De câteva zile, sudul Israelului se află sub o ploaie de rachete, tensiunile atingând chiar pragul dinaintea intervenţiei din Gaza de-acum trei ani. Atunci , după mai multe luni de aşteptare în care localităţile din sudul Israelului s-au aflat sub tirurile de rachete lansate din fâşia Gaza şi după apleuri repetate adresate Hamas pentru încetarea atacurilor, Israelul a decis să intervină terestru. A fost un gest justificat, de autoapărare, fapt recunoscut de organizaţiile internaţionale, chiar şi de cele care, în general, nu sunt de acord cu politica Israelului. Ca orice război, din păcate şi această intervenţie s-a soldat cu numeroase aşa numite victime colaterale, din rândul populaţiei civile, israelieni şi palestinieni deopotrivă. În urma acestei intervenţii s-a reuşit oprirea , chiar dacă nu în totalitate, a tirurilor de rachete. Pentru a oferi o securitate mai mare locuitorilor din sudul ţării, guvernul israelian a achiziţionat un sistem american antirachetă eficient – Cupola de Fier (The Iron Dome).
Escaladarea de la sfârşitul săptămânii a fost declanşată de o acţiune militară israeliană, care i-a ţintit pe liderii Comitetelor Populare de Rezistenţă, organizaţia care l-a răpit pe soldatul Gilad Shalit şi l-a ţinut în captivitate cinci ani. Zuhir al-Qaisi, secretarul general al organizaţiei şi colaboratorul său, Mahmud Hanani se aflau într-un autoturism în nordul fâşiei Gaza, vehicol împotriva căruia s-au tras două rachete. Atât ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, cât şi alte oficialităţi israeliene au declarat că aceştia pregăteau un atentat terorist de anvergură împotriva civililor israelieni, asemănător cu cel din august anul trecut când opt civili israelieni şi personal militar au fost ucişi lângă Eilat. Prin acţiunea armatei israeliene, pericolul a fost eliminat..Reprezentanţi ai Comitetelor Populare de Rezistenţă au promis o răzbunare sângeroasă şi au început să lanseze rachete. Până ieri (duminica) numărul lor s-a ridicat la peste 100. Armata israeliană a reacţionat, atacând lansatoarele de rachete şi pe terorişti. Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei israeliene, aproape toate persoanele ucise de tirurile israeliene au fost terorişti, fapt recunoscut şi de palestinieni. În schimb, de partea israeliană, victimele, un număr mare de răniţi şi un decedat, au fost în exclusivitate civili. Sistemul antirachetă Cupola de Fier şi-a demonstrate eficacitatea acolo unde a fost instalat şi a reuşit să anihileze 29 din 30 de rachete ţintite. Guvernul israelian a decis să mai achiziţioneze mai multe astfel de sisteme.Comunitatea internaţională a cerut ambelor părţi să înceteze ostilităţile pentru a nu se ajunge la un nou război ca cel de-acum trei ani. Premierul Netanyahu a declarat, în reuniunea de ieri a cabinetului că Israelul a dat o puternică lovitură grupărilor teroriste şi că acţiunile armatei vor mai continua câteva zile până când lucrurile se vor linişti.
Hamas pierde controlul în Gaza
Acest optimism al premierului, se pare că are o bază. Potrivit analiştilor politici israelieni, nici Israelul, nici Hamas nu sunt interesaţi de transformarea acestor confruntări într-un nou război terestru. La ora actuală, se ştie că autoarele atacurilor cu rachete din ultimele zile sunt alte organizaţii islamice radicale, concurentele Hamas. Astăzi, afirmă numeroase surse israeliene, Hamas are o capacitate de control mai redusă asupra teritoriului fâşiei Gaza ca în trecut. Jihadul Islamic dispune de un stoc de rachete, primite din Iran, iar atacurile au fost efectuate de jihadişti şi de Comitetele Rezistenţei Populare care au vrut să-şi răzbune liderii. Slăbirea controlului Hamas este atestată şi de cererea făcută de liderii săi Egiptului de a intervene pentru a ţine în frâu cele două mişcări. De câteva luni, scrie cotidianul israelian “Haaretz”, Hamas se confruntă cu o opoziţie crescândă a foştilor săi aliaţi din Gaza. Jihadul Islamic este cel mai dur critic al regimului, motivul principal fiind Iranul cu care Hamas a slăbit legăturile, ca de altfel şi cu Siria, pe când jihadiştii le-au rămas loiali. Hamas ar dori linişte, nu pentru a-i satisface pe israelieni ci pentru a crea condiţiile necesare realizării mult doritei unităţi cu Fatah din Cisiordania şi a organiza alegerile în ambele teritorii palestiniene, sperând în dobândirea unei credibilităţi.
Având experienţa războiului trecut, Israelul este conştient de consecinţele pe plan internaţional ale unei astfel de operaţiuni care ar interveni într-un context nefast pentru ţară. Acum Israelul trebuie să se concentreze asupra unor acţiuni diplomatice, şi de public relation (pentru a evita una militară) vizând îndepărtarea ameninţării iraniene, posibilitatea dobândirii de către Teheran a armei nucleare. Deocamdată, a avut câştig de cauză (chiar dacă nu în totalitate), Statele Unite recunoscând dreptul Israelului la autoapărare şi promiţând că, în ultimă instanţă, nu va exclude nici intervenţia militară. De aceea, pentru Israel, deschiderea unui alt front de luptă ar distrage atenţia de la scopul principal şi ar putea stârni reacţii nefavorabile la adresa sa..
Articolul e bun dar contine un numar de inexactitati cum ar fi prezentarea sistemului de aparare „Cupola de fier” ca fiind de productie americana – incorect – este proiectat si fabricat de industria militara israeliana (Rafael) http://en.wikipedia.org/wiki/Iron_Dome , proiectul fiind finant partial de SUA; deasemenea numarul „mare” de victime din cadrul populatiei civile israeliene se rezuma pentru moment la 2 sau 3 raniti (din cate stiu eu, morti nu s-au inregistrat pana in momentul de fata)
UN ARTICOL BUN SI BINEVENIT,DEOARECE -SCRIS CU TALENTUL CE O CARACTERIZEZA PE EVA GALAMBOS- ADUCE O SERIE DE AMANUNTE SI EXPLICATII ALE EVENIMENTELOR, PE CARE MAREA MAJORITATE A CITITORILOR NU SUNT LA CURENT.
În legătură cu promisiunea lui Obama că SUA ar putea interveni militar pentru a împiedica Iranul să dobândească bombă atomică:
O escalare militară în problema Iranului ar putea perturba şansele realegerii lui Obama în noiembrie şi de aceea Obama încearcă să determine Israelul să nu întreprindă nimic până la acea dată.
Unii comentatori semnalează însă următoarea problemă: în momentul în care Iranul va reuşi să mute o cantitate suficientă de uraniu (sau un număr suficient de centrifuge) în instalaţia nucleară de mare adâncime de lângă Qom, Israelul singur nu va mai putea întreprinde nimic, din lipsă de armament adecvat.
Dacă mutarea se încheie înainte de alegerile americane, atunci Israelul se va afla în situaţia că securitatea sa în raport cu Iranul depinde în întregime de SUA. Acest lucru Israelul doreşte să-l evite, inclusiv pentru faptul că SUA ar putea atunci să ceară Israelului tot felul de concesii în schimbul unei intervenţii militare contra Iranului.