România pare blocată în timp în anul 1990...
Un intelectual de frunte român, traitor de mulți ani în Diaspora, a publicat recent într-o revistă din România un articol intitulat “Neoliberalismul este continuarea bolşevismului cu alte mijloace”. Are mai puțină importanță dacă sunt sau nu de acord cu această aserțiune categorică (întâmplător nu sunt), cât faptul că distinsul intelectual se referă la guvernarea Băsescu-Boc, atunci când menționează neoliberalismul.
A eticheta guvernarea Băsescu-Boc drept “neoliberală” este extrem de hazardat. Această guvernare, ca și oricare alta din România de după 1989 nu poate primi vreo etichetă doctrinară, din simplul motiv că aceste guvernări nu au nicio legătură cu vreo ideologie anume.
Imediat după 1989, puterea a fost preluată de Frontul Salvării Naționale (FSN), care a deținut-o, într-o formă sau alta, până astăzi.
În 1991, din FSN s-a desprins Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), ulterior transformat în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) și în sfârșit în Partidul Social Democrat (PSD) , condus succesiv de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta.
FSN, condus pe atunci de Petre Roman a devenit în 1993 Partidul Democrat (PD) și mai apoi Partidul Democrat Liberal (PDL), condus pe rând de Petre Roman, Traian Băsescu și Emil Boc.
Cele două partide desprinse din fostul FSN s-au aflat în permanență la guvernare în ultimii 22 de ani, cu o singură (semi)excepție, 2007 – 2008, când guvernul minoritar PNL – UDMR a supraviețuit cu sprijinul PSD în parlament.
Cele două partide au suferit diferite transformări de nume, ba chiar PD(L), acum membru în Partidul Popular European (de centru dreapta) este urmașul PD, care până în 2005 era membru al Partidului Socialiștilor Europeni și din motive de oportunism (PSD devenea tot mai agreat de PSE, iar spațiul românesc aferent PPE era practic vid).
Nici celelate două mari partide de pe scena politică românească, PNL și UDMR, nu sunt fără de prihană în ceea ce privește raporturile cu partidele feseniste. PNL a guvernat cu FSN în perioada septembrie 1991 – octombrie 1992, iar apoi a fost aliat cu PD la guvernare între 1996 – 2000 și 2004 – 2007, iar acum este aliat cu PSD împotriva lui Traian Băsescu.
UDMR a făcut parte alături de PD din guvern între 1996 – 2000, apoi a sprijinit guvernul PSD condus de Adrian Năstase în 2000 – 2004, după care a sărit din nou în barca PNL – PD în perioada 2004 – 2007 și după ce a făcut campanie împotriva lui Traian Băsescu la prezidențiale din 2009, s-a alăturat cabinetului Boc după victoria lui Băsescu. UDMR e imparțial ca tot ungurul din România.
Fesenismul nu este o ideologie sau o doctrină politică, este un mod de păstra puterea cu măsuri uneori de stânga (vezi atitudinea PDL și PSD față de problema restituirii proprietăților), alteori cu măsuri de dreapta (cota unică de impozitare a venturilor, adoptată în 2004, imediat după preluarea președinției de către Băsescu), dar mai presus de orice printr-o promovare a ceea ce Ion Iliescu numea “capitalismul de cumătrie”, combinat cu corupția instituționalizată, ca exemplu fiind cel al baronilor locali din administrație.
Recentele măsuri de austeritate promovate de guvernarea Băsescu-Boc n-au nimic de a face cu neoliberalismul, ci cu starea dezastruoasă a finanțelor românești, după boom-ul economic artificial din perioada 2000 – 2008 (facilitat de apropierea și apoi de integrarea în Uniunea Europeană).
Probă este și întoarcerea de 180 de grade a lui Traian Băsescu în problema proiectul legii asigurărilor de sănătate, retrasă în urma protestelor declanșate după demisia subsecretarului de stat la sănătate, Raed Arafat, cel care criticase sever conținutul proiectului.
Aici nu e vorba de principii, ci de agățarea de putere, haotică, fără orizont și cu consecințe nefaste pentru România, guvernată de 22 de ani de FSN, un bastard al fostului PCR.
Iata ca si dr. Ion Vianu s-a alaturat corului denigratorilor liberalismului, desi nu liberalismul, ci etatismul constituie originea crizei, respectiv crizelor, actuale.
De fapt liberalismul este un concept de societate bazata pe:
– recunoasterea drepturilor si autonomiei individuale, inclusiv pe recunoasterea drepturilor de proprietate,
– in care statul vegheaza ca oamenii sa interactioneze pe cai exclusiv voluntare si pasnice, fara folosirea constrangerii si a fraudei, prin primatul legii
– si in care toate nivelele statului sunt strict separate de economie *prin lege*, in sensul neamestecului reciproc.
