caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Românii nu-l merită pe Regele Mihai

de (5-2-2012)
57 ecouri

Recent, două sondaje de opinie au atras atenția: unul general, care acorda o cotă de încredere de 36% Regelui Mihai, plasându-l pe primul loc între personalitățile publice și al doilea, în revista ACUM, care arăta un sprijin de peste 80% pentru o eventuală reinstaurare a monarhiei în România.

Mai întâi câteva precizări: în timp ce primul sondaj este reprezentativ pentru electoratul din România, cel de-al doilea reprezintă doar opțiune celor care au ales să voteze – peste 1200 din cei 1600 care au accesat sondajul. Acesta este cel mai frecventat sondaj de opinie de la începuturile paginii www.acum.tv la 1 iunie 2010.

În sondajul  IMAS, care îl plasa pe Regele Mihai pe primul loc, alți politicieni de frunte erau cotați foarte slab: liderul Partidului Național Liberal (PNL), Crin Antonescu, se bucură de încrederea a 25% dintre alegători, liderul Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, 22%, președintele Traian Băsescu, 8% și premierul Emil Boc, care este și lider al Partidului Democrat Liberal (PDL), 7%.

Impopularitatea conducătorilor României este masivă, chiar și când e comparată cu cea a unor lideri străini, de pildă premierul Rusiei, Vladimir Putin – cotă de popularitate de 18% sau președintele Franței , Nicolas Sarkozy, cu 22%.

De remarcat că Regele Mihai a înregistrat un salt de încredere de 11% în timp de o lună, evident ca urmare a protestelor de stradă.

În presă și pe internet au apărut articole care reiau tema “Monarhia salvează România” și care menționează ideea unui referendum pentru reinstaurarea monarhiei.

Dar, vorba englezului, toate astea sunt prea puțin, prea târziu. Regele Mihai are 90 de ani, nu este implicat în treburile publice și în mod normal ar trebui să aibă o popularitate de 90%, nu de 36%, mai ales că nu ia poziții politice partizane.

Atidudinea publică a Regelui Mihai este impecabilă, comparată cu a celorlalți lideri politici, cu neaoșismul care frizează grobianismul al președintelui Băsescu, cu prestația publică lamentabilă a liderilor opoziției, cu provincialismul lor, descris perfect de jurnalistul Cristian Ghinea în acest articol: http://www.contributors.ro/reactie-rapida/note-la-cald-de-la-audierea-publica-ponta-adecvat-antonescu-jenant-constantin-balast/.

Dar cine să mai aprecieze statura acestui personaj istoric, când românii au fost spălați pe creier în perioada 1945 – 1989, iar după aceea nu au vrut să afle adevărul despre trecutul lor. Când li s-a picurat otravă zi de zi în suflet, spunându-li-se că Regele a fugit din țară în 1947 cu averi enorme cu tot și că era un reprezentant al burgheziei exploatatoare.

După 1989 a fost inițial ținut la distanță de România de regimul Iliescu, după care, când a devenit o prezență obișnuită în România, a început să fie contrapus lui Ion Antonescu, pe măsură ce naționalismul de tip etnicist devine tot mai răspândit, pe fondul crizei economice și de identitate prin care trec România și românii.

Regele Mihai, Băsescu, Antonescu

Această atitudine a culminat cu niște remarci făcute de președintele Băsescu în iunie 2011 la adresa Regelui Mihai:

“Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare al interesului national al Romaniei, abdicarea. Din partea regelui, ăsta e punctul meu de vedere (…) Trebuie să recunoaștem că noi încă nu ne așezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toți și pentru istorie Antonescu ramâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor și țiganilor, ducerea lor in Transnistria, nu știu ce… Nimeni nu spune că statul român avea un șef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru.

Unora le dăm averile, iar pe alții îi considerăm criminali de război, șeful de stat și primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruși și a lăsat țara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?”

Până la urmă, Regele Mihai a fost invitat să se adreseze parlamentului României, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări, pe 25 octombrie 2011, dar președintele Băsescu, premierul Boc, Patriarhul Daniel, între alții, au fost absenți.

Și aici ajungem la chestiunea reinstaurării monarhiei. Foarte mulți confundă respectul și admirația pentru Regele Mihai cu sprijinul pentru monarhie, fie că sunt, fie că nu sunt admiratori ai Majestății Sale.

Am spus-o de mai multe ori: ipoteza reinstaurării monarhiei e una nerealistă, dacă ar fi să mă refer doar la spălarea pe creier comunistă și post-comunistă. Nu mai vorbesc de faptul că modificarea formei de guvernământ republicane nu este permisă, potrivit art. 152.1 din Constituția României.

Mult mai util ar fi ca românii să arate respect și încredere față de Regele Mihai. La urma urmei, câți oameni există la ora actuală, sau au existat în istoria omenirii, ca să spună, precum Majestatea Sa: “Acum 84 de ani când m-am suit pe tron”? Un om care a devenit Rege în 1940, la 18 ani, care a ordonat arestarea lui Antonescu în 1944, care a fost ultima redută împotriva comuniștilor până în 1947, care a revenit în țara sa natală în 1992 și care azi, la 90 de ani, este perfect lucid și activ, ar trebui să fie un reper moral pentru națiunea română.

Dar de fapt, nu este. Acest procent de 36% încredere e de fapt o reacție împotriva politicienilor actuali decât o reală afecțiune pentru Majetsatea Sa. Un fel de oportunism, i-am încercat pe toți, ia să zicem acum în plină criză că avem încredere în ex-Regele, ca să-i citez pe fruntașii feseniști ai începutului anilor ’90.

Vă mai aduceți aminte Liga Anti-monarhică dinainte de alegerile din 20 mai 1990, formată din țațe feseniste isterizate de pericolul revenirii Regelui Mihai? Dar de alegătorii care înainte de alegerile din septembrie 1992 ziceau că nu vrea să vină Regele cu moșierii, pentru că le vor pune botniță (spălare pe creier prin literatură comunistă – Zaharia Stancu)?

Azi nu mai există (probabil) astfel de manifestări de primitivism, dar există, potrivit sondajelor de opinie o majoritate consistentă a alegătorilor, care nu are încredere în fostul suveran al României.

Ceea ce mă face să ajung la concluzia că românii nu-l merită pe Regele Mihai, ci îi merită pe politicienii pe care îi votează cu consecvență de 22 de ani, la cei menționați mai sus adăugându-se și oameni ca Dan Diaconescu (noutate), Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali.

