caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

Un consilier al lui Putin despre situaţia din Ucraina

de (28-6-2014)
19 ecouri

 
Moscova, 11 Iunie 2014. Emisiunea: Masă rotundă la Agenţiei de Ştiri “Rusia azi” (Россия сегодня), cu Serghei Glaziev, pe tema situaţiei din Ucraina. Participanţi: personalităţi politice de rang înalt, inclusiv numeroşi şefi ai comisiilor parlamentare. Versiunea integrală – v. aici.

Printre participanţi – Serghei Glaziev (Сергей Глазьев), consilierul lui Putin în problemele integrării economice regionale, fost ministru al economiei, profesor şi academician, inclusv al Academiei Ucrainene de Ştiinţe.

Moderatorul : Bună ziua stimaţi colegi, ne-am adunat la această masă rotundă pentru a discuta situaţia, putem spune, “din regiunile Donetsk şi Lugansk”, dar se poate spune şi situaţia din “Republicile Populare ale Donetskului şi Luganskului”. Menţionez în mod expres, că nu este vorba de o analiză politică, ci una pentru experţi.

Iată poziţia exprimată de Serghei Glaziev, una din primele 7 personalităţi ruse puse de preşedintele Obama sub interdicţia de a intra în SUA (pentru o biografie v. aici).

Intervenţia lui Serghei Glaziev (v. aici) :

Glaziev„Politica Kievului este cu adevărat orientată spre genocidul populaţiei Donbasului, ei distrug fără ruşine obiective sociale, au distrus fără măcar să clipească din ochi cel mai bun aeroport din Europa [din Doneţk], o structura gigantică cum nu a mai fost vreodată construită, nu mai spun şi de sacrificiile umane monstruoase.

Ei distrug obiective sociale, şcoli, spitale, grădiniţe, adică pregătesc, pentru populaţia Donbasului, soarta de sclavi şi de iobagi, şi nici măcar nu ascund acest lucru, este suficient să asculţi pe ideologii nazişti principali ai Kievului, cum sunt de exemplu Liaşko, şi chiar Poroşenko, care nu e departe de acesta, adică dânşii privesc Donbasul ca fiind doar o sursă de venituri, ca o sursă de pompat profit pe seama unei exploatări monstruoase a populaţiei. Populaţia este deja dur exploatată, salariile sunt foarte mici, se plătesc în plicuri [?], fondul de pensii este furat, condiţiile de muncă şi ecologice sunt la nivelul, nu a secolului trecut ci la nivelul de acum două secole, adică se practică o exploatare nemiloasă, şi se creează condiţiile ca toate persoanele dependente să părăsească zona, aceştia sunt acei refugiaţi care se retrag spre teritoriul nostru.

Puterea de la Kiev nu este interesată de construcţia de maşini şi de cercetarea ştiinţifică din zona, unităţi interesate să colaboreze cu Rusia, ceea ce oricum nu se va mai putea întâmplă, şi este evident că americanii, care îi împing pe naziştii de la Kiev, personal pe Poroşenko, spre un război cu Donbasul – până la capăt. Aici vreau să-l contrazic pe Fedor Alexandrovici [Lukianov, preşedintele prezidiului Consiliului pentru politica externă şi de apărare], care crede că totuşi Kievul ar avea nişte limite: nu există nicio limita, ei deja folosesc „Katiuşe”, Timoşenko a ameninţat că va aruncă o bombă atomică. Nu este vorba de emoţii, această ameninţare a avut un ecou pozitiv printre nazişti, că vor arunca o bombă cu neutroni, de ce nu?! Este posibil ca, dacă până acum încă nu au avut-o, acum chiar ar şi fi fost deja aruncată asupra Slavianskului, nu este nici o îndoială că ar fi făcut-o deja, că au mijloace de a le folosi până la lichidarea totală a rezistenţei Donbasului.

