einstein” ci sunt „transformarile lui Lorentz”.
La sfarsitul secolului 19 era binecunscuta tuturor fizicienilor existenta unor „anomalii” ce contraziceau teoria lui Newton – cum ar fi experimentul Michelson-Morely (ce nu respecta sumarea galileana a vitezelor in cazul luminii), sau aparenta dependenta a masei de viteza in cazul particular al electronilor accelerati in camp electric si deviati in camp magnetic, dar si altele. Situatia in sine e numita in istoria fizicii ca fiind „criza fizicii de la sfarsitul secolului 19”, adica existenta unor incompatibilitatii (fenomene demonstrabile empiric) intre fenomenele electromagnetice si cele mecanice (teoria lui Newton).
Mai multi fizicieni s-au angajat atunci in a „rezolvare” aceasta probleme/crize, in special H.A.Lorentz si Henri Poincare, figuri majore in stiinta timpului. Primul set de ecuatii-transformari ale relativitatii a fost publicate de Lorentz in 1892 iar urmatorul set, cel definitiv, cel care il avem si azi, in 1904, deci cu un an inainte de articolele lui Einstein din 1905. Primele lucrari teoretice-filozofice ce subliniau ca e vorba de „o noua fizica”, ca esenta ei e relativizarea (redefinirea) conceptelor de spatiu si timp newtoniene, au fost publicate de Poincare in 1897 si 1903. Tot Poincare introduce metoda de definire operationala a timpului, precum si tot Poincare deduce E=mc2 inca din 1900.
Pe acest fond, pe aceste baze si pe acesti predecesori (predecesori atat in partea de matematica dar si in cea de interpretare ‘filozofica-ontologica’ a matematicii respective) publica Einstein articolele lui din 1905. Articole ce in esenta ofera o deducere eleganta a transformarilor lui Lorentz, deducere ce se bazeaza doar pe postulare vitezei luminii ca fiind constanta (aceasi in toate sistemele de referinta) si viteza limita.
Deci vorbim de un efort colectiv, nu de vre-o inspiratie divina.
La fel si cu teoria lui Newton, mecanica clasica. Teoria lui Newton e de fapt baza conceptuala a intregii fizicii si a intregii stiinte si inginerii (toate celelalte inclusiv mecanica cuantica, teoria relativitatii, termodinamica statistica, etc.) toate isi au fundamentul conceptual in teoria lui Newton si conceptele dezvoltate „de Newton”.
Dar e teoria asta, atat de fundamentala (baza de fapt a intregii stiinte si a intregii revolutii tehnologice si industriale a Occidentului in sec. 17-19, si apoi a lumii moderne)… e teoria asta „de inspiratie divina” ?
Nu. Asa cum Newton insusi a observat intr-o scrisoare, ceea ce a facut posibil pentru el (pentru Newton) sa vina cu „teoria lui Newton” a fost faptul ca Galileo Galilei a reusit prin introducerea „principiului inertiei” sa schimbe aproape 1500 de ani traditie (Aristoteliana) de gandire a modului cum miscarea era conceptualizata (‘impetus’-ul aristotelian) si sa creeze conceptul de „viteza instantanee”. Traditia filozofica-conceptuala aristoteliana era „gresita”, a blocat practic dezvoltarea unei teorii a dinamicii vreme de secole.. De la Galileo la Newton a fost apoi doar un pas, ~50 de ani (putin fata de cei 1500 de ani precedenti). Galileo nu a mai apucat sa faca pasul, fiindca a murit, dar Newton (ce s-a nascut in anul cand Galileo a murit) a continuat apoi relativ usor odata ce noile baze/scheme/paradigme de gandire au fost create de Galileo.
—
@ Ion Ionescu
Tema abordata de mine a fost „artificialitatea indicelui de inteligenţā” si nu „paternitatea” teoriilor ştiinţifice, temā care Vā apartine, si ati dezbatut-o fundamentat in cele scrise mai sus! Si nu va contrazic, pentru cā nimic din gandirea abstractā nu apare spontan ṣi unic, la un singur individ.
Raţionamentele considerate definitiv „batute in cuie” sunt un rezultat colectiv. Dar indiferent cā este vorba de Einstein, Lorentz sau Poincare, sursa si calea „gaselniţelor” lor nu este un rezultat al unei capacitaţi de calcul strict matematic. Existā „inspiratie si „intuitie”, si aceste doua calitati – care nu au nimic comun cu „capacitatea de calcul” – sunt caracteristici de baza ale unei inteligenţe umane.
Sā-l abandonām pe cel de SUS ca fiind sursa inspiraţiei si intuitiei (creadā fiecare ce vrea- 🙂 !), ṣi sa explice cineva, dacā poate, de unde rāsare „intuiţia” ??
Materialistii (ca promotori ai teoriei materialist-dialectice, si nu beneficiarii societatii de consum!), o sā Vā spunā ca intuitia si inspiratia provin din empirism si empirio-criticism. Ori eu sunt convins cā oricātā instruire si educaţie si experienţa profesionala, oricātā capacitate de calcul matematic ar avea un individ, toate acestea NU reprezinta „inteligenta”, si deci IQ-ul conventional nu este in māsurā sā o reprezinte. Despre asta am scris cateva randuri, recunosc total ne-exhaustive pe aceasta temā, iar pe cel de „SUS” (existent sau nu, dupa chipul omului sau un „ceva” disipat in infinitul de forme ale Universului), il retrag din temā, dacā Domnia Voastrā, puteţi explica sursa, mācar pentru ceeace se numeste „intuiţie” .
