ACUM.TV

 
Una din “marile“ realizări post-revoluţionare din România este golirea de conţinut a noţiunilor eticii civile. Când astăzi mi se face un serviciu de orice natură şi este momentul să spun un “mulţumesc” (fie el simplu, sau puţin mai etajat, prin adăugarea de “mult” sau “frumos”), am întotdeauna o senzaţie de jenă dacă în prealabil nu am oferit şi o recompensă materială, adică un ciubuc, fie el sub formă de bani la vedere sau într-un plic, fie sub forma materială a unui cadou.

Atât de înrădăcinată a ajuns corupţia, încât s-a ajuns ca ea să înlocuiască cu foarte mare “succes“ şi legea, şi normele de comportament civic.

Bădărănia din prezent, în formele de adresare în public, dar şi din intimitate, a devenit un fenomen obişnuit de care de loveşti la tot pasul.

O întreagă clasa socială apărută după revoluţie îşi arogă, ca un merit, dreptul de a se afirma în mod grotesc, numai pe baza faptului că au un portofel mai plin decât al tău, şi te sfidează cu neruşinare pe ţine, omul onest şi modest, care munceşti de o viaţă întreagă pe un salariu, sau trăieşti acum dintr-o pensie mizeră, insuficientă pentru un trai cât de cât decent. Suprema consideraţie şi stimă cred aceştia că o capăt dacă, la diverse ocazii, pot arunca ostentativ cu banii.

Fenomenul impoliteţii şi al lipsei respectului pentru valorile reale s-a dezvoltat exponenţial, pe ruinele economiei socialiste distruse, jecmănite, furate, însuşite prin hoţie de către o pătură largă de oameni insuficient educaţi, cu gena şmecheriei în sânge, reziduuri umane cărora li s-a deschis calea spre o îmbogăţire rapidă, în cârdăşie cu politicienii mai mult sau mai puţin educaţi, dar dispuşi întotdeauna să-şi vândă “serviciile“ pentru un pumn de galbeni (se numeşte comision, în acest caz), sau pentru o parte procentuală dintr-o afacere (se numeşte fie cooptare în consiliul de administraţie, sau ca acţionar, după caz).

În perioada epocii comuniste, cu toată importanţa şi prioritatea care se acorda „dominaţiei clasei muncitoare” asupra categoriilor de muncă intelectuală, încă se mai practica, de bine de rău, un pic de consideraţie pentru oamenii mai şcoliţi, fie ei profesori, ingineri sau doctori. Toate aceste meserii, având la baza între 16 şi 18 ani de studii laborioase şi de cultură veritabilă, au ajuns să fie considerate şi etichetate, de cei care nu au nici o pregătire profesională solidă, fără nici măcar o umbră de cultură, ca meserii pentru «fraieri», bune doar pentru nişte «profesoraşi», «ingineraşi», sau «doctoraşi»!

Tupeul de a sfida toată lumea, fără urmă de ruşine şi modestie, al celor care au câştigat uşor banii şi care consideră că valoarea supremă în societate este calitatea de a «se descurca», cuprinde mulţi indivizi, care nu au nici măcar 4 clase de şcolarizare, ba sunt şi cazuri de indivizi de-a dreptul analfabeţi, care au ajuns mari «apropitari»!

Puţinele excepţii cu capitalişti şi antreprenori adevăraţi care au obţinut succese economice după 1989 nu vin decât să confirme această inversare a scării de valori sociale. Iată şi un exemplu.

Eram în biroul Directorului General de la Combinatul de Cauciuc Sintetic din Oneşti, când au năvălit în acest birou, fără să ia în consideraţie protestele secretarei, doi indivizi cu două valize mari, pe care le-au trântit pe masa directorului, iar unul din ei (fratele mai mare, căci erau doi fraţi) a strigat cu voce tare: «Coane, uite miliardul dacă ne dai fierul vechi!».

Faptul că Directorul General, ing. Anastasiu Valentin, a chemat gardienii, care i-au «condus» pe aceşti fraţi până la poarta Combinatului, nu i-a descurajat câtuşi de puţin pe aceştia, care, după ce Combinatul a fost «privatizat», au obţinut majoritatea utilajelor încă în stare perfectă de funcţionare, la preţ de fier veci, şi au făcut atât de mulţi bani, încât astăzi sunt stăpâni pe jumătate din Slănicul Moldovei şi pe o mulţime de hoteluri din această zona.