Pentru că este vorba de un război dus de SUA împotriva noastră, SUA îi împinge în acest război, îi înarmează, îi finanţează şi îi ghidează. Vreau să-i susţin pe cei care au afirmat că timpul lucrează în favoarea naziştilor, oricât de ciudat ar părea,. Într-adevăr, există printre noi speranţa că regimul se va prăbuşi sub greutatea problemelor econimice şi sociale insolubile, dar acest lucru nu se va întâmpla. Iată, Gruzia nu s-a prăbuşit după ce l-a alungat pe Saakaşvili, şi a aplicat metode democratice, ceea ce este exclus să se întâmple în Ucraina.

De ce timpul lucrează împotriva noastră, de fapt împotriva Donbasului? Pentru că americanii au pornit pe calea militarizării Ucrainei, lucrează la formarea unui regim dictatorial fascist, la o mobilizare completă a populaţiei împotriva Rusiei, chiar dacă această mobilizare nu este întâmpinată cu o însufleţire generală a populaţiei. Priviţi dinamică evoluţiei: dacă în decembrie erau 2.000 de nazişti, în februarie erau deja 20.000 de nazişti înarmaţi, în mai sunt deja 50.000, cu cei recrutaţi acum, în mijlocul verii, cei mobilizaţi acum în mod forţat, vor fi 100.000, în septembrie vor fi 200.000 şi, având în vedere resursele de oameni susceptibili să fie chemaţi sub arme, la sfârşitul anului vor avea o jumătate de milion de militari.

În acelaşi timp are loc o deconservare a tehnicii militare. Ucraina posedă o cantitate de tehnică militară foarte mare, care a fost conservată, dar astăzi industria din Harkov lucrează în plin la refacerea tancurilor şi a tehnicii blindate, la deconservarea tancurilor cu o uşoară modernizare a lor. Nu este un lucru prea complicat, până în acest moment au reactivat deja 200 de tancuri, şi în fiecare zi cantitatea de tehnică blindată creşte. În ceea ce priveşte tehnică aviatică, şi această se reface în uzinele de la Odessa.

Astfel se obţine o maşină de război imensă, orientată împotriva noastră, pusă la dispoziţia naziştilor îndreptaţi ideologic împotriva Rusiei, cu rolul de răzbunători şi conducători de detaşamente de baraj care îi împing trupele de la spate, cu scopul final de a desfăşura un război cu Rusia, iar noi pierzând Donbasul, nu vom mai putea păstra pacea.

Următoarea ţintă declarată este Crimeia; nu este o glumă, stimaţi colegi, căci americanii, în mod dur, insistent, şi perseverent, împing Ucraina spre un război cu Rusia sub motivul recuceririi Crimeii. Iar Poroşenko a şi declarat oficial că scopul lui este un război cu Rusia, deoarece în alt mod Crimeea nu poate fi recucerită. Iar Nuland [adjuncta Secretarului de Stat Kerry pentru afacerile europene] a declarat clar că aşteaptă de la agenţii ei ucraineni un război pentru Crimeea, şi această armadă de o jumătate de milion de oameni va porni spre Crimeea – nu există nicio îndoială în această privinţă.

În încheierea intervenţiei mele vreau să va reamintesc cuvintele lui Churchill despre cei care, având de ales între război şi ruşine, aleg ruşinea, dar vor obţine simultan şi războiul, şi ruşinea.

Acesta este un război modern, ceea ce înseamnă că noi trebuie să pornim tancurile noastre spre Kiev, dar ca măsură minimă, pentru a preveni genocidul, este suficient ca noi să blocăm spaţiul aerian şi să utilizăm acelaşi mecanism de distrugere a tehnicii terestre grele folosit de americani în Libia, când ei, după ce au blocat spaţiul aerian, au tras în tancuri, în artilerie, în aviaţia de la sol, şi în felul acesta au determinat regimul cu care se luptau să devină incapabil de lupta. Noi încă mai avem posibilitatea să realizăm acest lucru acum, căci după o jumătate de an acest lucru va fi deja imposibil.”

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (28-6-2014 la 12:44)

    Nu am vrut să fac vreun comentariu – este inutil dacă luăm în consideraţie că acest personaj – Glaziev – a fost candidat pentru funcţia de Preşedinte al Rusiei (2004). Este uşor de imaginat cum ar fi fost o lume în care conducătorul unei puteri militare imense are asemenea poziţii ideologice. Faţă de acest Glaziev, până şi Putin poate apărea ca un mieluşel!

