caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnalism, Comunicare



 

De ce nu l-am intervievat pe Arthur Koestler

de (31-1-2018)
4 ecouri

 
Numai cei de vârsta mea mai știu ce a însemnat Arthur Koestler pentru generația noastră. Am întâlnit pentru prima oară numele lui în 1968 la o bază militară israeliană ”de undeva din sud”, pe coperta unei cărți pe care o citea un soldat. Cartea se numea ”Le Zéro et l’Infini” (Întuneric la amiază, Darkness at Noon). ”E bună?” am întrebat. ”Foarte”, veni răspunsul. ”Mi-o împrumuți când o termini?”. ”E în franceză” răspunse soldatul, pe nume George, originar și el din România, și care avea să devină unul din cei mai buni prieteni ai mei în Israel. ”Mă descurc”, i-am răspuns cu falsă modestie (franceza fiind practic atunci și până azi a doua mea limbă maternă, pe care am început să o învăț acasă, la Constanța, cu domnișoara Fortuna Jerusalmy, o profesoară particulară, de la vârsta de 6 ani.

Cartea m-a bulversat. Niciodată până atunci nu citisem ceva asemănător: o operație minuțioasă de îndepărtare, unul câte unul, a tuturor straturilor învelișului care ascundea caracterul criminal al revoluției bolșevice, al liderilor bolșevici, al ”omului nou” sovietic, indiferența și cinismul cu care au ucis milioane de oameni. (Totul fără nominalizări specifice, dar la fel ca și în ”Ferma animalelor” a lui Orwell, apărută cinci ani mai târziu, în 1945, era cum nu se putea mai clar pe cine și ce incrimina autorul).

Am căutat imediat și alte cărți scrise de Koestler și le-am citit pe nerăsuflate: ”La lie de la terre, ”Les hommes ont soif”, cele două volume autobiografice, ”Thieves in the night”, etc. Dar cu cât citeam mai mult, cu atât nedumerirea mea era mai mare. Cum a fost posibil, mă gândeam, ca un om cu o minte atât de ascuțită, cu un uriaș simț al umorului, cu o imaginație fantastică dar și cu ațâta clarviziune și un mare talent literar să îmbrățișeze atât de multe cauze, pe care să le abandoneze după nu mult timp. A fost comunist și a devenit anticomunist, a fost sionist și a abandonat sionismul. La un moment dat a renunțat să mai scrie pe teme politice și s-a concentrat asupra temelor științifice. Sau para-științifice. (Prin testament a lăsat o importantă sumă de bani universității care va înființa o catedră de parapsihologie.) Nu mi-am putut răspunde la întrebare. Eram tânăr și evident încă destul de naiv.

Vreo zece ani mai târziu, i-am spus șefului meu de atunci de la BBC, Andrew Piper, că se apropie cea de a 75-a zi de naștere a lui Koestler (în 1980) și că aș vrea să fac o emisiune comemorativă intitulată ”Arthur Koestler – martor al vremurilor sale”. ”Grozav”, a răspuns Andrew. ” îți aranjez eu interviul”. ”Ce interviu?”, am întrebat simțind cum mă cuprinde frigul. ”Cu Koestler, bineînțeles”!

Nu mai puteam da înapoi. Și începeam să-mi dau seama tot mai mult de enormitatea sarcinii. M-am dus să cer sfatul lui Gyuri. (Gheorghe Fodor, fost coleg în secția de limbă română de la BBC și ulterior comentator specializat în Europa Răsăriteană și Centrală.)

”Vai de capul tău”, mi-a spus Gyuri. ”Te mănâncă de viu. Nu este ceea ce se numește ”a nice guy”. O fi el un geniu politic și literar, dar are reputația că e un om rău, misogin, mizantrop, etc. etc. Încearcă să scapi”.

Da, dar cum? Mai ales că după câteva zile am primit răspunsul de la agentul literar al lui Koestler care îmi fixa o întâlnire cu scriitorul peste câteva luni. Am început să recitesc cărțile lui, să mă documentez cât se putea mai bine, să citesc tot ce s-a scris despre el și opera sa, etc. Dar tot nu știam ce aveam să-l întreb. Era clar că nu puteam să-i spun: ”Maestre, cum se face că ați îmbrățișat atâtea cauze diferite, ca să le abandonați rând pe rând pe toate?”. Cred că mă arunca pe ușă afară. Însemna că degeaba l-am citit dacă nu înțelesesem nici măcar esențialul: că toate căutările lui au eșuat, că nu a găsit nimic, sau aproape nimic, din ceea ce promiteau toți și toate: pe Dumnezeu, raiul pe pământ, mântuirea, egalitatea, etc. etc. Nu a găsit decât zei contrafăcuți. Dar cel puțin a încercat. Or, aici era cheia. Trebuia să mă concentrez în această direcție.