PS. Dacă tot aţi deschis problema paternităţii asupra teoriei relativităţii, se poate spune că teoria aceasta s-a format pas cu pas, mai întâi Lorentz a realizat doar rotaţii ale spaţiilor lui Minkovskii, asupra binomului spaţiu-timp, apoi Poincare le-a adăugat şi o translaţie a acestor spaţii, ceea ce a permis eliminarea contradicţiilor dintre mecanica «clasică», şi teoria electro-magnetismului, iar Einstein a subsumat munca celor trei savanţi, pomeniţi mai sus, în teoria relativităţii, care oricum ar fi criticată, rămâne gigantul gândirii abstracte a omenirii !
Detronarea valorilor autentice nu aduce spor de valoare criticilor care nu pot înţelege faptul că inteligenţa umană nu este stocatā niciodata într-un singur individ, ci este un cumul cantitativ, dar şi transcendent în cadrul acestei specii-numite «umane» !
Cine a descoperit insulină ? Abu-Ali-ibn-Sina, Paulescu, sau Best ? Aviccena a constatat că diabetul e determinat de disfuncţia pancreasului, Paulescu a găsit că «sucul pencreatic» poate influenţa glicemia (în sucul pancreatic sunt peste 40 de componenţi proteici !), iar Best a obţinut insulină pură, aşa cum este ea azi cunoscută. Este superfluu sa atribui doar unuia din aceşti savanţi meritul descoperirii insulinei! Este un alt exemplu de «evoluţie cuantică» (acumulare-daca vreti), în gândirea şi realizarea umană.
@Sfartz Pincu
> Tema abordata de mine a fost “artificialitatea indicelui de inteligenţā” si nu “paternitatea” teoriilor ştiinţifice
Nu am gasit nimic de adaugat la tema principala (exceptand observatia ca IQ >164 e de fapt ceva foarte rar) si am comentat pe o tema secundara dar deseori prezentata gresit.
Diversele teorii majore sunt de fapt rezultatul unor accumulari de idei, sunt rodul muncii mai multor savanti, uneori a unor generatii, iar atunci cand se acumuleaza suficiente clarificari, si se introduc suficiente idei noi, apar aceste teorii „revolutionare”.
Dar ele sunt ca si cand un zid la baza caruia care s-a tot sapat de ani de zile se parbuseste intr-o seara cand cineva mai sapa odata sau se sprijina de zid. E adevarat ca acel ultim om, si faptul ca s-a sprijinit de zid, e cauza imediata („cauza proximala”) a parbusirii zidului insa „cauza distala” e subrezirea zidului in anii precedenti cand s-a tot sapat la baza lui, si astfel a fost slabit.
> „Dar indiferent cā este vorba de Einstein, Lorentz sau Poincare, sursa si calea “gaselniţelor” lor nu este un rezultat
> al unei capacitaţi de calcul strict matematic. Existā “inspiratie si “intuitie”” … sa explice cineva,
> dacā poate, de unde rāsare “intuiţia” ??”
Vreti neaparat sa introduceti un factor „mistic”, intuitie-revelatie, in dezvoltarea teoriilor stiintifice. In schimb eu vreau sa va arat ca asta e o prejudecata, o idee falsa introdusa in „constiinta sociala” de diferiti popularizatori ai stiintei ce au vrut sa faca stiinta interesanta pentru public, sa o transforme intr-o poveste „literara” cu eroi si fapte indraznete. In realitate, asa cum stim din istoria stiintei, aceste teorii sunt rodul accumularii de „pasi mici”. E ca urcatul pe munte, e de-a busilea cu pasi forte mici, anevoiosi si chinuiti, dar in final asa ajungi pe varful muntelui si atuci ‘UAU !!’ ce „experienta” si „revelatie”. Ultimul pas care te duce chiar pe varf e insa e la fel de trivial si chinuit ca si ceilalti 10.000 de pasi anteriori. Nu are loc niciun „salt” paranormal direct la baza muntelui pe varf.
In cazul teoriei relativitatii. Pe Lorentz nici macar nu il interesa CE FACE ! – asa cum el insusi a declarat intr-o scrisoare catre Poincare. Nu il interesa semnificatia „ontologica” a ecuatiilor. Pur si simplu el incerca „pe ghicite” sa gaseasca un set de ecuatii-transformari care sa satisfaca rezultatele experimentale din electromganetism si cele ale experimentul lui Michelson-Morley („contractia Lorentz-Fitzgerald”). Si a avut mai multe incercari – a propus mai multe seturi de ecuatii – fiecare nou set reprezentand o imbunatatire a celui precedent – in 1892, 1895, 1899, si in final reuseste in 1904. E doar o evolutie, o ajustare, o „rafinare” prin incercari si corectari succesive pana cand a obtinut ce trebuia obtinut.
