Judecând la rece, drama şi ridicolul personajului individual Victor Ponta – pentru a doua şi, sper, pentru ultima oară prim-ministru – nu constituie altceva decât drama şi ridicolul personajului colectiv numit poporul român.
Căutarea disperată a unei identităţi care să însemne ceva pe mapamond, care să fie larg recunoscută.
„Foarte micul Titulescu” – ne place sau nu – este „statistic semnificativ” pentru naţie. Spune una şi gândeşte alta (sau invers), e umil când trebuie să fie demn (şi viţeversa), zâmbeşte cu frică şi îi e frică de zâmbetul lui.
Omul care ne poartă imaginea deocamdată doar în Europa este creaţia şi alesul celor care ascultă manele, fac grătare în faţa blocului, râgâie gros, consideră femeia doar un obiect sexual, se îmbată şi plâng apoi de ruşine, micţioneaza la poalele Everestului din neputinţa de a-l cuceri, te trimit iute la origine sau îţi cer să faci ciocu’ mic atunci când nu au argumente solide istorice, culturale, de educaţie în general.
Ponta este tot ceea ce poate da mai bun România la ora actuală.
Reprezintă – în valoare (scuze!) absolută – STAREA NAŢIUNII.
O populaţie sfâşiată între orgoliu şi crasă incapacitate de acţiune hotărâtă, concertată şi coerentă, dominată doar de hărnicia stearpă a datului din gura şi din coate, roasă până la distrugere de complexul că suntem „altfel” şi nimeni nu cade pe spate din cauza asta, acolo unde NORMALITATEA îşi vede tăcută de treaba ei.
Primul ministru al României este întruparea visului naţional naiv că suntem „buricul pământului”, când noi, de fapt, nu ne manifestăm decât ca o populaţie debusolată care vrea să păcălească (pentru a câtă oară?) istoria.
Cu zeflemea, superficialitate, dispreţ total faţa de valorile universale.
Nişte „evadaţi” din spaţiu şi timp care de 2.000 de ani incoace tot bat la porţile Orientului şi ale Occidentului şi de fiecare dată se mândresc tâmp şi fudul că nu le deschide nimeni.
Pentru că, spunem noi, „nimeni nu ne merită”.
Personajul ăsta individual şi colectiv pe deopotrivă, numit generic Victor Ponta, a fost zămislit şi „şlefuit” de aceeaşi „secţiune de aur” care l-a glorificat pe Ceausescu, care i-a aplaudat pe mineri, care urla transfigurată „Iliescu-apare, soarele răsare”, care „ţi-o trage” animalic atunci când îndrăzneşti să ai altă părere.
Şi atunci, de ce se mai supără urmaşii lui Traian?…
Domnule Poeana, va inteleg revolta, dar nu cred ca figura unui singur prim ministru spune totul despre poporul sau cetatenii statului respectiv… Mai ganditi-va la istorie si la ce se intampla in alte state contemporane noua
Dle Poeana, am tot respectul pt opinia dv., dar spuneți-mi, cu maxima sinceritate […(Mod.)], ce îl duce pe Ponta spre limita disprețului dv. și îl propulsează (deduc, prin contrast) pe Boc, de ex., spre limita simpatiei dv.? Sau pe MRU? De ce Ponta ar fi exemplul negativ suprem iar ăilalți doi ar fi exemplu pozitiv? Sau nu e nici unul dintre aceștia?
La care Traian vă referiți? Nu e clar în text.
Stimata Doamna,
Imi raportez istoria la varsta biologica.
Asadar, in aproape 55 de ani de viata romaneasca, nu am trait „sub” nici un prim-ministru exemplar.
Iar 55 de ani inseamna, din pacate, mai mult de o jumatate de veac de istorie.
Domnule Paliga,
Am spus ca in toata viata mea de pana acum „nu am trait „sub” nici un prim-ministru exemplar.”
Asadar nu am nutrit nici un fel de simpatie pentru vreunul.
Referindu-ma la Boc, el nu a condus, ci a fost condus de catre inca presedintele in exercitiu.
Iar MRU nu a demonstrat nimic demn de tinut minte.
Sau doar usturatorul esec la alegeri, pentru ca a avut o campanie care s-a remarcat prin anonimat.
Traian…
Pai si asta cam tot un nume colectiv e.
De la imperator pana la autocrator.
ps Va mai aduceti aminte cand am adus in discutie subiectul monarhiei?
@Mircea Poena
Care prim ministru pe care îl cunoașteți, din orice țară, vi se pare un model de urmat? sau, în absolut, un mare prim ministru? Citați 1-2-3 nume, ca să ne dăm seama unde ne aflăm ca punct de referință. Poate ne oprim, totuși, în lumea fost comunistă, să nu comparăm mere cu nuci, un danez cu un bulgar, de exemplu, iese greu la comparație, dar un bulgar cu un slovac mai merge, nu ușor, dar merge.