caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Victor Suvorov, interviu : regimul lui Putin va cădea în cel mult un an

de (25-7-2014)
12 ecouri

 
Interviu preluat cu permisiune de pe situl Gordon (gordonua.com).

Preşedintele Putin a încins în interiorul Rusiei un cazan atomic, şi anume prin aceea că, dacă va abandona Donbasul (regiunile Doneţk şi Lugansk), va dezamăgi vulgul format din zecile de milioane de ruşi, care acum s-au ambalat într-o febra patriotică cu urlete de genul: “Crimeea este a noastră!” şi “Novorusia!”, a declarat ediţiei online “Gordon” transfugul din GRU (Государственное Разведовательное Управление, serviciul de contrainformaţii externe al armatei), cunoscutul scriitor Victor Suvorov. Fostul colaborator al GRU din URSS, Vladimir Rezun, a devenit cunoscut în toată lumea, sub pseudonimul “Victor Suvorov”, după publicarea în milioane de exemplare a cărţii sale «Spărgătorul de gheaţa ». Suvorov a afirmat în cartea sa că principala cauză a celui de-al Doilea Război Mondial a fost politica lui Stalin, care se pregătea să cucerească întreaga Europă în vara anului 1941.

Încă înainte de publicarea acestei cărţi, Suvorov a devenit cunoscut în cercurile restrânse ale agenţilor de spionaj atunci când, în anul 1978, a dispărut brusc din locuinţa sa din Geneva împreună cu soţia şi copii săi, şi mai târziu a reapărut în Anglia. După spusele scriitorului, pentru evadarea sa din GRU a fost condamnat la moarte în contumacie.

De peste 35 de ani Suvorov locuieşte la Bristol, Anglia, face publicistică militară şi urmăreşte atent ceea ce se întâmplă în patria să istorică, Rusia, dar şi în Ucraina, patria tatălui şi a bunicului sau, născui în regiunea Cerkassk.

* * *

– După doborârea Boeing-ului 777 de către separatiştii din Donbas au avut loc şedinţe ale Consiliului de Securitate al ONU şi ale Consiliului UE. Concluzia este una singură : Apusul este «tulburat» de conflictul din răsăritul Ucrainei, dar nu este dispus să aplice măsuri dure împotriva Rusiei. De ce?

Suvorov-11– Eu sunt, de felul meu, un sceptic, cinic şi pesimist, de aceea consider că Europa va vorbi şi va tot vorbi, va extinde un pic sancţiunile, dar nu va opta pentru măsuri drastice împotriva Rusiei. Tragedia cu Boeing-ul va fi rapid uitată, cu toate că azi politicienilor le este din ce în ce mai greu să scape de opinia publică şi media, care au declarat de la bun început catastrofa avionului de linie malaiezian ca fiind un act terorist.

Maimuţele care au comis acest act terorist… doar nu este vorba de vreo grenadă pe care au găsit-o pe drum şi din greşeală au tras de inel. Dimpotrivă, o maimuţă mai mare, una foarte mare, a înmânat cu laba să păroasă maimuţelor descreierate din Donbas o armă teribilă. Acum cel mai important lucru este să se găsească, cu dovezi irefutabile, cine anume a dat ordinul şi a adus arma care doboară avioane la o înălţime de 10 kilometri. Este evident că o asemenea crimă nu putea avea loc fără participarea înaltei conduceri de la Kremlin.

– Deci Apusul se va limita doar la o retorică dura, şi asta-i tot?

– Am în faţă mea ziarul englez The Daily Mail , în care am găsit o observaţie interesantă, despre un nene negru, care a comis aşa de multe infracţiuni, încât i-au dat închisoare pe viaţă. După un timp a fost eliberat pentru comportament exemplar. În libertate fiind, acest nene a comis iar atâtea, încât i s-a dat a doua pedeapsa cu închisoarea pe viaţă. A stat el cât a stat, şi – o să râdeti – iar a fost eliberat, însă iar a fost condamnat la închisoare pe viaţă, a treia oară.

– Şi iar a fost eliberat?

– Din fericire, nu. Dar acest caz este un excelent exemplu al descompunerii incredibile a Occidentului din cauza pretinsei sale umanităţi şi a corectitudinii politice. În sensul cel mai serios posibil, englezii sunt îngroziţi că nu în toate închisorile există bazine.