In schimb pe Poincare nu il interesa deloc (!) sa gaseasca aceste ecuatii, el urmarea ce incerca Lorentz, coresponda cu el, dar pe el il interesa „semnificatia” – el incerca sa inteleaga „despre ce e vorba”, si s-a prins pana la urma ca e vorba de relativitatea spatiului si timpului. Dar si asta a luat timp, prima discutie vax-filozofica a lui Poincare e din 1897 – „Relativitatea Spatiului” si apoi a „progresat” la „Relativitatea Timpului si Spatiului” – 1902
http://www.marxists.org/reference/subject/philosophy/works/fr/poincare.htm
Pe aceast fond apare Einstein, care citea cartile lui Poincare si le discuta cu colegii de facultate in Zurich in anii 1902-1904. In 1905 Einstein pune impreuna aceste idei si formule si arata cum ele se pot deduce logic daca se postuleaza (axiomatic) universalitatea si constanta vitezei luminii. E ca si cum ai pune acoperisul la o casa, casa a carei fundatie si ziduri au fost facute si ridicate de cei dinaintea ta. Nu-i nevoie de niciun „ajutor” de la Domnul, toti pasi sunt mici, adunati insa intr-un „salt-total” e intradevar mare.
@Ion Ionescu
> articolele lui [Einstein] din 1905… ofera o deducere eleganta a transformarilor lui Lorentz,
> deducere ce se bazeaza doar pe postulare vitezei luminii ca fiind constanta (aceasi in toate sistemele
> de referinta) si viteza limita.
Deci Einstein n-a venit decât cu o deducere mai elegantă a unor rezultate deja cunoscute? Fără vreo contribuţie mai substanţială? Conceptuală?
Atunci rezultă că este creditat pe nedrept ca autor (principal) al unei teorii esenţiale în fizica de azi…
P.S.: La Einstein deducerea se bazează nu chiar pe ce aţi spus dv., ci pe:
– independenţa vitezei luminii emise de viteza sursei, şi
– pe principiul relativităţii.
Că există o viteză limită va fi, la Einstein, o teoremă, iar nu un postulat.
Sunt curios: ce background în fizică aveţi? În istoria fizicii?
@ Ion Ionescu
Ideea Dvs. de acumulare „pas cu pas” este corectă. Altul este însă subiectul pe tema căruia nu sunt de acord cu Dvs.
Când susţineţi saltul final al acumularilor obtinute cu multă trudă de toti participanţii la o descoperire, Dvs Va gândiţi la o activitate ştiinţifică „conştientă” !! Iar eu susţin că rezultatul acumulării unui lanţ de informaţii poate apărea (chiar „exploda” 🙂 !) la un individ care habar nu are că este ultima za din acel lanţ de acumulări !
Nu este nimic mistic în acest fenomen, nici nu vreau să invoc transcendentalul spiritual, aşa cum este el speculat pentru a crea o perdea de fum în spatele căruia să prolifereze ocultismul!
Aţi auzit de oameni, semialfabetizati, semiinstruiti, care dau dovadă de capacităţi uimitoare de calcul matematic, capacităţi inaccesibile celor mai luminaţi matematicieni ? Aceştia nu fac calcule efective pe baza legilor matematicii, ci obţin direct rezultatul prin interpretarea unui set de culori sau sunete pe care le văd, sau le aud, doar ei.
Nu se poate nega existenţa intuiţiei şi a inspiraţiei, chiar dacă momentan nu avem o explicaţie ştiinţifică asupra acestor fenomene, care există, şi operează în afara muncii ştiinţifice de tipul „pas cu pas”.
@A.Leibovici
„Atunci rezultă că este creditat pe nedrept ca autor (principal) al unei teorii esenţiale în fizica de azi…”
Nu rezulta asa ceva, asta e o concluzie pe care o trageti dvs., concluzie bazata pe aceasi idee gresita (ca a d-lui Sfartz) care crede, are impresia, ca o casa (teorie) e construita de o sigura persoana. E o constructie colectiva in care ultima persoana pune „acoperisul” si de multe ori i se atribuie si intreaga casa in „constiinta populara” .
Einstein contribuie semnificativ, arata cum transformarile lui Lorentz se pot deduce matematic din doua postulate, dar asta e punctul final a unei evolutii, a creeari unor noi concepte, viziuni, si formule matematice ce nu au fost create de Einstein ci de Lorentz si Poincare in anii imediat anteriori. Create in incercarea de a rezolva aceeasi problema (problema binecunoscuta in epoca).
„Că există o viteză limită va fi, la Einstein, o teoremă, iar nu un postulat”
Nu, e un postulat, al doilea (ca si curiozitate de e complicat de explicat, era o consecinta, o teorema in viziunea lui Lorentz-Poincare)
o prezentare istorica destul de buna pe wikipedia :
http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_special_relativity
@ Ion Ionescu
Îmi atribuiţi o concepţie „greşită”, ca şi a D-lui Leibovici, cum formulati Dvs., precum că o casă este construită de un singur om ! Puţin mai sus tocmai am conchis, că:
> Ideea Dvs. de acumulare “pas cu pas” este corectă.
Cum se spune: „se uită de la mâna până la gură”…
Iar ideea cu participarea colectivă la o creaţie umană poate fi extinsă logic tocmai de la prima celulă vie până la Einstein – în cazul teoriei relativităţii, sau până la Best, în cazul descoperitorului insulinei, sau, de ce nu, până la absolut oricare fiinţă care poartă în ea zestrea întregii evolutii… !!
Iar Einstein a fost mai „inteligent” decat Fischer !! 🙂
@Sfartz Pincu
–„imi atribuiţi o concepţie “greşită”..”
Am citit raspunsul dvs. dupa ce l-am trimis pe al meu d-lui Leibovici
–„Iar Einstein a fost mai “inteligent” decat Fischer”
Fischer a fost mai inteligent dar si-a consumat viata in jocul de sah, o ocupatie cam sterila.
