caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Dante şi gîndirea “politic corectă” – partea a doua

de (27-5-2012)
8 ecouri

Laszlo Alexandru publicist, polemistMişcarea “politic corectă” îşi are logica sa, pe care o înţeleg fără dificultăţi. Discriminarea categoriilor defavorizate porneşte întotdeauna de la cuvinte. Realitatea trebuie îmblînzită, atenuată, şi atunci spunem “purtător de handicap” sau “persoană cu dizabilităţi”, în loc de “handicapat”; “rom” în loc de “ţigan”; “persoană de culoare” în loc de “negru” etc. Probabil că Holocaustul ar fi fost mai greu de pus în practică fără cuvîntul “jidan”, care a venit să configureze o categorie destinată discriminării şi exterminării, în numele luptei de rasă. Probabil că Gulagul ar fi fost mai anevoios edificat în absenţa “chiaburilor”, a “culacilor”, care trebuiau deposedaţi de bunăstarea lor în numele luptei de clasă.

Acestea fiind spuse, cu aceeaşi vigoare trebuie descurajate aberaţiile gîndirii “politic corecte”, care se întîmplă să pornească din fudula incompetenţă. Medicamentul care ucide, sub pretextul că vrea să vindece, este inacceptabil. Studiul de caz pe marginea lui Dante Alighieri este edificator. Între ce-a gîndit şi a scris efectiv poetul medieval şi felul în care e răstălmăcit de activiştii buluciţi sub stindardul vigilenţei sociale se cască prăpastia imbecilităţii.

 

 

Dante şi homosexualii

Şi apoi care e situaţia homosexualilor în capodopera lui Dante? Chiar în zilele noastre incluziunea lor socială constituie un fierbinte subiect de dezbatere. Unele state democratice au implementat politici reconciliante la adresa lor, pe cînd altele încă refuză să le recunoască drepturile cetăţeneşti. Cu atît mai bizară e pretenţia unor analişti ca poetul medieval, care şi-a clădit universul literar pe preceptele filosofico-teologice ale vremurilor de odinioară, să se fi dovedit mai receptiv pe acest subiect decît politicienii secolului XXI. Şi totuşi…

În cercul al VII-lea protagonistul se întîlneşte cu o serie de sodomiţi, a căror pedeapsă este aceea de-a alerga fără zăbavă sub eterna ploaie de flăcări. El stă astfel de vorbă cu Iacopo Rusticucci, Guido Guerra şi Tegghiaio Aldobrandi, oameni cu o gîndire aleasă, distinşi prin cultura şi militantismul în folosul cetăţii, deşi marcaţi de păcatul infamant. Pentru eroarea trupească sînt plasaţi în Infern, dar pentru virtutea intelectuală sînt răsplătiţi de cuvintele lui Dante: “Nu dispreţ, ci durere mi-a imprimat în inimă starea voastră. (…) Sînt din ţinuturile voastre şi oricînd faptele şi numele voastre respectate le-am auzit şi le-am pomenit cu afecţiune”.

 

52.       “Poi cominciai: «Non disprezzo, ma doglia

la vostra condizion dentro mi fisse,

tanta che tardi tutta si dispoglia,

55.       tosto che questo mio segnor mi disse

parole per le quali i’ mi pensai

che qual voi siete, tal gente venisse.

58.       Di vostra terra sono, e sempre mai

l’ovra di voi e li onorati nomi

con affezion ritrassi e ascoltai.»” (Inf. XVI)

 

Iar evaluarea lucidă, care distinge între păcatul comis în timpul vieţii (pentru care sufletul damnat se frămîntă în cercurile infernale) şi valoarea intelectuală (pentru care se bucură de memorabile judecăţi admirative), este încă mai evidentă în situaţia lui Brunetto Latini. Fostul maestru al lui Dante se perpeleşte în acelaşi cerc al VII-lea, într-o altă grupare de presupuşi sodomiţi, cu faţa arsă de flăcările iadului şi cu trupul redus la o apariţie jalnică. Însă “dacă mi-ar fi fost ascultată dorinţa – îi spune învăţăcelul – dumneavoastră încă aţi mai fi şi azi în viaţă; fiindcă în minte mi-e întipărită, iar acum mă întristează, draga şi buna voastră imagine paternă, cînd în lume uneori m-aţi învăţat cum omul se eternizează: iar cît mi-e chipul vostru de drag, pînă voi avea zile de trăit gura mea o va mărturisi”.