Ecouri

  • Ivan Lungu: (6-2-2012 la 05:17)

    Dle. Clej, felicitari pentru articol!
    La sondajul dvs. eu raspunsesem „DA” la sustinerea Majestatii Sale.
    Poate pare curios, dar indraznesc sama declar „regalist”. Desigur la varsta sa ianintata, banuiesc ca Regele Mihai n-ar mai accepta acum conducerea tarii, dar in orice caz trebuie sa stie ca nu numai ca nu este uitat de popor, ci chiar dorit de o mare aparte a acestuia. Stiu ca este „altfel” sa privesti „de afara” ce se intampla in Romania, dar in orice caz asta inseamna ca „ceva” tot te intereseaza. Ar trebui multi sa inteleaga acest articol foarte bun si multi-graitor.

  • Iulian Chivu: (6-2-2012 la 07:20)

    Cine cunoaste istoria recenta a Romaniei si daca are curaj s-o afirme stie ca o solutie care sa garanteze echilibru pentru un popor vulcanic, greu previzibil si usor influentabil precum românii, e greu de gasit in afara celei monarhiste. Poporul roman, care ia frecvent decizii emotionale, a pierdut această ocazie din 1992, cand presedintele neocomunist de atunci, Ion Iliescu, il umilea pe MS Regele Mihai I haituindu-l pe aeroport si pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Ma tem ca acum e prea tarziu.

  • puscas dorel: (6-2-2012 la 07:55)

    Bun articolul d-voastra. felicitari.Ar trebuii un referendum national in aceasta chestiune. Sunt sigur ca romanii ar fi de acord cu monarhia, care ar putea fi singura solutie benefica pentru tara noastra. Avem nevoie de o reforma in capite et membre si nu de jumatati de masura de care ne-am saturat.Astept o sugestie din partrea intelectualilor ai acestei tari.Ma surprinde tacerea lor.

  • Silviu G.: (6-2-2012 la 08:47)

    Un tânăr întreabă un pensionar: – Mai e posibiră reinstaurarea monarhiei în România?
    – Nu cred că mai e posibilă, dar e inevitabilă, răspunde pensionarul.

  • Aurelian: (6-2-2012 la 09:04)

    Eu sunt pentru instaurarea monarhiei, cu conditia ca rege sa fie MS Mihai I. Pentru ca nu trebuie sa uitam ca regele nu este ales, iar in istoria Romaniei au fost regi mai buni si mai slabi. Unii au fost factor de stabilitate, altii (altul) din contra.
    Nu stiu cat de reprezentativ sunt pentru „monarhisti”, dar am impresia ca nu sunt singurul om cu aceasta opinie. Il sustin pe Regele Miahi, dar nu sustin monarhia.

  • Bazalan: (6-2-2012 la 10:08)

    Domnule Clej,ar fi o varianta,cu monarhia la conducere,dar eu doresc unul fara studii prea multe,doresc un gospodar,care stie sa faca nu sa dea din fleanca fara rost.Mi s-a facut dor mare de Ceausescu,pe timpul lui exista parca o ierarhie a valorilor reale si ce se producea avea cautare.Eu nu mai am nevoie de unii cu facultati peste facultati,licentiate,masterate,doctorande,obtinute fara studii.

  • Constantin-Valeriu Trifan: (6-2-2012 la 10:09)

    Stimate domnule Petru Clej,

    Apreciez mult articolul dumneavoastra. Ma numar printre cei 80% din participantii la sondajul ACUM care au votat pozitiv la intrabarea pusa.
    In ceea ce priveste posibilitatea reinstaurarii monarhiei, am o opinie oarecum diferita si nu ma supar daca ma veti contrazice argumentat. Eu stiu ca, la 1866, dupa debarcarea lui Cuza, decizia aducerii pe tron a unui principe strain a apartinut clasei politice, in intregimea ei, din necesitatea de a avea un arbitru impartial.al jocului politic. Dupa ce acest acord s-a realizat, problema organizarii unui plebiscit a fost o simpla formalitate. Sa nu mi se spuna mie ca, la acel plebiscit, care a trecut cu peste 95%, au participat doar romani fara creier spalat si ca, in aceasta proportie, au dorit un strain in fruntea tarii, despre care nu stiau aproape nimic.
    De aceea, mai ales acum, ca Guvernul Boc a demisionat, se impune un arbitru al situatiei. Cine sa fie acesta? Cineva contestat in strada si care nu mai are mai mult de 10% credibilitate? Acesta poate fi arbitrul? Pacificatorul?
    De aceea, eu cred ca si acum, ca si atunci, clasa politica va trebui sa ajunga la un acord in acest sens. Dupa care, nimic nou sub soare, referendumul va trece fluierand.

  • Petru Clej: (6-2-2012 la 10:39)

    Domnule Trifan, aveti perfecta dreptate, cu o singura exceptie – suntem in 2012, nu in 1866.

    Domnule Bazalan, sunteti un produs stralucit al epocii Ceausescu – spalat pe creier si fara niciun fel de idee cu privire la democratie sau la diferenta dintre minciuna si adevar, de unde si elucubratia ca pe vremea idolului dumneavoastra era o reala scara a valorilor, cand de fapt Romania era, inca din 1945, o imbecilocratie.

    Gospodarii si gospodinele au rolul lor la ferma, la o companie mica, la o institutie de mici dimensiuni, dar nu in fruntea unui stat.

    Nu e insa vina dumneavoastra ca nu aveti termen de comparatie pentru „epoca de aur” decat Romania actuala, care are radacini in aceeasi Romanie ceausista pe care o tot dati de exemplu. Comunismul v-a spalat pe creier si acum evident ca nu mai puteti gandi altfel.

  • AlexL: (6-2-2012 la 12:39)

    Da, este, fara indoiala, exclus ca Regele Mihai sa revina pe tron, iar daca nu dansul, atunci cu un altul avem tot atatea sanse sa avem pe cineva acceptabil ca si cu un politician oarecare; cu un presedinte avem macar avantajul ca functia este limitata in timp.

    Ma gandesc insa ca fostul suveran ar mai putea face ceva pentru Romania, si anume sa condamne solemn, clar si cu tarie antisemitismul.

    Poate ca cineva dintre cititorii revistei ACUM are acces (eventual indirect) la Regele Mihai si poate sa-l sensibilizeze cu privire la acest subiect.

  • puscas dorel: (6-2-2012 la 15:41)

    DOMNULE CLEJ, Cand vad cata prostie este la noi ma apuca groaza.Regele domneste nu conduce. El se comporta ca un arbitru in plan politic. Faptul ca regele are varsta pe care o are aceasta este voia lui Dumnezeu.Poate fi luat si ca un semn al purtarii Sale de grija pentru acest nefericit popor.Regele treuie privit ca reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant.EL este Unsul lui Dumnezeu. Adica este afierosit sa fie pontifex maximus pentru poporul pe care il reprezinta in fata lui Dumnezeu. Dar e greu sa vorim asa unui pulic care nu are fondul aperceptiv de a intelege aceasta chestiune. Recomand loecturarea cartii lui Paul VolKov Despre rege care ar schima mult opinia potrivnicilor

  • CristinaM: (6-2-2012 la 15:43)

    Un articol foarte echilibrat D-le Clej care tine seama de cele 2 sondaje de opinie amintite.Eu personal, sunt pentru monarhie .Trebuie militat activ pentru referendum si trebuie reconsiderata legea falica.Aceasta va permite succesiunea printesei Margareta dupa MS regele Mihai .Printesa Margareta este un om cult cu o educatie desavirsita cu o speciala aplicare spre problemele sociale care va sti sa reprezinte tara cu demnitate.Iar guvernele sa fie formate conform majoritatii parlamentare obtinute dupa alegeri.