Nu putem sti ce ar fi realizat daca s-ar fi ocupat de altceva. Iar inteligenta nu e singurul factor, e importanta dar nu e singura variabila majora. Fischer a fost o personalitate agresiva, foarte competitiva, a si declarat ca ar fi vrut sa fie inotator de performanta si campion la acest sport daca nu ar fi fost sahist, pe cand Einstein detesta spiritul competitiv, admira armonia stiintifica, il placea cantatul la vioara si relaxarea contemplativa.
@Ion Ionescu
> Nu rezulta asa ceva [că Einstein este creditat pe nedrept ca autor al teoriei relativităţii], asta
> e o concluzie pe care o trageti dvs., concluzie bazata pe aceasi idee gresita … care crede, are
> impresia, ca o casa (teorie) e construita de o sigura persoana.
Rezultă. Aţi scris că, în raport cu contribuţiile anterioare ale lui Lorentz şi Poincare, aricolele lui Einstein din 1905 aduc în plus „o deducere eleganta a transformarilor lui Lorentz”. Dacă ar fi numai atât, atunci ar rezulta exact ce am spus. Dar este departe de a fi numai atât:
În această referinţă a dv. din Wiki se vede clar (în special în această secţiune) că perspectiva lui Einstein asupra transformărilor Lorentz este radical diferită de cea a lui Lorentz şi Poincare. Citiţi şi veţi vedea. Dacă aveţi dificultăţi, pot să fac o sinteză a ceea ce a adus nou articolul din 1905.
Deci: dat fiind că aţi caracterizat aportul lui Einstein numai ca fiind „o deducere eleganta a transformarilor lui Lorentz”, atunci pentru doar atâta Einstein nu merită să fie creditat ca autor al teoriei relativităţii. Dar, desigur, aportul a fost cu totul altul.
> Nu, e un postulat [că există în natură o viteză relativă limită].
Greşiţi. Iată ce spune Einstein însuşi în articolul său din 1905, „Despre electrodinamica corpurilor în mişcare”:
Se vede că printre postulate nu este cel al vitezei limită. În schimb este cel al principiului relativităţii, de care aţi uitat… Dar recunosc că nu este o omisiune gravă.
Privitor la teorema vitezei limită: din cele două postulate Einstein deduce diverse rezultate şi observă că acestea îşi pierd sensul la viteze mai mari ca cea a luminii. Deci în lucrarea lui Einstein din 1905 existenţa vitezei limită este o teoremă, nu un postulat.
D-le Leibovici, nu am scris comentariul ca sa ajung in final sa explic cuiva chestiuni elementare de toria relativitatii. Discutia e de istoria fizicii dar prespune pe cineva care cunoaste fizica macar la nivel elementar. Nu e cazul cu dvs. dar am observat ca in trecut s-au discutat aici unele subiecte stiintifice-filozofice despre fizica asa ca am prespus ca vor fi unii interesati.
Fiti linistit cunosc foarte bine subiectul dar nu sunt interesat de o asemenea discutie, la un asemenea nivel, cum o propuneti dvs. Pur si simplu nu am ce castiga personal din ea. Astept sa vad daca altcineva e interesat, daca nu inchei subiectul.
@Ion Ionescu
> aceste teorii sunt rodul accumularii de “pasi mici”… Ultimul pas care te duce chiar pe varf e insa la fel
> de trivial si chinuit ca si ceilalti 10.000 de pasi anteriori
Înseamnă că în activitatea dv. n-aţi avut niciodată o „iluminare”, un „evrica!”, un moment în care înţelegerea dv. a făcut un salt. Sunt convins că dl. Sfartz a avut multe asemenea momente. Nenumăraţi savanţi şi cercetători relatează fenomenul. Inclusiv Richard Feynman – poate aţi citit dar aţi uitat. Desigur că se bazează pe multe cunoştinţe generate de alţii, dar „ultimul pas” – înţelegerea sintetică – nu este trivial; dacă ar fi, ar exista numeroşi alţii care l-ar face simultan.
Există subiecte care au aşteptat multă vreme până să intervină saltul, fără să fi existat alţi paşi mărunţi. Un exemplu l-aţi dat chiar dv.: „De la Galileo la Newton a fost apoi doar un pas, ~50 de ani” !! (nu mi-l însuşesc!).
> Galileo nu a mai apucat sa faca pasul, fiindca a murit
🙂 🙂 Nu comentez…
> Dar si asta a luat timp, prima discutie vax-filozofica a lui Poincare e din 1897 – “Relativitatea Spatiului”
> si apoi a “progresat” la “Relativitatea Timpului si Spatiului” – 1902
Lucrarea la care daţi referinţă – „Relativitatea spaţiului” – văd că n-are conţinut fizic, ci vag-filozofic. Despre cealaltă – „Relativitatea spaţiului şi timpului” – nu pot să spun mare lucru deoarece n-am citit-o, dar citesc în Wiki (http://en.wikipedia.org/wiki/Relativity_priority_dispute#Historians_of_special_relativity) că:
.
Din contră, la Einstein nu există lungimi/durate „reale” şi „aparente”, ci aşa cum sunt ele în raport cu diferite sisteme de referinţă, toate echivalente. Lafel şi coordonatele (X,t), (X’,t’) : la Lorentz şi Poincare (X’,t’) erau nişte mărimi fictive, introduse din necesităţi pur formale, iar la Einstein erau coordonatele/timpul aceluiaş corp, dar în sistemul de referinţă mobil.