Intr-un asemenea sistem statul nici nu are favoruri de impartit, adica de vandut, disparand astfel radacina coruptiei.
Sistemul actual din Romania semana doar superficial cu cel descris, iar asimilarea celor doua de catre dr. Ion Vianu este intristatoare, chiar socanta, dat fiind prestigiul moral al domniei sale.
„FSN, condus pe atunci de Petre Roman a devenit în 1993 Partidul Democrat (PD) și mai apoi Partidul Democrat Liberal (PDL), condus pe rând de Petre Roman, Traian Băsescu și Emil Boc.”
Aici e o mica eroare: PDL nu a fost condus niciodata de Petre Roman sau de Traian Basescu.Traian Basescu a preluat conducerea PD in 2001 si abia apoi, dupa formarea Aliantei DA in 2003, dupa ce l-a propus pe Stolojan (liberal pe atunci), candidat la Presedintie, a atras partea nemultumita din PNL (numita initial PLD) si a format PDL sub conducerea lui Boc, in 2005.
O documentare superficiala a d-lui Clej, evidentiata chiar in fraza citata de d-na Iancu, se constata in chiar prima parte a asertiunii: “FSN, condus pe atunci de Petre Roman a devenit în 1993 Partidul Democrat (PD) și mai apoi Partidul Democrat Liberal (PDL), condus pe rând de Petre Roman, Traian Băsescu și Emil Boc.”
Concordanta cu realitatea istorica este mai degraba descrierea scindarii FSN facuta de WIKIPEDIA: „În martie 1992, la Convenția Națională a FSN, Petre Roman câștigă în confruntarea politică cu moțiunea sa “Viitorul Azi!”- un program politic social-democrat european și reformist – care devine noua platformă politică a FSN. Imediat după Convenție, adepții lui Ion Iliescu se retrag din FSN și înființează FDSN, care ulterior se va transforma în PDSR. În mai 1993 FSN se va transforma în PD/FSN (detaliu foarte important, escamotat astazi de pedelisti) și ulterior se va numi Partidul Democrat.” Ceea ce omite insa si autorul/ autorii articolului din wikipedia este mentionarea faptului ca PD-FSN a fuzionat dupa infiintare cu o serie de partide mici dar cu originea in zona „structurilor” ” si serviciilor, par exemple cu Partidul National Roman, fondat de fostul sef SRI Virgil Magureanu. PD-L isi asuma insa public numai fuziunea cu asa zisa Alianta Nationala, nu cu partidul profesorului Magureanu.
Dar ce a fost Alianta Nationala? O fuziune, neinregistrata oficial dar bazata pe un fel de gentlemen agreement, intre primul partid infiintat de Magureanu, NOUA ROMANIE, resturile PDAR, (o „replica” a „structurilor” la partidul istoric al taranistilor, reanimat dupa 1989 de Corneliu Coposu) si ramasitele ultranationalistilor din defunctul PUNR.
Conform wikipedia: Virgil Magureanu isi anunta, la inceputul lui octombrie 1997, intrarea in politica, respectiv inscrierea in Partidul Noua Romanie. (…) Ideea crearii Partidului Noua Romanie ii fusese atribuita lui Virgil Magureanu, fapt confirmat dupa inscrierea acestuia in partid. La mijlocul lui martie 1998, Partidul Democrat Agrar Roman (PDAR), partid infiintat de Victor Surdu, fuzioneaza, in cadrul unui congres, cu Partidul Noua Romanie, constituind Partidul National Roman. Formatiunea se definea ca partid de centru-dreapta, cu o doctrina neoliberala. (…) Inaintea alegerilor din 2000, Partidul National Roman formeaza impreuna cu PUNR Alianta Nationala, care inregistreaza un esec total in alegeri. Ulterior, majoritatea structurilor Partidului National Roman fuzioneaza cu PD.
Asadar, daca ne uitam mai atent la istoria scurta dar zbuciumata a PDL, insistand si asupra trecerii (literalmente peste noapte) a partidului de la stanga la dreapta, intelegem mai bine de ce am ajuns unde suntem, dupa ce am inchis (sper!) un cerc istoric cu Traian Basescu. Cum a fost posibil? Cu aportul nemijlocit al intelectualilor publici si al jurnalistilor avizi de privilegii – functii, sinecuri, sponsorizari mascate – grefat pe o massa de cetateni cu cel mai scazut grad mediu de cultura politica din Europa. A manipula, manipulare – verb tranzitiv; sensul 2: a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive.