  • Petru Clej: (6-2-2012 la 18:08)

    Doamnă (?) CristinaM, bănuiesc că vă referiți la legea salică. Dar aceasta nu mai are nicio valoare, căci Constituția din 1923 nu mai este de mult în vigoare. Și nu știu dacă știți, Regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta la 30 decembrie 2007 succesoarea sa. Dar toate acestea reprezintă teorie.

    Domnule Pușcaș, pe ce lume trăiți dumneavoastră?

  • puscas dorel: (7-2-2012 la 11:57)

    domnule draga traiesc in lumea in care si d-ta traiesti, adica suntem contemporani. Mai bine spus traim in tara lui Papura voda presedinte. Ce vrei sa spui domnule Clej ca tari ca: Anglia, Belgia Spania , tari UE ,sunt tari cu regimuri politice anocronice, ca monarhia este o forma desueta de guvernamant? Ei bine nu este asa.Forma cea mai buna de conducere este aceea pe care o doreste poporul. A fost intrebat cumva si candva poporul roman daca doreste sau nu monarhia ca forma de guvernamant? Nu-mi amintesc sa fi raspuns in aceasta chestiune.Afirmati domnule ca actuala constitutie afirma forma republicana de conducere a tarii. Asa este, dar va intreb in 1947 a fost consultat cumva poporul roman la schimbarea formei de guvernamant? Nu. Atunci nu vi se pare ca ar trebuii macar acum, in asa zisa democratie, sa intrebam poporul, printr-un plebiscit corect mediatizat anterior, daca doreste sau nu aceasta forma de guvernamant, cu avantajele si dezavcantajele ei? Apoi, dupa reezultatele referendumului, poatre ca va voi da permisiunea sa ma numiti anacronic. Pana atunci cu bine.
    Faptul ca ma trimiti, cu atata usurinta, intr-o perioada politica ,pe care domnia ta o consideri caduca ma deranjeaza putin.

  • Petru Clej: (7-2-2012 la 15:18)

    Domnule Pușcaș, poate dumneavoastră trăiți în țara lui Papură Vodă, eu trăiesc în Marea Britanie de 21 de ani așa încât cunosc practic mult mai bine ce înseamnă monarhia decât dumneavoastră. N-am spus nicăieri că e anacronică, dar șansele ei de reinstaurare în România sunt ZERO. Dacă electoratul din România ar fi avut cea mai mică afinitate pentru monarhie, ar fi respins constituțiile din 1991 și 2003 supuse la vot sau ar fi votat pentru un partid monarhist din România, care este sublim dar lipsește cu desăvârșire.

  • Romeo Iulian CIOCANEA: (8-2-2012 la 17:01)

    Stiu ca va ve-ti asmuti cu totii impotriva mea, dar am si eu o intrebare. Oare regele ii mai merita pe romani ?!

  • Petru Clej: (9-2-2012 la 04:24)

    Fireste ca nu-i mai merita Regele Mihai pe romani: a inceput prin a le aresta eroul national, Ion Antonescu, care era pe cale de a-i duce la o victorie glorioasa in lupta, i-a adus pe bolsevici in Romania, apoi a tradat si a fugit cu toate averile dupa el, n-a mancat salam cu soia si n-a baut nechezol, iar acum a venit sa-si recupereze averile pe care nu le luase cu el, sa aduca mosierii si sa le puna romanilor botnita.

    Pe romani nu-i merita decat lideri ca Dej, Ceausescu, Iliescu, Constantinescu sau Basescu, dupa cum si romanii nu merita decat astfel de lideri straluciti.

  • Stefan Caliga: (9-2-2012 la 06:20)

    Regele Mihai I al Romaniei este si la ora actuala un punct de reper de maxima onorabilitate. De-a lungul timpului (peste jumatate de veac!) detinatorii Puterii in Romania „au avut grija” sa demonizeze Monarhia deoarece era singura Institutie care reprezenta ideea de Romanie prospera, mandra si puternica. Istoricii comunisti care au publicat lucrari pe teme de istorie moderna si contemporana au minimalizat rolul Monarhiei in procesul de devenire si afirmare al Statului Roman modern. Singura personalitate controversata a Familiei Regale, Regele Carol II, a avut parte de mai multe pagini decat oricare dintre monarhii romani.
    Frica autoritatilor fata de personalitatea puternica a Regelui Mihai I este prezenta si astazi. Cum altfel ar putea fi interpretate afirmatiile jignitoare la adresa Regelui proferate de catre Presedintele Romaniei? In definitiv, regimul republican nu ar avea a se teme de o posibila restaurare monarhica atata timp cat el a fost legitimat printr-un Referendum special. Din nefericire pentru noi, romanii, Regele Mihai I nu are urmasi directi in linie masculina si acest impediment este exploatat la maximum de adversarii sai. Acestia alimenteaza in inimile romanilor misoginismul ancestral existent.

  • musat: (9-2-2012 la 07:43)

    Este dificil sa se scrie si sa se inteleaga un asemenea titlu.
    Regele si poporul raman cee ce sunt
    Nu trebuie sa criticam poporul si pe rege ci trebuie sa intelegem momentele si evolutia istorica.
    Miine putem afla elemnete care sa schimbe perceptia si sa inteleg altfel isotoria sau poate miine putem fi pusi in fata unor incercari importante si nu stim cum putem reactiona.
    Poporul suntem noi cu defecte si calitati in schimbare continua si cu rabdare putem sa incercam sa ne intelegem.

  • Ovidiu Isaia: (10-2-2012 la 07:25)

    Cred ca inainte de a reveni pe tron ,regele Mihai are de spus ceva poporului roman :
    1. Daca a fost informat la vizita in Anglia despre ce turnura urma sa aiba loc in Romania .
    2 . Ce a discutat la semnarea actului de abdicare fortata cu lingaii moscoviti Dej si Petru Groza .

  • Petru Clej: (10-2-2012 la 13:56)

    Domnule Ovidiu Isaia, astea-s întrebări retorice? Și cam care sunt șansele de revenire pe tron ale Regelui Mihai? Și numai asta vreți dumneavoastră să aflați (în numele poporului român) de la Regele Mihai?

