Motto: “nu pot decat sa ma bucur ca te-ai realizat ca …. si esti fericit …. dar nu pot sa nu te sfatuiesc sa fii o taruca mai modest.”
Scolar fiind, dupa ce imi punea in ghiozdan painea cu gem sau cu margarina (pe vremea aceea ne alimentam “sanatos” nu ca acum, adica eram vegetarieni fiindca nu se prea gasea carne), mama imi spunea intotdeauna (sub privirile severe si aprobatoare ale bunicii) inainte sa ies pe usa: “Dragule, sa fii cuminte la scoala sa o asculti pe Tovarasa Diriginta si nu mai iesi in evidenta, asa, ca sa fie bine”.
Prea mic fiind, mama nu s-a obosit sa imi defineasca termenul de “bine” – probabil ca asta era o discutie de “oameni mari” care in mod clar depasea capacitatile unui tanc ca mine. Dar fiindca mi-o spunea totusi in fiecare zi, “a nu iesi in evidenta” trebuia sa fie ceva foarte, foarte important, chiar si pentru mintea mea de plod. Toata povestea ma deruta complet de fapt. Exista o contradictie intrinseca in discursul mamei. Tot ea era cea care imi spunea ca trebuie sa invat, sa fiu premiant cu coronita, sa intru la o facultate buna, sa ma „realizez”. Pai…asta nu insemna ca trebuia sa “ies in evidenta” cumva? Sau coronita si realizarea erau pentru toti dobitocii, un fel de moda a “Educatiei Gratuite”?
Sau poate… traducerea corecta a termenului “realizare” era de fapt asimilare intr-o masa amorfa in care toti gandesc la fel, se imbraca la fel, se casatoresc (toti) din aceleasi motive (cu o fata sau un baiat cu “situatie”), mananca acelasi lucru, beau aceleasi bauturi si spun aceleasi “poante” cu Bula. Habar nu am, ce putea sa stie un tanc ca mine despre toate acestea? Si, de fapt, eu “ieseam in evidenta” oricum, chiar fara sa fi facut nimic si veti vedea ca nu a fost deloc alegerea mea. Eram cel mai mic de statura din clasa (si … “se vedea”) si in plus eram si cel mai firav, mai ca ma lua vantul pe strada (acum s-au schimbat lucrurile fiindca nu ies din casa fara rucsacul in care am cel putin vreo cinci kilograme de Mac-uri, hard diskuri, caiete, stilouri, sticle de Coca-Cola, mancare pentru cateaua Alma, deci am castigat ceva … stabilitate mecanica ori mai bine spus ceva inertie).
Pai, draga mama, cum asa sa… “nu ies in evidenta”? Chiar, tu pe ce lume traiesti? Eu chiar am iesit in evidenta inca din frageda pruncie si iti repet ca nu a fost alegerea mea – pe mine pur si simplu nu m-a consultat nimeni. Eram tinta tuturor ironiilor (chiar si unii “dascali” mi se adresau in fata clasei “hai ma breteluta – purtam bretele fiindca altfel imi cadeau pantalonii in vine si se vedea ce nu se cadea a fi vazut, hai ma juma’ de buletin, hai la lectie tata’!”) si, nu de putine ori, mai eram si ciuca batailor in curtea scolii, la o “miuta” (echipa cu care jucam pierdea in mod constant jocul din cauza abilitatilor mele fizice dupa care…baietii de gasca imi aplicau asa o corectie ca maica-mea saraca pleca pe jos si despletita sa-i caute pe agresori in tot cartierul!).
In afara de constitutia mea firava, mai ieseam in evidenta cu ceva. Eram si…putin autist cred (mama nu a acceptat chestia asta niciodata, daca-i spuneai asa ceva izbucnea in lacrimi si te alegeai cu-n scandal de nici pompierii nu te mai puteau salva). “Invatam” lectiile doar rasfoind caietele colegilor in pauza (in liceu, Domnisoara T. era “furnizoarea” principala de notite pe care le “fotografiam” in pauze, dar eu nu din acest motiv o iubeam pana peste urechi pe Domnisoara T. si ea cred ca stie acest lucru chiar si acum, dupa atatia ani!). De fapt nu invatam mai … nimic, fotografiam doar, reproduceam „pozele” si dupa ce imi incasam zecele si pericolul iesitului la tabla trecea…uitam cu desavarsire. Ceea ce poate era OK (trebuie sa recunoasteti ca era totusi un mod onest de a trece clasa) numai ca eu… nu prea realizam ce costa mai mult, o bomboana de ciocolata sau un video-recorder “Funai” (o chestie rezervata doar “elitelor” in acea vreme). Ei, aici era marea mea problema a integrarii in lumea mioritica: eram si autist, si fraier. Sau cum spunea mama cu duiosie – nu sunt cu picioarele pe pamant, traiesc intr-o lume inventata de mine insumi.
Prima parte a “iesitului meu in evidenta”, micul meu handicap fizic legat de constitutia mea fizica precara (adica, pe sleau, ca sa nu mai lungim vorba, eram literalmente un sfrijit, v-am mai spus-o, si in plus mai eram si…putin cracanat cand alergam in curtea scolii spre amuzamentul intregii scoli), era acceptata “fara probleme” (fara probleme … vorba vine, eu chiar incepusem sa am probleme, nici o fata nu se arata interesata de mine, stiti cat de importanta e chestia asta pentru un pusti in pragul pubertatii? – ma rog, sunt baiat mare acum, nu ma mai plang – tot sfrijit am ramas dar am invatat sa ma simt bine in pielea mea), desi ma scotea in mod clar “in evidenta” (adica exact chestia pe care mama imi spunea ca trebuie sa o evit cu orice pret!). Nimeni nu ma acuza in mod direct pentru acest “iesit in evidenta”, ba chiar devenisem un fel de mascarici simpatic fiindca fiecare isi gasea partea lui de amuzament in aceasta mica deficienta fizica “caraghioasa” pe care nu reuseam sa o ascund cu nici un chip.
Buuuun, eram deja popular. Dar…
Al doilea mod al meu de “a iesi in evidenta” insa, partea mea “autista” cu fotografiatul lectiilor era receptata intr-un mod cu totul diferit (desi era vorba de acelasi lucru, “ieseam in evidenta” si nimic mai mult): TE DAI MARE. Si asta nu era tot. Tocmai dadusem de gustul Fizicii si Matematicii si incepusem sa castig premii la olimpiade … pe banda. Dupa care spuneam razand cu gura pana la urechi si sarutand-o pe Domnisoara T. (cu pasiune si in fata tuturor) ca a fost… foarte simplu, o joaca de copii. Va puteti imagina o mai mare lipsa de “Modestie”? Da, draga Ovidiu, de aici venea Grandomania pe care mi-o reprosai tu inainte sa pleci si tu in US (nu-i asa ca „Educatia Gratuita” ti-a jucat si tie aceeasi festa? – ma rog, poate nu chiar aceeasi…nu eram neaparat de aceeasi parte a baricadei), faceam si simteam ce faceam.