– Nu am înţeles, ce fel de bazine?

– De înot! Piscine. Nu râdeţi, are loc o discuţie serioasă. Dv. ştiţi că în Anglia până şi deţinuţii cu pedepse pe viaţă au dreptul la învoiri? Anul trecut, 38 de persoane nu s-au mai întors din aceste «învoiri», nu au revenit dincolo de gratii. Englezii chiar au organizat un congres ca să discute cum să perfecţioneze închisorile pentru ca deţinuţii să fie motivaţi să se întoarcă în ele după aceste învoiri. S-a ajuns până acolo încât aproape că voiau să invite şefi-bucătari de elită la bucătăriile din închisori! Trageţi acum concluziile cum asemenea «umanişti » vor trata o ţară vinovată de tragedia Boeing-ului.

– Este ciudat, dar majoritatea analiştilor susţin că nu este vorba de umanism ci de pragmatismul Europei, deoarece ea depinde de gazul rusesc.

– Eu afirm, blândeţea occidentului, inclusiv faţă de Rusia, este determinată de cultul umanităţii şi al corectitudinii politice, ajunse mult dincolo de limita idioţeniei! Europa şi SUA şi-au pierdut instinctul de conservare. Priviţi câţi emigranţi s-au instalat acolo, oameni care nu respectă tradiţiile şi legile locale. În oraşele mari poţi determina după miros zonele în care trăiesc asiaticii. Dacă te nimereşti să fii acolo, ai impresia că eşti într-o ţară din lumea a treia, şi nu în Anglia – mizerie, putoare şi criminalitate. Nimeni nu vrea sa lupte cu această situaţie, iar emigarntii tot vin şi vin.

– Şi Rusia şi-a pierdut instinctul de conservare?

– Cu siguranţă că Putin şi l-a pierdut, dar cel mai grav este faptul că a pierdut controlul asupra grupărilor banditeşti din răsăritul Ucrainei. În Rusia a fost şi va exista întotdeauna modelul imperial al puterii : cel mai sus e ţarul, în jurul lui boierii, jos – vulgul. Acum ţarul şi-a pierdut controlul asupra supuşilor săi pe care i-a trimis în regiunile Doneţk şi Lugansk, pentru că le-a dat prea multă putere. Acest lucru ameninţă să ducă la descompunerea Rusiei.

– Ce legătură există între luptători din Donbas greu de controlat şi descompunerea Rusiei?

– Eu am lucrat cândva la GRU, unde erau angajaţi băieţi din diferite arme ale armatei URSS-ului. Unul dintre aceştia, care a servit pe un submarin atomic, mi-a povestit că atunci când venea ordinul de a ridica ancora şi de a pleca cu toată viteză, echipajul demara reactorul atomic, dar nu în conformitate cu instrucţiunile (ar fi durat prea mult!), ci prin metode popular-empirice. Asta se întâmpla încă înainte de catastrofa de la centrala atomo-electrică de la Cernobîl.

– Fiindcă veni vorba, un coleg – iertaţi-mă – de-al dumneavoastră din GRU, Igor Ghirkin-Strelkov, a declarat că în Boeing nu existau pasageri vii, că cică duşmanii l-au umplut cu cadavre, şi l-au doborât pentru a discredita „Republica Populară a Donetkului”

– Rusia avea nevoie de un nene nebun care să conducă operaţiunea nebună din Donbas. Nu judecaţi spionajul militar după un idiot. Ghirkin este o jigodie, eu nu am informaţii că lucrează într-adevăr la GRU. Şi chiar dacă ar fi aşa, asta ar demonstra încă odată că în Direcţia Generală de Informaţii a Rusiei domneşte o descompunere generală.

Revenind la descompunerea Rusiei. Putin a încins cazanul atomic în interiorul Rusiei, acolo s-a ridicat un val uriaş de şovinism şi patriotism josnic. «Crimeea este a noastră!», «Lumea Rusă!», «Novorusia». Este imposibil sa opreşti acest val, el a acoperit deja şi conducerea Rusiei. Dacă Kremlinul va comanda un marşarier sau doar va pune o frână, turma de «ura! – patrioţi» ruşi îl va strivi pe Putin pentru trădare.