  • Ovidiu Isaia: (10-2-2012 la 14:00)

    Intrebarea am pus-o in nume personal ,dar cred ca poporul roman are dreptul sa stie asta ,ce ziceti ?

  • Petru Clej: (10-2-2012 la 14:12)

    Domnule Isaia, Regele Mihai a povestit de mai multe ori evenimentele petrecute în 1947, o dată chiar mie într-un interviu din 1990, așa că aceste lucruri sunt cunoscute. Dacă vă interesează, e plin internetu. Repet – e o întrebare retorică?

  • Ovidiu Isaia: (10-2-2012 la 14:47)

    Dar se pare a uitat sau a eludat cu obstinatie raspunsul la aceste intrebari !

  • Romeo Iulian CIOCANEA: (10-2-2012 la 14:48)

    Buna seara si scuze ca ma implic in discutie dar D-l. Isaia cred ca a postat cel mai pertinent comentariu. Dvs. D-le Clej spuneti ca l-ati intervievat personal pe Majestatea Sa. OK ! Dar i-ati intervievat si pe ceilalti ? Ceilalti implicati in evenimentele de atunci . Caci daca nu, atunci imi permit sa va reamintesc o mai veche vorba de a Dvs. referitor la presa din Romania „dupa ureche” !? Deci pina nu vom sti tot adevarul istoric imi mentin si sustin spusele : „dar regele Mihai ii merita pe Romani ? ”

    Cu stima si respect pentru adevarul istoric,
    Romeo Iulian CIOCANEA

  • Petru Clej: (10-2-2012 la 14:53)

    Dacă nu sunteți dumneavoastră în cunoștință de cauză, nu înseamnă că Regele Mihai nu a vorbit despre aceste lucruri:

    Detractorii Regelui Mihai sunt lipsiți de legitimitate și credibilitate http://www.acum.tv/articol/34610/
    Despre Regele Mihai, așa cum l-am cunoscut personal, http://www.acum.tv/articol/34226/
    Regele Mihai: Nu pot să-l iert pe Churchill, care ne-a aruncat în mâinile ruşilor http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/regele-mihai-nu-pot-sa-l-iert-churchill-care-ne-aruncat-mainile-rus#

    În final, cum preferați să vă consider: să vă acord beneficiul îndoielii și să vă consider ignorant, sau să vă consider de rea credință?

  • Petru Clej: (10-2-2012 la 14:54)

    De la ceilalți, domnule Ciocănea, ați învățat istoria cu care ați fost spălat pe creier și ca atare nu-l meritați pe Regele Mihai.

  • Romeo Iulian CIOCANEA: (10-2-2012 la 15:20)

    Domnule Clej,
    In ceea ce ma priveste va atentionez ca este a doua oara cind ma atacati in mod josnic folosind un limbaj jignitor si demn de un „revansist de joasa speta”. Pacat ca transformati acest spatiu de idei intr-o „mahala jalnica”. Nu este pentru prima oara cind va pretati la astfel de comentarii si atacuri la adresa celor ce nu va impartasesc „intru totul ideile uneori revansarde si perfide”. Ma opresc aici desi ar fi trebuit sa va intreb de la cine ati invatat Dvs. istoria si nu daca aveti creierul spalat. Ci pur si simplu daca in unflatura dintre urechi mai aveti ceva vag din ceea ce se numeste creier. Prin modul Dvs. de gindire si de exprimare ati demonstrat ca sinteti mult mai inversunat decit fostii calai bolsevici si nazisti chiar daca nu propavaduiti inca holocaustul impotriva celor ce au si alte opinii decit Dvs.

  • Petru Clej: (10-2-2012 la 15:25)

    Domnule Ciocănea, este o realitate că sunteți spălat pe creier (asta nu e o insultă, ci o constatare a unei stări de fapt, spre deosebire de grosolăniile dumneavoastră), de Groza, Dej și urmașul lor Ceaușescu – „ceilalți” din partea cărora așteptați „adevărul istoric”. Uitați-vă la limbajul pe care-l folosiți “intru totul ideile uneori revansarde si perfide” (pe cine citați aici)?

    „Ci pur si simplu daca in unflatura dintre urechi mai aveti ceva vag din ceea ce se numeste creier.” – grosolănie tipică pentru ultimul birt de Botșeni.

    Iar comparația cu bolșevicii și naziștii arată că, vorba englezului, you lost the plot. Să vă fie rușine că terfeliți termenul de Holocaust în felul acesta.

  • Petru Clej: (10-2-2012 la 16:04)

    Recomand această lectură pentru reducerea spălării pe creier cauzate de istoria național-comunistă:

    Michael of Romania: The King and the Country [Hardcover]
    Ivor Porter (Author)

    http://www.amazon.co.uk/Michael-Romania-Country-Ivor-Porter/dp/0750938471

  • Petru Clej: (10-2-2012 la 16:14)

    Iată ce scria cel care mă insultă acum ca un birjar despre articolul meu: Regele Mihai așa cum l-am cunoscut personal http://www.acum.tv/articol/34226/ acum ceva mai mult de șapte luni:

    Romeo Iulian CIOCANEA
    2011/06/29 la 14:12

    Un articol pertinent, documentat cu trimiteri la articole anterioare pe aceasi tema si din pacate printre putinele de dupa ’90, articol care ne prezinta si istoria adevarata a natiei noastre. Dar asa cum cu o floare nu se face primavara, tot asa nici cu putinele adevaruri aparute sporadic in “media restrinsa”, noi romanii nu vom afla prea curind despre istoria noastra cea adevarata. Din pacate, mass media romaneasca abunda pina la saturatie de articole care mai de care mai mistificatoare in ceea ce priveste adevarul istoric si nu numai. Zi de zi ni se “spala” creierele cu informatii “otravite” si uite asa nici in urmatorii “n” ani nu vom afla prea multe despre adevarata istorie a neamului nostru, cu bunele si cu relele lui. (sublinierea mea)
    Promit ca in ceea ce ma priveste voi transmite cunoscutilor mei adresa acestui site. Si cine stie ? Poate s-or mai documenta si altii, caci din pacate sint prea putini in Romania care au habar de acest site.

    Romeo Iulian Ciocănea recunoaște singur că e spălat pe creier. Dacă ați avea un minim de decență v-ați cere scuze pentru cele afirmate în comentariul anterior.

  • Ovidiu Isaia: (12-2-2012 la 02:19)

    Buna intrebare ,regele Mihai ii merita pe romani ,chiar acum cind forma de stat republicana este in pragul falimentului ?

  • Petru Clej: (12-2-2012 la 04:09)

    Domnule Isaia, afirmația că forma de stat republicana este in pragul falimentului este tot atât de valabilă ca și cea potrivit căreia Regele Mihai nu ar fi răspuns la întrebările pe care le-ați menționat mai înainte.