Ei, si asa ceva chiar trebuia evitat si… inca mai trebuie evitat – mame reale sau virtuale iti vor aminiti de asta! Deci, a avut si mama dreptate macar pe jumatate, scor 1-1, meci anulat, mama e acum pensionara.
In momentul in care am realizat toate aceste lucruri, viata mea s-a schimbat profund si definitiv, tocmai am facut cunostinta cu “MODESTIA” si… am intrat in conflict cu ea inca din prima clipa.
De ce? Fiindca dat fiind modul in care mi-a fost “predata”, modestia avea ceva profund parsiv si lipsit de orice urma onestitate. Era intotdeauna invocata de cei…cu adevarat modesti cei care erau de fapt primii ce renuntau la ea atunci cand aveau ocazia – daca aveau. Daca alte trasaturi precum inteligenta, sensibilitatea, onestitatea, verticalitatea, bunatatea, decenta umana etc. se traduc fiecare in ceva concret si pozitiv (as pune simplu “normalitate”), modestia de care mi se aducea prea des aminte produce doar un singur lucru: un anume comfort interior al celor ce nu pot face lucrurile pe care le faci tu. Comfort interior in sensul ca atat timp cat nu le arati ca se poate castiga o olimpiada fara a invata prea mult dar avand un pic de talent, ca viziunea sclipitoare si deloc „modesta” a lui Steve Jobs poate crea un nou “life style”, nu se vor simti atat de stresati sa egaleze performantele altora (desi nu i-ar deranja nici pe ei sa foloseasca un Mac in loc de un PC plin de virusi). Te vor accepta drept “de-ai lor” si te vor bate parinteste pe umar sau pe burta (imi place ca esti si “destul de bun” – a se citi „cam tot atat de bun ca si ei”… dar si…”modest” pe de-asupra). Comfortul interior de care vorbesc este legat si de faptul ca, statistic vorbind (deci aviz amatorilor, nu generalizez!), ascunzandu-ti cu falsa pudoare reusitele ii hranesti pe cei din jur cu falsa iluzie a egalitatii (in valoare absoluta, nu ma refer la egalitatea sanselor aici – asta e cu totul altceva).
Si daca tot nu v-ati convins de parsivenia termenului, sa va dau un exemplu concret, pe care nici macar daca as fi vrut nu l-as fi putut inventa.
Ati citit prin ziare despre afacerea Mihail Boldea. Povestea cu milionul de euro, cu lumea interlopa, cu sejurul din Kenya etc? Ei bine, Mihail (deputat) si fratiorul lui Valentin (medic cred, sper sa nu ma insel si sa insult breasla “vindecatorilor” in mod gratuit) au absolvit Liceul Vasile Alecsandri din Galati in aceeasi promotie cu mine, dar la clase diferite. Si ei ocupati ca si mine prin anii ’90 tot cu “Educatia Gratuita” de care va tot vorbesc de vreo doua saptamani (http://www.acum.tv/articol/48083/, http://www.acum.tv/articol/48776/). Nu va spun ca spre deosebire de mine, ei s-au “realizat” fiindca as divaga in mod inutil (da’ serios vorbind, ei chiar s-au realizat, eu cel lipsit de modestie NU – sau cel putin nu in acelasi fel!). Va spun insa ca pe atunci, adica in anii de liceu, cei doi erau printre cei mai… “modesti”. Eu ii numeam ironic “fratii Petreusi”. Nu ca as fi avut ceva cu muzica populara ci pentru ca “nu ieseau in evidenta” cu nimic, erau mediocri, stersi, se imbracau amandoi ma fel si, fara buletinul de identitate, nu ii deosebeai unul de celalalt (de fapt cred ca erau si putin gemeni – dar asta chiar ca nu este vina lor, desigur). Ei erau exact genul de persoane care se simteau agresate de lipsa mea de modestie, de faptul ca luam premii la olimpiadele de fizica si matematica fara prea mare efort, de faptul ca citeam Manfred in timp ce ei citeau ziare, de faptul ca Domnisoara T. ma idolatriza in timp ce ei plictiseau pana si pisicile vagaboande ce haladuiau prin curtea liceului.
Dar acum…ce-ar spune ei despre aceeasi “modestie” pe care o afisau umil (si cu motive foarte intemeiate, am vazut deja) pe vremuri? Pai amicul Mihail spune ca s-a “saturat” de Romania (fiindca DIICOT l-a luat la puricat, si nu-i frumos, ii este ingradita libertatea de a fura astfel) si ca el… pleaca putin in tarile calde la “safari” (in traducere libera, sictir fraierilor, eu plec la Safari, voi sunteti idioti ca m-ati votat – v-am dat teapa, prostilor!). Fiindca dupa ce a furat cam un milion de euro si si-a afisat in mod ostentativ proprietatile, masinile scumpe, amantele minore etc. a fost “nedreptatit” de “nerecunoscatoarea” Romanie pentru ca trebuie sa dea niste explicatii in justitie. Si… cu modestia cum ramane?
Credeti ca e vorba de modestie aici? Daca da, va amintesc ca procesul lui (in cazul in care afacerea nu se va musamaliza) va fi platit din banii vostri, din taxele voastre. Ce spuneti deci despre aceasta “modestie”? Daca va aranjeaza mai bine decat lipsa mea de modestie, atunci va urez sa “platiti bine”… modestia.
Daca ati avea de ales intre lipsa mea de modestie (uitasem sa va spun ca in afara de o familie minunata si un caine inteligent si total lipsit de modestie, Alma, nu “ma dau mare” cu nimic – mai am inca vreo 25 de ani de platit rate la banca si… daca apuc varsta pensiei ma voi da mare cu un apartament si cu o … bicicleta) si “modestia” fratilor Boldea?
Alegerea mea a fost facuta cu mult timp in urma si nu am absolut nici un chef sa revin asupra ei. Nu voi fi modest si nu voi menaja pe nimeni, punct. Voi incerca insa sa excelez in tot ceea ce fac si nu ma voi sfii sa fac public acest lucru – ceea ce pe Dumneavoastra, auditoriul nu va va costa un milion de euro ci doar un pic de respect cu totul neimpozabil. Voi incerca sa raman vertical si sa transform la fiecare pas propria-mi lipsa de modestie in profit. Pentru mine si pentru cei din jur, in egala masura. Voi lasa modestia “fratilor Petreusi”. Iar pe “fratii Petreusi” vi-i las voua, poate va recuperati milionul de euro de la ei si….mai reflectati la “MODESTIE” (realizati ca un lipsit de modestie ca mine v-a costat de fapt mult mai putin, l-ati avut de fapt aproape pe gratis, exceptand…”Educatia Gratuita”, desigur).