– Dar preşedintele Rusiei, daca ar vrea sa răcorească capetele înfierbântate, poate lansa o lozincă propagandistică de genul : occidentul doreşte sa ne atragă intr-un al III-lea razboi mondial, dar noi, de dragul păcii pe pământ, suntem dispuşi să renunţăm la Nouarusie…

– Pentru un asemenea scenariu trebuie sa ai cap, iar in Kremlin nu exista nici măcar un singur om care sa-şi dea seama cat de departe mers Rusia. Oricum s-ar suci Putin, reacţia a fost anclanşata, poporul rus nu va vrea sa mai audă alte lozinci. Mai mult, mercenarii din răsăritul Ucrainei au simţit puterea ce le-o conferă armele şi mirosul de sânge, ei sunt îmbătaţi de impunitate, se plimba prin Lugansk şi Donetsk ca nişte regi. Mai devreme sau mai târziu ei se vor întoarce iîn Rusia. Încercaţi sa-i reîncadraţi in legalitate după ce au trecut prin experienţa Donbasului!. Ei au simţit gustul puterii şi o sa-i «doară în coate» de schimbarea lozincilor propagandistice.

– La timpul său Kremlinul a reuşit să-i readucă pe ceceni sub domnia legii …

– Ceceniei i s-a astupat gura cu miliarde de dolari. Pentru această aparentă linişte Rusia plăteşte un tribut anual. Kremlinul a pus pe tronul local un interlop şi i-a spus : «tu să-i ţii în zgarda pe luptătorii ceceni, iar noi o să-ţi dăm bănet şi o să reconstruim şi oraşul Groznâi». Şi l-au reconstruit, asemenea zgârie-nori ca în capitala cecenă nu există nici la Moscova.

– Poate că Kremlinul ar putea să se răscumpere şi faţă de separatiştii din Donbas? De exemplu să-i recunoască ca veterani în războiul cu Ucraina şi să le dea pensii pentru participarea în lupte…

– Dacă de fiecare dată se va folosi această metodă «eficientă», poţi să rămâi şi fără pantaloni. Desigur Putin poate să ofere bani Donbasului, dar de unde să-i ia dacă în Rusia s-a furat totul. La preţul de 110 dolari barilul, ţara nu este capabilă nici măcar să facă o şosea normală până la Iakuţk. Chiar guvernul Rusiei a recunoscut că acumulările din fondul de pensii al ruşilor au fost cheltuite pe Crimeea.

Fiindcă veni vorba, reacţia atomică în lanţ s-a pornit atunci când Rusia s-a băgat în Crimeea. Atunci am spus imediat: Putin s-a prins de bălegar ca o muscă care s-a învârtit în jurul dulcelui până şi-a prins un picior. Acum se zbate, flutură zadarnic din aripioare, dar nu mai poate să se smulgă, şi şi-a prins şi al doilea picioruş… Nu mai are ieşire Putin. Dacă renunţă la Donbas, va dezamăgi vulgul de multe milioane de ruşi care s-au ridicat prin febra patriotardă a renaşterii «marelui imperiu».

– Şi când va cădea regimul lui Putin, după părerea dumneavoastră?

– Exact peste un an sunaţi-mă, pe 23 Iulie 2015, eu am să-mi torn un pahar cu horilcă cu piper, o să iau o bucată de slănină şi o să va răspund.

– Dar Ucraina trebuie să supravieţuiască acest an…

– Principalul secret al marilor conducători militari este că au putut să taie căile de aprovizionare ale adversarilor. Oricât a fost criticat Kutuzov că a cedat Moscova, el a procedat corect. Armata s-a retras spre sud-est, a făcut un ocol mare şi s-a oprit pe singurul drum prin care armata franceză se aproviziona din Europa. Eu vorbesc despre tabăra din Tarutino. Napoleon, un enorm strateg, a înţeles imediat cu ce este ameninţat şi, fără să mai aştepte frigul iernii, a fugit din Moscova.

Unei buruiene trebuie să-i retezi rădăcina. Separatiştii din Donbas trebuie izolaţi faţă de aprovizionarea lor, adică să fie închisă imediat graniţa cu Rusia. Comandanţii ucraineni, care renasc acum, înţeleg perfect acest lucru şi fără sfaturile mele. Aşa că doresc succes armatei voastre. Glorie Ucrainei!