    PS. Semnul de întrebare din paranteză privitor la plata salariilor în plic se referă la conceptul – ca o reminescenţă de morală comunistă, precum că ascunderea mărimii unui salariu ar fi egal cu o hoţie care trebuie sanctionată!

    PPS. Textul din fotografie spune: ”Pentru Patrie, pentru Glaziev!!”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (28-6-2014 la 13:51)

    > Textul din fotografie spune: ”Pentru Patrie, pentru Glaziev!!”

    Eu sunt convins că este, în mod intenţionat, o paralelă cu lozinca „Pentru patrie, pentru Stalin” cu care, zice-se (v. aici şi aici), se aruncau în luptă soldaţii sovietici în timpul războiului contra fasciştilor/naziştilor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (28-6-2014 la 16:46)

    Am găsit că „salariu în plic” înseamnă salariu la negru, nedeclarat la fisc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (28-6-2014 la 17:52)

    Textual, lozinca din fotografie se referā la faptul cā Glaziev a fost cofondatorul unui partid numit „РОДИНА”=Patria, în numele cāruia el a candidat la alegerile prezidenţiale din 2004. Deci era o lozincā electoralā: Pentru Partidul Patria şi candidatul sāu Glaziev! Dar cum la ruşi orice lozincā are multiple rezonanţe, legate şi de istorie, aveţi dreptate – în contextul conceptului generalizat, cā Ucraina reprezintā un neo-fascism, lozinca capâtā o actualitate mobilizatoare, de luptā cu fascismul ucrainean!

    Privitor la salariul in plic, am gâsit si urmâtoarea explicaţie: „Работник, получая высокую неофициальную зарплату, не может быть защищен в случае болезни (обычно больничные не оплачиваются), выхода на пенсию (ее размер зависит от официально оформленных доходов) http://www.jobs.ua/articles/24/357/ „. Adicā: muncitorul care primeşte un salariu mai mare si neoficial, nu este apărat în caz de boalā (nu i se plăteşte concediul medical) şi nu poate beneficia, la pensionare, de o sumā corespunzātoare cu veniturile realizate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (28-6-2014 la 18:26)

    Într-o altă altă intervenţie în cadrul aceleeaşi mese rotunde, Glaziev, consilierul lui Putin, a spus :

    Într-o altă intervenţie în cadrul aceleiaşi mese rotunde, Glaziev, consilierul lui Putin, a spus, răspunzând la o intervenţie a unui reprezentant a „Republicii Populare Doneţk” care preconiza intrarea acesteia în Federaţia Rusă:

    „Parlamentele Republicilor Populare Doneţk şi Lugansk au format o federaţie în jurul căreia se poate de fapt reconstitui întreaga Ucraină. Faptul că hunta de la Kiev refuză să discute cu această formaţiune este consecinţă a faptului că hunta de la Kiev nu este de sine stătătoare, ea este în fapt subordonată Statelor Unite. Prin urmare – şi aceasta este foarte important – noi trebuie să considerăm în prezent teritoriul Ucrainei drept teritoriu ocupat de Statele unite, cu excepţia Donbasului, care rezistă ocupării.

    Dacă vom defini corect situaţia, şi anume în termenii de mai sus, atunci este limpede ce avem de făcut. Dacă teritoriul Ucrainei este ocupat de americani şi mercenarii lor, care folosesc astăzi acest regim-marionetă pentru a pune sub arme toată populaţia Ucrainei şi s-o asmută contra Rusiei, să provoace aici mai întâi un război civil, apoi unul mondial, în care să atragă şi Europa, şi toată Eurasia în cele din urmă, atunci este important să folosim termenii corecţi. Este important să facem apel la celelalte regiuni nu să se alăture R.P. Doneţk şi R.P. Lugansk, ci să se elibereze de ocupaţie, să aibă curajul să întreprindă aceiaşi paşi ca Donbasul.”