Epilog:
Asta a fost lectia mea despre modestie pentru doctoranzii mei cu care voi merge la o conferinta internationala in Berlin pentru a ne prezenta rezultatele si pentru a justifica o finantare consistenta (ma rog, ceva mai “modesta” decat gaura facuta de clanul Boldea, este drept):
You should all be confident and cool in the first place, for you are all good, real good. Show no hesitations in your speech, show no weakness but do show them all who you really are: PROFESSIONALS. For you all are members of the Complex Fluids Group in Nantes and again, you are all bloody good. You need not playing as “the best” – being just better than the rest largely suffices. And beyond everything, show no modesty! But no stupid arrogance either for the two are so much different and the latter is the game of the fools which you shall never become. Thus, despise not the work of others when it is worth, inspiring and valuable, comparable to yours and…equally lacking the “modesty” – get together in the same Club of excellency.
Tell everyone loudly that you do things and you know well what you do. Do not hesitate telling the people you did it first if you really did it first and if you did it right. Leave the modesty to those who really need it – they probably have nothing better than that.
Stimate domnule autor,
articolul de fata imi aduce aminte de o celebra vorba conform careia (citez din memorie) „dau citate din mine ca sa am si eu un dialog mai elevat”.
Mi-e foarte greu sa inteleg ce te-a determinat sa dezgropi atatia morti doar pentru a vorbi despre tine (singur?) si, tot asa, de a face o paralela intre tine si fratii Boldea. Una la mana pentru ca nu e deloc cinstit sa dai intr-un om complet nevinovat (Valentin Boldea), iar – doi la mana – sa-l aduci in discutie, ca etalon de nemoralitate pe omul-subiect-al-stirilor, in masura in care Mihail Boldea este, dincolo de propriile ispravi, o victima a sistemului, un prilej al unei tragedii.
Pentru a intelege mai bine ce am vrut sa spun despre cel din urma, ti-ar trebui sa ai o mai buna experienta „in teren”. Pe care nu o ai si nu o vei avea niciodata pentru ca, deocamdata, singura ta preocupare esti TU.
De asemenea, este discutabil despre rostul sa vorbesti despre cat de anodini erau cei doi frati la liceu si sa confunzi lucrul asta cu sensul peiorativ al termenului „modest”. Poate ca nu erau oamenii unei trasaturi mult exagerate, ceea ce nu e tocmai un lucru rau.
Cat despre traumele copilariei tale… fiecare este dator sa tina cu el. „Breteluta” era o modalitate de a mangaia orgoliul nemasurat al unui copilandru foarte istet si plin de personalitate si nicidecum o jignire, ca doar n-ai fi vrut sa fii poreclit cum sunt golanii din jurul blocului. Asadar, nu e de gasit nicio urma de rautate. Ca alergai nu stiu cum… hehe, vise de plod.
Cat despre unele sensuri ale cuvantului „modestie”, te invit sa-ti apleci atentia asupra Eticii Nicomahice! Ca sa nu mai vedem oameni dezbracati in public…
N.Red. De ce vă ascundeți sub anonimat?
Pentru ca raspunsul conteaza, nu persoana care-l formuleaza. Sper…
N.Red. Vă rugăm să renunțați IMEDIAT la anonimat, dacă doriți să vă mai fie publicate comentarii. Dacă considerați că aveți motive întemeiate să vă ascundeți identitatea reală, vă rog să scrieți la petru.clej@btinternet.com.
Inafara de lungimea, amploarea textului pentru ideea de modestie nu am ce reprosa autorului. A, era sa uit. Nu se spune COMFORT ci CONFORT, bine ?
Domnule care semnati „blegul” (inteleg ca vreti sa o „dati” anonima, dar tocmai un astfel de pseudonim ati gasit – oare de ce, ma intreb? ),
Inainte sa va raspund la ecou, permiteti-mi sa stabilim de la inceput regulile jocului. Nu ne tutuim, cel putin atat timp cat preferati sa va ascundeti sub acest anonimat „bleg” si nu ma puteti convinge ca am jucat turca pe acelasi islaz. Realizati deasemenea ca tutuiala dumneavoastra nu se impaca prea bine cu formula de politete „Stimate domnule autor”.
Acum, sa luam la demontat ecoul dumneavoastra.
(1) „Mi-e foarte greu sa inteleg ce te-a determinat sa dezgropi atatia morti doar pentru a vorbi despre tine (singur?) de a face o paralela intre tine si fratii Boldea ”
Articolul vorbeste despre „modestie” si aceasta „modestie” este personajul principal, referintele personale sunt doar un pretext. De exemplu, in cazul in care mi-ati fost coleg si in cazul in care nu erati bleg asa cumva place sa semnati astazi, ati fi putut avea o perceptie similara a „modestiei” la care se refera articolul.
(2) ” Una la mana pentru ca nu e deloc cinstit sa dai intr-un om complet nevinovat (Valentin Boldea), iar – doi la mana – sa-l aduci in discutie, ca etalon de nemoralitate pe omul-subiect-al-stirilor, in masura in care Mihail Boldea este, dincolo de propriile ispravi, o victima a sistemului, un prilej al unei tragedii.”
A relata lucruri din trecut exact asa cum erau si a le descrie pe cele prezente exact asa cum sunt NU inseamna a da in cineva. Inseamna doar….ceea ce scrie pe ambalaj: adevarul si nimic mai mult. Nu sunt responsabil pentru faptul ca uneori adevarul nu suna prea bine. Ca cei doi frati erau stersi in anii de liceu e o realitate, unde este „lovitura”? Si cel „nevinovat” dintre Petreusi in ce mod a fost „jignit” in articol? Ca veni vorba…l-a auzit cineva dezicandu-se de matrapazlacurile celulialt? Nu cred.
Despre „Mihail Boldea este, dincolo de propriile ispravi, o victima a sistemului, un prilej al unei tragedi” permiteti-mi sa va spun ca scrieti gogomanii. Cineva care sterpeleste milioane de euro si din fotoliul de deputat intretine relatii cu lumea interlopa nu este o victima, este doar un infractor pentru care nu pot avea nici o urma de compasiune. Deasemenea, singura tragedie in acest context ar fi ca manglitorul sa fie facut „scapat” cu o pedeapsa cu suspendare. Ar fi o tragedie pentru sutele de mii de amarasteni ce-si duc viata de pe o zi pe alta in acelasi sistem fara a fura.
