Răsfoind (vorba vine) pe net câteva ziare occidentale mi-au căzut ochii pe o ştire, urmată apoi şi de un articol în “New York Times”, potrivit cărora postul de televiziune din Qatar, faimosul “Al Jazeera”, intenţionează să intre pe piaţa de televiziune din… Statele Unite. Pentru mine, şi bănuiesc că şi pentru alţii, postul şi-a câştigat notorietatea prin transmiterea, după 11 septembrie, a unor mesaje ale celor mai periculoşi terorişti care incitau la atentate, reportaje despre cum se poate fabrica artizanal o bombă şi alte materiale de acest gen inclusive propagandă antiisraeliană. Cu atât mai mult am fost stupefiată când am înţeles cum îşi va realiza intenţia. “Al Jazeera” a cumpărat un post de televiziune care a aparţinut fostului vicepreşedinte al SUA, Al Gore, cel care a pierdut cu câteva sute de voturi alegerile prezidenţiale din 2000 în faţa lui George W. Bush, cel care a primit premiul Nobel pentru Pace pentru activitatea sa din domeniul ecologiei.
“Current TV”, achiziţionat de arabi, este o reţea de televiziune prin cablu, cu o audienţă destul de scăzută dar fiind o reţea prin cablul posibilitatea de a pătrunde în casele americanilor este destul de mare. De altfel, “Al Jazeera” speră la o audienţă de 40 de milioane de telespectatori. Mai mult decât atât, Al Gore se va afla în Board-ul noului canal de televiziune care va emite în engleză. Succesul postului, menţionează comentariile legate de preluare, depinde de disponibilitatea marilor societăţi care retransmit emisiuni prin cablu sau prin satelit, de a prelua emisiunile “Al Jazeera”. Canalul există pe piaţa americană din 2006 dar cu o audienţă mică deoarece , cu excepţia Washingtonului şi New Yorkului, cabliştii au refuzat să retransmită emisiunile postului arab. Împotriva unor argumente de discriminare, ei vorbeau despre “lipsa de interes a publicului”.
Dacă parcurgem ecourile la articolele care anunţă viitoarea prezenţă a postului în SUA, ajungem la o imagine neaşteptată. Neaşteptată pentru mine deoarece, recunosc, niciodată nu l-am căutat – se poate asculta pe internet – astfel că, în afara acelor materiale despre care am vorbit, nu am ştiut nimic despre conţinutul emisiunilor. Deşi ar fi trebuit să-mi dea de gândit un interviu interesant al unei ziariste şi scriitoare, dacă nu mă înşel saudite, care a fugit de familie în SUA şi care a vorbit despre situaţia umilitoare a femeilor din lumea arabă. Dar ca să revin: cea mai mare parte a ecourilor erau favorabile lansării “Al Jazeera” în SUA, se aprecia calitatea emisiunilor, mai ales performanţele jurnalistice din timpul “primăverii arabe”, obiective şi echilibrate, scriau unii. Mulţi parlamentari americani au recunoscut că în timpul “primăverii arabe”, “Al Jazeera” le-a furnizat cele mai bune informaţii.
Curioasă, am început să caut şi alte articole despre post şi am găsit multe elogii la adresa profesionalismului jurnaliştilor, la deschiderea postului, afirmându-se că “Al Jazeera” se poate compara calitativ cu BBC sau CNN. De fapt, intenţia conducerii postului care va transmite în Statele Unite din New York şi din Doha, este de a concura CNN-ul. Am citit şi despre premiile internaţionale pe care postul le-a obţinut datorită calităţii emisiunilor.
Îmi vine greu să trag nişte concluzii în condiţiile în care, personal, nu cunosc orientarea emisiunilor. M-am uitast puţin la la ele, am văzut multe materiale din Africa şi Orient, din Israel se prezenta un reportaj despre gardul de securitate şi consecinţele pentru palestinieni, rupţi de familie, de posibilităţile de muncă. Nici un cuvânt despre cauzele care au determinat Israelul să ridice gardul. Mă întreb: oare cei care s-au bucurat că “Al Jazeera” a intrat pe piaţa de televiziune americană, sunt musulmani sau simpatizanţi palestinieni? Sau au apreciat emisiunile doar jurnalistic, fără conţinutul lor politic. Sau, poate că, într-adevăr postul încearcă să adopte o poziţie cât de cât obiectivă asupra evenimentelor şi atunci, noi, respectiv eu, ar trebui să fim mai puţin subiectivi şi să acceptăm ideea că o diversificare a pieţei de televiziune este benefică şi pentru publicul american.