(Nu ştiu dacă înţelegeţi ce spun, deoarece nu aţi dorit să răspundeţi la întrebarea mea privitoare privitoare la nivelul dv. în fizică) 🙁
@A.Leibovici –Înseamnă că în activitatea dv. n-aţi avut niciodată o “iluminare”, un “evrica!”, un moment în care înţelegerea dv. a făcut un salt.
Incercati sa fiti ironic dar nu reusiti decat sa apareti ca pueril.Exista desigur fenomenul de ‘incubatie subconstienta’ a unei idei de care vorbeste d-l Sfartz, e discutat extensiv chiar de Poincare in memoriile.Dar nu desprea asta insa vorbim aici ci despre dezvoltarea istorica a unei teorii, a conceptelor ei.Ce legatura are asta cu acest fenomen ce tine de psihologie (ca uneori inconstientul continua sa lucreze la rezolvarea unei probleme si dupa ce am abandonat constient sa ne luptam cu ea, si uneori o si gaseste) ?
-Nu ştiu dacă înţelegeţi ce spun
Lasti-o balta, d-le Leibovici, mult mai probabil e ca dvs. nu intelegeti ce scrieti si doar copiati/traduceti din wikipedia.
@Ion Ionescu
> nu am scris comentariul ca sa ajung in final sa explic cuiva chestiuni elementare de
> teoria relativitatii.
Care sunt „chestiunile elementare” pe care credeţi că nu le cunosc? Care afirmaţii de-ale mele vă fac să credeţi asta?
> Discutia e de istoria fizicii dar prespune pe cineva care cunoaste fizica macar la nivel elementar. Nu e cazul cu dvs.
Nu vă grăbiţi… Sunt două posibilităţi: fie eu nu cunosc fizica (şi istoria fizicii) la nivelul necesar discuţiei, fie dv.
Erorile dv. le-am prezentat; nu le-aţi dezminţit, aţi preferat să vă debarasaţi de ele spunând doar că nu ştiu ce vorbesc. Poate totuşi le daţi atenţie. Apoi aştept să-mi identificaţi erorile elementare pe care le-aş fi comis eu.
La comentariul pe care l-aţi postat între timp:
> … Dar nu desprea asta insa vorbim…
Dar asta cine a scris?:
> Ultimul pas care te duce chiar pe varf e insa la fel de trivial si chinuit ca si ceilalti
> 10.000 de pasi anteriori
Am mai spus: “ultimul pas” – înţelegerea sintetică – nu este trivial. Ce a făcut Galilei nu este trivial; nici Newton, nici Einstein – asta dacă înţelegem cu adevărat ce au făcut.
> mult mai probabil e ca dvs. nu intelegeti ce scrieti si doar copiati/traduceti din wikipedia
Vă asigur că nu mă ocup de găinării şi nici nu am nevoie de aşa ceva. Dar… ce anume din ce am scris v-a creat impresia asta?
Ah, văd că am uitat ceva. Scrieţi:
> Einstein… citea cartile lui Poincare si le discuta cu colegii de facultate in Zurich in anii 1902-1904.
În timpul facultăţii? Problema este că Einstein a terminat facultatea din Zurich în anul 1900… Iar în anii 1902-1904 se găsea la Berna. Să fi călătorit de la Berna la Zurich ca să discute cu (foştii!!) colegi? Se poate… Aş aprecia o referinţă.
.. Aş aprecia o referinţă.
„Poincaré’s Science and Hypothesis, where Poincaré presented the Principle of Relativity which, as has been reported by Einstein’s friends Maurice Solovine and Carl Seelig, was closely studied and discussed by Einstein and his friends over a period of years (1902-1904) before the publication of Einstein’s 1905 paper–
Darrigol, Olivier (2004),The Mystery of the Einstein-Poincaré Connection
http://paperity.org/p/33112883/einstein-poincare-and-special-relativity
@Ion Ionescu
> “Poincaré’s Science and Hypothesis,… closely studied and discussed by Einstein and his friends…”
OK, mulţumesc. Aştept continuarea
Ne-am abtut de la subiect, dar e bine şi aşa.
Discutând (civilizat!), aflăm, învăţăm, ne pune pe gânduri. Mă simt deja foarte mic faţă de Dvs., Stimate Domnule Ionescu, pentru că ,sincer,d e pă la 15 ani mă străduiesc şi nu reuşesc să percep senzorial relativitaea spaţiului şi a timpului! Dacă Dvs. aţi reuşit să înţelegeţi în mod intim teoria relativităţii (şi cea „restrânsă”, şi cea „generalizată”) – Bravo, Bravo !!
Prin anii 60 ai secolului trecut, a apărut o teorie justificată perfect din punct de vedere logic şi matematic, a lui Kozârev, în care autorul demonstrează, pe baza teoriei relativităţii lui Einstein, că timpul poate curge înapoi!! O înţelegeţi şi pe asta?
Având o oarecare experienţă în inovare, ştiu că procedura de a descoperi ceva are un caracter strict personalizat, ea nu poate fi standardizată, învăţată pe baza unor instrucţiuni, de tipul „fă asta, fă asta”, aşa cum încearcă diverse instituţii care se ocupa de inventicā, chiar şi la noi, cel din Iaşi de exemplu, al prietenului meu bun, prof. Vitalie Belous, pe care l-am şi criticat pentru acest mod de abordare.