(3) „Pentru a intelege mai bine ce am vrut sa spun despre cel din urma, ti-ar trebui sa ai o mai buna experienta “in teren””
Am avut suficienta experienta „in teren”, tocmai de aceea imi permit sa scriu. Fiindca am vazut, am simtit si am inteles suficient. Deci, multumesc pentru sugestie, nu mai am chef de experiente de teren similare.
(4) „Cat despre unele sensuri ale cuvantului “modestie”, te invit sa-ti apleci atentia asupra Eticii Nicomahice! Ca sa nu mai vedem oameni dezbracati in public…”
Va multumesc pentru trimiterea la Aristotel. Dar deviem de la subiect. Va repet ca a spune lucrurilor pe nume nu se numeste „a dezbraca public”.
Domnule i.nic.brad,
Aveti totusi vreun comentariu pe marginea articolului?
Domnule bleg
Inca o precizare. Desi dupa cum scrieti raspunsul conteaza, este in egala masura important sa ne asumam ceea ce scriem printr-o semnatura corecta, ca a mea.
Teo, spre deosebire de tine eu imi amintesc de colegii de liceu. Eu am fost coleg de promotie cu tine, Mihai a fost cu un an in urma noastra. Asta ca sa vezi ca pici in aceeasi greseala ca si altii. Si ca un principiu: eu am invatat sa nu comentez decat ceea ce stiu. In rest nu are rost sa comentez, dar ti se vede frustrarea din ceea ce scrii. Sa fii sanatos si sa ne vedem la anu’ la 20 de ani de la terminarea liceului.
Draga Valentin,
Sunt perfect de acord cu principiul enuntat mai sus, si regret eroarea anului in minus, dupa cum spui nu sunt singurul care a facut aceasta confuzie. Revenind la principiul enuntat, as fi bucuros sa aflu tot ce crezi tu ca este relevant in acest context si…nu ar trebui sa stiu. Despre „frustrare”…nu, nici vorba. Termenul corect ar fi detasare completa.
Despre la anu’, de acord, sa ne vedem sanatosi, savurandu-ne din plin detasarea si libertatea de expresie!
Domnule Burghelea,
Sper ca va aduceti aminte din trecutele lectii de Teorie a Literaturii ca una din caracteristicile jurnalismului este acuratetea. Nu as fi indraznit sa scriu cele de mai jos daca ati fi publicat intr-un volum de divagatii filozofice pe o anumita tema, dar nu este cazul…
E deranjant atacul verbal asupra unor colegi pe care se pare de fapt ca nici nu-i cunoasteti personal (din ziare, poate). Se pare ca din dorinta de a atinge un subiect fierbinte “cazul Mihai Boldea” v-ati insusit amintiri pe care nu le aveti. Cei doi frati gemeni pe care-i cunoasteti si pe care ii descrieti “se imbracau amandoi ma fel si, fara buletinul de identitate, nu ii deosebeai unul de celalalt (de fapt cred ca erau si putin gemeni – dar asta chiar ca nu este vina lor, desigur)” si care v-au fost colegi de promotie sunt fratii Bulza (nu Boldea). Unul din ei este de asemenea Valentin, de asemenea “vindecator” (medic). Dati-mi voie sa ma indoiesc ca l-ati intilnit in anii de liceu pe mai tinarul Boldea, numitul Mihai, pentru ca acesta nu seamana de loc cu fratele sau Valentin (nici nu poate fi vorba de a nu fi posibil sa fie deosebiti). Daca ati fi fost mai putin preocupat de propria persoana si v-ati fi deranjat sa va cunoasteti colegii nu ati putea face astfel de erori. Despre cine oare vorbiti in acest caz cind spuneti “nu ieseau in evidenta cu nimic, erau mediocri, stersi, se imbracau amandoi ma fel “?
Dascalul care va numea Breteluta era acelasi dascal care va lauda in fata tuturor colegilor si a profesorilor din 28 ca fiind unul din cei mai talentati elevi. Nu cred ca o facea cu ironie ci cu multa duiosie.
In ceea ce priveste asa numitul handicap fizic care facea ca “nici o fata sa nu se arate interesata”, amintirile unor colegi ca mine sunt putin diferite. Unde e imaginea domnisoarei M din clasa a7a pe care ar trebui sa o aveti intiparita in memorie ca fiind prima iubire?
Initial m-am bucurat sa vad ca un coleg vorbeste despre anii adolescentei dar asteptarile mi-au fost distruse cu fiecare articol publicat. Cu exceptia domnisoarei T. exista vreun alt coleg despre care aveti o impresie buna? Poate o sa citim despre el(ea) intr-un articol viitor?
In ce priveste lipsa modestiei, nu e o problema, dar pe cand un premiu Nobel?
N.Red. De ce vă scundeți sub anonimat? Care e garanția că dumneavoastră nu vă înșelați și nu Teodor Burghelea.
Mai ca imi vine sa vars niste lacrimi pentru aceste „victime ale sistemului”.Haideti domnilor „victime” si descrieti pe paginile mass mediei toate persecutiile la care sunteti supusi, sa cunoastem si noi detaliile cu problemele celor ajunsi in sistem.Sa veniti cu lucruri concrete si corecte, noi ne vom bucura vazand ca se toarna apa curata in pahare. Acum observ ca am scris „noi”,dar cred ca nu e gresit, poate mai este macar unu care ar dori acelasi lucru, nu circul ce ne este prezentat zilnic.
Domnule „un coleg” (de ce va ascundeti sub anonimat?)
Indraznesc sa cred ca nu ati deslusit personajul principal al articolului: „modestia” – ma rog, o anumita forma a ei. Restul personajelor, inclusiv capitolul „omul cu milionul” sunt oarecum secundare, desi au ceva de-a face cu subiectul in sine. Astfel, concentrandu-va asupra personajelor secundare ale povestii (stiu, v-a deranjat si pe Dvs ca si pe Dl ce semna „blegul” faptul ca am pomenit de omul cu milionul, de „victima sistemului”), ati scris un ecou ce s-ar potrivi mai bine in paginile http://www.colegi.ro decat in paginile Acum si, din acest motiv, voi incerca sa imi limitez raspunsul.
Eroarea anului in minus mi-am asumat-o intr-un ecou anterior, deci…am petrecut doar trei ani in acelasi liceu cu „omul cu milionul” in loc…de doi. Despre amintiri si perceptii din trecut? Bineinteles ca pot fi fie partiale, fie subiective (de obicei ambele – natura umana daca doriti) – tocmai de aceea am folosit persoana intai cam pe tot parcursul articolului. A spune deci ca o persoana ti se parea candva stearsa si lipsita de interes nu este un atac verbal, ci doar o perceptie personala (daca doriti insa exemple concrete de atacuri, cititi Romania Mare si le veti gasi). Este deci vorba de o perceptie personala ce nu exclude nicidecum alte perceptii personale: aceeasi persoana poate fi pentru dumneavoastra o sursa de inspiratie si, credeti-ma, am avea dreptate si eu si dumneavoastra.