  • D.C.: (13-2-2012 la 13:04)

    Am citit cu mult interes si in acelasi timp cu multa tristete articolul si comentariile existente. Ma incanta faptul ca avem intelectuali care inca se mai pot framanta pentru binele tarii. Cu toate acestea, fie ca poporul roman ar alege sau nu monarhia, oare avem vreo sansa de a ne redresa in vreun fel, din toate punctele de vedere (politic, economic, educational)? Oricare ar fii solutia, s-ar putea ameliora starea lucrurilor in Romania in timp ce criza in Europa ia amploare?
    Imi cer scuze pentru interventie insa as vrea sa stiu daca exista astfel de articole care pun problema unor astfel de rezultate mai mult sau mai putin favorabile in urma unei sau a altei alegeri.

  • Petru Clej: (13-2-2012 la 13:30)

    Articolul nu este despre monarhie sau alegerea făcută de poporul român, ci de modul total lipsit de respect sau dezinteresul cu care îl tratează majoritatea poporului român pe Regele Mihai, un personaj istoric (încă) în viață.

  • Stefan Caliga: (13-2-2012 la 16:20)

    Nu trebuie sa ne mire „accentele” anti-monarhice exprimate de cei care posteaza aici. Acesti oameni nu sunt cu nimic vinovati intrucat ei nu cunosc adevarata istorie a Romaniei ci doar cea „elaborata’ in laboratoarele Academiei Stefan Gheorghiu (decedata oficial de multa vreme dar activa prin „Strigoii” lasati mostenire!).
    Dar dupa 1990 ce s-a intamplat?
    Pana in 1996 vechii comunisti au fost „la butoane”! In urmatorii patru ani – „Anii C.D.R.” – Puterea a fost ineficienta deoarece politica de aliante din cadrul Aliantei a fost ineficienta din cauza numarului mare de „parteneri”. Cine isi mai aminteste astazi de un Otto Weber (conducatorul unei formatiuni politice miniscule!), om cu „drept de vot” in C.D.R. Exemplele pot continua. Nu trebuie uitata nici politica „anti CDR” dusa de catre PNL-ul condus de Valeriu Stoica (fost mare activist universitar si pecerist!).
    Dupa 2000 lucrurile s-au complicat si mai mult. Am ajuns astfel astazi in situatia in care totul se hotaraste la Cotroceni. Opozitia a pierdut toate pozitiile in favoarea Puterii in mod constient.
    Aceiasi „Opozitie” va veni sa ne ceara votul la urmatoarele alegeri.
    Atunci va trebui sa ne gandim bine cand votam!

  • latinist: (29-2-2012 la 14:08)

    Domnule Clej, vreau sa va spun ca va apreciez mult articolul, sunt de acord cu ce spuneti, cu unele exceptii. Intr-adevar, romanii au fost spalati putin pe creiere, stare care s-a perpetuat si dupa momentul ’89 din cauza regimului de atunci dar si din cauza ca inca nu existau nici pe departe sursele de informare care sunt acum. In 1990 sau dupa, nici nu s-ar fi putut pune problema ca Majestatea Sa sa vina in Parlament pentru un discurs sau sa fie sarbatorit asa cum a fost acum.
    Ii raspundeati cuiva anterior ca 2012 nu este 1866…mi-as permite la randul meu sa afirm ca 2012 nu este nici 1990, oamenii intre timp s-au mai cizelat, s-au mai informat, practic au mai evoluat de la primitivismul de atunci. Nu va impartasesc pesimismul in privinta sanselor de restauratie, tocmai pt. ca vad si fac parte dintr-o generatie tanara care a crescut fara idei preconcepute, care se implica tot mai mult, inclusiv iese in strada sa-si strige nemultumirile. O sustinere extraordinara si un interes exista pt. Casa Regala tocmai din partea tinerilor, care reprezinta de fapt viitorul acestei natiuni.
    Am vazut aceeasi generatie tanara scandand la Chisinau anul trecut de 1 decembrie pentru reintregirea teritoriala, strigand ca sunt romani. In aceaste generatii tinere pline de optimism supravietuieste si speranta noastra pentru un viitor mai bun.
    Nu sunt de acord nici cu faptul ca din cauza acelui articol din constitutie privind limitele revizuirii sale n-ar putea fi schimbata forma de guvernamant. Asta ar vrea probabil sacalii antimonarhisti dintr-o parte a clasei politice ca noi sa credem, tocmai ca sa ne demoralizam si sa ne pierdem speranta, ca sa-i votam tot pe ei.
    Totul este sa se ajunga la organizarea unui referendum, care daca va consfinti schimbarea formei de guvernamant, se va organiza o Adunare Constituanta care va redacta o NOUA Constitutie, in care va scrie ca Romania este regat. Asadar va fi schimbata aceasta constitutie din temelii, nu doar revizuita, ca sa ne cramponam de acel articol.

  • iancu: (29-2-2012 la 15:13)

    Mă număr printre puținii care am fost imun la virusul comunist,nu am intrat în jocurile lor murdare,am mers pe premisa:mai bine sărac și curat!Fără să mai intru în prea multe amănunte,le amintesc cârcotașilor de sorginte bolșevică:ROMÂNIA MARE a fost creată de REGELE CAROL I și menținută în hotarele ei până la venirea tancurilor rusești,care au sfâșiat bucăți din trupul țării.Binefacerile bolșevico- republicane ne ține divizați în două state românești și totodată DEZBINAȚI și ÎNVRĂȘBIȚI.Concluzie:ROMÂNIA există ca stat datorită REGILOR!

  • Petru Clej: (29-2-2012 la 15:18)

    Domnule sau doamna „latinist” (aceeasi maligna ascundere sub anonimat) nu stiu de unde trageti aceste concluzii. Daca ceva este constant in sondajele de opinie, aceea este nostalgia fata de perioada comunista, inclusiv din partea tinerilor. Trecerea timpului nu imbunatateste situatia, ci o agraveaza, pentru ca oamenii fie nu vor sa-si aminteasca lucruri neplacute despre acea perioada, fie, cei tineri, preiau o versiune edulcorata. Si atunci, de unde acest presupus sprijin pentru monarhie?

    Cat despre unionismul de la Chisinau, va spun ce le spun tuturor acelora care-si imagineaza ca pot trage concluzii despre situatia din Republica Moldova plimbandu-se pe bulevardele din centrul Capitalei: mergeti nu mai departe de Ciocana, nu mai vorbesc de Cimislia, Glodeni sau Srtefan Voda, sa vedeti ce crede Moldova „profunda” despre unionism.

  • Petru Clej: (29-2-2012 la 15:43)

    „Iancu”, cel caruia i-au murit laudatorii, nu stie un lucru elementar: in 1918, cand a luat nastere Romania Mare, era rege Ferdinand, Carol I fiind mort din 1914.

