caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Povestea unei (singure) cărți – III

de (5-2-2012)
5 ecouri

– continuare din numarul precedent –

Incurajat  de acel val de scrisori, m-am incumetat sa trimit cartea, cadou, in alte tari, unor prieteni, sau unor personalitati care puteau fi interesate de modestele mele poezii. O corespondenta placuta am avut-o cu Rabinul Shafran, care mi-a solicitat citeva exemplare, pe care i le-am expediat cu bucurie. Incepusem  sa primesc reactii de la cei ce ma citisera, fie scriitori din Israel, fie oameni necunoscuti mie. Sesto Pals si Paul Paun mi-au scris citeva cuvinte magulitoare, m-au invitat sa-i vizitez, dar, dupa vreo doua convorbiri telefonice, luat cu alte treburi, am uitat de ei. Tatal meu imi reprosa periodic – trece timpul si tu nu te duci sa-i vezi, oamenii au fost amabili si te-au chemat, iar tu… Intr-adevar, eram ametit de succesul cartii, multi ani am regretat ca nu i-am cunoscut, astazi realizez ca o intilnire cu Paul Paun ar fi insemnat descoperirea unui univers poetic de care n-aveam habar.

Am remarcat, in scurt timp, ca imi acoperisem total costurile tipografiei, cartea pe care o considerasem doar un omagiu amintirii mamei mele s-a sustinut financiar, astfel imi puteam permite sa o daruiesc unor prieteni, sau rudelor, chiar cind nu aveam nici o garantie ca o vor citi. Ramineam cu tot mai putine exemplare si, paradoxal, incepea sa-mi para rau sa instrainez micul volum albastru, veneau noi telefoane si scrisori, eu le raspundeam prompt, dar mormanul de hirtie scadea cu repeziciune. Am comandat alte 500 de exemplare, asadar tirajul s-a ridicat la 1000, ceea ce era enorm, pe vremea aceea, si cred ca si azi, pentru o carte de versuri. Deja inainte de publicare fusesem avertizat ca 300 ar fi suficiente, dar eu simteam ca voi avea nevoie de mult mai multe. Oare cautam sa-mi satisfac amorul propriu, sau fusesem intuitiv?

O patanie ciudata mi-a ramas in memorie. Am primit o scrisoare de la un domn din Milano, Iosif Costantin Dragan, care imi spunea ca citise din versurile mele si-mi cerea dreptul de a le publica intr-un ziar de limba romana. In plus, ma ruga sa ii trimit 10 volume contra cost, dorind sa achizitioneze, in viitor, mult mai multe, pe care sa le ofere altora. I-am raspuns printr-un mesaj de multumire, desigur, imi dadeam acordul spre publicare si ma pregateam sa-i trimit cele 10 carti. Duceam deja scrisoarea  spre cutia postala, cind mi-am amintit ca nu intrebasem nimic cu privire la acel ziar. Am incremenit cu plicul in mina, jumatate  in fanta cutiei rosii, dar nu ma decideam sa-i dau drumul sa cada, cu destinatia Milano. M-am razgindit, nu am trimis raspunsul, dornic sa aflu mai multe detalii. In aceeasi zi am aflat de ce nu vreau sa fiu publicat de acest Dragan si nici sa-i trimit “In noi e un cer mai adevarat”. I-am raspuns laconic ca ma vad nevoit sa refuz rugamintea sa. Am primit insa o alta misiva, din partea unui colaborator al lui, evreu, care pretindea ca intelege rezervele mele, dar insista sa nu ma las indus in eroare de zvonuri, pentru ca D-l Dragan este o persoana de principii alese, care imi apreciaza versurile si doreste sa comande 100 de exemplare din cartea mea. Nu am raspuns acestui ridicol indemn, ma gindesc, acum, ca doar o secunda de ezitare m-a impiedicat sa fac o mare greseala.