A bon entendeur, salut!
„D.Popescu” revine cu un alt alias dar cu aceeasi ura patologica impotriva lui Traian Basescu si a partidului pro-prezidential.
Citeaza Wikipedia, o sursa temeinica, n’asa, dupa care o critica pentru omisiune. Ce legatura o avea cu acest articol, greu de spus.
Observati de asemenea obsesia cu partidulete obscure, irelevante pentru ceea ce se numeste „the big picture”. Probabil in provincialismul si in obsesia sa cu Traian Basescu, „D.Popescu” nu realizeaza ca revista ACUM se adreseaza TUTUROR vorbitorilor de limba romana de oriunde s-ar afla in lume. Iar esenta articolului e concentrata in titlu. Nu cred ca detaliile la care se refera au vreo relevanta pentru cineva care vrea sa vada acest „big picture” pe care multi care traiesc in Romania nu-l sesizeaza.
E adevarat ca am citat wikipedia pentru a o critica ulterior fiindca una dintre paginile ei nu continea toata informatia necesara, informatie adusa, complementar, de cealalta pagina citata. Desi nu e o sursa academica (vezi si referirea mea la prima pafina citata), wikipedia e, cel putin in cazul de fata, singura sursa la indemana care sintetizeaza informatia vasta din spatele nasterii acestui partid „salvator” si a liderului lui „providential”. Am numit, dupa cum sunt sigura ca v-ati dat seama, PD-ul si pe T.B.
L-am numit „providential” fiindca asa ne-a fost prezentat ani buni de catre unii dintre intelectualiii publici cunoscuti ca „intelectualii lui Basescu” . „The One din Matrix”, l-a numit pe T.B, Gabriel Liiceanu, iar „ultimul om drept din Sodoma” il numea Mircea Cartarescu in perioada lui de „flux” basist.
Contradictia pe care ati semnalat-o in postare mea a aparut asadar din faptul ca am citat doua pagini diferite din Wikipedia, fiecare dintre ele fiind axata pe o alta chestiune. Pagina consacrata PDL-ului omite fuziunea cu partidul fondat de Magureanu, in timnp ce pagina rezervata partidului lui Magureanu, nu.
Partiduletele obscure intrate (obscur, din moment ce aprope nimeni nu-si mai aminteste) in PDL sunt mai mult decat relevante: partiduletul obscur al lui Magureanu si obscurul PUNR sunt cele care au impus pana la urma noua orientare, de dreapta, asumata de PD dupa o singura noapte de „zbucium ideologic”!
P.S. Numele meu chiar este D.Popescu si acum imi permit sa semnez ca atare fiindca nu-mi mai este sefa „doamna colonel” pusa in functie de PD-L.
Nu stiu cata baza se poate pune pe ce spune D.Popescu, din moment ce PD a aderat la Partidul Popular in 2005, iar PUNR a fuzionat cu PSD in 2007 – 2008. Cert este ca astea sunt detalii complet irelevante si nu au decat legatura tangentiala cu acest articol, al carui fond nefiind atins de comentariile lui D.Popescu, persoana cu o ura viscerala impotriva lui Traian Basescu.
Domnule Clej,
cand traiesti in Romania, e din ce in ce mai greu sa nu il urasti „visceral” pe cel care batjocoreste democratia cu fiecare gest al sau. Unora le-a trebuit mai putin timp sa inteleaga ceea ce tot mai multa lume deja intelege azi.Domnul Basescu a invatat foarte bine de la Ceausescu ca in spatele vorbelor poti face ce vrei.Daca va amintiti cum erau prezentate ca „imbunatatiri” toate nenorocirile ceausiste, acelasi lucru se intampla azi sub numele de „reforme”.
Doamna Tania Iancu, scuzati-mi naivitatea, dar daca il comparati pe Basescu cu Ceausescu, cum de va apare acest comentariu fara ca sa patiti nimic? Si tot astept ca cineva sa comenteze acest articol pe fond si sa-mi demonstreze, argumentat, ca ma insel.