Metodele, modurile, sistemele personale de rezolvare a unor probleme dificile pot fi afişate ca „reţete de a face invenţii”, dar niciodată apriori, ci numai postfactum! Să nu se supere nimeni, dar o idee bună poate să-ţi vină în orice loc, în oricare moment!( 🙂 🙂 )
Despre asemenea momente vorbeşte Stimatul Domn Leiboici Alexandru, un specialist în raţionamente logice, de la care nu mă aşteptăm să afirme, că există momentele de „evrica !!”
Dar ceeace trebuia discutat-disputat nu este paternitatea lui Einstein asupra teoriei relativităţii, ci folosirea abuzivā a lui IQ în aprecierea şi compararea inteligenţelor!
Poţi sā pui la acelaşi nivea de inteligenţă, şi deci să acorzi acelaşi indice de IQ, la două persoane din care una (Einstein, de exemplu) poate striga: Evrika! pentru că a pătruns întrun loc unde nimeni nu a mai fost, cu o altă persoană (Fischer sau Kasparov, de exemplu), care ajung la un rezultat în urmă unei capacităţi mecanice de calcul, ca şi a unui calculator electronic tâmpit, şi nu au nici un drept să strige evrika!??
(Puteti sa ma credeti pe cuvant ca sunt in tema cand compar sahul cu ceva care se termina cu un „evrika”, ma pricep la sah, am avut nivelul de candidat maestru si chiar l-am batut la un joc „à l’aveugle” – fara tabla de sah in fata – pe fostul campion Adrian Markovici).
„Poţi sā pui la acelaşi nivea de inteligenţă, şi deci să acorzi acelaşi indice de IQ, la două persoane din care una (Einstein, de exemplu) poate striga: Evrika! pentru că a pătruns întrun loc unde nimeni nu a mai fost, cu o altă persoană (Fischer sau Kasparov, de exemplu), care ajung la un rezultat în urmă unei capacităţi mecanice de calcul, ca şi a unui calculator electronic tâmpit, şi nu au nici un drept să strige evrika!??”
Da, desigur. ‘Evrika’ e momentul cand dupa multa chinuiala in sfarsit „iti pica fisa” si intelegi despre ce e vorba. E ca si cum ai incerca sa rezolvi o problema de sah, nu reusesti, iei o pauza, si te intorci la tabla de sah (dupa cateva ore sa zicem) sa mai incerci odata dar acum brusc „vezi dintr-o data solutia”. Intre timp, desi tu nu te-ai mai gandit constient la problema, subconstient ai continuat sa ii cauti solutia, sa incerci diferite varinate, si in cele din urma ai gasit-o iar ea apare acum constiintei brusc, dintr-o data, „gata rezolvata”.
Aceasta participare a subconstientului la rezolvarea de probleme e evidenta, uneori visam problemele care nu am reusit sa le rezolvam in timpul zilei, continuam si in somn sa le cautam o solutie.
„Mă simt deja foarte mic faţă de Dvs., Stimate Domnule Ionescu, pentru că, sincer, de pă la 15 ani mă străduiesc şi nu reuşesc să percep senzorial relativitaea spaţiului şi a timpului!”
Vine si momentul ala de „evrika”, d-le Sfartz, daca va straduiti sincer. Iar bucuria in momentul cand va va ‘pica fisa’ va fi proportionala cu efortul, energia, investita in prealabil in incercarea de a intelege.
Va recomand sa cititi „Stiinta si Ipoteza” a lui Poincare, exista tradusa in limba romana. In aceasta carte unul din subiectele pe care le discuta Poincare e tocmai dificultatea de a intelege relativitatea spatiului si timpului (a intelege „senzorial” -cum spuneti dvs., a intelege natural-intuitiv, dincolo de manipularea de simboluri matematice). Sa gandesti spatiul si timpul ca fiind relativ e ca si cum ai trai o experienta o psihedelica dar fara droguri.
Idea ca spatiul si timpul e absolut, si nu relativ, e o conceptie foarte profund inradacinata in mintea noastra, nu putem gandi natural (fara ajutorul simbolurilor matematicii si regulilor ei) nimic altceva. Suntem dernajati, discomfortati, simtim ca e „in neregula”, „e fals, absurd” orice altceva si mintea noastra respinge abordarea. Trebuie „lucrat” la identificarea acestei conceptii (nu e usor, ea e inradacinata profund, si la nivel subconstient, prin obisnuinta) si la inlocuirea ei cu alta conceptie… O analogie, si doar o analogie, e intelegerea „senzoriala” a relativitatii-miscarii.
Suntem atat de „atasati” de idea ca „pamantul sta” iar pasarile sunt cele care zboara si „se misca”, si nu invers, incat ne este greu sa acceptam ca a considera pamantul ca sistem de referinta e doar ceva pragmatic nu ceva esential. E arbitrar ce consideram ca „sta” si la fel de bine am putea lua o pasare ca sistem de referinta (care „sta”) si pamantul sa fie atunci cel care se misca si zboara relativ fata de acea pasare. Lasand la o parte discutia cu sisteme intertiale/neinertiale, nu exista nimic in natura obiecteleor care sa ne justifice sa spunem ca e ceva anume care „sta” si respectiv ca altceva „ce se misca”. Miscarea unui obiect nu e o propietate intrinseca a obiectului respectiv, e ceva relativ, arbitrar daca vreti, nu e ceva absolut.
La fel ca si cu relativitatea miscarii e si cu relativitatea timpul si spatiului. In cazul teoriei relativitatii spatiul si timpul depind de sistemul de referita ales (de ce anume e ales ca sistem de referinta). Nu sunt absolute.