    (Glaziev fiind consilierul lui Putin, asta mai înseamnă, poate, că Putin nu doreşte încorporarea Donbassului (Doneţk plus Lugansk) în Rusia, ci federalizarea statului Ucrainean. Kievul nu doreşte federalizarea ci doar o descentralizare…)

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (28-6-2014 la 18:35)

    @Sfartz Pincu

    Lozinca din fotografie – „Pentru Patrie, pentru Glaziev” : sunteţi un bun detectiv, eu nu ştiam de partidul „Patria” al lui Glaziev!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (29-6-2014 la 03:51)

    Toată lumea a intrat în capcana lui Putin.

    Toţi analizează o situaţie actuală, de fapt, în loc să se apeleze la un leit-motiv obişnuit printre pustii care se încaieră între ei, şi anume: „Cine a început?” sau „cine a dat primul?”. Ori primul a dat Putin, când, profitând de agitaţia din capitala Ucrainei, s-a gândit că acum e momentul, ăia se bat între ei, şi eu pot trimite o armata deghizată şi folosi o propagandă bine pusă la punct, încă de pe timpul WW1-rece (WW2-rece se desfăşoară acum!), şi să pun mâna pe Crimeea.

    Şi pentru a acoperi, măcar un timp suficient de lung ca lumea să se obisnuiasca cu status-quo-ul creat, a născocit scenariul cu Republicile Populare, care de fapt nu-l interesează decât ca o perdea de fum, o ceaţă groasă care să abată atenţia de la pasul de importantă strategică mondială deja produs, şi anume ocuparea Crimeei şi stăpânirea Marii Negre!

    Şi acum toată lumea aşteaptă, ca „viţelul la poartă nouă”, ca Domnul Putin să binevoiască să intervină, să pună o „vorba bună”, pe lângă Borodai – primul ministru al „Rusiei Noi” (RP Donetsc + RP Lugansk-deocamdată!) ca acesta să binevoiască să facă ceva concesii puterii de la Kiev. Şi acest „prim-ministru”, în costum fără cămaşă(!), cu o mutră susceptibilă că a ieşit chiar acum din cârciumă, după ce îşi va face toate mofturile de „fată mare”, va „binevoi” să asculte de taica-Putin, pentru că atâta lucru ştie şi el, că are în spate o armata de „voluntari”-profesionişti greu de învins.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (29-6-2014 la 10:38)

    Toată această campanie de fascizare şi nazificare a unei ţări, care vrea o viaţă mai bună, o democratizare reală, o ieşire din tiparele înguste ale unui sistem politic depăşit, prin tarele ei congenitale, dar perseverent în a se menţine şi a se perpetua, are un scop precis, şi anume să dea un exemplu altor amatori, care încă depind de acel sistem, dar şi ţinerea sub control a propriului popor.

    In succesele acestui sistem trebuie să aibe un vinovat din exteriorul sau. Şi acest vinovat, sau aceşti vinovaţi, sunt: blestematul de capitalism şi imperialism al SUA şi al Occidentului, în primul rând al UE.

    Proclamand Ucraina ca fiind un stat fascist, şi prin asocierea acestuia cu UE şi indirect cu SUA, se aplica o axiomă binecunoscuta din logica matematică: „două entităţi egale cu o a treia sunt egale între ele!”. Deci Uniunea Europeană şi fascismul (şi/sau nazismul) egale cu Ucraina (prin asociere, devin automat egale între ele, adică UE şi SUA sunt văzute de acest sistem depăşit ca fiind originile şi promotoarele răului din lume, ceea ce şi constituie obiectivul propagandei ruso-sovietizate!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Ion Ghiata: (30-6-2014 la 17:29)

    Primarul evreu din Harkov impuscat de neonazistii ucraineni. Adevarul este de partea lui Vladimir Putin! Cei din Kiev sunt chiar neonazisti si extremisti de dreapta, prin fapte.

    http://www.theguardian.com/world/2014/apr/28/ukraine-mayor-kharkiv-gennady-kernes-shot

    Pentru mai multe detalii aici:

    http://www.jpost.com/Jewish-World/Jewish-Features/Jewish-mayor-of-eastern-Ukrainian-city-Kharkiv-shot-fighting-for-life-350749

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 3

  • Alexandru Leibovici: (30-6-2014 la 18:32)

    @Ion Ghiata

    > Primarul evreu din Harkov impuscat de neonazistii ucraineni.