 

79.       “«Se fosse tutto pieno il mio dimando»,

rispuos’ io lui, «voi non sareste ancora

de l’umana natura posto in bando;

82.       ché ‘n la mente m’è fitta, e or m’accora,

la care e buona imagine paterna

di voi quando nel mondo ad ora ad ora

85.       m’insegnavate come l’uom s’etterna:

e quant’ io l’abbia in grado, mentr’ io vivo

convien che ne la mia lingua si scerna.»” (Inf. XV)

 

Aceasta să fie, oare, barbaria necruţătoare de care se plîng cercetătorii de la ONU, cînd pomenesc de felul în care sînt prezentaţi şi osîndiţi homosexualii în Divina Comedie?

 

Dante şi Islamul

Nu ştiu cu ce fel de specialişti în opera poetului florentin s-au consultat cercetătorii organizaţiei “Gherush92” înainte de a-şi publica opiniile. Dar un punct obligatoriu de staţionare pentru ei ar fi fost, în subiectul pe care l-au abordat, lucrarea tipărită cu aproape un secol în urmă şi deja clasicizată a lui Miguel Asín Palacios, Dante e l’Islam. L’escatologia islamica nella Divina Commedia (1919). De-ar fi răsfoit această impresionantă contribuţie, care subliniază numeroasele confluenţe dintre capodopera dantescă şi lumea musulmană, criticii de azi şi-ar mai fi temperat impulsurile devastatoare.

Referindu-se la aceeaşi problemă a includerii celor două personalităţi, Mahomed şi Ali, în Infernul dantesc, autorul spaniol sublinia următoarele aspecte. “Dante îi situează în limb pe doi înţelepţi musulmani, Avicenna şi Averroe, şi îl plasează în infern pe întemeietorul religiei pe care aceştia au profesat-o, adică pe Mahomed. Dar şi acesta din urmă, profetul Islamului, nu e condamnat ca atare, ca vinovat de apostazie, ca întemeietor al unei adevărate religii sau al unei noi erezii, ci pur şi simplu ca semănător de schismă şi discordie, alături de alţi provocatori de nesemnificative sciziuni religioase sau civile care, ca Fra Dolcino, Pier da Medicina, Mosca de’ Lamberti şi Bertram de Born, abia dacă au lăsat urme în cronicile din Italia sau Franţa şi ale căror efecte nu pot fi comparate cu profunda răsturnare religioasă, socială şi politică pe care Islamul o reprezintă în istoria lumii, şi nici cu enormele daune pe care le-a produs Bisericii. Această uşurinţă şi indulgenţă în pedepsirea fondatorului Islamului este un simptom revelator al aceleiaşi simpatii faţă de cultura poporului musulman: pentru Dante, Mahomed nu e atît negatorul Sfintei Treimi şi al Reîncarnării, cît cuceritorul care a înfrînt prin violenţă legăturile de frăţie dintre oameni. Fireşte că un portret atît de binevoitor e foarte departe de realitatea istorică a lui Mahomed, care a fost ceva mai mult decît un cuceritor. (…) Există cel puţin o probă incontestabilă a faptului că nu se poate atribui ignoranţei lui Dante sobrietatea şi laconismul din portretul lui Mahomed: şi anume faptul că ni-l prezintă pe întemeietorul Islamului împreună cu vărul şi ginerele său Ali, suferind în infern acelaşi supliciu destinat celor care au semănat schisme şi diviziuni între oameni. Astăzi e bine cunoscută, măcar printre persoanele mediu cultivate pe subiectul istoriei universale, semnificaţia lui Ali în viaţa Islamului: se ştie că, la moartea lui, onoarea de calif nu le-a revenit nici fiilor, nici descendenţilor săi; califii umayyazi şi abbasizi i-au persecutat peste tot: au fost astfel lipsiţi cu forţa de drepturile ereditare; dar foarte repede şi-au găsit apărători şi partizani care le-au revendicat prerogativele încălcate şi care, sub numele de şiiţi sau urmaşi ai lui Ali, au sfîrşit prin a domina în Persia, Siria, Berberia şi Egipt, între secolele al IX-lea şi al XII-lea din era noastră. Sciziunea produsă în sînul Islamului din cauza şiiţilor a fost aşadar o adevărată schismă cu caracter de erezie, anatemizată ca atare de restul musulmanilor ortodocşi, ce reprezentau majoritatea; istoria luptelor sîngeroase pe care această schismă le-a provocat, pînă în vremurile lui Saladin, justifică pe deplin plasarea lui Ali, cauză inconştientă a respectivei sciziuni, printre autorii de schisme din bolgia a noua a cercului al optulea al infernului. Însă ceea ce astăzi pare absolut firesc şi logic, istoricii creştini din secolul lui Dante nu puteau nici măcar să-şi închipuie; pentru ei chiar Mahomed era un mister, cu atît mai mult era astfel figura istorică a vărului său Ali. Nimeni, cu excepţia lui san Pedro Pascual, nu îl menţionează în vreo biografie a lui Mahomed. Aşa se explică de ce primii comentatori ai Divinei Comedii erau dezorientaţi, cînd încercau să explice cauza condamnării lui la acelaşi supliciu suferit de întemeietorul Islamului. Credem că deosebirea dintre ignoranţa aproape universală a scriitorilor creştini în privinţa lui Ali şi a rolului său în cadrul Islamismului, comparată cu exacta cunoaştere a subiectului pe care Dante o demonstrează în acest scurt episod infernal, valorează ca o probă incontestabilă a erudiţiei sale în privinţa lumii musulmane.

