Grand Palais – Comori Scufundate
Ianuarie 2007 Paris. E ora 14, cer plumburiu cu pescarusi ce zboara jos peste malurile Senei, zgribuliti de frigul iernii. E ora faimoasei supa de ceapa servita fierbinte in bistrourile pariziene.
La Grand Palais se face coada in ciuda frigului. Un afis mare te imbie la cercetare: „Tresors Engloutis d’Egypte”. Ma asez la rand aruncand priviri spre publicul avid de aventuri arheologice. La 14.30 am capatat 2 bilete si o brosura colorata care te pune imediat in tema.
In ultimii 10 ani arheologul francez Franck Goddio a descoperit in portul Alexandria si in laguna Abukir (in delta Nilului) vestigii egiptene datand din sec 7BC si pana in sec 8AD. Folosind cea mai sofisticata tehnologie subaquatica echipa lui Goddio reuseste sa localizeze statui monumentale, obiecte de cult si casnice ingropate in namolul marin. Echipe de scafandrii, arheologi si tehnicieni au petrecut luni de zile prospectand comorile scufundate ale faraoniilor, scoterea lor din adancuri durand ani de munca si efort. Dar iata si rasplata: o expozitie spectaculoasa (cea mai semnificativa permisa de guvernul egiptean) continand aproximativ 500 de obiecte ce revoca istoria Egiptului intre ultimii faraoni in paralel cu Alexandru cel Mare (fondatorul Alexandriei in 331 BC), cuceririle elene, Imperiul roman, Bizantul si Islamul in plina dezvoltare. Asistam la o rara, multipla intalnire a unor culturi si religii sigilate de apele tulburi ale Nilului la varsarea sa in mare. Temple, palate regale, locuinte si instalatii din porturile Alexandriei, Heracleion
si Canopos dispar inghitite de apele Mediteranei, in urma unor cutremure, acum circa 1200 de ani. O parte a expozitiei expune obiectele vietii cotidiene aduse la suprafata: unelte, vase, scule de pescuit, de scris, monezi grecesti, romane, bizantine, arabe, conteinere de parfum, etc. O alta parte este dedicata artei statuare egiptene.
Canopos
Dupa legenda, Canopos era capitanul vasului lui Menelaos, regele Spartei. Muscat de un sarpe veninos este inmormantat langa canalul vestic al Nilului si in onoarea
lui asezarea de pescari capata numele de Canopos. Vestigiile gasite la Canopos sunt raspandite pe o raza de 2 km mai ales in regiunea Serapeum in jurul unei manastiri crestine numita Metanoia. Goddio procura aparatura capabila sa „vada” prin sedimentele marine. Trei ani mai tarziu echipa sa scoate la lumina magnifice fragmente arheologice. Ne atrage atentia o superba statuie din granit negru. Este Regina Arsinoe II, imbracata in hainele Afroditei cea din legendele grecesti. Un efect de transparenta lasa sa apara liniile superbe ale corpului zeitei parca iesind astazi, proaspata din valuri si spuma.
Heracleion
O magnifica statuie Isis, regina ptolemeica deghizata in Hapy zeul Nilului ne intampina in prima sala a expozitiei. Cu 5,4 metri in inaltime, zeul in mers apare majestuos purtand in brate o tava cu ofrande in cosuri ce abunda cu paine si fructe. Pe cap Hapy poarta o peruca din planta de papirus simbolul Egiptului de jos.
Un exponat deosebit de interesant este Stele (piatra cioplita cu text hieroglific) provenind din Heracleion 380BC, extrasa intacta ca in ziua in care a fost depusa in orasul de pe malul Nilului. Scufundatorii lui Goddio extrag in mai 2001 aceasta piesa de granit de 2 metri
inaltime, in greutate de 4 tone, replica unei stele similare descoperita anterior la Naucratis.
Textul cioplit este descifrat de egiptologul Jean Yoyotte: e vorba de taxele vamale percepute de faraonul Nectanebo-I de la comerciantii si marinarii greci ai epocii.
