Teatrul politic romanesc – caragialesc si-a deschis o noua stagiune. Cetateanul turmentat reprezinta simbolul omului de rand toropit de nesiguranta politicii, de demagogia si insolenta parlamanetarilor, de declinul nivelului de viata si de absenta unui viitor cel putin decent.
Nu intru in dezbateri sofisticate sau in vreo prelegere pretioasa.
Ma gandesc la cei ce trudesc pentru a supravietui, in timp ce parlamentarii isi schimba masinile si laptopurile.
Ma gandesc la taranul ce se chinuie intr-o productie agrara de subszistenta pe care rigorile europene o vor anula.
Ma gandesc la orasenii lipsiti de pobisilitatea economisirii unui leu nou sau vechi din pricina costului chiriei, al incalzirii, al curentului electric fara sa mai adaugam alte cheltuieli.
Ma gandesc la tinerii din Romania pentru care singura alternativa a devenit emigrarea cu riscurile si amaraciunile acesteia.
Ma gandesc la intelectualii si cadrele didactice private de respect si de consideratie din partea sistemului neo-oligarhic.
Dupa aproape doua decenii de la rasturnarea lui Ceausescu neo-reformatorii politici nu au redresat economia Romaniei.
Oare Referendumul national pentru demiterea presedintelui Romaniei din data de 19 mai 2007 va schimba in bine viata cetatenilor ?
Eliminarea lui Basescu nu vine dintr-un elan superior de a ajuta tara si bietii romani adusi la limita superioara a resemnarii si saracirii. Romania, cu toata apartenenta la Comunitatea Europeana, se inscrie in linia scenariilor sud-americane, unde lupta dintre partide politice si fractiuni militare se duce pentru “ciolan”.
In tot acest circ “la nivel inalt” cetateanul turmentat ramane singurul personaj pozitiv, cu toate ca votantii nu mai cred in listele propuse si nici in capacitatea politicienilor. Turmentarea poporului este un proces extins din perioada moscovita si planificat de catre experti in materie.
Citez un pasaj din scrisul politic al lui Geoana, exaltant mesaj indreptat catre alegatori si in mod cert consumat la nivelul logoreic:
“România nu şi-a pregătit cetăţenii pentru ce va urma, nu şi-a creat o clasă de mijloc, nu a corectat dezechilibrele redistribuirii capitalului în perioada de tranziţie, iar elita politică şi intelectuală nu a avut curajul şi viziunea de a oferi soluţii pentru România.
Trebuie să punem bazele unui mare proiect social pentru România, indiferent cine este la putere. A venit vremea ca stânga să compenseze profundele inechităţi ale tranziţiei. A venit vremea să înţelegem că educaţia, sănătatea şi protecţia familiei sunt productive, pentru că de calitatea şi liberul acces la aceste servicii depinde viitorul celei mai de preţ resurse a noastre: oamenii.”
In fata promisiunilor alegatorii vor raspunde cu un entuziasm revolutionar reinviat parca din poeziile lui Beniuc sau ale contemporanului revolutionar VC (scuzati inversiunea!) Tudor si vor adormi cu gandul la sosirea unui alt timp maret si luminos.
Sau mai degraba cetateanul nostru va replica:
“Nu sunt turmentat… (zâmbind) coană Joiţico… Las’ că ne cunoaştem… Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie… Nu e vorba, ţinem de d. Nae Caţavencu… e din Soţietate… dar vorba e, eu alegător… eu… (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) D-aia am venit. (şovăie.)
(…)Vorba e… eu pentru cine votez?…”
Florin PREDESCU