Luca Signorelli: Dante AlighieriMai mult decît atît: figura lui Ali este schiţată în trăsături sobre şi realiste, care nu se datorează nici invenţiei, nici vreunui capriciu al poetului florentin. Mahomed îi spune lui Dante: «dinanzi a me sen va piangendo Ali / fesso nel volto dal mento al ciuffetto» (în faţa mea merge plîngînd Ali, despicat la chip de la bărbie la rădăcina părului). Această reprezentare este conformă cu adevărul istoric: toţi cronicarii musulmani, începînd de la contemporanii lui Ali, cad de acord în descrierea asasinării celui de-al patrulea calif folosind aceleaşi imagini: ucigaşul său, Ibn Mulgam, l-a atacat pe neaşteptate, pe cînd ieşea din casă pentru a merge la moschee, la rugăciunea din noaptea de vineri, în ziua a şaptesprezecea a lunii Ramadan a anului 40 de la Hegira, şi cu o singură lovitură i-a despicat craniul cu spada, sau, cum arată alţi istorici, l-a ucis tăindu-l cu sabia de la frunte în jos, cu o lovitură care i-a crăpat partea superioară a capului şi i-a pătruns în masa encefalică. Tragica scenă probabil că i-a impresionat pe primii musulmani într-un mod aşa de intens încît foarte repede s-au creat legendele, în care se punea pe buzele lui Mahomed sau chiar ale lui Ali lugubra profeţie a tristului sfîrşit ce-l aştepta. În asemenea legende era descrisă figura lui Ali muribund cu următoarele trăsături, identice acelora danteşti: «Ucigaşul tău – îi spunea Mahomed – îţi va da o lovitură aici – şi îi atingea capul – şi sîngele din rană ţi se va aduna aici – şi îi atingea barba»” (p. 382-385).

Simpatia lui Dante pentru oamenii de ştiinţă orientali s-a manifestat şi în alte lucrări ale sale: “în Convivio îi citează adesea pe astronomii arabi Albumasar, Alfargani şi Alpertagio şi pe marii filosofi Al-Farabi, Avicenna, Al-Gazali şi Averroe. Nu omite nici să se folosească de teoriile respectivilor savanţi, citîndu-i sau chiar necitîndu-i. Acest aspect a fost subliniat de Paget-Toynbee în anumite pasaje din Convivio şi din Vita Nuova, inspirate de astronomia lui Alfargani sau de ideile lui Averroe despre petele lunare” (p. 385). Astfel încît se poate constata o bună familiarizare a poetului italian cu gîndirea arabă, din care s-a inspirat, în ciuda plasării sale pe altă baricadă religioasă.