Poate că, dacă Al Gore a acceptat să vândă lui “Al Jazeera” canalul său de televiziune şi să şi intre în conducerea acestuia, nu a fost numai din cauza celor 100 de milioane de dolari pe care i-a primit (el deţinea 20 la sută din acţiuni), ci şi a convingerii lui că nu va fi în defavoarea americanilor, că nu va incita la antipatii faţă de alte etnii. Nu-mi dau seama şi, de fapt, am scris articolul ca să aud şi opiniile altora, ale celor care au urmărit din când în când emisiunile canalului. Sigur că răspunsul nu se poate limita la un da sau la un nu categoric. Aş dori să obţin o imagine mai nuanţată a ceea ce reprezintă acest post, ce efecte ar putea avea asupra publicului american. Şi poate, până la urmă, îmi voi schimba şi eu prejudecăţile. Mi-ar părea bine!.
Postul Al-Jazeera poate fi receptionat in toata SUA prin antena cu care prindem si romanii. Deci oricine are o astfel de antena, oriunde s-ar afla in SUA poate sa prinda acest post de televiziune, nu doar in D.C. si New York.
@Eva Galambos:
> „Pentru mine, şi bănuiesc că şi pentru alţii, postul şi-a câştigat notorietatea > prin transmiterea, după 11 septembrie, a unor mesaje ale celor mai periculoşi > terorişti care incitau la atentate, reportaje despre cum se poate fabrica artizanal > o bombă şi alte materiale de acest gen inclusive propagandă antiisraeliană”
Cred ca acest gen de notorietate s-a stabilit in amintirea celor care nu puteau urmarii Al Jazeera, ci doar afirmatiile altor organe mediale despre acest post.
Nu, Al Jazeera nu a sprijinit nici o secunda terorismul lui Bin Laden si nici prepararea artizanala de bombe. Un anumit grad de animozitate contra Israelului sigur nu poate fi negat, dar este mai putin vorba de propaganda antiisraeliana decit de o atitudine propalestiniana. Sigur ca un post „arab” sprijina lupta palestiniana pentr un stat propriu, si sigur Israel a oferit destule motive de critica prin ocupatie, colonizare si campanii militare.
Dar Al Jazeera si jurnalistii sai care provin in mare parte din Occident au dovedit intotdeauna un nivel inalt de profesionalism.
In Australia AlJazeera are monopolul stirilor internationale al unui post de radio si televiziune finantat in intregime de catre guvernul federal.
Este adevarat ca acest post are o audinta constata de cca 4% insa de ani de zile orice informatie internationala al acestui post – SBS – provine de la Al Jezeera, fie ele stiri din orientul apropiat (de uni) fie chiar din Europa sau Asia.
Totodata stirile din Israel al acestui post de stiri – SBS – sunt intodeuna negative, insa nu intr-o maniera ‘demonstrativa’ ci mai de graba prezentate intr-o maniera,aparent ‘relista’.
Deasemenea, directorul general al SBS-ului este evreu (dar cumsecade).
@NICOLAE Ce inseamna evreu dar cumsecade. Ai putea spune tigan dar nu hot? Ai spune ca in mod normal este o contradictie de termeni?
Dl. Nicolae,
In ultima dv. fraza „…directorul general al SBS-ului este evreu (dar cumsecade)” s-ar fi putut scrie si altfel. ” cu toate ca directorul general al SBS-ului este evreu (totusi este cumsecade)”.
Daca nu va suparati puteti sa-mi spuneti care este motivul pentru care ati adaugat „dar cumsecade”? Just curious!
Domnule Robert Soran Schwartz, eu vad un paradox in afirmatia Dvs. „este mai putin antiisraeliana decat propalestiniana” ?! Cum adica, daca politica actuala palestiniana se bazeaza pe eliminarea statului Israel, ea nu este antiisraeliana??