Nu va inselati, domnule Petru Clej. Spuneti exact ceea ce am spus si eu intotdeauna, si anume ca PD este tot FSN si nicidecum un partid reformist, nascut din spuma marii. Iar Traian Basescu este nimic altceva decat fostul reprezentant al Securitatii ceausiste la Anvers, fostul ministru al Transporturilor (cu doua mandate, scurte, e drept, dar doua!) sub presedintia lui Ion Iliescu, plus un fost subiect al unor grele dosare penale, si nicidecum marele luptator anticomunism si anticoruptie, cum i-a fost „servit” electoratului, mai ales din 2004. De fapt, putem vorbi despre dumnealui ca despre cea mai mare facatura de marketing politic de dupa 1989. Aici nu intra in discutie sentimentele mele sau ale altcuiva, aici e vorba doar despre unele repere biografice inconstenstabile ale „personajului”. Si da, aveti dreptate cand spuneti ca PDL e tot FSN, doar ca PDL-ul e chiar mai mult decat atat, din moment ce a inghitit si aripioare ale FSN-ului fata de care Iliescu, in ciuda probabilelor afinitailor lucrative, a manifestat oaresce retineri „doctrinare”(?!) – vedeti, va rog, partidul fondat de Magureanu.
Pe fond, sigur ca aveti dreptate. Era si timpul, pentru ca, parafrazandu-l pe Bacovia, deja toti nervii ne dor!
Domnule Clej,
banuiesc ca nu sunt chiar atat de periculoasa cu aceste postari, dar s-ar putea sa ma insel. Va multumesc ca mi-ati atras atentia.
Doamnă Tania Iancu, ironii ieftine şi inutile. Nici dumneavoastră nu aveţi nimic de comentat pe fondul articolul, ca şi D.Popescu de altfel.
„e din ce in ce mai greu sa nu il urasti “visceral” pe cel care batjocoreste democratia”
Ne scufundam intr-o dictatura tot mai adanca (a proletariatului ?, d-le Popescu) aici in Romania si nu observa nimeni. Nici la Strasbourg nici la Washington. Ba ne mai si lauda si ne recomanda sa continuam cu reformele in loc sa ne urasca visceral ca pe Nord-Corea.
Degeaba striga Ponta la Brussel ca tiranul nu vrea sa demisioneze cand ii cere el. EU nu intalege ce spune si se uita la el ca vacile la Antena3 a securistului Felix.
Curioasa tara Romania, de aia o iubim visceral.
Domnule Ion Ionescu, mai pe românește, ce doriți să spuneți?
Domnule Clej,
sunt perfect de acord cu articolul dvs.In prima postare va atrasesem atentia doar asupra acelei erori.Pe de alta parte, in comentariile mai vechi se poate vedea ca sunt de acord cu parerea dvs., astfel ca n-am mai considerat necesar sa subscriu. Mai pot adauga faptul ca agatarea de putere se face din ce in ce mai fara rusine.
Doamnă Tania Iancu, nu am nici cea mai vagă simpatie pentru conducerea actuală a României, după cum nu am nicio simpatie nici pentru opoziție, în care vioara întâi este PSD, din punctul meu de vedere vinovatul principal al întârzierii actuale a României pe calea democrației și a economiei de piață. Am spus-o de mai multe ori – regimul Iliescu – FSN a fost una dintre cauzele principale pentru care am plecat din România în 1991. Priviți situația în perspectivă, comparați perioadele 1990 – 1996 și 2000 – 2004, cu cea de după 2004 și veți vedea că lucrurile sunt mult mai nuanțate decât le prezintă cei ce îl urăsc visceral pe Băsescu și dintre care mulți au votat ppentru el în 2004..
Domnule Clej, din pacate ati imprumutat cliseul verbal al pupinbasistilor care ii acuza de „ura viscerala fata de T.B.” pe toti criticii presedintelui, fapt ce face foarte dificila orice tentativa de dialog cu dumneavoastra.
Reperele biografice „trecute” ale d-lui Basescu, de altfel remarcabile pentru unii (depinde doar cum le privesti) – si anume, trimis al Securitatii ceausiste la Anvers si ministru de doua ori in „regimul Iliescu”, sunt fapte. Fapte pure, fara incarcatura sentimentala. Nu inteleg de ce conferiti o incarcatura resentimentara evocarii lor. Asa cum afirmatiile potrivit carora FSN-ILIESCU a tinut Romania pe loc iar PDL-BASESCU a intors-o in anii ’90 nu inseamna altceva decat mentionarea unor FAPTE. De ce le atribuiti incarcatura afectiva? E vorba de informatie pura si de unele observatii si constatari la rece.