    In plus, Romania a luat fiinta ca stat in 1862, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza si nu a disparut ca stat in 1947 odata cu abolirea monarhiei, ea existand si astazi ca republica.

    Mai mult, unul dintre cei patru regi ai Romaniei – Carol al II-lea – a facut tot ce i-a stat in putinta sa distruga democratia romaneasca si la sfarsitul domniei sale, in septembrie 1940, Romania pierduse 1/3 din teritoriul din 1918 si un sfert din populatie.

  • latinist: (29-2-2012 la 19:03)

    Intr-adevar, a fost un sondaj la un moment dat care indica faptul ca circa 40% din cetateni l-ar vota pe Ceausescu daca ar mai trai si ar candida, lucru pe undeva explicabil din cauza perceptiei ca din anumite puncte de vedere romanul a dus-o mai bine in acele timpuri. Sigur, nu conta neaparat lipsa libertatilor fundamentale, cat faptul ca se simtea mai in siguranta cu un loc de munca si un venit…chit ca magazinele erau goale…dar ma rog. Eu nu neg ca inca exista in Romania o patura a populatiei, in special in mediul rural, care este prost informata, educata, „stangista”, sa zic asa, ca un rezultat dezastruos al metamorfozei suferite de taranime in deceniile comuniste.
    Insa pe de alta parte mai exista populatia informata, educata, din care evident fac parte tinerii, care are cu totul si cu totul alte puncte de vedere. E de fapt si ilogic ca acestia sa fie nostalgici dupa comunism, practic ei cand aud de comunism la ora actuala se gandesc mai degraba la Coreea de Nord si imaginile scabroase de la inmormantarea „prea-iubitului”, e greu de crezut ca cineva zdravan la cap si-ar putea dori asa ceva in Romania azi. Comunism inseamna un lider autoritar in fruntea statului, cum este azi Basescu, iar lumea deja s-a prins de toate giumbuslucurile penibile ale sale si nu-l mai suporta. De fapt, nu mai suporta genul acesta de conducere autoritara. Erau oameni in varsta la Iasi, de ziua unirii, care poate ca s-ar putea incadra teoretic in categoria mai sus mentionata, de nostalgici, care ii spuneau lui Ponta ca ii voteaza, dar sa nu cumva sa faca ce a facut Basescu (adica exact acel comportament autocratic) ca vor iesi din nou in strada.
    Oamenii care au iesit sa protesteze erau foarte bine informati, fiind sprijiniti de majoritatea restului populatiei care totusi n-a iesit in strada. Poate ca inca nu toti constientizeaza faptul ca o adevarata schimbare in Romania ar insemna monarhia, dar e clar ca lucrurile intr-acolo se indreapta, inspre constatarea de catre tot mai multi cetateni a falimentului sistemului republican. Cel putin a acestui sistem republican „original”.
    La fel vor sta lucrurile si in Basarabia, cu toate ca acolo va fi mult mai dificil din cauza deceniilor de rusificare, ei fiind acum de-abia unde am fost noi acum 20 de ani.

  • iancu: (1-3-2012 la 02:16)

    Măi Iancu Clej,sunt la o vârstă la care nu-mi trebuie LĂUDĂTORI,chiar urăsc acest lucru,spre deosebire de marele specialist ce te crezi,eu m-am născut și crescut în acest crez MONARHIC.Nu vreau să intru în controverse cu așa mare gânditor ce și-a propus să dezbine în continuare românii!Mi-ai produs greață și dezgust.Adio și nu mai vreau să aud de tine!

  • Petru Clej: (1-3-2012 la 03:05)

    „iancu” – în lipsă de argumente (și de lăudători) monarhistul intrauterin s-a supărat își ia jucăriile și pleacă.

    „latinist” – un pseudo-profet care confundă realitatea cu propriile dorințe și care extrapolează la întreaga societate plecând de la o mică minoritate.

  • latinist: (1-3-2012 la 03:55)

    Personal nu stiu care este problema dumneavoastra, vazandu-va si celelalte raspunsuri pe care le dati, insa categoric aveti una. De unde atata agresivitate totusi, o duritate gratuita in limbaj?
    Cam care ar fi realitatea conform ideilor dvs? 90% din populatie ar fi comunista, sau cum?
    Sa inteleg ca a fost „propria mea dorinta” ca oamenii sa iasa in strada, a fost cu „pixelu albastru” ce a vazut toata lumea la tv. Ar fi doar propria mea dorinta ca oamenii sa nu-l mai suporte pe Basescu, ei de fapt il iubesc din toata inima, nu? Realitatea ar fi ca oamenii isi doresc intr-adevar o schimbare, insa una in sensul revenirii comunismului, sunt masochisti.
    Desigur, toti oamenii care pe retelele de socializare si-au exprimat dorinta schimbarii formei de guvernamant ar reprezenta o minoritate nesemnificativa, care nicidecum n-ar avea cum sa influenteze si pe restul, nu? Toti romanii care muncesc si traiesc in diaspora, care au vazut cum functioneaza si alte tari, civilizate, monarhii chiar, sunt de fapt niste comunisti si nicidecum n-au fost impresionati de functionalitatea acelor sisteme, ei doar ar vrea socialismul inapoi.
    Populatia s-a trezit, intr-adevar, dar s-a trezit pentru a cere ca dictatura sa fie si mai aspra, sunt nostalgici, nu?
    Cam asta ar fi realitatea, nu?
    Evident, ar mai fi si o infima minoritate…niste dezaxati de altfel, disidenti, care nu stiu pe ce lume traiesc si ar vrea monarhie.
    Imi pare rau, fiecare cu realitatea lui in acest caz. Daca asta vreti sa credeti, n-aveti decat.

  • Petru Clej: (1-3-2012 la 04:01)

    Bine ar fi, domnule „latinist”, în afară de ieșirea de sub anonimat, să nu mai dați sentințe categorice și să nu mai confundați propriile dorințe cu ce dorește populația. Dacă populația protestează nu înseamnă neapărat că dorește monarhie. Analizați în mai mare detaliu sondajele de opinie și explicați-vă de ce există o așa de mare proporție care tânjește după certitudinile epocii „de aur”.