Scrieti mai departe: ” Daca ati fi fost mai putin preocupat de propria persoana si v-ati fi deranjat sa va cunoasteti colegii nu ati putea face astfel de erori.” Aici, nu faceti decat sa imi repetati acelasi cliseu pe care l-am auzit de atatea ori in trecut si pe care l-am atacat in articol: fii mai modest si mai usurel cu propriul ego.
Relativ la dascalul care ma lauda peste tot desi ma poreclea in fata clasei, haideti sa lasam prostiile cu duiosia. Duios sau nu, poreclele de orice fel nu isi au locul in actul educational si pot avea o influenta mai mult decat nefasta asupra unui copil. Daca mi-as permite astfel de lucruri in fata studentilor, as fi trimis „duios” la plimbare.
Apropiindu-va de sfarsitul ecoului, ati reusit sa ma emotionati:
„Initial m-am bucurat sa vad ca un coleg vorbeste despre anii adolescentei dar asteptarile mi-au fost distruse cu fiecare articol publicat. Cu exceptia domnisoarei T. exista vreun alt coleg despre care aveti o impresie buna? Poate o sa citim despre el(ea) intr-un articol viitor?”
Regret ca v-am „distrus” asteptarile dar daca promiteti sa iesiti din anonimat si sa ramaneti un cititor fidel al ziarului Acum, voi incerca sa repar „trauma” produsa. Intr-unul din articolele mele viitoare voi publica o lista lunga de fosti colegi care „mi-au produs o impresie buna”, ce ziceti?
Dar finalul ecoului dumneavoastra mi-a placut cel mai mult, fiindca raspunsul este cel mai simplu:
„In ce priveste lipsa modestiei, nu e o problema, dar pe cand un premiu Nobel?”
Initial planuisem sa accept cu modestie aceasta distinctie pe 1 Iulie 2012 la ora 9 AM (trecute, fix). Din pacate, am realizat prea tarziu ca exact in momentul acela imi voi repara bicicleta. Ramane sa reprogramez Nobelul si sa va tin la curent – in cazul in care va veti asuma o semnatura reala ca a mea.
Domnule Burghelea,
Se pare că nici de data asta nu reușiți să adunați ecouri pozitive, deși vă străduiți de o vreme încoace. Simt că aveți nevoie de aprecieri din partea cititorilor și poate de aceea încercați iar și iar. Chiar și d-l Maier se mira într-un ecou la un articol anterior de-al dvs, că deși articolul este foarte citit, ecourile întârzie să apară. Cum alți cititori ai revistei se abțin, am să vă spun eu părerea mea, care s-ar putea sa va intereseze :
1.Aveți ceva probleme de caracter, dacă vă simțiți bine când cel de lângă dvs. se simte prost.
Vă citesc articolele din curiozitate, să văd până unde veți merge. De răspuns, nu v-am răspuns până acum pentru că, de regulă, în astfel de cazuri e mai bine să întorci spatele decât să răspunzi.
2.Dacă încă nu ați înțeles de ce e de preferat ca un om să fie mai puțin arogant, chiar și atunci când are cu ce se lăuda, am să vă spun eu: pentru că valoarea nu are nevoie să fie trâmbițată; ea iese singură la suprafață, mai devreme sau mai târziu și e cu atât mai apreciată, cu cât e descoperită de alții, nu anunțată de autorul ei.(Vezi semnificația proverbului «laudă-mă gură, că de aia-ți dau friptură», sau «lauda de sine nu miroase-a bine») Pe de altă parte, un arogant nu prea are prieteni. Nimănui nu-i place să aibă un prieten care să-l privească de sus, în permanență.
3.Sunteți foarte tânăr și probabil că încă nu ați primit o lecție dură de viață, care să vă taie elanul de «a vă da mare». Acea lecție dură poate consta în pierderea unei prietenii importante, sau a încrederii unei persoane pe care o apreciați în mod deosebit. Nu oricine suportă să stea lângă un om atât de plin de el.
Cred însă că sunteți pe drumul cel bun, pentru că văd deja regrete pentru cel puțin două persoane pe care le-ați îndepărtat prin felul dvs. de a fi: domnișoara T și d-na Mariana Soica, fosta ambasadoare a României în Israel. Poate că ar fi bine să fiți mai informat despre interlocutorii dvs. înainte de-a o comite din nou. Ar fi păcat să pierdeți prietenii sau relații cu oameni importanți, din cauza acestei metehne.
Un exemplu bun pentru dvs. este fostul premier al României – Adrian Năstase, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2004 în primul rând din cauza aroganței sale.
Prefer să nu îmi răspundeți (precis aveți un răspuns!), ci să meditați puțin asupra celor scrise mai sus.
Doamnă Iancu, comentariul dumneavoastră îmi aduce aminte de tonul dirigențial. Și a propos de acest ton, ce părere aveți de profesorul care-l poreclea în fața clasei pe tânărul elev Teodor Burghelea? Unul dintre avantajele școlii românești, nu-i așa? Iar comparația cu Adrian Năstase mi se pare de-a dreptul jignitoare. Poate că România, oameni ca dumneavoastră, care ați rămas acolo, meritați să fiți părăsiți de oameni „aroganți” ca Teodor Burghelea.
Doamna Tania Iancu,
Va multumesc pentru ecou. Tanand cont de efortul dumneavoastra sustinut de a imi „preda” o lectie de… „dirigentie” (recunosc cu gust amar tonul „pedagocic” al unora din fostii mei „dascali” ce mi-au predat „modestia” la care fac referinta), voi incerca sa depun un efort similar in a va raspunde.
„1.Aveți ceva probleme de caracter, dacă vă simțiți bine când cel de lângă dvs. se simte prost.
Vă citesc articolele din curiozitate, să văd până unde veți merge. De răspuns, nu v-am răspuns până acum pentru că, de regulă, în astfel de cazuri e mai bine să întorci spatele decât să răspunzi”
In afara de tonul dumneavoastra iritat nu inteleg prea bine la ce va referiti. Daca este vorba de omul cu milionul (plus fals in acte, plus relatii cu lumea interlopa plus, plus), am mai spus, nu am nici un fel de compasiune. Daca legea se va aplica corect (si nu o mica gadileala cu „suspendare” urm
ata de reluarea activitatilor), da, ma voi bucura. Fiindca imi va reveni speranta ca societatea romaneasca intra pe drumul normalitatii. Despre intors spatele, imi este absolut indiferent, faceti ce considerati ca vi se potriveste mai bine. In ceea ce ma priveste, nu intorc spatele realitatii ci incerc sa o confrunt dupa puterile mele.