 

 

Dante – la confluenţa marilor filosofii

Gîndirea lui Dante poate fi percepută, de fapt, la confluenţa marilor filosofii ale vremii sale, îndatorată Bibliei şi literaturii antice, dar impregnată de esoterismul ebraic şi de escatologia musulmană. După cum arată Asín Palacios, valorificînd constatările prestigiosului Bruno Nardi, autorul medieval “în conflictul dintre filosofia arabo-neoplatonică a respectivilor gînditori şi teologia creştină, a adoptat o atitudine fideistă sau mistică, recurgînd la învăţăturile credinţei pentru a evita îndoielile provenite din ea. Mulţumită acestei atitudini Dante, departe de-a fi un tomist intransigent, este un scolastic, dar eclectic, care fără a urma vreun maestru în mod deosebit, primeşte ideile şi teoriile tuturor gînditorilor, antici şi medievali, creştini şi musulmani, pentru a le topi într-un sistem personal care, ocupînd un loc la jumătate între tomism şi avicennismul averroist, se apropie într-un mare număr de probleme mai curînd de ultimul, decît de cel dintîi” (p. 387).

Pe scurt, poetul se pare că a aplicat vorba franceză “Je prends mon bien où je le trouve”, propovăduind fericirea prin respectarea căii morale, în acord cu sinteza culturii universale. Şi o asemenea mirabilă personalitate ar putea fi oare bănuită, chiar şi numai o clipă, de antisemitism ori islamofobie?! Iar o organizaţie ce activează sub auspiciile ONU îşi poate cumva permite diletantismul intervenţiilor publice gălăgioase, propulsate de incompetenţa lecturilor denaturate?!

 

 

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Anton: (29-5-2012 la 06:33)

    Oricat am incercat sa postez replica mea la prima parte, nu am reusit.

    Astfel incat continui aici:

    Domnule Laszlo Alexandru, nu pareti a fi inteles subtilitatea diferentei facute intre atacul contra unei ideologii (islamiste, islamice, spuneti-i cum vreti) si atacul efectuat unor grupuri de oameni.Oamenii sunt oameni, nu ideologii.Iar ideologiile (religiile) nu sunt oameni.

    Nu ati inteles nici acum obiectia mea.

    Fapt este ca pana si in justitia americana unii s-au prevalat de „lupta contra islamofobiei” cand au aparat in justitie parintii care si-au ucis copiii in „honor killings”. Daca asa cere islamul…ce sa-i faci?
    Da, Coranul contine, ca si alte scrieri antice, numeroase indemnuri criminale. La fel si Biblia si Torah.

    Daca atacam aceste scripturi, acesta nu este un act crminal, ci o datorie. Daca insa ucidem oamenii, aceasta este o crima. Nu stiu unde nu intelegeti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Anton: (29-5-2012 la 07:15)

    Cat despre modul in care sunt tratati homosexualii in opera lui Dante, putem spune de la inceput ca intrucat Dante era crestin, traind intr-o societate in care a nu fi crestin era un pericol mortal, el nu putea decat sa-i condamne pe homosexuali.

    Si totusi, cand vine vorba despre profesorul sau Brunetto Latini, Dante este extrem de compasionat. Ba mai mult, el adauga ca „letterati grandi, di gran fama, d’un medess’mo peccato al mondo lerci”. Cu alte cuvinte adauga faptul ca multe genii s-au facut vinovate de acest „pacat”.

    Cat despre originea urii crestine fatza de homosexuali, nu trebuie sa facem nici o presupunere, ca se cunoaste motivul: originea iudaica a religiei crestine.

    S-au facut destule studii care arata ca nici iudeii, inainte de captivitatea lor in Babilon, nu erau intoleranti in privinta diversitatii sexuale. Dar acel eveniment a marcat in mod clar istoria iudaismului.

    Acum se cauta sa se inteleaga transformarea acestei religii intr-una intoleranta in lumina contactului iudeilor din Babilon cu zoroastristii, a caror lume nu cunostea nuante intermediare intre bine si rau si era profund restrictiva.

    Sigur ca exista si unii care pretind ca…Platon e de vina!
    Ca platonismul se opunea sexualitatii! Ceea ce este, evident, fals.

    Pentru cei care au citit nu numai dialogul „Republica” ci si cele de tineretea lui Platon (Symposion, Phaidros, Charmides, etc, ca sa nu mai vorbim de putinele lui poezii) lucrurile sunt foarte clare.