Este un fapt ca presedintele Basescu a preluat functii ale executivului neprevazute de constitutie, in timp ce si-a neglijat obligatiile constitutionale. Acest FAPT a fost vizibil mai ales cu ocazia acestor valuri de proteste spontane. Autoritarismul presedintelui, care a culminat cu demiterea la tv, in direct, a unui secretar de stat („ghici chicitoarea mea, cine?”) este un FAPT dincolo de orice indoiala. Este tot fapt si jignirea repetata a electoratului de catre acelasi presedinte, un fapt care, aveti dreptate, ne arunca inapoi, in anii ’90, cand si Iliescu ne gratula cu calificativul de „golani”. Este fapt ca legile importante ale „reformei” sunt trecute peste capul parlamentului, prin asumarea raspunderii guvernului, cu uzurparea prerogativelor legislativului. De altfel si ultima evaluarea anuala a EIU privind gradul de democratie al unui numar de peste 150 de tari arata o degradare a scorului Romaniei, care s-a indepartat ingrijorator de mult de toate suratele ei din UE (inclusiv de Bulgaria), apropiindu-se vertiginos de tari ca Nigeria si Papua Noua Guinee. Acestea sunt FAPTE, nicidecum sentimente. Cum fapt – recunoscut de altfel si de dl BOC – e si recenta tentativa a presedintiei de impunere a unei legi a Sanatatii proaste. FAPTUL ca legea nu e buna a fost recunoscut de dl. Boc, care l-a scuzat si pe presedinte, care nu ar fi primit o informare corespunzatoare asupra draftului pe care a incercat sa-l impuna pe nemestecate. Tot FAPT e si ca presedintele a insistat sa impuna dictatorial legea cea proasta (prin intimidarea publica d-lui Arafat si prin impingerea guvernului spre a XV-a asumare a raspunderii in parlament). Daca nu incepeau protestele de strada, acum nu l-am mai fi avut pe dl. Arafat in fruntea SMURD. In schimb, am fi avut o lege a sanatii proasta. (Apropo, potrivit DEX, persoana care cauta sa-si impuna cu orice pret vointa este un dictator. DEX-ul spune ca e suficient sa incerci sa-ti ompui vointa cu anasana, nu-i obligatoriu sa si reusesti.).
Asadar, pana aici si de aici incolo, in argumentatia mea – numai fapte. Nu tu sentimente, nu tu resentimente.
Dar, exact invers decat afirmati dumneavoastra, eu am impresia tot mai ferma ca asa-zisii pupini se lasa dusi doar de sentimente, fara a acorda si faptelor atentia necesara. Dragostea de carmaci (deh, boala veche si grea la romani) pare a le tulbura intr-o asemenea masura uzul ratiunii critice, incat ii vezi semanand mai degraba cu Titania cea vrajita de Poponet in „Visul unei nopti de vara” decat cu niste ditamai intelectualii implicati in proiecte politice progresiste (cum inca se mai pretind unii dintre ei). Ma rog, gurile rele spun ca nimic nu mai e astazi for free in Romnaia, prin urmare nici misionarismul pupinilor.
P.S. De altfel, pupinbasistul mi se pare antonimul perfect al indvidului consumat de o ura viscerala fata de Basescu. Cand insa faci apel doar la fapte si la consecintele lor masurabile iesi din sfera celor „orbiti” de sentimente si poti respinge orice insinuare care te-ar trimite in coltul „sentimentalilor” ori in cel al resentimentarilor.
Iar, cand ma refer la fapte, declaratiile de bune intentii nu se pun, ca-i plin drumul spre IAD de ele! In schimb, cresterea coruptiei, cresterea valorii spagii, risipirea desantata a banului public, saracirea drastica a populatiei, slabele performante economice, slaba pregatire profesionala a membrilor Cabinetului, aroganta reprezentantilor Puterii, politizarea fara masura a tuturor institutiilor (alta intoarcere la situatia de la inceputul anilor ’90), topirea clasei de mijloc, cresterea analfabetismului, toate, toate astea se pun. Si ele se pun pentru ca se vad si se mai pot si masura. Iar unii le si masoara, chiar daca altii refuza sa le vada.
Domnule sau doamnă care chipurile vă numiți D.Popescu, cu prima dumneavoastră frază vă devoalați sentimentele viscerale. Dacă nu ați realizat că revista ACUM este de o imparțialitate absolută în ceea ce privește această stupidă disputa pro și anti Băsescu, atunci degeaba mai citiți articolele noastre, pentru că oricum sunteți microbist(ă) politic, și ca atare vă conisderați deținăto(are) a adevărului absolut. Cuvântul dialog sună demagogic când îl folosiți.
De la aparitia articolului ma framinta:
-Cum este asa clar dupa citirea articolului
si
-Cum este adevarul nevazut si necunoscut fara acest asticol
De ce are dreptate articolul?
Rezulta ca acest adevar, starea de fapt va avea un impact puternic si in viitor.