„2.Dacă încă nu ați înțeles de ce e de preferat ca un om să fie mai puțin arogant, chiar și atunci când are cu ce se lăuda, am să vă spun eu: pentru că valoarea nu are nevoie să fie trâmbițată; ea iese singură la suprafață, mai devreme sau mai târziu și e cu atât mai apreciată, cu cât e descoperită de alții, nu anunțată de autorul ei.(Vezi semnificația proverbului «laudă-mă gură, că de aia-ți dau friptură», sau «lauda de sine nu miroase-a bine») Pe de altă parte, un arogant nu prea are prieteni. Nimănui nu-i place să aibă un prieten care să-l privească de sus, în permanență.”
Ma tem ca v-a scapat Epilogul articolului in care fac o distinctie clara intre aroganta si asa numita lipsa de modestie. Nu stiu exact care este definitia „valorii” in lumea in care traiti. In lumea in care traiesc eu, valoarea este „trambitata” – termenul exact ar fi ca fiecare incearca sa isi promoveze propriile reusite si desigur, admira reusitele altora. „Modestia” la care ma refer in articol (si felul in care este „impusa” chiar si printr-un ton pedagogic ca al dumneavoastra) nu are nici o cautare in aceasta lume. Fiindca nu produce absolut NIMIC, e o fabrica de fum.
„Sunteți foarte tânăr și probabil că încă nu ați primit o lecție dură de viață, care să vă taie elanul de «a vă da mare». Acea lecție dură poate consta în pierderea unei prietenii importante, sau a încrederii unei persoane pe care o apreciați în mod deosebit. Nu oricine suportă să stea lângă un om atât de plin de el.
Cred însă că sunteți pe drumul cel bun, pentru că văd deja regrete pentru cel puțin două persoane pe care le-ați îndepărtat prin felul dvs. de a fi: domnișoara T și d-na Mariana Soica, fosta ambasadoare a României în Israel. Poate că ar fi bine să fiți mai informat despre interlocutorii dvs. înainte de-a o comite din nou. Ar fi păcat să pierdeți prietenii sau relații cu oameni importanți, din cauza acestei metehne.
Un exemplu bun pentru dvs. este fostul premier al României – Adrian Năstase, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2004 în primul rând din cauza aroganței sale.”
Am primit si „savurat” din plin cateva „lectii de viata” pe care tocmai le-am impartasit cu cititorii in ciclul „Educatia Gratuita”. Credeti cumva ca nu mi-au ajuns si poate ca …ar trebui sa ma intorc pentru altele? Despre persoanele pe care le pot „pierde”, va rog, nu va faceti griji. Amicii mei nu se simt lezati de ceea ce dumneavoastra numiti „aroganta” iar eu ma bucur intotdeauna sa ii aud spunand ca au facut ceva deosebit, deci inca o data, nici un motiv de (falsa) ingrijorare.
Comparatia cu Adrian Nastase este cu totul neinspirata, nu doar insultatoare. Daca ati fi citit ceva mai atent contributiile mele la ACUM inainte de a va declara indignarea, veti vedea ca tocmai mentalitatea omniprezenta a lumii in care nastase isi numara ouale face obiectul majoritatii polemicilor in care atat eu cat si alti autori de articole ne-am implicat.
„Prefer să nu îmi răspundeți (precis aveți un răspuns!), ci să meditați puțin asupra celor scrise mai sus.”
Cu toata sinceritatea indraznesc sa va spun ca preferintele dumneavoastra imi sunt indiferente. Atat timp cat nu renuntati la tonul „pedagogic” in abordarea dumneavoastra, nu am la ce sa meditez. De cate ori trebuie sa precizez ca pentru mine „Educatia Gratuita” a luat sfarsit si nu mai exista cale de intoarcere?
Doamna Tania Iancu: Din pacate nu mai suntem asa de tineri…
Parerea nea in legatura cu influenta poreclelor este mai nuantata. In anumite cazuri poate avea efect nociv asupra persoanei sau, dimpotriva, devine renume. Un fost coleg de-al nostru a fost poreclit „Mosul” tot de un profesor; porecla aceasta (folosita de colegi si acum dupa atatia ani) imi mentine amintiri frumoase iar, persoana care o poarta, si-a insusit-o aproape ca un nume real. Depinde probabil de context…
Despre modestie nu vreau sa comentez direct pentru ca am facut-o cu mult timp in urma in fata persoanelor care imi sunt sau mi-au fost importante. Acum as subscrie doar la aceasta afirmatie a Doamnei Tania Iancu: „Acea lecție dură poate consta în pierderea unei prietenii importante, sau a încrederii unei persoane pe care o apreciați în mod deosebit”
Domnule Petru Clej: in pofida adevarurilor care s-au spus aici (si in alte articole) despre Scoala Romaneasca este dificil pentru mine sa arunc tot conceptul la gunoi. Cand aveam 6 ani, Mama mea (Invatatoare), intr-o scoala saraca de sat, m-a invatat sa scriu si sa citesc. Imi este imposibil sa explic, chiar si prietenilor, cat de important este acest fapt in plan personal. Cand privesc lucrurile din acest unghi, restul nici nu mai conteaza…
Domnule Burghelea,
Intr-adevar, educatia gratuita pe care am primit-o eu (fara ghilimele) si fara de care nu as fi putut visa la o facultate scumpa ca Arhitectura, m-a invatat sa nu imi trambitez singura valoarea. Una din marile mele probleme chiar, a fost aceea de a-mi dovedi in permanenta mie insami, ca sunt o buna arhitecta. Cum as fi putut sa ma laud in fata altora cand eu singura nu eram convinsa? Gasesc ca este mai mare bucuria cand ma lauda altii, decat cand ma laud singura. Faptul ca in Occident trebuie sa-ti promovezi singur propriile reusite, ma conving inca odata, daca mai era nevoie, ca am facut o buna alegere ramanand in tara, pentru ca eu nu am fost educata in acest spirit.
Nu v-am comparat cu Adrian Nastase, ci am dat un exemplu de cat de mare poate fi o pierdere, datorata arogantei (raspund cu asta si domnului Clej). Nu fac aici o analiza politica, dar Nastase a pierdut mult din electoratul lui din acest motiv, care se pare insa ca numai in Romania poate fi unul real, de vreme ce in Occident, lipsa de modestie e un lucru normal.