Un traseu intortocheat

Benedict Solomon

Dar in ziarele de limba romana din Israel nu aparea nici o cronica. Iritat, un prieten al familiei, criticul Eugen Luca, a hotarit, desi era colaborator extern, sa scrie un articol in Viata Noastra, in care remarca elementele din universul teatrului, pe care le transferasem intr-un cadru poetic. Imediat s-a manifestat o reactie ostila in Adevarul, unde Radu Klapper m-a acuzat ca ceea ce compuneam eu nu era o expresie a simturilor, ci un rezultat al  gindirii, ca nu intrevede zbuciumul poetului, ci doar abilitatea mea de a-mi asterne pe hirtie ratiunea . Imi reprosa ‘inteligenta’ care razbatea din cuvinte. S-a incins o polemica patimasa intre ziaristi, pe tema acestui subiect. Pe atunci m-a preocupat aceasta diferentiere, poate eram obsedat de forme si explicatii, poate tindeam sa insist, sa fiu sigur de sugestia transmisa. Astazi cred ca ceea ce conteaza este rezultatul si modul in care vibreaza cititorii, lucru imprevizibil, pentru ca oamenii sint diferiti ; scinteia poate lua nastere intimplator, la intersectia unor cuvinte asternute cu intentia de a crea o imagine care, insa, va fi perceputa altfel decit ai dorit, fiind filtrata de sensibilitatea audientei. Infocata polemica, insa, mi-a adus noi cititori, incitati de argumente care nu se mai sfirseau. Ma intreb care ar fi fost destinul cartii mele, daca ar fi existat , in acei ani, virtualul, Internetul.

Intimplator, o placheta a ajuns in Olanda, la Jan Wllem Bos, caruia i-a placut cartea si a tradus-o aproape in intregime, citeva poezii au aparut in vara anului 1986 intr-o revista de antologie a literaturii europene, “De Tweede Ronde”, alaturi de nume consacrate. Bineinteles ca i-am trimis si lui Eugen Ionescu volumul meu. Eram, deodata, invitat la seri literare, sa citesc din poeziile mele, iar aceeiasi “colegi in ale scrisului” care ma tratasera cu aere de superioritate, se dovedeau acum invidiosi, intriganti, plini de ciuda. Nu pot sa uit exclamatia unui poet – ia uite-te d-le, noi scriem carte dupa carte, iar asta, cu un singur volumas, face atita zgomot… Adevarat, eram incomod multora, care se asteptau sa cad pe spate citindu-i, sau sa le duc o trena pe care si-o impletisera singuri, impresionati de propria lor importanta. In timp, mi-am dat seama ca acea Asociatie a Scriitorilor Israelieni de Limba Romana este un refugiu care se justifica doar pentru a satisface ego-uri umflate, m-am indepartat de sedintele furtunoase, dupa o mica incercare, nereusita, de a schimba atmosfera. Cel mai mult m-a scirbit propunerea fostului secretar general al asociatiei, ca, daca ii sprijin candidatura la presedentie, va avea grija sa mi se confere premiul special al asociatiei.

Revenind la “In noi e un cer mai adevarat”, cartea a avut un ecou cu mult peste asteptarile mele. Ar fi trebuit, poate, sa reincep sa scriu versuri in romaneste, dar asta s-a intimplat mult mai tirziu, abia prin anul 2005. Dupa 1989, granitele literare dintre Romania si Israel s-au deschis, cred ca in 1990 a venit in tara, trimisa de Fundatia Culturala Romana, poeta Carmen Firan, dornica sa adune, intr-un volum antologic, creatiile de limba romana ale celor emigrati. Intimplator am aflat de vizita ei si i-am oferit carticica mea. Rezultatul a fost o antologie in care erau reprezentati mai toti cei ce compuneau versuri in romaneste, dar, din pacate, plina de greseli. Acest volum a fost intitulat “In noi e un cer mai adevarat”, dupa placheta mea. Bineinteles, aceasta nu mi-a adus noi prieteni, dimpotriva. Mai tirziu, cu prilejul unei vizite in Romania, am aflat ca, in urma unei cereri adresate de Uniunea Scriitorilor, conducerea asociatiei din Israel a trimis mult material, pentru un dictionar pe care il concepea criticul Laurentiu Ulici, presedintele uniunii, dar, dintr-o “greseala de transmitere prin fax”, citiva scriitori, printre care si eu,  n-au trecut barierele electronice, in consecinta, nu existau.