    Da, a fost un atentat – cineva a atras din tufişuri – dar nu se ştie cine era. Sursele la care faceţi referinţă NU spun cine a tras. Wikipedia citează cel puţin cinci ipoteze.

    Prin urmare afirmaţia dv. este lipsită de orice bază.

    > Cei din Kiev sunt chiar neonazisti si extremisti de dreapta, prin fapte.

    Asta spune şi propaganda Rusiei şi aduce ca dovadă „fapte” de aceeaşi calitate ca şi ale dv., adică pure invenţii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (1-7-2014 la 04:15)

    @ Ion Gheaţā

    Propaganda lui Putin este mincinoasă.

    Putin a invocat fascismul şi antisemitismul ucrainean pentru a ocupa Crimeea şi Estul Ucrainei. Iar forurile oficiale evreieşti din Ucraina au contrazis public aceste afirmaţii.

    Acelaşi Putin şi propaganda rusă declara că toate relele din Ucraina sunt făcute de ultra-naţionaliştii de dreapta, de aşa zisul «Sector de dreapta», condus de Andrei Iaroş, calificat ca fiind fascist si antisemit. Iar Iaroş întreabă, pe drept cuvânt: «Garibaldi şi De Gaulle erau fascişti, pentrucă îşi apărau statalitatea ?»

    Iată o altă declaraţie publicā a lui Iaroş (martie 2014):

    «Noi condamnăm atât Golodomorul cât şi Holocaustul, întrucât primul a fost tragedia poporului ucrainean, al doilea al poporului evreu. În viitor, nu trebuie admis ceva asemănător. Istoria s-a dezvoltat astfel că în anumite perioade ucrainenii au avut relaţii duşmănoase cu polonezii, au fost chiar războaie. Iar acum avem relaţii de vecinătate prietenoase şi normale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu poporul evreu. Popoarele noastre coexistă acum în mod normal, iar în viitor, eu sunt mai mult decât convins, nu vor exista niciun fel de conflicte dintre evrei şi ucraineni» – http://ru.jn1.tv/video/jewish-week/eksklyuzivnoe-intervyu-jn1-s-dmitriem-yaroshem-1.html

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Ion Ghiata: (1-7-2014 la 05:51)

    @LEIBOVICI

    dar cine avea interesul sa-l masacreze pe primarul evreu inocent din Harkov? cine in afara de teroristii din Kiev, veniti la putere pe multe cadavre?

    Harkov este zona ruseasca separatista, iar primarul din Harkov era un inrait suporter al Rusiei, care dorea alipirea la RUsia,dupa modelul Crimeei.

    PS: Evreii din Ucraina au emigrat cu miile in America, Canada, Israel, Occident, din cauza antisemitismului, si astea sunt statistici oficiale! Vreau sa stiu, in opinia dumitale, tot Rusia e vinovata pentru asta? Ucraina avea mazgalite zvastici pe multe cladiri, la orice colt de gara are grupe paramilitare inarmate de neonazisti ucraineni care cer in strada „O Europa alba, a rassei albe, unita impotriva imigrantilor islamici”. Vreau sa stiu, acesti neonazisti sunt tot „vina Rusiei”?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Sfartz Pincu: (1-7-2014 la 11:06)

    @ Ion Ghiata

    Priviti aici mutrele “mieluseilor” Dvs. de nazisti rusi inainte de a-i acuza pe ucraineni.

