caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

David Cameron propune reformarea Curții Europene a Drepturilor Omului

de (25-1-2012)

Premierul britanic David Cameron a avertizat că noțiunea de drepturi ale omului este distorsionată sau chiar discreditată de unele decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Într-un discurs ținut în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Strasbourg, șeful executivului britanic a propus o reformă a Curții care să reducă intervenția CEDO în deciziile instanțelor naționale.

Din postura de președinte în exercițiu al Consiliului Europei, premierul Cameron a făcut o pledoarie de la tribuna parlamentului de la Strasbourg pentru o regândire a rolului CEDO.

Liderul britanic a lăudat Curtea pentru apărarea drepturilor omului în ultimii 60 de ani, dar a atras atenția că riscă să se transforme într-o instanță de mici reclamații. El a dat ca exemplu un caz al unui călător care a dat în judecată compania de transporturi pentru suma de 90 de euro, deoarece drumul cu microbuzul de la București la Madrid nu a fost suficient de confortabil, așa cum era anunțat într-o reclamă.

Premierul Cameron a mai spus că în timp ce în primii 10 ani de funcționare curtea a primit 45000 de sesizări, doar în anul 2010 ea ajunsese la 61300 de cereri, cu un număr de peste 150000 de cazuri care își așteaptă rezolvarea. El a spus că CEDO a devenit în multe cazuri curte de a patra instanță.

Nemulțumirea premierului britanic provine de la unele decizii recente ale CEDO, cum ar fi cea din cazul clericului musulman radical Abu Qatada. Curtea Europeană a decis că extrădarea sa în Iordania de către Marea Britanie unde este refugiat ar contraveni  Convenției Europene a Drepturilor Omului, el fiind la risc să fie torturat. Qatada este cunoscut ca un sprijinitor al teroriștilor islamiști.

O altă decizie a CEDO a oferit unora dintre deținuții din închisorile britanice dreptul de vot.

Premierul Cameron a spus că astfel de decizii au un efect coroziv asupra sprijinului de care se bucură drepturile omului.
Chiar înaintea discursului, președintele CEDO, britanicul Sir Nicholas Bratza, declarase că este dezamăgitor că unii politicieni britanici cedează tentației de a face pe placul tabloidelor care nu înțeleg rolul curții europene.

David Cameron a anunțat că dorește reforme precum schimbarea modului de desemnare a judecătorilor la CEDO și consolidarea principiului subsidiarității, în sensul adoptării acolo unde este posibil a deciziei finale la nivelul curților naționale.

Dar orice schimbare a procedurii necesită consensul celor 47 de state membre ale Consiliului Europei, ceea ce este foarte greu de obținut.

Partidul Conservator, condus de premierul Cameron, promisese în manifestul său electoral din 2010 înlocuirea legislației care incorporase Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu o Cartă a Drepturilor Omului a Regatului Unit. Dar legislația nu a putut fi adoptată din cauza opoziției partenerului de coaliție, Partidul Liberal Democrat.

Discursul premierului Cameron are și o conotație de politică internă, dată fiind nemulțumirea aripii eurosceptice a Partidului Conservator, care privește cu ostilitate ceea ce consideră ingerința unor instituții europene precum CEDO.
Există însă și un aspect, relevat azi de un editorial al cotidianului Evening Standard, care scria că CEDO a jucat un rol pozitiv în apărarea drepturilor cetățenilor din fostele state comuniste, cu o justiție adeseori îndoielnică, dar că decizii ca cea din cazul Abu Qatada, întorcând hotărâri ale unei justiții cunoscute pentru tradiția sa îndelungată de independență, subminează însăși credibilitatea instanței europene.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.238.82.77