Poetul Benedict Solomon

Strigat in desert - coperta

Prin anii ‘90 tatal meu a inceput si el sa scrie versuri. Erau complet diferite de ale mele, angajate politic, relativ la situatia tulbure din Israel, sau despre Holocaust. Acelasi om care mi-a ascuns multi ani ce s-a intimplat cu familia mea in timpul razboiului mondial, simtea acum un impuls nestavilit sa astearna pe hirtie ororile de odinioara. Medic urolog, iesit la pensie, scria cu setea de adevar a celui care a ferecat ani de zile dureri tainuite. Prin versurile lui am aflat multe nume disparute, ale rudelor asasinate sau deportate in Transnistria, unde au murit de foame, batrini si copii, in chinuri cumplite. In Israel, aceasta nevoie de a impartasi a aparut destul de tirziu, mai ales in literatura de limba romana. Simtindu-se partial eliberat de apasarea trecutului, tatal meu, Benedict Solomon, a vrut ca versurile lui sa fie editate in Romania, pentru ca cei de-acolo sa afle lucruri nestiute si deoarece spera intr-un public cititor mai larg. A plecat la Bucuresti si, prin 1993, a vazut limina tiparului, intr-o editura nesemnificativa, ‘Intercontempress’, volumul “Strigat in desert”, editie bilingva, romana si franceza, cu o coperta  si lustratii desenate de Tia Peltz. Calitatea hirtiei era foarte proasta, iar greselile abundau, cind am vazut-o mi s-a facut groaza, dar tatal meu era atit de fericit… Bineinteles ca distributia cartii a fost nula, nimeni nu a auzit de ea, librariile nu au pus-o in vinzare, iar eu si alti prieteni ne-am carat cu acele carti, publicate pe banii tatalui meu, pe ruta Bucuresti-Tel Aviv.

Dar, in Israel, Uniunea Scriitorilor, fara colaborarea asociatiei de limba romana, i-a organizat o seara speciala, iar sapte actori cunoscuti i-au recitat vesurile. Sala a fost arhiplina, eu am moderat evenimentul, impreuna cu o poeta de limba ebraica, succesul a fost neasteptat, iar conducerea Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Romana s-a simtit jignita ca a fost ocolita, desi nu avea nici un merit; ba mai mult, majoritatea membrilor nu au venit la prezentare, iar solicitarea mea initiala, de a sarbatori acest volum, fusese respinsa. Dar cine avea nevoie de acea asociatie? Bucuria tatalui meu nu a fost umbrita de meschinariile unor activisti, nici de lipsa de sprijin, sau de invidiile altora. In ochii mei, aceasta asociatie devenise un stup de viespi, ipocrizia si rautatile erau reguli nescrise; in scurt timp nu am mai participat la activitatile ei , iar, mai tirziu, mi-am dat demisia. Totusi, intre vorbitorii de limba romana cu aspiratii literare, in asa-numitul trib, Benedict Solomon era considerat doar tatal lui Vlad Solomon. Deja mie nu mi se contesta creatia, el, insa, era privit ca o anexa, ceea ce ma durea, pentru ca, fiu unic, eram obisnuit sa fiu eu  personajul secundar al familiei. El continua sa scrie zilnic, aproape, desi vedea tot mai slab, in urma unei retinopatii rebele. In doi ani avea material pentru o noua carte, pe care a intitulat-o “Marsul Umbrelor”. Experienta nefericita cu editarea deficitara a volumului “Strigat in desert” nu l-a dezarmat, tinea ca si aceasta a doua carte sa se tipareasca in Romania, pentru ca publicul ipotetic de acolo sa ia cunostiinta de versurile sale, mai toate cu referire la Holocaust.