    Si cresterea nazismului rus: http://argumentua.com/novosti/v-rossii-s-nachala-2014-ksenofoby-i-neonatsisty-ubili-6-chelovek

    Si analiza lui Brzezinski asupra iubitului Dvs. Putin :
    http://www.inopressa.ru/article/11mar2014/inotheme/ukr_putin_11.html

    Cu atât mai rău pentru manifestările antisemite ale ruşilor şi ale unor ucraineni, cu cât numârul de evrei rămaşi s-a micşorat drastic, şi cu atât mai mincinoasā justificarea actului banditesc de ocupare a Crimeei pentru a o scâpa de antisemitismul ucrainean!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Ion Ghiata: (1-7-2014 la 13:32)

    Nu domnilor, sunteti in eroare. Neonazismul ucrainean este cel mai bestial, la fel cum a fost nazismul in 1941, si organizatia criminala SS nazista UPA ucraineana, care a macelarit 1 milion de evrei in Ucraina, la Babi Yar, langa Kiev, la Lvov, in estul Ucrainei, in vest, peste tot! Ucraina sa plateasca Israelului despagubiri de Holocaust, de miliarde de euro, asa ar fi corect! Au fost cei mai bestiali si criminali nazisti.

    Sau ati uitat ca nazistul de la Auschwitz, anchetat recent, John Demjanjuk, ucrainean de origine, ulterior imigrant in America, a fost anchetat de institutul Wiesenthall? Ucrainenii sunt cei mai antisemiti din lume! Dovada sta in studiul Holocaustului, uitati-va pe harta si va lamuriti!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 3

  • Sfartz Pincu: (1-7-2014 la 15:36)

    @Ion Ghiatā

    Amestecaţi faptele şi creaţi confuzie. Să separăm istoria în două epoci, cea din WW2, şi cea actuală.

    În anii 1940-1945, antisemitismul era la fel de hidos şi criminal-peste tot, în Germania, România, Ucraina, Polonia, etc. Era un fenomen pan-european care a creat şi executat Holocaustul.

    Dar să nu uităm şi că, după numărul de evrei salvaţi, Ucraina deţine locul 4, în statisticile Yad-Vashemului, după Polonia, Olanda şi Franţa!

    Discuţiile şi comentariile actuale, bazate pe punctul de vedere al unui candisat la preşedenţia Rusiei, acest Glaziev, se referă strict la problema cum s-a folosit Putin şi propaganda rusă, de arma antisemitismului, pentru încălcarea fără ruşine a dreptului la suveranitate al Ucrainei. Ocuparea de teritorii străine, în speţă a Crimeei şi a unei bucăţi grase din corpul Ucrainei, este un act de război banditesc, şi nici o scuză mincinoasă a propagandei ruse şi a lui Putin personal, precum că ei se luptā cu nazişti şi fascişti, nu este acceptabilă şi acceptată cu uşurinţă şi credulitate, de către lumea civilizatā!

    Extensia faptelor din istoria Holocaustului pentru justificarea actiunilor de azi este un act propagandistic neruşinat.

    Nu uităm trecutul, dar nici să cerem bani urmaşilor nevinovaţi ai criminalilor, aşa cum propuneţi Domnia Voastrā, nu ar fi un act de justiţie şi demnitate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (1-7-2014 la 23:42)

    @Ion Ghiata

    Despre atentatul din 28 aprilie contra lui G. Kernes scrieţi:

    > dar cine avea interesul sa-l masacreze pe primarul evreu inocent din Harkov? cine in afara de
    > teroristii din Kiev…

    Domnule Ghiaţă, dumneata se pare că nu ştii NIMIC despre personalitatea lui Kernes în afară că ar fi „evreu inocent”. V-am sfătuit să citiţi măcar din Wiki, unde aţi fi putut afla de legăturile acestuia cu diverse cercuri care ar avea interes să-l suprime, inclusiv cercuri mafiote (http://slon.ru/world/komu_meshal_kernes-1092580.xhtml). De altfel, Kernes a mai fost ţinta unor atentate, de exemplu două (!) în 2007…

    Varianta dv. cu „teroriştii [naţionalişti/fascişti] din Kiev” nici macar nu este prea plauzibilă, deoarece începând cu sfârşitul lui februarie (deci la câteva zile după fuga lui Ianukovici) Kernes s-a exprimat hotărât pentru integritatea Ucrainei şi contra intervenţiei Rusiei. Kernes era în Partidul Regiunilor, partidul lui Ianukovici, partid pro-Rusia, deci se poate specula că chiar din partea acestora vine atentatul, ca pedeapsă pentru „trădare”.