Intelegand diferenta de pareri in privinta acestui subiect, nu-mi ramane decat sa evit de a va mai deranja cu tonul meu pedagogic, care va aminteste de o perioada atat de trista.
Domnule Daniel Maxin, nu vă obligă nimeni să aruncați tot conceptul la gunoi. Ceea ce dorește Teodor și noi de la ACUM în general este să-i facem pe cititori (și nu doar pe cei din România) este să-i scoatem din reflexele provinciale în care sunt adeseori închiși și să nu mai considere că România este buricul pământului, așa cum au fost educați – majoritatea – de regimul național-comunist. Să nu mai considere astfel de articole ca o ofensă personală. Pentru că și în acest mod societatea românmească a alungat oameni de valoare ca Teodor.
Într-adevăr, doamnă Iancu, diferența e uriașă și ireconciliabilă. Dumneavoastră militați pentru o cu totul altă lume și nu e nicio nenorocire. Faptul însă că în continuare îl menționați pe Adrian Năstase alături de Teodor Burghelea, indiferent de cum ați drege-o, mi se pare o insultă. De altfel, într-un fel, aveți ce meritați în România, Adrian Năstase în fruntea bucatelor acolo (chiar dacă, temporar, trece printr-o eclipsă, dar aveți alții de teapa lui care compensează, mă gândesc la unul ca Prigoană) și Teodor Burghelea în Occident. Asta îmi aduce aminte de salamul cu soia din 1990.
Domnule Clej,
nu”il mentionez in continuare”, ci explic exemplul dat deja. Poate nu am ales un bun exemplu, dar nu am gasit un altul mai bun si mai cunoscut pentru o pierdere uriasa, avand ca motiv lipsa de modestie. Sper sa nu fie doar o eclipsa, ci sa fi fost exclus pe vecie. Daca vorbiti de Prigoana si de ceea ce meritam aici in Romania, nu uitati ca si diaspora ne-a „ajutat” cu varf si indesat la ascensiunea celor de teapa lui Prigoana, prin votul lor.
Domnule Maxin,
Despre pierderea unor prieteni indraznesc sa am alta parere decat dumneavoastra. Eu cred de fapt ca este mult mai bine sa pierzi unii „prieteni” la timp, pentru a evita dezamagiri ulterioare de proportii. Despre „Educatia Gratuita” nu am scris niciodata ca totul trebuie aruncat la cos. Nici nu am sustinut vreodata ca perceptia mea este singura acceptabila – ar fi deplasat, am scris deja ca perceptiile nu sunt precum propozitiile matematice adevarate sau false fiindca sunt personale si de multe ori subiective. Din contra, i-am invitat pe toti cei care au perceput lucrurile altfel decat mine sa ne povesteasca versiunea lor, propriile lor nostalgii. Desigur, fara a degenera intr-o „lectie de dirigentie” fiindca aveti perfecta dreptate scriind ca ” Din pacate nu mai suntem asa de tineri” deci Tovarasele diriginte trebuie sa se fi pensionat de mult…
Doamna Iancu, cu fiecare comentariu sapati tot mai adanc in groapa in care va aflati. Acum ati introdus si notiunea de „guilt by association”, ci Diaspora care ar fi de vina pentru ascensiunea unora ca Prigoana (interesant ar fi sa explicati in ce fel a ajutat Diaspora ascensiunea deputatului de Bucuresti Prigoana).
Dar revista ACUM nu vorbeste in numele Diasporei, iar in 2009 la alegerile prezidentiale a recomnadat votul NUL inca de la primul tur de scrutim
Asta insa conteaza mai putin decat faptul ca dumneavoastra continuati sa propavaduiti in forma modificata doctrina salamului cu soia.
Domnule Clej,
e foarte frumos ca revista ACUM a recomandat votul NUL inca de la primul tur de scrutin.
Asta nu inseamna ca prin votul lor, cetatenii romani din afara tarii nu sunt cei care au facut ca partidul din care face parte si Prigoana si Boldea „omul cu milionul (plus fals in acte, plus relatii cu lumea interlopa plus, plus)” sa se mentina la putere, ba chiar sa ne aduca in situatia de azi.Poate ca acesti cetateni nici nu sunt vinovati cu nimic (cel putin de la Paris, unde a fost in ziua votarii un frig si o ploaie care i-a tinut in casa pe cei care s-ar fi gandit sa voteze, au venit, in mod ciudat, vreo 3000 de voturi).
Dar, va rog, nu acesta era subiectul.
Doamnă Tania Iancu, nu faceți altceva prin aceste acrobații logice decât să încercați să produceți o diversiune, în cel mai bun caz, sau să calomniați revista ACUM, în cel mai rău caz, care nu e responsabilă ÎN NICIUN FEL de modul în care votează Diaspora – element menționat, a propos, de dumneavoastră, în cadrul doctrinei neo-salam-cu-soia pe care o promovați cu îndârjire. Și a apopos, pentru informarea dumneavoastră, peste 2/3 din traficul revistei ACUM provine, în mod constant, din România și Republica Moldova. Cert este că în încercarea dumneavoastră de a apăra comparația (aberantă) Tedor Burghelea – Adrian Năsatase v-ați devoalat și mai mult ideologia, care cuprinde un dispreț abia mascat pentru cei care au plecat din România și decredibilează total lecțiile dumneavoastră de dirigenție cu privire la modestie și aroganță.
Draga Teo,
modestia poate fi exemplificata si altfel; prin prezenta discreta a oamenilor valorosi pe care am avut onoarea sa-i intalnesc in viata: Nicolae Cajal, Dimitrie Mangeron, Alexandru Sever sau Vlad Voiculescu. Poate ca erau prea absorbiti de creatia matematica, literara sau medicala, ca sa-i mai tenteze promovarea propriei persoane. Si totusi erau cunoscuti si apreciati. Nu neg ca lumea s-a schimbat si conteaza si auto-reclama (daca are acoperire, desigur). Eu apreciez modestia de acest tip si nu prea agreez emfaza si auto-promovarea. Prefer sa descopar singura valoarea.
Te felicit pentru calitatea scrisului tau si te sfatuiesc sa-ti faci timp sa scrii mai mult si sa publici.
Draga Andrea,
Si eu admir o astfel de modestie si, asemeni tie, nu scap nici o ocazie sa ascult persoane remarcabile sa zicem precum Gilles de Gennes, Charpak, Cohen-Tanoudji, si sa invat de la ele. Articolul meu nu a pledat impotriva unei astfel de atitudini.
Despre emfaza impartasim inca o data aceleasi opinii, cred. Tocmai de aceea am incercat sa fac o distinctie clara in epilogul articolului intre a-ti prezenta munca fara falsa pudoare in fata altora (dar a accepta si aprecia un rezultat complementar rezultatului tau in cazul in care acesta este corect) – ceea ce de fapt face mai toata lumea oriunde si aroganta care elimina orice comunicare nu face decat sa irite si sfarseste in ridicol.