  • ing.sfartz pincu: (12-4-2012 la 05:59)

    Mi=am promis sa nu mai comentez vorbe.Asi prefera sa comentez Fapte bune pentru Romania,dar din pacate economia CRIMINALA care s-a instalat dupa 1989, este indestructibila pentru oricene ar incerca: Regele Mihai,Eventual Regele Charles, Regina Margareta, orice democratie, votata chiar cu 90%.Numai o lege drastica, care sa rupa cercurile vicioase de interese nationale stabilite intre cei care au vandut Tzara pe bucati, sau cu bucata, si cei care au cumparat pe nimic averi colosale. Dar cine sa promulge si cine sa aplice o astfel de LEGE?
    Pentru cei care nu cunosc imprejurarile in care a actionat Regele Mihai in 1945 o sa va dau cateva extrase din „Cel de al II-lea razboi mondial” scrisa de Winston Churchill, editie in limba rusa, editura Cassel andco.LTD,Londra si Toronto,1950.
    1.pag.449,la data de 9 Octombrie 1945, Moscova.Churchill schiteaza pe un servetel urmatoarele:
    Romania,90% rusii-10%altii,Bulgaria,75%voi(rusii)-25%altii,Grecia,90%Anglia-10%altii,Iugoslavia si Ungaria,50%rusii-50%altii. Stalin a citit si apus o bifa cu creion albastru.Churchill vrea sa-dea servetelul lui Stalin,acesta refuza ,spunand:Pastrati-l Dvs.!
    2.pag.662. Churchill il intreaba pe Stalin:De ce i-atzi acordat ordinul POBEDA regelui Mihai?Stalin raspunde”Consider ca regele Mihai a fostcurajos si intelept, ca arasturnat puterea.”
    3.pag.378.In Romania regele Mihai a dat o lovitura de stat, l-a arestat pe Antonescu si imediat armatel romane cu generalii sai, AU TRECUT DE PARTEA REGELUI !!
    La puncul 3 de mai sus, imi pun eu intrebarea: Daca armata il iubea asha de mult pe Antonescu, de ce nu a miscat un deget, sa-l apere?

  • Petru Clej: (12-4-2012 la 09:18)

    Ca de obicei, domnul Sfartz nu reuseste sa fie precis nici cand citeaza dintr-o carte. Intalnirea dintre Churchill si Stalin mai sus relatata a avut loc in octombrie 1944 si nu in 1945, pentru simplul motiv ca Churchill nu mai era prim ministru, Partidul Conservator al carui lider era pierzand alegerile generale din iulie 1945 in favoarea Partidului Laburist, condus de Clement Attlee.

    Cat despre documentul mentionat, el nu facea altceva decat sa aproximeze – optimist dupa cum se va fi dovedit – raportul de forte la acel moment intre Aliatii anglo-americani si URSS. In acest fel trebuie explicate lucrurile, nu privite din perspectiva actuala.

  • ing.sfartz pincu: (12-4-2012 la 23:07)

    Punetzi foarte prompt etichete, Domnule Clej, deci pana acum m-atzi facut „ultra-nationalist:, sunt un om imprecis, si gresesc, ca”de obicei”
    In comentariul meu nu ma intereseaza forma, nu sunt ziarist sau istoric,iar in FONDUL comentariului am vrut sa aflu OPINIA Dvs. si a celorlalti participanti la dispute, cum interpreteaza faptul ca Armata Romana cu toata ofiterimea in frunte, l-a tradat intr-o secunda pe Eroul National Antonescu, si a trecut „in corpore” de partea Regelui Mihai?
    In ceeace priveste precizia in conceptul ei,pot afirma ca sunt mult-mult mai precis decat Dvs. dar in domeniul unde am lucrat, tehnica si matemateca.Daca am publicat ecuatii precise ale curbelor conhoide pe care Academicianul rus M.Zatulovskii le-a gresit, sunt precis in ce fac, si nu in ce spun.Daca in cele 8000 de proiecte tehnice facute de mine, dealungul vietii, Nu am gresit niciodata,si nici un muncitor n-a murit si nu a fost ranit,pentruca nu mi-a explodat nimic,asa cum au patit marii proiectanti din Bucuresti care au pe constiinta cadavrele exploziilor de la Brazi,Pitesti,etc. sunt PRECIS dar nu la vorbe,ca acestea zboara!

  • Teodor Burghelea: (13-4-2012 la 03:08)

    Domnule Sfartz, revista virtuala Acum nu este dedicata in mod special nici tehnicii nici matematicii, desi, cine stie, poate ca intr-unul din numerele viitoare, va exista si putina matematica (ramaneti deci optimist si continuati sa fiti un cititor fidel al Acum!).
    Dar aceasta nu inseamna ca revista Acum nu apreciaza si nu incearca sa promoveze rigurozitatea – eu as spune… ba din contra!.
    Trebuie sa intelegeti ca stiintele exacte nu detin un monopol absolut asupra rigurozitatii. De exemplu, discutiile pe marginea unui articol pot fi (de fapt trebuie sa fie) in egala masura riguroase. Dupa cum a notat si Petru Clej, aceast tip de rigurozitate pare sa va lipseasca. Sunteti patimas in ecourile Dvs., incurcati datele, incurcati lucrurile si semnificatiile lor. Si, aceasta lipsa de rigurozitate (ce este un fapt in cazul dumneavoastra, nu o „eticheta”) cu toate relele ce decurg din ea, nu aduce un plus de „valoare adaugata”.

  • Petru Clej: (13-4-2012 la 04:04)

    Domnule Sfartz, problema dumneavoastră este că vorbiți despre ceea ce cunoașteți vag și de aceea scrieți afirmații false. Dacă foriți o listă, recapitulez ceea ce am scris. Eu, spre deosebire de dumneavoastră nu-mi dau cu părerea acolo unde nu sunt informat. Și faptul că apelați la autobiografie, lăudându-vă cu tot felul de lucruri care nu au legătură cu articolul arată ce caracter aveți. Revista ACUM este deosebită față de celelalte publicații de limbă română prin faptul că amendează PROMPT acest vorbit după ureche, care în cazul de față echivalează cu dezinformarea. Și ori de câte ori veți face greșeli, dumneavoastră și oricine postează, veți fi amendat. Trebuie să se dezvețe odată și odată românii și abandoneze practicarea acestui sport național – vorbitul după ureche.

  • ing.sfartz pincu: (13-4-2012 la 04:15)

    Stimate Domnule Burghelea,sunt de acord cu punnctul Dvs. de vedere, asupra necesitatii rigurozitatii ! Dar nu in toate cele! Suntem oameni, si nu totul ne vine din Rational, avem sentimente si avem si ceva care vine direct de la Dumnezeu-INTUITIA ! Sa nu-mi spuneti ca intuitia este riguroasa !1Dar cele mai mari realizari ale omenirii, de acolo pornesc ! Sa va dau un exemplu:Grigorii Perelman, un matematician rus a rezolvat Enigma lui Poincare, pentru care era pus un premiu de 1000.000 de dollari ! Si Grisha al nostru ce raspunde:Nu vreau premiul, pentru ca nu am lucrat riguros, m-a ajutat intuitia !
    Deaceea asi avea o propunere pentru comentariile care se fac la articolele din ACUM, sa-i lasati pe nerigurosi sa se bata intre ei,pentru ca asta le face placere si se destind, si sa interveniti, Voi, cei rigurosi, numai pentru a calma lucrurile si a impiedica mitocania !
    Va multzumesc pentru raspuns, si Va doresc la Toti un Paste Fericit !