Traducere din limba rusă : Pincu Sfartz

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (26-7-2014 la 04:07)

    Fraza lui Suvorov despre „idoţenia” excesului de toleranţă în numele umanităţii şi corectitudinii politice, vine ca o mănuşă şi pentru situaţia din Israel. Iată cum ar suna:

    ..”- Eu afirm, blândeţea occidentului, inclusiv faţă de HAMAS, este determinată de cultul umanităţii şi al corectitudinii politice, ajunse mult dincolo de limita idioţeniei!”…

    Acelaşi gen de idioţenie o manifestă şi Consiliul de Securitate şi ONU şi secretarul sau general, Ban Ki-moon, un coreean care ar reacţiona cu siguranţă altfel- în mod realist – dacă o rachetă (doar una!, nu câteva zilnic) i-ar cădea în locuinţa sa din Coreea sau în biroul sau de la ONU.

    Ecuaţia „agresiune-toleranţă” este mai mult decât o idioţenie, ea nu are soluţie în domeniul real, şi are soluţie doar întrun singur fel: „argesiune-reacţie militară totală”.

    Este şi ceeace recomandă Suvorov în excelent de sintetica să analiză asupra conflictului cu: „Volta Superioară cu rachete, pardon cu… Rusia”

  • George Petrineanu: (26-7-2014 la 09:36)

    Putin isi arata tot mai mult chipul de mascarici iresponsabil. Finalul farsei puse la cale de Rusia e imprevizibil.

  • Sfartz Pincu: (26-7-2014 la 14:43)

    @ George Petrineanu

    Bine ar fi să fi fost doar o farsă! Din păcate, situaţia critică în care s-a pus Putin singur este critică pentru toată lumea!

    Putin este pus acum să aleagă între două moduri de rezolvare a acestei crize:

    1. Să între în Ucraina cu armata, şi nu se ştie unde se poate opri, la Belgrad, sau la Kiev.

    Ca bazā pentru un asemenea act este lipsa coloanei vertebrale a politicii UE. Putin devine un supererou, pentru istoria scrisă de ruşi, în viitor!

    2. Să dea un simplu telefon ca separatiştii să se retragă pe teritoriul rusesc.

    Baza pentru un astfel de telefon ar putea fi concluzia comisiei de anchetă a prăbuşirii Boeingului în Donetsk, precum că ruşii sunt în mod cert şi direct implicaţi.

    Consecinţa ar fi căderea lui Putin şi modificarea întrun sens sau altul a politicii Kremlinului.

    Din câte am vazut pe media rusā, valul de „entuziasm patriotic rus” de acum este comparabil cu cel din perioada lui WW2 ! Iar duşmanul principal al ruşilor este „maimuţa neagrā” de la Waschington, cum a fost definit presedintele Obama de refugiaţii rusi din tabâra din Rostov (http://tvrain.ru/)

  • Ghita Bizonu': (27-7-2014 la 06:43)

    Mde insa nu Putin este problema … Putin este ca matrioska. Papusile alea care in interior au alte papusi. ..

    Cade Putin si va aparea altu. De ex blandul si stersul Dmitri Anatolevici Medvedev ar putea sa succeada lui Putin – de data asta complet! Si cam la fel…

    Sau si mai bine unu nou pentru ca in neantul din care a iesit Putin (precum Afrodita din apa sau Atena din coapsa lu Jup) se mai gasesc polcovnici si generali!!! Ca ar trebui sa se inteleaga : bacanala eltinista s-a terminat!! A fost doar (inca) o paranteza in istoria Rusiei. Acu este Rusia a „normala” (cf standardrlor rusesti, nu alea de prin catedrele de stiinte politice si redactii din vest!)

  • Alexandru Leibovici: (27-7-2014 la 08:19)

    @Ghita Bizonu’

    Nu cred că lui Putin însuşi îi este totuna…

  • Aa: (27-7-2014 la 08:38)

    am citit articolul,si va spun sincer ca e de foarte inalta calitate,cu informatii pe surse.

    Aceste articole aduc un beneficiu cititorului,pacat ca altele strica imaginea site-ului.

    Acest autor vine cu informatii logice,pertinente si la obiect,un sincer felicitari pentru articolul acesta!