Alexandria
Capitala dinastiei ptolemeice, Alexandria reprezinta unul din cele mai mari porturi in nordul Africei. Acolo se aflau: celebrul far al orasului, biblioteca sa faimoasa, palatele regale ale Cleopatrei, enormul templu dedicat lui Serapis si sanctuarul lui Isis, toate raspandesc renumele orasului in lumea antica. Dupa 9 ani de prospectari si 11000 de ore de plonjari submarine echipa lui Goddio reface harta completa – Portus Magnus- combinand fotografii din satelit, cartografie marina, datele unui magnetometru pus la punct de CEA (Comisia pt Energie atomica), special adaptat pentru studiul maselor scufundate dar si compiland scriierile lui Strabon care descrie Portus Magnus ca suma a mai multor porturi. Conditiile sunt extrem de dificile desi adancimea apei nu trece de 10 metri. Poluarea, curentii marini, turbulenta, limiteaza vizibilitatea scafandrilor la 50 cm. Si totusi, unul dupa altul minunile submerg din strafunduri.
Trupul unui sfinx cioplit in quartzit ne astepta sub ape din anul 700BC. De dimensiuni colosale a necesitat vaste lucrari submerse pentru extragearea sa din adancuri. Fotografiile luate in apa verzuie ne taie rasuflarea.
Tot din granit negru datand din dinastia 30 ne intampina capul unui faron cu fata destinsa, privind spre noi cu o curioasa transparenta.
Arte Povera si Noul Realism
Ne atrage un afis anuntand expozitia unor paralele intre Matisse si Rouault. Unde? Muzeul de arta Moderna al orasului Paris. Luam metroul pana la statia Iena. In muzeu e cald si fotografiatul e permis. Matisse e slab reprezentat, Rouault mi se pare trist in linile sale dure si culorile primare, depresive. (Minunate sunt editiile de lux
pentru „Les Fleurs du mal” cu desenele lui Matisse datand din 1947.)
Dar ce surpriza in continuare… sala Andre Breton cu portretul sau executat de Giorgio de Chirico, tablouri de Picabia, romanul Victor Brauner, amintindu-ne de
efervescenta anilor inovatori dintre cele doua razboaie mondiale, culminand cu marea expozitie surealista din anul 1938. Mai departe patrundem in salile lui Pierre Restany (Noul Realism) si Ben & George Brecht (Fluxus Movement) care in anii 1960 descoperau „noi metode de perceptie a realitatii”. Este perioada in care artistul paraseste materialul traditional: panza, uleiul, bronzul, ca sa descopere noi legaturi intre viata, materie si arta. Apar folosite in constructii hibride obiecte de uz zilnic,
piele, sticla, neon sau tevarie triviala, metale gasite pe strada, jucarii stricate, ceasuri, flasnete si trompete dezmembrate… Descoperim montaje multicolore pline de mesaj si umor.
Arte Povera este un dialog intre cultura si natura.
Dar saracia de mijloace, lipsa de noblete a mediului este o forma de arta?
Sofisticarea este o garantie a valorii?
Nu neaparat. Giovani Anselmo ne propune un bloc de beton care infuleca cu pofta o caramida faramitata si panicata. Mesajul e simplu si ne induce o sincera spaima: angoasa devorarii a propriului nostru eu. Yves Klein aplica pe un trup de plastic fosforescent un mov incredibil de
strident chiar dureros, greu de privit. Sunt culori care nu exista in natura, artificiale, sintetice dupa cum evolueaza societatea moderna. Robotizarea si mecanizarea sunt sugerate in constructia lui Luciano Fabro „Euclide”. Mario Mertz construieste un igloo de tabla acoperit cu saci de plastic plini cu pamant, tuburi de neon, baterii, sarme electrice – o semisfera organica sugerand casuta unui locuitor nomad al planetei. Intre spiritul simbolic si proiectia petelor de lumina de neon albastrui exista o legatura armonica: seria Fibonacci care descrie dilema intre forta si expansiune.
Ce distanta uriase parcurge arta secolului XX, intre tabloul lui Chirico din 1920 „Melancolie ermetica” in care artistul (in chip de de bust roman) mediteaza din planul doi al unei mese de lucru dominata de un compas si o pendula (simboluri ale spatiului fizic-temporal), si lucrarea lui Ben „In the spirit of Fluxus”. Toate barierele sunt dizolvate aici, e timpul adaptarii si a participarii la guerila anti-sociala, anti-industriala, societatea de consum e
ridiculizata, anexata gestului creator.
