Laszlo Alexandru, publicist şi polemist
Ultimele săptămîni ne-au dat din plin măsura “celui mai cinstit” guvern românesc. Abia ce-a fost anunţat ca ministru, Victor Alistar a trebuit retras, fiindcă era sub sancţiunea unei decizii juridice de incompatibilitate. Apoi Corina Dumitrescu, propusă la Educaţie (cu toate că în CV îşi anunţa o specializare la “Standford” şi printre pasiuni “înnotul”), a fost acuzată de plagiat – pentru a nu mai vorbi de grosolanul conflict de interese al candidatului aflat în proces cu însuşi ministerul pe care urma să-l conducă – şi a fost retrasă de premier. A venit pesedistul Ioan Mang, dar la o zi-două după instalarea în fotoliu a izbucnit scandalul cu plagiatele-i nenumărate (a se vedea nostima dezvăluire Domnul Mang şi doamna Mang l-au plagiat pe Chin-Chen Chang).
În fine s-a mai stabilizat situaţia de la Educaţie cu numirea provizorie a sindicalistului Liviu Pop (aflat şi el în conflict cu ministerul pentru o seamă de decizii privind neprelevarea automată a cotizaţiilor). Presa a punctat ortografia din CV-ul noului demnitar, care preciza ca precedent loc de muncă liceul “Salygny”… Precum şi măsura lui de-a contesta ierarhizarea universităţilor româneşti, în beneficiul sectorului privat, deşi admisese că nu se pricepe la domeniul cu pricina, căci el vine din preuniversitar. A fost anunţat deja succesorul lui Pop în persoana Ecaterinei Andronescu, avînd oricum cîteva procese pe rol pentru incompatibilitate. Să vedem cîte zile va rezista ea pe poziţii guvernamentale, înainte de pronunţarea sentinţei. Nu e de neglijat nici mirabila prestaţie a lui Marga la Externe, cînd s-a angajat să reorienteze politica noastră internaţională pe axa Rusia-China, de-au sărit apoi şefii lui să îi nuanţeze declaraţiile, iar vajnicul specialist s-a rătăcit în bîlbe justificative în faţa emigraţiei româneşti din Chicago, pe cînd preşedintele îşi făcea poze cu copilaşii din asistenţă…
Povestea nu se opreşte aici. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie tocmai ce-a constatat prin sentinţă definitivă statutul de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu, în orice funcţie publică, pe termen de 3 ani. Ministrul Culturii, care mai are de înfruntat şi cîteva procese pentru conflicte de interese (şi-a favorizat nevasta în candidatura la un post de regizor, a condus comisia care a declarat-o cîştigătoare, a încheiat cu ea un contract de drepturi de autor, a retribuit-o preferenţial), a demisionat din funcţie în aceeaşi zi. În locul său e propus senatorul Puiu Haşotti, care s-a afirmat intelectual cu teza de doctorat despre Fondul pretracic în Dacia Pontică (vorba lui Dan Alexe pe Facebook, în timp ce admira stupiditatea abisală a aventurii: cum adică “fondul PRE-tracic, cînd nici despre traci nu ştim nimic?!”). Presa a remarcat subtilităţile ortografice şi în cazul acestui new entry: bursa Fulbright obţinută de ministeriabil a fost anunţată în CV-urile sale cînd sub înfăţişarea “Fullbricht”, cînd sub forma “Fubright”. Halal! Nu-i de mirare că Băsescu s-a simţit obligat să-i ceară catindatului o declaraţie olografă că n-a plagiat în carieră, prealabil ceremoniei de investitură. Ce-i în mînă nu-i minciună.
Dar Cultura e un sector dificil pentru guvernul lui Ponta. Aşa s-a bifat în ultimele zile scandalul cu repercusiuni internaţionale în jurul Institutului Cultural Român. Conducătorii săi, numiţi în funcţie de Băsescu, nu şi-au ascuns prea tare partizanatul în folosul binefăcătorului. Totuşi activitatea ICR a fost nepărtinitoare. Mulţi intelectuali critici faţă de preşedinţie au fost finanţaţi în reprezentarea lor peste hotare. Aşa se face că ordonanţa de urgenţă, prin care ICR era trecut în subordinea Senatului, a fost percepută ca o brutală tentativă de politizare din partea noii puteri. Şi protestatarii anti-Ponta – cu papion, pe stradă; cu vorba scrisă, în presa din ţară şi de-afară – s-au extins pe întregul spectru al simpatiilor politice.
Nu s-a stins disputa generată de primul-ministru în jurul ICR şi-a izbucnit, cu sporită vigoare, scandalul din jurul plagiatului de care e acuzat Victor Ponta. Nimeni nu e naiv să vadă aici o miză aşa de mică, ţinînd doar de persoana celui care va participa la Consiliul European de la Bruxelles pe 28 iunie: preşedintele sau premierul. Asistăm, de fapt, la apusul carierei politice a lui Ponta. Cînd un lider trebuie să arate o imagine publică impecabilă, pentru a-şi reprezenta credibil electoratul în faţa comunităţii internaţionale, de cîtă influenţă se mai bucură primul-ministru român, al cărui plagiat doctoral a fost dat în vileag de Nature şi de Frankfurter Allgemeine Zeitung? Şi a cărui practică ştiinţifică reprobabilă a fost anunţată pe tot globul de Agenţia Reuters, Agenţia France Presse, Agenţia Associated Press, El Mundo, Washington Post, The Guardian, Global Post, Le Figaro, Chicago Tribune, Radio Kossuth Budapesta, ba chiar şi de portalul nigerian PM News? În cazul ministrului german al Apărării sau al Preşedintelui Ungariei au trecut cîteva luni, de la data dezvăluirii plagiatului şi pînă la depunerea demisiei. La fel se va întîmpla şi-n România, care încă nu-i o ţară bananieră, condusă din vîrful corcoduşului, pe bază de contrafaceri şi delapidare.
Era greu de crezut că putea să apară o ştire încă mai răsunătoare, în spaţiul autohton. Şi totuşi publicul a putut vedea cu uimire că Adrian Năstase e condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. Şi că fostul demnitar, pentru a se sustrage executării sentinţei, încearcă să se sinucidă. Şi că alţi demnitari vin în fuga mare să-l căineze, transformîndu-i gestul de laşitate într-o nouă armă de luptă politică.
Aceasta să fie oare stabilitatea şi seriozitatea pe care coaliţia dintre socialişti şi liberali (plus un securist cu televizor) i-o oferă populaţiei? Lucrurile au început astă-iarnă cu demonstraţiile de stradă împotriva “dictatorului” Băsescu. După ce “dictatorul” i-a invitat să-şi dovedească priceperea, să preia frîiele guvernării, ne-au fost dezvăluite în cîteva săptămîni adevăratele culise ale dibăciei: plagiate (Dumitrescu, Mang, Ponta), incompatibilităţi (Alistar, Diaconu, Andronescu), corupţie şi suicid eşuat (Năstase). Viaţa publică din România nu are voie să fojgăie, totuşi, într-un vodevil lamentabil, aşa cum ni se arată azi din belşug. Telenovelele transplantate de pe micul ecran în existenţa reală nu o fac mai frumoasă, la fel cum nici guma de mestecat nu ţine de foame.
Articol preluat de pe blogul autorului http://laszloal.wordpress.com/