    Deci dumneata nu eşti în temă la subiectul Kernes, preiei şi reproduci aici lucruri auzite şi neverificate.

    > Evreii din Ucraina au emigrat cu miile in America, Canada, Israel, Occident, din cauza antisemitismului…

    Evreii au emigrat din toată URSS şi fosta URSS, când au putut şi cum au putut. Ştii dumneata că din Ucraina au emigrat într-o proporţie mai mare decât din alte foste republici unionale? Abia atunci aţi putea emite ipoteza că poate este din cauza unui antisemitism mai accentuat, ipoteză care mai trebuie dovedită. Deci : aţi studiat problema?

    Nu cred. Deci dumneata nu eşti în temă nici la subiectul „antisemitism mai mare în Ucraina”, şi preiei şi reproduci aici lucruri auzite şi neverificate.

    > Neonazismul ucrainean este cel mai bestial, la fel cum a fost nazismul in 1941, si organizatia criminala
    > SS nazista UPA ucraineana, care a macelarit 1 milion de evrei in Ucraina, la Babi Yar, langa Kiev, la Lvov,
    > in estul Ucrainei, in vest, peste tot!

    Mă tem că iarăşi repetaţi papagaliceşte, fără să fi verificat. UPA n-a fost sigur amestecată în masacrele de la Babii Iar, execuţiile au fost perpetrate de nemţi; ucraineni (poliţai, nu militari din UPA!) au ajutat la adusul oamenilor spre râpa respectivă. Legătura militarilor din UPA cu Babii Iar este că peste 600 militari din UPA au fost executaţi acolo de nemţi.

    Despre atitudinea UPA faţă de evrei puteţi citi aici, apoi în discuţiile şi referinţele de acolo. Aflăm acolo că UPA a fost amestecată în uciderea câtorva mii de evrei, şi anume la Lvov şi vestul Ucrainei. Cifra de un milion este un delir al propagandei sovietice.

    Deci Domnule Ghiaţă, până acum v-aţi făcut complet de râs – n-aţi livrat nicio informaţie exactă, pe care s-o fi verificat în prealabil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (2-7-2014 la 08:22)

    @Ion Ghiata

    Iată aici http://acum.tv/articol/71189/ o listă de articole despre situaţia din Ucraina, apărute pe ACUM până în prezent.

    Înainte de a trânti comentarii neinformate, citiţi-le cu atenţie, împreună cu comentariile respective.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Ion Ghiata: (4-7-2014 la 09:16)

    Ucraina este bombardata in acest moment de mai multe forte internationale, mediatic, militar, propagandistic si mai ales economic: si din vest si din est! Rusia, America, FMI-ul, UE toti au interese in Ucraina, iar oameni inocenti cad victime in acest razboi terorist. Femei, copii ucisi! Iar legat de John Demjanjuk nu puteti nega ca era ucrainean, nazist si criminal de razboi pentru Hitler.

    http://nato4romania.blogspot.ro/

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 4

  • Sfartz Pincu: (4-7-2014 la 16:00)

    @Ion Ghiaţă

    Este normală compătimirea pentru suferinţele populaţiei civile! Dar Dv. nu apelaţi la cine trebuie!

    Cei care au provocat aceste suferinţe nu sunt ucrainenii ci „kremlinistii”, care vor o bucată din Ucraina, la care nu au dreptul, şi-i înarmează pe mercenarii lor.

    Crede cineva că un simplu apel direct al lui Putin către ruşii lui din Donetsk şi Lugansk nu ar pune capăt imediat ostilităţilor? A făcut el aşa un apel direct? Nu, el face apel la ucraineni să înceteze să pacifice să renunţe la violenţă, el face apel la comunitaea internaţională, şi prezintă prin propagandă lui bine pusă la punct „rănile” şi „suferinţele” populaţiei pe care tot el le-a provocat!!

    Scrieţi-i lui Putin o scrisoare cu rugămintea să adreseze separatiştilor doar trei cuvinte: „Ну братья, перестаньте!” – adică: „Măi fraţilor, opriţi-va!”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
18.204.48.199