  • Petru Clej: (13-4-2012 la 04:55)

    Domnule Sfartz, când cineva spune o gogomănie de genul „Irakul și Ucraina au arme nucleare”, atunci trebuie amendat, așa cum vor fi amendați toți cei neriguroși, ca să se învețe minte să abandoneze sportul național românesc, vorbitul după ureche.

  • Teodor Burghelea: (13-4-2012 la 05:37)

    Domnule Sfartz,

    Inca o data va voi exemplifica ce numesc eu „vorbit dupa ureche” pornind chiar de la ultimul dumneavoastra ecou. Matematicianul Gregorii Perelman (de ce va permiteti apelativul familiar in limba rusa Grisha – ati fost cumva colegi si amici?) este cel mai inspirat in pledoaria dumneavoastra pentru „ponderarea ” rigurozitatii – dumneavoastra chiar nu stiti ca matematicieni de talia lui Gregorii Perelman sunt campioni ai rigurozitatii?.

    Revenind la rigurozitate (relativ la lipsa ei adica vorbitul dupa ureche – sportul national romanesc) relatarea dumneavoastra despre Perelman este aboslut inexacta si partial falsa.
    Fiindca intamplator am fost amic cu sora lui, Dr. Elena Perelman (pe care imi permit sa o numesc Lena, fiindca am ramas inca amici), in timpul anilor de doctorat (ea isi facea doctoratul in Biologie iar acum este cercetator principal in Suedia, la Institutul Karolinska) va pot spune versiunea reala si exacta a refuzului medaliei Field.
    Perelman a fost dezamagit atat de simtul etic al comunitatii matematice internationale (si nu voi comenta daca a avut dreptate sau nu) precum si de competenta lor stiintifica in a-i descoperirile, chiar in cazul unor judecati pozitive. Asta este tot, varianta pe care o oferiti in ecou se numeste exact dupa cum a spus Petru Clej: vorbit dupa ureche.

    Si pentru a va explica cat de daunator este vorbitul dupa ureche comunicarii, va voi semnala un fapt ridicol dar foarte trist si neconstructiv in ridicolul lui:

    In timp ce titlul articolului initial este „Românii nu-l merită pe Regele Mihai” – Dvs. ne spuneti baliverne despre matematicianul Perelman…si despre realizarile Dvs. matematice si tehnice.

  • ing.sfartz pincu: (13-4-2012 la 07:53)

    Abaterea de la subiectul „Regele Mihai” Dvs. atzi provocat-o.prin comentarii vare nu-mi plac !
    Eu am dorit o opinie,vizavi d efaptul ca „ARMATA ROMANA CU TOATA OFITERIMEA, A TRECUT IMEDIAT DE PARTEA REGELUI MIHAI” ABANDONANDU-L PE ANTONESCU-EROUL NATIONAL !
    In ce priveste faptul ca l-am numit pe Grigorii Perelman „Grisha” imi cer scuze, corect era „Grigorii Iakovlevici” modul rusesc de a-l onora pe tatal lui.Dar am spus Grisha al nostru !
    Astept inca un comentariu pe tema promptitudinii cu care a fost abandonat Antonescu ! In rest va dau dreptate, trebuie sa ramanem strict la subiectul comentat.

  • Petru Clej: (13-4-2012 la 08:14)

    Domnule Sfartz, Antonescu a fost abandonat de armată, asta e un fapt istoric incontestabil, ce ar mai fi de comentat?

  • Radu Ruck: (17-5-2012 la 10:23)

    Monarhia este singura forma legala de guvernamint.Monarhia a construit Romania.Uitati-va imprejur si inafara de cutiile de chibrituri construite de comunisti totul e construit de Monarhie. Majestatea Sa Regele Mihai I trebuie sa se intoarca la Cotroceni.Noi am fost si trebuie sa fim Monarhie Constitutionala.Nu stim sa fim Republica ne-au dovedit-o cei 22 de ani.

  • Petru Clej: (17-5-2012 la 17:17)

    Lipsa de masura dovedita prin exagerarile lui Radu Ruck este alt motiv pentru care romanii nu-l merita pe Regele Mihai.

  • Stefan Caliga: (17-5-2012 la 18:19)

    Revenind la aceasta pagina dupa un oarecare timp (nici prea lung dar nici prea scurt!) poti realiza cat de mult s-a transformat mentalitatea romanului de rand.
    Concluziile nu sunt deloc optimiste…
    Sfertul de veac care a trecut de la prabusirea comunismului in Romania nu a produs modificari de substanta fundamental necesare in societate noastra. In toti acesti ani scursi au aparut in Romania lucrari de specialitate oneste care au prezentat istoria noastra asa cum a fost ea de la 1866 pana (aproape) astazi. Autorii lor au fost si sunt oameni de o probitate profesionala fara cusur. Lucrarile lor au fost cerute si tirajele s-au epuizat rapid. Multe dintre ele au fost reeditate la cererea publicului. Cu toate acestea multi dintre noi dovedim ca am fost influentati si ca am preluat informatiile voit eronate despre faptele istorice legate de cei 81 de ani de statalitate monarhica constitutionala.
    Ce dovedeste acest lucru? Nimic mai mult decat faptul intristator si anume ca propaganda istorica marxista si-a facut temeinic treaba atunci cand a facut vorbire mincinoasa despre Romania moderna si contemporana. De aceea istoricii de serviciu din vremea dictaturii pot fi multumiti ca si-au indeplinit misiunea trasata de mai marii epocii comuniste. De altfel ei au fost regeste platiti pentru „contributiile lor stiintifice”.
    Regele Mihai I si-a indeplinit misia istorica de la inceput si pana astazi. A actionat tot timpul numai spre „mai binele poporului roman”. A facut-o mereu si o va face pana in ultima sa clipa de viata.
    Din pacate nu acelasi lucru putem spune despre politicienii care s-au perindat din 1947 pana astazi indiferent de formatiunea politica din care au facut sau fac parte.
    O singura exceptie, una luminoasa pana la desavarsire, am avut noi romanii.
    Exceptia s-a numit Corneliu Coposu, romanul care a trait romaneste si a suferit pentru crezurile sale. Iar Corneliu Coposu a fost fidel Ideii de Monarhie Constitutionala pana in ultima sa clipa de viata!
    Din nefericire, Corneliu Coposu a murit prea devreme si nu a putut sa-si duca misia de onoare chiar pana la capat.
    Astazi, noi romanii, avem conducatorii pe care i-am votat.
    Ne meritam soarta si nu avem dreptul de a ne plange sau de a critica!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Solidaritatea substantivelor colective

Nu știu cine a redactat comunicatul pe care Biroul de Presă al Patriarhiei l-a difuzat recent, sub titlul „Să fim...

Închide
3.16.69.239