    Si in aceasta parte vad ca puneti pe acelasi plan homofobia (ura fata de un grup de persoane) cu islamofobia, (respingerea unei ideologii-religii) ceea ce este complet gresit. Nu putem face un guias din concepte atat de diferite!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Anton: (29-5-2012 la 08:19)

    Nu pot decat sa va intreb: devremne ce ati inceput sa condamnati islamofobia alaturi de homofobie, cand veti purcede la criticarea …legionarofobiei?

    Ca eu ma declar, pe langa islamofob, crestinofob si iudeofob, si…legionarofob!

    Declar deschis ca eu condamn pasajele din Biblie, Torah si Coran care cer uciderea unor fiinte umane pentru ca, fie ca sunt femei care nu erau virgine la casatorie (si conform acestor „scripturi” ele trebuie ucise (cu pietre!), fie ca acele pasaje cer uciderea neconditionata a homosexualilor, fie ca acele pasaje cer uciderea copiilor care „nu asculta de parinti” si eu nu sunt de acord cu ele!

    Dar asta nu inseamna ca eu condamn…oamenii care apartin acestor sisteme de idei!

    La fel, eu condamn practica de a tine sobolani in casa si de a-i hrani cu lapte si miere, cum fac cei care apartin religiei sikh (poate sick!), dar nu cer uciderea acestor oameni, ci educarea lor!

    In schimb in RM acum se fac liste cu cei care sustin drepturile homosexualilor, asa cum se faceau candva liste cu…nume de evrei! E cu totul altceva!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Anton: (29-5-2012 la 10:25)

    Va intrebati: „Aceasta să fie, oare, barbaria necruţătoare de care se plîng cercetătorii de la ONU, cînd pomenesc de felul în care sînt prezentaţi şi osîndiţi homosexualii în Divina Comedie?”

    Nu va inteleg deloc. Dante nu ar fi putut schimba societatea zilei sale, a carei religie obligatorie cerea uciderea homosexualilor. Nici macar lunga serie de papi homosexuali, ale caror biografii sunt bine-cunoscute azi, nu au putut face acest lucru. Dante a manifestat o atitudine plina de compasiune, dar mesajul lui concret a fost totusi: „imi pare rau de voi, dar nu pot sa va scot din iad, unde va este locul, ca nu sunt dumnezeu”. Daca cercetatorii de la ONU (ale caror pozitii explicite nu le cunosc si nu le-ati citat) s-au oprit la Dante cand au scos in evidenta homofobia Divinei Comedii, inseamna ca si-au facut numai pe jumatate datoria. Ei trebuiau sa mearga la radacina problemei.

    Azi homosexualii sunt ucisi in mod curent in Arabia Saudita. Daca cineva manifesta compasiune fatza de victime, cum a manifestat Dante pentru Ser Brunetto si altii, nu inseamna ca acceptarea acestei practici salveaza situatia.

    Dante nu avea alternativa pe care o avem noi azi: sa accepte sau sa nu accepte barbaria. El trebuia sa o accepte! Noi avem alt nivel de libertate!

    Deci nu aveti dreptate, pe toata linia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Laszlo Alexandru: (29-5-2012 la 12:59)

    @ Anton. Vă plîngeţi că nu reuşiţi să postaţi în “Acum”, şi totuşi aveţi şase comentarii care mai-mai să depăşească în cantitate articolul pe marginea căruia brodaţi. Felicitări.

    Mă emoţionează că vreţi să staţi la poveşti cu mine, dar sentimentul nu e reciproc. Între ce-am expus eu despre capodopera dantescă şi jodlerele dv. paralele cu textul există legătura strînsă dintre o umbrelă şi-o maşină de scris pe masa de operaţie. Cititorii noştri vor estima, fiecare pe cont propriu.

    Un singur lucru să nu aşteptaţi de la mine. Să vă legitimez islamofobia. Sau celelalte fobii. În sectorul ăsta fiecare vine cu ale lui, de-acasa, şi tot aşa se-ntoarce. Ah, să nu uit. Poziţia cercetătorilor afiliaţi la ONU am citat-o, cît se poate de amplu, în deschiderea intervenţiei mele. Recitiţi, recitiţi… Dar, Doamne fereşte, nu vă apucaţi să scrieţi încă pe-atîta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Anton: (29-5-2012 la 14:53)

    Am facut precizari detaliate pentru dvs intrucat din raspunsurile dvs nu vad ca ati inteles faptul ca nu toate „fobiile ” sunt la fel.