Intr-un dulap deschis larg ca o valiza, Ben instaleaza obiectele de consum ale existentei dar si un creier devastat de viermi, oglinzi care reflecta neantul, haosul sistemului..
Fiecare obiect este etichetat, codat, tabulat intr-o ordine obsesiva. Arta ne apare ca o strategie a gandirii, vizualul nu mai este suficient in aprecierea frontala a operei de arta, e nevoie de bias intelectual, de participare ..
Anii 2000 sunt reprezentati de inovatii in tehnica fotografica, showul digital, cercetari in pictura acrilica si medii mixte in care exceleaza tineri artisti ca: Bernard Frize, David Weiss, Ange Leccia, Claude Leveque, Niele Toroni, Gergard Richter.
Spectatorul este inarmat cu o noua optica, cu o noua viziune, el este invitat sa participe activ la fenomenul cultural.
Ne regasim acolo, in neconventionalul creeativitatii moderne. L-as cita pe Kundera care insarcina arta cu „o etica a esentialului”, cu datoria de a produce frumos cu reala pasiune, aspirand la valori estetice capabile sa reziste timpului mult dupa disparitia artistului.
Canibalism si arta primitiva
Presedintele Chirac a avut viziunea unui nou muzeu care sa aduca Europei cultura putin cunoscuta a unor artisti neoccidentali. Arhitectul Jean Nouvel pune pe roate cladirea high-tech, care va gazdui nenumarate opere de arta (gratie sutelor de donatori si colectionari) din Africa, Oceania, Asia si America centrala. E muzeul Quai Branly
situat la doar cateva sute de pasi de Tour Eiffel, pe malul Senei. E un sanctuar al artelor primitive dar si un pod intre doua lumi atat de diferite. Estetica exponatelor si arta prezentarii sunt frapante. Tehnicile de iluminare, ventilatia, filtrarea luminii naturale intrec orice inchipuire. Peretele nordic e verde si viu, coplesit de vegetatie care creste vertical, o inovatie franceza recenta.
O parte speciala e rezervata instrumentelor muzicale, in sute de forme si structuri, de la fluierul simplu si pana la complexe marimbas sau tobe africane de dimensiuni enorme. O alta aripa a muzeului se ocupa de relatia interactiva in multimedii: muzica, dansuri, tatuaje, holograme si proiectii 3D pe nenumarate ecrane ne fac cunostiinta cu atelierul, satele creatorilor, dansurile
lor, viata tribala, relatiile cu lumea, incompasand 3/5 din glob.
Trecerea prin sali este acompaniata de sunete si voci – ecou al habitatului natural al artistului: ciripit de pasari, bazaitul insectelor, picaturile de ploaie pe acoperisul colibei africane, fosnetul junglei aborigene.
Remarc: Ekotame – statuia unei femei din Nigeria, sec 19 – un obraz alb contrastand cu corpul acoperit de tatuaje verzi, intricate, in mana avand un cos din impletituri delicate sugerand paiul.
Regina din Camerun, statuia asezata a unei zeite de teracota purtand o cupa plina cu fructe. Luptatorul canibal
Kambot – Papua, valea Sepik, prezentandu-si armele si scutul din os intr-o pozitie de repaos. Tin Dama – o masca rituala din Noua Guinee din sec 19 – oase, dinti si par de porc, pene si scoici intr-o deplina armonie amintind misterul si transa dansurilor rituale. Sanzas – instrument
african de o emotionanata polivalenta sonora. Tambour din Rio Nunez – Guineea – toba din lemn si piele pigmentata pe un postament antropomorf din lemn negru sculptat.
Apouema – masca din lemn si fibre din Noua Caledonie avand barba si parul realizate din cuiburi de termite, ca o gorgona meduza ivita din alta lume.
Muzeul ni se dezvaluie ca o intersectie a unor culturi si popoare putin cunoscute noua. Este marele lui merit, de a aduce traditii si culturi indepartate in plina inima a Parisului. Ma intorc cu gandul la Picasso, Breton, Appolinaire Gaugain… cei care au reformulat arta secolului XX profund influentati de capodoperele africane si oceanice. Conceptul de frumusete estetica este modelat permanent de dialogul continuu intre prezent si trecut.
Intre miezul Europei si lumi nestiute trecatorului flamand de cunoastere.