Ca fapt divers, cel care a vândut unităţile industriale de pe Valea Trotuşului este azi încă în puşcărie, dar ce s-a făcut, s-a făcut, şi încă, cu acte în «regulă»!

Îmbogăţirea ‘ultra-rapidă’ este posibilă, aşa cum se descrie în romane, fie prin găsirea unei comori, fie prin primirea unei moşteniri, dar aproape niciodată printr-o activitate cinstită, adică printr-o muncă asiduă de specialitate şi printr-un management realizat chiar la nivelul cerinţelor economiei moderne.

Calea reală de îmbogăţire era foarte clară în antichitate, sau în prezent, în ţările din lumea a treia, când era, şi este, suficient ca să devii bogat dacă aveai o capra şi reuşeai să-ţi procuri o a doua (dublare de capital!).

Dar dacă ai azi un milion şi mâine ai deja un miliard, nu mai poate fi vorba de îmbogăţire cinstită, ci de metode arhicunoscute şi în România de azi, definite în termeni de justiţie (unde o fi şi asta ?), ca acte de corupţie, tâlhărie, jaf, hoţie sau – ca să folosim un termen legal, la modă în ţara noastră – prin “privatizare“!

Iată şi un exemplu. Rafinăria din Dărmăneşti, cu o valoare a mijloacelor fixe de 250.000.000 dollari SUA, a fost vândută la pachet, odată cu RAFO din Oneşti (care are o valoare de 3 miliarde de Euro), pentru suma de 40 milioane Euro, într-un moment când numai în rezervoarele de la Dărmăneşti exista un stoc de produse petroliere în valoare de 40 milioane Euro, adică ambele rafinării au fost acordate prin privatizare, de către primul ministru Năstase Adrian, lui Iakubov aproape pe gratis! Şi ce a făcut Iakubov, susţinut de Hrebenciuc? A produs la Dărmăneşti produse petroliere pentru care nu au plătit mare lucru statului, şi au declarat Rafinăria din Dărmăneşti în faliment, lăsând pe drumuri 400 de salariaţi, şi apoi au oprit şi RAFO Oneşti, lăsând pe drumuri alţi 3.000 de salariaţi.

De fapt, toţi aceşti «afacerişti» asemenea lui Iakubov, au furat de două ori: o dată, în mod direct statul prin subevaluarea intenţionată a obiectivelor cumpărate, şi indirect, ne-au furat pe noi, cei mulţi, care am muncit pentru stat şi am plătit tot felul de dări, lipsindu-ne de sursele mijloacelor de trai.

Aşa se explică cum, peste noapte, în România au apărut peste 10.000 de milionari, proveniţi în majoritatea lor dintre oamenii care până la revoluţie îşi duceau traiul din bietul salariu de la stat.

Iată o situaţie prezentată de banca elveţiană Credit Suisse despre bogaţii României: «Un număr de 9.449 de români au averi cuprinse între 1-5 milioane de dolari; 721 se încadrează în intervalul 5-10 milioane de dolari; 406 controlează între 10 şi 50 milioane de dolari; 31 se plasează între 50-100 milioane de dolari; 17 au averi între 100-500 milioane de dolari».

Pe lângă afacerile proaste făcute de politicienii statului român cu diverse persoane nedemne de încredere, însuşi statul român a făcut, prin reprezentanţii săi, afaceri la fel de păguboase, cum a fost de exemplu vânzarea lui PETROM pentru 1,5 miliarde de dolari la OMV, care PETROM deţinea 450 benzinării modernizate în ţară, şi deţinea o rafinărie modernă (Petrobrazi), şi odată cu aceasta s-au vândut şi toate rezervele cunoscute de hidrocarburi, care sunt estimate la 40 milioane de tone, adică la peste 11 miliarde de dolari la cursul de azi al petrolului. În aceeaşi categorie se încadrează şi vânzarea resurselor de gaze din Marea Neagră şi multe, multe alte bogaţii naturale şi naţionale.