    Recitind textele dvs vad acelasi lucru.

    Apropos, nu acceptati nici…legionarofobia? Eu o accept si ma mandresc cu asta.

    Oricum sa stiti ca fobiile fatza de religii sunt toate justificate.

    Chiar nu vreti sa acceptati faptul ca apararea in instanta a unor parinti care si-au ucis copiii din cauza unei religii care le spune cand si cum sa-i ucida este un fapt intolerabil?

    In rest astept sa bateti apa in piua cat vreti: eu accept atat islamofobia (ca nu sunt de acord cu Coranul) cat si crestinofobia si iudeofobia. Ca nu sunt de acord cu preceptele din Biblie, Coran si din Tora. Si sunt mandru de asta.

    De altfel mai multe explicatii gasiti si daca cautati postarile video ale lui Pat Condel, ale Lui Richard Dawkins, ale regretatului Hitchens, etc etc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Laszlo Alexandru: (29-5-2012 la 15:44)

    Văd că sînteţi tare perseverent cu “fobiile”. Vă reamintesc că, după DEX, fobia are ca principală semnificaţie o “stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă”. Or stările patologice nu ţin de domeniul social, ci de cel medical. Mai pe româneşte – cine are fobii, se duce la doctor să se caute.

    N-a fost, în orice caz, situaţia lui Dante Alighieri, care şi-a îmbrăcat viziunea de tip raţional asupra lumii înconjurătoare în straie de-o uluitoare perfecţiune artistică. De-asta v-am zis data precedentă că aţi comentat deja abundent, însă fără vreo legătură cu Dante sau cu analiza mea.

    Înţeleg că vă interesează fobiile. Ok, e dreptul dv. Pe mine nu mă interesează fobiile. Sper că-mi permiteţi şi mie să-mi iau dreptul respectiv, da?

    Mi-a părut bine de conversaţie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton: (29-5-2012 la 22:02)

    Nu ati raspuns la nici una din obiectiile mele.

    Iar daca va legati de semantica cuvantului homofobie, gresiti.
    Intr-adevar termenul de homofobie nu este cel mai fericit, asta se stie de multa vreme. Ce sa vorbesc despre…islamofobie, pe care l-ati folosit de atatea ori?

    La fel cum nici termenul de antisemitism nu este cel mai fericit, nefiind specific. Si arabii sunt semiti, si armenii sunt tot semiti. Cu toate acestea s-a incetatenit un inteles pe care il cunoasteti si dvs bine al acestui cuvant si nimeni nu-l disputa. Dar in loc sa va legati de semantica as fi fost cu mult mai multumit daca incercati macar sa va explicati pozitia prin care sunteti de partea unor ideologii ale urii fatza de homosexuali si femei.De exemplu, nu inteleg ce nu va convine cand critic faptul ca in islam uciderea cu pietre a femeilor, preluata din Torah, este de bon ton? Si ca uciderea homosexualilor, practicata in delir in Arabia Saudita, e tot o crima abominabila?

    Oricum ma simt onorat de faptul ca multi oameni de stiinta judeca exact la fel ca mine (sau ca eu judec ca ei). Nu numai renumitul si regretatul Christopher Hitchens gandea asa (batandu-si joc de gandirea rabinilor Wolpe si Boteach), nu numai omul de stiinta de exceptie Richard Dawkins gandeste asa, nu numai filosoful Daniel Dennett spune aceleasi lucruri, dar si laureatul premiului Nobel pentru fizica Steven Weinberg are exact aceeasi pozitie fatza de religii. Vi-l citez, cand se refera la religionisti ca dvs:

    „they felt that science would be a corrosive to religious belief, and they were worried about it… and damn it, I think they were right. It is corrosive of religious belief, and it’s a good thing too”.

    Astfel incat vorbaria dvs paralela cu subiectul nu ma impresioneaza deloc.

    Dar ma asteptam la mai mult de la dvs.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
23.20.245.192