caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

ONU: Rusia comite abuzuri grave în Crimeea

de (26-9-2017)
1 ecou

 
Șeful Biroului ONU pentru Drepturile Omului: „E nevoie ca făptașii să fie trași la răspundere, iar victimele să fie ajutate”.

Autoritățile ruse au comis abuzuri grave în domeniul drepturilor omului în Crimeea, inclusiv fapte de tortură, după ce Rusia a ocupat și și-a subordonat peninsula ucraineană, se arată într-un raport ONU dat publicității luni.

Situația drepturilor omului în Crimeea „s-a înrăutățit considerabil sub ocupația rusească”, se arată în raportul Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, care enumeră dispariții de persoane, încălcări ale Convențiilor de la Geneva și violarea legislației internaționale.

Documentul arată că au fost semnalate „încălcări serioase ale drepturilor omului, cum ar fi arestări și detenții arbitrare, maltratări și tortură, și cel puțin o execuție extra-judiciară”.

„E nevoie ca făptașii să fie trași la răspundere, iar victimele să fie ajutate”, a spus într-o declarație Zeid Ra’ad Al Hussein, șeful agenției ONU pentru drepturile omului.

Rusia a ocupat Crimeea în martie 2014, organizând un referendum nerecunoscut de majoritatea covârșitoare a țărilor lumii, după alungarea de la putere a președintelui ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici prin proteste de stradă îndelungate ținute la Kiev.

Multe țări occidentale au impus sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la anexarea Crimeii.

În raportul ONU publicat luni se spune că schimbând legile ucrainene cu cele proprii, ca și impunând cetățenia rusă localnicilor, Moscova a încălcat Convențiile de la Geneva, ca și o serie de legi internaționale umanitare sau referitoare la drepturile omului.

Impunerea cetățeniei rusești a avut „un impact deosebit de dur” asupra locuitorilor care „au respins pe față cetățenia rusă”, asupra „funcționarilor publici siliți să renunțe la cetățenia ucraineană dacă nu voiau să fie concediați, ca și asupra locuitorilor Crimeii care „nu au întrunit condițiile legale necesare” pentru primirea cetățeniei ruse, devenind „străini”, se mai spune în raport.

Oamenii fără cetățenie rusă care au drept de ședere în Crimeea sunt în prezent „văduviți de drepturi importante” și „nu se bucură de egalitate în fața legii”, arată documentul. Ei „nu au dreptul să dețină teren agricol, să aleagă și să fie aleși, să înregistreze o comunitate religioasă, să ceară autorizație pentru o întrunire publică sau să-și reînregistreze mașina în Crimeea”.

„Educația în limba ucraineană aproape a dispărut în Crimeea”, mai arată documentul. Potrivit lui, sute de deținuți și de persoane în arest preventiv au fost transferate în Rusia, o practică „strict interzisă de legislația umanitară internațională”.

Raportul spune de asemenea că cel puțin trei deținuți au murit după ce n-au primit asistența medicală cuvenită în arest.

Mircea Ţicudean, 25 septembrie 2017

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ecouri

  • Victor Manta: (26-9-2017 la 19:21)

    Mă bucur că Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a văzut încălcările repetate şi grave ale drepturilor omului în Crimeea, ocupată de Rusia în 2014, şi le-a denunţat într-un mod hotărât.

    Sper ca această luare de poziţie să reprezinte un pas înainte în mărirea obiectivităţii acestei organizaţii.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
O nuntă de milionari

Domnule, aş avea o rugăminte... Tot scrii matale la ziar, te-aş ruga să scrii şi despre o nuntă, ar fi...

Închide
35.170.81.33