@Ion Ionescu
Dacă aţi citit lucrarile lui Poincare, aţi constatat probabil gândirea plină de contradicţii a acestuia, ceea ce îl plasează la o distanţă enormă faţă de Einstein!
Gândirea lui Poincare se poate „simţi”, se poate percepe, şi o sa cred pe oricine că îi percepe teoriile. Este o gândire şi o posibilitate de percepere specific pre-Einsteinene!
Şi nu cred pe nimeni, mă scuzaţi, dar nici pe Dvs., că puteţi percepe relativitatea spaţiului şi a timpului, pentru simplul motiv că omul nu dispune de nici un „atom” din acest gen de „percepţii”. Teoria – da, se percepe analitic şi cu consecinţele ei de matematecā logică.
Poincare se contrazice de la bun început, cu afirmaţii de genul – „experienţa este singura sursă a adevărului”, dar tot el susţine necesitatea generalizării teoretice pentru stabilirea adevărului !
Dar se vede că era departe de Einstein, pentru că vedea un univers total neomogen şi discontinuu, continui şi omogene fiind la el doar corpurile masive şi omogene, adică el nu vedea o unitate a materiei determinată prin elemente aparent neomogene cum sunt corpusculii, energia, câmpurile – asa cum a perceput Einstein Universul !
Din cauza apariţiei prioritare, în timp, a papirusului şi a hârtiei, gândirea umana a fost mai întâi plană, aplatizata în 2D, chiar când se impunea de la sine o gândire în 3D, pentru că aşa este lumea noastră, în 3D, sau chiar în 4 dimensiuni.
Cât de superficială este gândirea teoretică pre-einsteiniana se poate demonstra cu o singură problema pe care o pun prin întrebarea: „Cum arată în spaţiu (în 3D) o moleculă de benzen?”. Reprezentarea ei clasică este un hexagon, o ştie toată lumea.
P.S. Formele geometrice spatiale cu faţete egale se formeaza din 4 puncte = tetraedrul, 8 puncte = cubul, 12 puncte = dodecagonul, etc. Dar nu din 6 puncte!! Cum ramane cu benzenul?
Un comentar bun e ca un sonet bun!
Sonet de George Cosbuc:
Se zice și s-a zis că-i un secret
Al artei, să compui macame-arabe,
Să știi să faci o odă unei babe
Și, fără fond, să faci un bun sonet.
Deci vreau cu orice preț să fiu poet
N-am fond, precum vedeți, și versuri slabe,
Și-njur și numai tropotind silabe
Și șterg mereu și șterg și merge-ncet.
Opt versuri le-am făcut! așa cu gluma,
Dar stante pede iată mai un vers,
O, de-aș găsi acum o rimă-n uma;
Dar haid! și fără rimă văd c-a mers.
Eu sute de sonete-ți fac de-acuma!
Arhangheli, trâmbițați prin univers.
Interesant, ce IQ a avut Esop din acest film, domnule Sfartz?
http://www.youtube.com/watch?v=gJfVhRpba-U
@ Alex. Grosu
Inteligenţa şi înţelepciunea au scări diferite de măsurare, pentru că sunt caracteristici diferite! Esop era şi inteligent, dar mai curând era un înţelept de elită. De fapt gândirea abstractă din antichitate o depăşea cu mult pe cea de astăzi, când omul are la dispoziţie idei gata mestecate care trebuie doar însuşite.
Asta face IQ-ul de azi indică gradul de însuşire al ideilor altora!!
Gândirea din antichitate se manifesta pe teren virgin, de aceea era inteligenţă veritabilă.
Bun filmul, de fapt oricare film este bun dacă e făcut cu actori de valoare. Cu un actor de valoare, ca Tabakov de exemplu, scenariul nu mai are importantă. Oricare film cu un Spancer Tracy sau Peter O’Toole este interesant, pentru că talentul place şi fără subiect, la fel ca şi frumuseţea femeilor, neînsoţită neaparat si de un IQ-prea ridicat!
@Sfartz Pincu
Scuzaţi că mă bag 🙂
Toată discuţia despre deşteptăciune, inteligenţă, înţelepciune este confuză atâta timp cât nu ne înţelegem între noi în ce sens folosim cuvintele astea.
Lafel şi despre IQ : dacă nu ştim suficiente lucruri despre cum se măsoară acesta în practică (adică în ce constau testele respective), nu avem nicio idee despre ce anume măsoară acest IQ !
Înainte de a preciza toate astea, nu au sens afirmaţiile că Einstein este mai inteligent (sau mai puţin inteligent) decât Bobby Fischer. Nu are sens să fie măsurat IQ-ul şi folosit pentru a evalua (şi eventual promova) profesional salariaţii. Sunt arbitrare afirmaţiile că IQ-ul în antichitate era mult mai înalt decât cel de astăzi, etc.
Fiecare din noi ştim în mod intuitiv că există inteligenţe de multe feluri (menţionaţi acest lucru şi în articol), că un om foarte flexibil, inventiv într-un domeniu poate fi înbâcsit şi plin de prejudecăţi în altele, etc.
@Alex. Laibovici
Întradevăr, trebuie să evităm confuziile care apar din cauza înţelegerii diferite a unor noţiuni folosite intro dispută!
Eu înţeleg prin inteligenţă capacitaea de a raţiona logic, şi prin înţelepciune – capacitatea de a te comporta civilizat şi cu bun simt. Dvs. – probabil altceva.
Că în antichitate „unii” oameni erau mai deştepţi mai inteligenţi decât cei de astăzi, este indiscutabil! Stresul vieţii contemporane blochează raţiunea!