  • Ghita Bizonu': (27-7-2014 la 08:47)

    Dle Leibovici

    in ce priveste politichia moniala persoana fizica Putin este irelevanta. Asa cum pentru interesul suprem – Sirokaya y stranaya – cei care sunt in spatele sau (la propriu si la figurat) pot sa ajunga la aceiasi conluzie : o mutra noua!!! Ca o mutra noua e mai „democratic” Ca e mai bine. Ca…

    Ca lui Valdimir Vladimirovici nu o sa ii convina este de inteles. Macar ca este inca tanar sau ca desi nu chiar tanar este intr-o forma fizica excelenta si nu are chef de plimbari in parc …

  • Ghita Bizonu': (27-7-2014 la 09:02)

    A da. Dle Leibovici sa ne amintim de democratia militata a la brasilenne.

    Se intrunea consiliul interarme. Dupa discutii (despre care nu se stia nimic) se stabilea pe cine a picat magareata: General Cutare ordin : catindezi la presedentie!!

    In 2 zile genralul isi dadea demisia (voluntar si numa din propre initiativa) dupa care se ducea la croitor sa isi faca garderoba civila.

    In alte 3 zile imbracat civil (costum excelent!!) fostul general anunta ca va candida pentru functia de presedinte. Isi facea campanie, postere, interviuri, ceva intruniri. Alegeri si uite asa Brazila avea un nou presedinte civil in urma unor algeri „libere” (pe dracu ghem libere!! Dar aveau „grija” cum numara ca sa nu obtina totalitatea) .

    Daca memoria nu ma inseala, presedintele nu se realegea!!! „O data este suficient!!!” se pare ca era deviza armatei. Catre finalul mandatului presedintele (inca in exercitiu) participa la intrunirea consiliul interarme si isi dadea si el cu parerea pe cine pica magareata (se pare ca nu era mare inghesuiala. Sefii de arme si ai MStM nu aveau nici o „vocatie” deci .. mai degraba era „eu nu! va rog NUUuuu!!” Da daca e ordin, cu placere, te asezi si pe arici!!! Palatul prezidential este mai dezirabil decat ariciul)

  • Marco: (27-7-2014 la 22:50)

    Adevarul gol golut: ” cultul umanităţii şi al corectitudinii politice, ajunse mult dincolo de limita idioţeniei! Europa şi SUA şi-au pierdut instinctul de conservare ”

    De fapt statele europene trateaza mai urat muncitorul liber profesionist, facandu-l sa munceasca ca un iobaj, impozitand 50% din venituri sau chiar mai mult, iar restul cand isi lasa mostenirea copiilor, mai cer 30%.

    In schimb puturosii profesionali traiesc de pe urma ajutorelor sociale.

  • Sfartz Pincu: (28-7-2014 la 03:57)

    @ Marco

    De fapt, cānd am tradus acest articol, trebuia sā aleg între „instinctul de conservare” şi „instinctul de supravieţuire”. Comentariul Dvs. – cere- „supravieţuire” pentru liberalismul autentic, şi nu „conservarea” unor influenţe-protocomuniste !

    Suvorov nu a comentat bazele capitalismului vesteuropean, dovada,- cā fiind liber-profesionist, isi permite paharul cu horilcā si bucata de slanā(!).

    El subliniazā lipsa verticalitaţii necesara unei riposte dure faţa de un agresor în dezvoltare exponenţialā.

  • Victor: (2-8-2014 la 02:19)

    Sincere multumiri traducatorului.

    Victor

  • Alexandru Leibovici: (12-8-2015 la 19:52)

    La întrebarea pusă de jurnalist (Gordon) „Când va cădea regimul lui Putin?”, Victor Suvorov răspunde:

    „Exact peste un an sunaţi-mă, pe 23 Iulie 2015, eu am să-mi torn un pahar cu horilcă cu piper, o să iau o bucată de slănină şi o să va răspund.”

    Nu ştiu dacă jurnalistul l-a sunat pe V. Suvorov pe 23 iulie 2015. În orice caz, din păcate regimul lui Putin încă n-a căzut.

    Dar să mai aşteptăm câteva luni, mereu se aud zvonuri despre conflicte la vârf în Kremlin…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Interzis (ziceri)

Într-o situaţie fără ieşire, aminteşte-ţi cam pe unde a fost intrarea. // Un exemplu pentru o situaţie fără ieşire? Constipaţia!...

Închide
3.133.160.156