Să nu se creadă că toate afacerile făcute de români după revoluţie au fost veroase. Sunt la fel de mulţi întreprinzători care, prin muncă şi talent excepţional, au reuşit să se înstărească, în ciuda faptului că toată puterea de inspecţie şi control a statului şi-a concentrat focul tocmai asupra lor, “nevăzându-i“ şi nevizitându-i aproape deloc pe hoţomani. Tocmai această categorie de întreprinzători cinstiţi este cea care plăteşte puţinele venituri din taxe şi impozite pe care statul le mai are la dispoziţie pentru a ţine în viaţă sectoarele din sănătate, educaţie şi cultură, la un nivel despre care se poate spune că «nici nu trăieşte, nici nu moare».

Revenind la tema căderii în prăpastie a nivelului de educaţie civică, şi comportament în societate a diferitelor straturi de populaţie din România, nu putem să trecem uşor peste modul curent de exprimare în familie şi pe stradă, care te face să crezi că românii au ajuns un popor foarte necivilizat şi care nu ar avea ce caută în Uniunea Europeană. Trecând mai uşor peste lipsa de politeţe din relaţiile interumane româneşti, nu poţi să nu remarci folosirea predominantă a organelor sexuale şi a funcţiilor acestora în vocabularul adolescenţilor şi a majorităţii adulţilor de la toate nivelele social-politice, inclusiv la nivelul conducătorilor de stat de mare calibru, miniştri şi politicieni de vază. Avem suficiente mostre de exprimare grotescă a acestor demnitari în înregistrările audio, făcute din timpul urmăririlor, de către organele penale.

Nu ştiu la cine se referă vorba rusească : «NIET CULTURĂ», dar cel puţin în momentul de faţă ea se potriveşte perfect societăţii româneşti, dar şi cu un adagio de tipul «şi NIET civilizaţie».

Afirmarea şi recunoaşterea valorilor autentice din societatea românească actuală este deficitară şi este poluată de fenomenul acceptării şi promovării de către aceasta a non-valorii, într-o măsură chiar mai mare decât în perioada cultului personalităţii.

Îmi aduc aminte de o situaţie de nerecunoaştere a unui merit evident. Împreună cu directorul Combinatului de Cauciuc Sintetic, am proiectat şi realizat un grup de recuperare a sănătăţii pentru salariaţii acestei unităţi, denumit succint „Sauna”. Avea bazin de înot cu apă dulce, bazin cu saramură fierbinte pentru reumatici, trambuline de 3 şi 10 metri, cabinete de fizioterapie, o saună finlandeză, bufet, bucătărie etc. Totul executat prin muncă voluntară, cu materiale de cea mai bună calitate, şi o concepţie tehnică avansată în ceea ce priveşte calitatea funcţională şi de mediu. Directorul general de atunci, ing. Anastasiu Valentin, a dispus să se execute o tăbliţă din oţel inoxidabil cu inscripţia: “Conceput şi realizat de inginerii Pincu Sfartz şi Anastasiu Valentin”, fixată lângă uşa de intrare în acest complex.

La inaugurare a venit primul secretar pe judeţ, tovarăşa Găinuşe Alexandrina, care a fost primită cu tot protocolul de cuviinţă, i-a plăcut foarte mult ce a văzut, dar în final a observat plăcuţa cu pricina şi s-a întunecat la faţă, spunând: „de unde şi până unde cultul personalităţii? Daţi jos plăcuţa!”. Am dat-o jos, şi plăcuta a fost îngropată sub pragul uşii principale. Ciudăţenia mare este că tovarăşa Găinuşe era cea mai acerbă linguşitoare a perechii Ceauşescu şi practica exclusiv şi cu mare folos pentru ea acest cult al personalităţii.

Dacă această situaţie era cumva acceptabilă pentru nişte ingineri de linie cum eram noi, ce se poate spune despre menţinerea în umbră a marilor intelectuali români care ar face cinste şi celor mai avansate naţiuni şi care astăzi sunt invizibili în raport cu non-valorile promovate de actuala “aristocraţie“ provenită din ultra-rapizii îmbogăţiţi, “jmecheri“ de mare calibru?

Dacă nu se poate crea prin educaţie o atmosfera de comportament social civilizat, poate că ar trebui scoasă o lege care să prevadă amenzi usturătoare, măcar pentru cazurile de folosire în public a expresiilor injurioase.

Dar… oare se poate face cultură şi civilizare cu ajutorul poliţiei?

Acest articol a fost publicat sâmbătă, 12 octombrie 2013 la rubrica Mentalitate.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.