E usor de inteles exprimarea D-lui Nicolae: este evreu, dar este cumsecade !!
Este deja tipica aceasta expresie a antisemitilor, care fac din cand in cand cate o concesie, dar numai in scopul de a sublinia si mai mult antisemitismul lor.
Nu poate exista loc de intoarcere, pentru un post de tv arab, direct sau indirect, fatis sau mascat, clar sau subliminal- antiisraelian ! Pentru 100 de milioane se vinde sufletul si lui Satana, de ce nu si lui Al-Jazeera ?
Si se uita expansionismul islamic la nivel de politica de stat a unor tari deja fundamentaliste, sau pe cale de a deveni fundamentaliste, care are la baza principiul: omorati-i pe „necredinciosi” oriunde (adica pe evrei si pe crestini).
@Sfartz Pincu
Afirmatia dumneavoastra poate fi generalizata, cred, in felul urmator: Daca doua entitati a si b se afla in conflict de interese nu se poate fi pro-a fara a fi anti-b.
Pe de alta parte insa, calificativul „antisemit” este o concesie nemeritata fata de un grup suferind de o maladie psihica grava. Aceasta maladie se manifesta prin „dragoste fidela fata de ura”. In cazul de fata obiectul urii sunt evreii. Adevarata problema cred, acum ca Israelul exista, este a bolnavilor. Puteti sa va imaginati ce viata are un om care se dedica urii ?
@ Andrei Martin Aszodi !
Nu-mi pot imagina ce viaţă duce omul dedicat urii, mi-e mai uşor să înţeleg, ce viaţă duce subiectul urii !!
Nu este neapărat necesar, ca cel care urăşte să fie supus avatarurilor Purgatoriului şi a Infernului ! Dacă nu mă înşel, foarte mulţi criminali anti-semiţi inotorii, au avut o viaţă chiar foarte bună ! Mai curând, că să folosesc logica Dvs., este aproape axiomatic faptul că: „dacă x îl urăşte pe y, întotdeauna va suferi numai y”
@Sfartz Pincu
Stimate domn. Fara a intentiona sa intru in conflicte verbale sau de idei interminabile, mai ales cu persoane care gandesc nu departe de mine, simt nevoia sa fac cateva precizari:
1. Sunt evreu ca toti „maghiarii” purtand numele neaos de Aszodi.
2. Sunt Israelian din Kfar Saba care lucreaza de cativa ani in Elvetia.
3. Nu mai departe de bunicul meu a fost ucis la Auschwitz
4. Ceea ce v-am scris (pentru calmarea jocului) este un modus vivendi prin care eu am resit sa scap de ceea ce as numi (neoriginal) sentimentul evreului in galut. In paranteza fie spus datorita dimensiunilor mele am reusit sa palmuiesc si in Romania inainte de a fi palmuit.
5. Si pentru ca tot vorbesc de mine sunt un mare iubitor al matematicii si nu imi pot permite sa accept silogismul „dacă x îl urăşte pe y, întotdeauna va suferi numai y”. Corect ar fi fost sa intelegeti ca daca x il uraste pe y, acesta din urma are cateva posibilitati dintre care doua esentiale:
a. Sa se simta victima, sa sufere si sa discute la infinit (cu cine ?) suferinta sa
b. Sa se simta superior celui care il uraste si sa se pregateasca sa se apare eficient in cazul in care grupul de naparci bolnave ar incerca sa-i ameninte existenta.
Stimate Domnule Aszodi ! Nu marimea conteaza, ci spiritul de luptator!
Varianta „b” a lui „y” data de Dvs. imi surade, si ma caracterizeaza cel putin in aceiasi masura ca si pe Dvs. (ca sa nu Va oblig la o intrebare, pot sa va spun ca in tineretele mele, desi aveam 1,67m, si 62kg. l-am pus la pamant pe campionul Romaniei de la categoria greanla lupte clasice).
Aveti toata intelegerea si compasiunea pentru suferinta bunicului Dvs., suferinta a carei repetare trebuie prevenita energic prin netolerarea expansiunii RAU-ului (ca sa ramanem pe tema articolului),reprezentat de expansiunea Al-Jazzirei si a celor din spatele ei.