Mai era o săptămână până la data interviului. Îmi spuneam zilnic, ”fie ce-o fi”. Și a fost. Un telefon. ”Sunt agentul literar al domnului Koestler. Sunteți amabil să-mi spuneți despre ce doriți să discutați cu el?” ”Despre întreaga sa operă și activitate politică și socială. Emisiunea se va intitula ”Arthur Koestler – martor al vremurilor sale”. ”Dar domnul Koestler nu mai discută de mulți ani despre cărțile sale politice.”. ”Păi ascultătorii români”, am continuat eu, ”nu au avut ocazia să citească aceste cărți și oricum nu cred că se poate vorbi despre Koestler omițând Zero și Infinitul, Un testament spaniol, etc. ”Îmi pare rău, dar dl Koestler nu mai dorește să discute decât despre cărțile sale științifice”. Brusc am văzut lumina salvării! ”Da, și mie îmi pare foarte rău, dar în acest caz trebuie să renunțăm” am spus. ”Nu mai pot face emisiunea propusă”.

Koestler s-a sinucis împreună cu soția sa, Cynthia, la Londra în martie 1983, lăsând o notă explicativă în care spunea, printre altele, că abia așteaptă să fie ”din nou ne-născut” Avea 78 de ani. Personal, i-am înțeles gestul (mai ales că era foarte bolnav). I se potrivea perfect. După moartea sa au apărut mai multe biografii bine documentate, care descriu în detaliu și geniul său dar și marile sale defecte de caracter.

Și totuși, până și astăzi mai am uneori păreri de rău că, deși am avut ocazia, am ratat întâlnirea cu unul dintre principalii idoli ai tinereții mele. Mă gândesc uneori că poate i s-ar fi făcut milă de un jurnalist tânăr și l-ar fi ajutat. Sau, ceea ce pare mai probabil, m-ar fi ”mâncat de viu”, cum s-a exprimat Gyuri. Oricum, n-o să știu niciodată!

Dorian Galbinski, 31 ianuarie 2018

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • CHARLIE: (31-1-2018 la 15:07)

    KOESTLER nu numai ca s’a sinucis dar a convins-o si pe sotia lui sa faca acelasi lucru. Totusi dupa cum descrie si autorul de mai sus a fost un om foarte interesant. Poate din cauza diverselor aventuri „politice” a ajuns la concluzia ca nu poti sa atingi perfectia inclusiv a sa proprie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • George: (31-1-2018 la 15:34)

    Draga Dorian,

    Pacat de experienta spirituala unica pe care ai fi putut (poate) sa o traiesti.

    Cu ocazia articolului tau, as vrea sa aprind aici o lumanare in amuntirea lui Koestler – omul care n-a precupetit nici un efort in cautarea disperata (si sadarnica) a unui adevar pe dimensiunea lui.

    In speranta ca gigantul si-a gasit in sfarsit linistea si RASPUNSUL la toate intrebarile

    George – fost soldat „de undeva din sud”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (1-2-2018 la 19:01)

    Şi eu am regretat că interviul nu a avut loc.

    Îmi dau însă seama că ascultătorii de atunci din România ar fi fost cu mult interesaţi să-l audă pe Koestler – combatantul totalitarismului, decât pe unul care discută doar cărţile sale ştiinţifice.

    Deci poate că tot răul a fost spre bine pentru imaginea pe care o avem despre el peste decenii, după ce i-am citit cărţile devenite celebre.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (1-2-2018 la 19:52)

    Koestler a avut, după vârsta de 60-65 de ani, preocupări stiinţifice (sau „ştiinţifice”), unele controversate de specialişti, altele de-a dreptul stranii, ca fenomenele paranormale (percepţie extrasensorială, telepatie, psihokinezie şi levitaţie).

    Dar nu pentru asta îl iubim ;-), ci pentru intuirea mecanismului psihologic prin care unii acuzaţi în marile procese-spectacol de la Moscova din anii 1930 ajung să ajute acuzarea. Mecanism confirmat ulterior de arhive.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.208.189