In prealabil, cind a ajuns la Bucuresti, prin 93, luase cu el si volumul meu “In noi e un cer mai adevarat” si a vrut sa-mi faca o surpriza. Cartea a fost practic copiata la Xerox pe o hirtie de ziar, coperta arata penibil de ponosita, iar biografia mea, inserata la inceputul volumului, plina de greseli de ortografie. In plus, tatal meu avusese grija sa mi se organizeze o lansare la libraria Sadoveanu, dar dupa aceea, asa cum era de asteptat, cartea nu a fost distribuita nicaieri, aproape 500 de exemplare au ajuns in casa unor prieteni, asteptind sa fie recuperate si transportate spre Tara Sfinta. Dar puteam oare sa ma supar pe tatal meu, figura dominanta si carismatica din familie? El a crezut mereu ca versurile mele au valoare, chiar cind eu cautam sa-l conving ca sint deja demodate, ca nu mai sint acelasi de la 20 de ani, ca iubitorii de poezie, mai ales in limba romana, sint tot mai putini in Israel, iar in Romania nimeni nu a auzit de mine, ce rost avea sa “ma fac cunoscut”?

– va urma –

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Dolfi: (6-2-2012 la 08:09)

    Urmaresc cu placere aparitia acestui articol. Acum am terminat sa citesc a treia parte cu mult interes si apreciez stilul, cursivitatea si continutul, mai ales ca l-am cunoscut personal pe Dr. Benedict Solomon si aproape intreaga familie Sunt sigur ca orice herţan sau dorohoian care citeste acest articol isi aminteste cu placere si respect de familia Solomon.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 0

  • valentina moraru alias sorina: (6-2-2012 la 08:12)

    Cat de naiv esti domnule dr. Vlad Solomon si poet cu statuie ridicata pe un soclu al autoadmirarii personale! Macar daca ai fi incercat sa afli cine este cititorul care a vrut sati cumpere in Italia „100” de carti din unica ta carte. Iosif Constantin Dragan, admirator al fascismului legionar:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Iosif_Constantin_Dr%C4%83gan
    valentina

    N.Red. Ca si la precedentul alias, „valentina” isi da o adresa fictiva de mail valentina_m@gmail.com. E clar ca are o vendetta impotriva lui Vlad Solomon, ca atare acesta va fi ultimul mesaj pe care I’ll publicam.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 7 Nu-mi place 5

  • Vlad Solomon: (6-2-2012 la 08:21)

    D-ne Moraru,

    Am impresia ca nu ati citit articolul si nu ati inteles de ce in 84-85 nu stiam cine era Dragan si nici de ce NU am rezonat la apelul sau, dupa ce m-am lamurit. Nu era nevoie sa va coboriti la un atac la persoana pt a puncta ceva ce stiu demult. V-as ruga, in viitor, daca simtiti imperioasa nevoie de a scrie un ecou, sa renuntati la adjective. Altfel as putea crede ca scrieti din Haifa. Si nu de Dragan va pasa.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 6

  • Relu Rufu: (8-2-2012 la 18:38)

    Multumesc pentru seria de articole „Povestea unei (singure) carti”! Astept cu nerabdare continuarea…
    Apropo, din cate tin eu minte, frumosul „bloc Spicul” de langa Cismigiu a suferit serios la cutremurul din 1977 (bine ca nu mai erati acolo!) Nu tin minte daca a fost renovat si refacut in intregime. Parca la parter este acum o patiserie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • evelina moraru: (9-2-2012 la 00:22)

    Daca iarna ti-ar fi in preajma, ai sti sa tratezi cu detasare rautatile si sa scrii un poem de zapada,care este aici si acum, cerul coborat vremelnic pe pamant….

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 0 Nu-mi place 8



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.161.77.30