Valoarea inteligenţei, manifestată pe teren virgin, este mai ridicată decât valoarea inteligenţei manifestate pe cărări deja bătute. Altfel spus, unde sunt azi oamenii de talia lui Sofocle, Socrate şi Aristotel ? Şcolile de azi nu se pot compara cu stilul profesor-discipoli din antichitate.
Şi apoi, la măsurarea unui IQ contează şi MOMENTUL măsurătorii făcute unui individ! Poate că IQ-ul e mai mare noaptea în somn, sau când omul e la toaletă? Nimeni nu poate scāpa de stresul examinării !
@ Ion Ionescu
> D-le Leibovici, nu am scris comentariul ca sa ajung in final sa explic cuiva chestiuni elementare de toria relativitatii.
> Discutia e de istoria fizicii dar prespune pe cineva care cunoaste fizica macar la nivel elementar.
> Nu e cazul cu dvs. etc.
Cineva care are cunoştinţe serioase în fizică îşi dă repede seama de nivelul în materie al interlocutorilor. Nu este cazul d-lui Ion Ionescu, care nu numai că se fereşte să răspundă la întrebarea directă legată de nivelul formal al cunoştinţelor sale de fizică, dar nu dă dovadă de elementara precauţie să se intereseze de pregătirea celui cu care stă de vorbă.
@Sfartz Pincu
> Eu înţeleg prin inteligenţă capacitatea de a raţiona logic, şi prin înţelepciune – capacitatea
> de a te comporta civilizat şi cu bun simt. Dvs. – probabil altceva.
Altceva, într-adevăr 🙂 Deja DEX-ul are alte păreri:
INTELIGÉNŢĂ … Capacitatea de a înţelege uşor şi bine, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi pe baza experienţei acumulate anterior
ÎNŢELEPCIÚNE … Capacitate superioară de înţelegere şi de judecare a lucrurilor
Deci la noţiunea „inteligenţă” DEX depăşeşte cu mult simpla capacitate de a raţiona logic, adică de a evita erori elementare de gândire (silogisme eronate, sofisme/paralogisme).
Wiki defineşte (http://en.wikipedia.org/wiki/Human_intelligence) inteligenţa ca fiind „capacitatea de a învăţa, forma concepte, înţelege, aplica logica, raţiona, inclusiv a recunoaşte structuri (patterns), înţelege idei a planifica, rezolva probleme, a lua decizii, memoriza, utiliza limbajul pentru comunicare”.
Iar „înţelepciunea” pare să fie o inteligenţă superlativă, încluzând capacitatea de a corela mai multe aspecte, adică n-are mare lucru în comun cu capacitatea de a te comporta civilizat şi cu bun simţ.
Rămâne în suspensie întrebarea : ce anume măsoară IQ? Iar pentru asta ar trebui să ştim mai întâi cum se măsoară IQ!
Despre IQ-ul oamenilor din antichitate : puteţi, ţinând cont de definiţia dumneavoastră a inteligenţei să argumentaţi că aceştia erau mai grozavi? Adică mai capabili să gândească logic? În chiar lumina definiţiei dv., terenul virgin şi căile bătute n-au relevanţă, logica fiind arta de a evita erori elementare în tragerea concluziilor.
P.S. Cele mai mari IQ-uri : între 180 şi 230 – http://www.therichest.com/business/the-top-10-most-intelligent-people-in-the-world/
P.P.S. Valorile IQ pentru Kasparov şi Bobby Fischer sunt contestate, lafel şi al lui Einstein: toate ar fi doar estimări — http://www.cse.emory.edu/sciencenet/mismeasure/genius/research04.html
@ Alex. Leibovici
Nu este obligatoriu să consideri că DEX-ul poate da definiţii absolute! Şi el (DEX-ul !) este întocmit de oameni, şi deci lasă loc ṣi la interpretări personale. Cum adică „înţelepciunea este o inteligenţă superioarā”? Nu sunt destui oameni, nu excesiv de inteligenţi, dar care sunt, şi chiar sunt apreciaţi ca fiind înţelepţi pentru spiritul lor de înţelegere şi toleranţă faţă de alţii ? Exemplu poate fi un preot care, fără să aibe cine ştie ce cunostiinte la nivel enciclopedic, este înţelepţ prin felul cum ajută oamenii, mai mult prin harul lui natural!!
Luaţi în consideraţie grupul de sintagme legate de verbele „a şti”, „a putea” şi „a face”, ca să vedeţi că sunt oameni care sunt inteligenţi – chiar după DEX ( 🙂 ),dar nu pot şi nu fac nimic altceva decât să viseze contemplativ la ce ar putea sau ar face, dacă ….! Spre deosebire de un înţelept, care de aia e considerat înţelept (in ciuda dDEX-ului!), pentru că ajută oamenii prin bun simţul lor, pe care il promoveaza necontenit.
@Sfartz Pincu
> Nu este obligatoriu să consideri că DEX-ul poate da definiţii absolute!
Alte dicţionare de pe internet, în alte limbi, dau definiţii asemănătoare cu cele din DEX, nu cu ale dv… Dar nu contează, fapt este că înţelegem aceste cuvinte în mod #diferiƭ# şi din cauza asta nu putem să ne înţelegem.
Dar punctul principal este : ce fel de întrebări compun testul IQ şi deci ce fel de capacităţi mentale măsoară?
Şi au mai fost şi alte probleme ridicate, dar care s-au pierdut pe drum…