Pentru a fi mai clar, imi voi indemna de exemplu intotdeauna studentii sa isi prezinte increzatori rezultatele la conferinte (folosind formulari de tipul „am demonstrat pe cale experimentala X, Y, Z”) dar ma voi opune intotdeauna unei atitudini arogante de tipul („nu te mai ascult, fiindca stiu ca tot eu am dreptate”).
In micul univers pe care am incercat sa-l schitez in articol erau suficiente cateva afirmatii de tipul „am demonstrat pe cale experimentala X, Y, Z” pentru a primi binevoitoarea remarca: ‘Da’ tu la toate ai un raspuns’. Si daca recitesti finalul unuia dintre ecourile primite, vei regasi aceasta remarca intr-o forma aproape identica: „Prefer să nu îmi răspundeți (precis aveți un răspuns!)” – deci subiectul ramane din pacate de actualitate.
Ai deasemenea dreptate ca auto-reclama (cu acoperire valorica, desigur) conteaza: in mica lume in care traiesc acum, daca nu am iesi in mod periodic „pe piata” (da, cam tot ce facem in lumea moderna se supune legilor pietii – absorbim „ceva”, trebuie sa producem si sa vindem corect „altceva”) cu rezultate valabile si cu publicitatea lor de rigoare prin articole, conferinte, manifestari stiintifice (si am astepta in schimb ca munca noastra sa fie descoperita, candva de vreun binevoitor) am da faliment (la propriu) ca laborator in mai putin de doi ani. De fapt am fi desfiintati, laboratorul si-ar inchide portile.
Doamna Tania Iancu, citind si cel din urma ecou al dvs., indraznesc sa va cer modest permisiunea de a construi un mic si modest silogism.
Din ecourile dvs. reiese ca tratati relativ dispretuitor orice alte puncte de vedere in special daca sunt formulate de cei care au plecat. Dreptul Dvs. Continuarea logica ar fi: opiniile dumneavoastra primeaza din punct de vedere al calitatii in fata oricaror alte opinii. Daca logica matematica nu imi joaca feste, inseamna nici mai mult nici mai putin ca nu sunteti modesta. Aici ajungem la o contradictie majora…Eu, cel lipsit de modestie si (dupa cum v-ati permis sa scrieti posesor al unui caracter indoielnic, o persoana comparabila cu Adrian Nastase etc.) fac tocmai contrariul. Incurajez dialogul, incurajez diversitatea opiniilor. Daca nu nu ma credeti, va rog sa cititi ecoul meu la editorialul dvs. recent privind optiunea de a ramane in Romania. Dupa care, va rog deasemenea sa comparati acel ecou cu ecourile dumneavoastra de mai sus. Sper, deasemenea, ca cititorii vor face acelasi lucru si vor decide ce tip de „modestie” prefera. Dupa cum am mai spus deja, deciziile mele au fost luate (daca doriti, „My decisions are final and … arbitrarily prejudiced”).
Dl .Prof Burghelea,
Aveti tot dreptul sa va dati mare, fara a pune cuvintul mare in ghilimele. Motivul pentru care nu l-am pus in ghilimele, este pt.ca ati reusit prin propriile dv. puteri si abilitati, fara sa dati mituiti,sa furati, sa insela pe nimeni, ca sa ajungeti la ce sinteti astazi.
De mic copil, parintii mi-au spus ca trebuie sa fiu modesta, si sa las pe altii sa ma laude. Bineinteles, ca asa chiam am facut. Cind am ajuns in afara Rominiei la virsta de aproape 18 ani, mi-ai dat seama imediat ca aceasta modestie nu este chiar asa de folositoare. Daca ai cu ce sa te lauzi, lauda-te. Daca nu, poti sa te lauzi cit vrei ca toti vor stie adevarul ca esti un mare nimic.
Doamna Iancu, puteti sa vedeti pe internet cine este Prof Burghelea. El nu trimbiteaza ca este un om de stiinta cum nu a mai vazut lumea( sau da ). El ia creditul cuvenit si il detine prin tot ce a reusit. Ca sa fi luat in consideratie sa fi student la doctorat sau sa fii professor la Weitzman Institute, nu se poate obtine cu zeci de mii de damigiene de Cointreau si/sau Tuica. Prof Burghelea a intrat la Weitzman pt ca stia carte.
Dl.Prof. Burghelea, continuati sa fiti mindru si nu este nevoie sa fiti modest. You own your accomplishments!
Stimata Dna Lucaciu,
Inutil sa va spun ca impartasim acelea opinii relativ la ceea ce unii numesc „modestie” – cred ca articolul meu a fost explicit in aceasta privinta. Imi voi permite doar sa generalizez putin ideea centrala a ecoului Dvs.
Eu chiar cred ca, indiferent de profesie (eu nu cred in unele profesii mai „importante” decat altele, eu cred doar in lucrul bine facut, indiferent ca e vorba de munca unui presedinte sau de cea a femeii de servici), indiferent de nivelul de educatie (a face un doctorat este, cel putin in parte, un accident al sortii – nu ne alegem talentele si pasiunile atunci cand ne nastem, dar trebuie sa invatam sa ni le potentam pentru tot restul vietii), lucrul bine facut, rezultatele de valoare (fie ca e vorba de scaunul mestesugit de un tamplar iscusit sau de un … Ipad) merita publicitatea si recunoasterea de cuviinta, fara falsa pudoare si falsa modestie. Toti acesti oameni, nu au motive sa fie „modesti” dar au toate motivele sa fie correct rasplatiti pentru munca lor. Ca veni vorba de Ipad, isi poate cineva imagina o strategie de marketing … „modesta” a celor de la Apple? Eu cred ca nu, echipa Apple nu are nimic de a face cu asa zisa „modestie”, din nici un punct de vedere (daca nu ma credeti, urmariti celebrele Keynote ale regretatului Steve Jobs – va veti convinge) …si totusi lichiditatile lor depasesc de vreo opt ori bugetul Romaniei (unde „modestia” pare sa fi ramas o „virtute”). Probabil ca Dna Iancu detesta produsele Apple in egala masura…foarte bine, este vorba de standardele dumneai.
Eu visez deci la o societate de oameni increzatori in fortele lor, profesionisti, exuberanti – oameni ce pot adauga un plus de valoare societatii in care traiesc prin creatia lor, oameni care stiu sa isi vanda in mod corect produsul transpiratiei indiferent daca sunt cercetatori, medici, ingineri, tamplari sau pompieri…