Carte din Moldova cu bunicii Florentinei
America isi canta mamele pe 13 mai in acest an. Ca in alti ani, ca maine, ca in tot timpul de cand ma regasesc in destinul nomadului, in continua miscare. In definitv pe pamant orice sejur cu domiciliu flotant ramane…
Va scrisesem nu de mult de studenta din Republica Moldova ce a renuntat la visul de a deveni cantareata de opera in favoarea exilului. Suna patetic, poate rostogolit intr-o sintaxa nedeslusita.
Au trecut saptamani pana sa-i explic mai tinerei colege sa nu mi se mai adreseze cu Domnul Florin…
Ca ospatarita si ca hostess intr-un restaurant, nu ii e rusine sa lucreze chiar daca e sub aspiratiile ei. Intre orele de lucru imi vorbeste de parinti, de lumea copilariei, de orasul natal Chisinau.
Carte de departe
Nu intelege de ce parintii-i dragi au divortat. Imi arata cateva poze alb negru scanate cu parinti, cu strazi umbrite de pomi prietenosi si cu multe altele.
– Iata poza cu bunica si bunicul,. Un cuplu de septuagenari cu fetele incrustate de incercarile existentiale, de munca pamantului.
– Bunicul e bolnav de cancer, e in spital, imi continua cu voce tremauranda copilul de langa mine. Bunica este alaturi de el, pana in ultima clipa…Oare de ce parintii mei nu se mai iubesc precum buncii de mai bine de o jumatate de secol ?
Bunicul o mangaie, ii vorbeste frumos, ii saruta mana dupa fiecare masa pregatita, o strange in brate exact ca in ziua nuntii lor.
Ramanem amandoi impietriti cu privirile atintite cautand ochii din pozele intiparite pe minusculul ecran al telefonului de ultima generatie.
Pe cand alti tineri isi incarca telefonul cu muzica, jocuri, si atatea altele, fata mea, cum imi place sa o alint, gasindu-ma eu insumi cu povara tristetilor, a peste doua decenii de immigrant, Florentina isi poarta portretul celor dragi cum soldatii prin lupte pozele in buzunarul din dreptul inimii le impaturau.
Nu stiu ce sa spun. Imi abat ochii ca de o lumina usturatoare, cu greu pleoapele ascund alunecarea in sala de asteptare intesata cu aduceri aminte.