caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Poveste de o viata ( proza )

de (23-1-2006)

* I *

Prin norul de fum ma privea lung cu ochii lui plini de nepasare, ca un lac inghetat.
Era un batranel maruntel si ghebos, cu infatisare ironica, grasun, cu chipul plin de rautate si cu plete lungi innegrite. Te privea ca si cum ar fi vrut sa-ti faca rau.
” Bietul om ” ai fi zis privindu-l de la distanta.” Amarat si cu vlaga cat un pui de gaina! ”
Pielea ii atarna pe scheletul descarnat si parea ca sufletul ii zace la o distanta de cateva picioare.
Se cocarja intr-un colt intunecat cercetand un petic de hartie scos din buzunar. Molfaia intre dinti un ciot de creion si ranjea ca un dobitoc.
Incercai sa-mi ocup timpul cu ceva mai putin neplacut dar chipul palid si schimonosit al batranului cersetor ma facu sa tresar.
– Esti noua, frumoaso ? se auzi vocea lui ca un grohait. Bestia cu chip de om izbucni intr-un ras indobitocit lasandu-si pe spate pletele negre si unsuroase.
Deodata ma cuprinse avid cu privirea si, pe un ton serios, zise.
– Vreau sa te pictez.
Am facut ochii mari, inspaimantata. Abia acum observasem ochiul de sticla ce stralucea neverosimil. Isi incrucisa bratele privindu-ma ironic.
In bar domnea o liniste apasatoare, ochii tuturor fiind fixati pe chipul batranului ciudat care isi incordase muschii bratelor privindu-ma malitios.
Si totusi, durerea de pe chipul lui atesta clar ca era deranjat de descoperirea mea.
Ma privi cu ura clatinand din cap fara sa spuna nimic.
Apoi se indeparta schiopatand, pierzandu-se in noapte pe o strada laturalnica.

* II *

– S-ar putea ca ochii tai sa-l fi atras, imi zise seful doua zile mai tarziu.
As fi putut pune pariu ca seful nu avea timp nici sa observe, nici sa perceapa calitatile angajatilor sai.
Deodata, racnind si urland, ciudatul batran dadu buzna in bar cuprins de panica. Langa tejghea se dezechilibra si se prabusi, lovindu-se la cap.
Un grup numeros de oameni se napusti pe usa aruncandu-se asupra batranului care, cu ochii injectati, incepuse sa faca spume la gura.
Am sovait o clipa dupa care am apucat de gat o sticla si, racnind ca o apucata, am lovit tejgheaua. Nu stiam exact ce voiam sa obtin. Important era ca brusc se facu liniste.
Ochii imi straluceau a cruzime si ura, dar n-as fi putut explica de ce.
Dupa fata chinuita si zambetul incurcat al batranului am inceput sa-mi fac procese de constiinta.
O femeie cu voce interesanta si plina de emotii incepu sa explice cum batranul ii aparuse in cale. Statuse pitit si o apucase de brat bolborosind ceva nedeslusit.
– M-a ingrozit, repeta ea cu spaima intiparita pe chip.
Toti acei oameni aparusera la tipetele femeii si-l urmarisera pana aici.
Neexistand alte motive pentru care bietul batran fusese hartuit decat spaima exagerata a unei femei, grupul de binevoitori se retrase.
Seful, pe numele lui Mihai, ii oferi o vodca batranului care nu-si ridica privirea de pe gura paharului, fara a se atinge insa de el.
M-am apropiat de masa la care statea, cerandu-i permisiunea de a ma aseza.
Ma privi bland cu ochiul sanatos fara a spune nimic. Ii dadui o tigara pe care in loc s-o aprinda o molfai intre dinti.
Vrusei sa spun ceva dar vocea lui grava ma lua prin surprindere.
– Nu subestima niciodata rautatea divina. Dumnezeu da si ia cand si cum pofteste.
– Meritai o viata mai buna, zisei eu zambind acru.
– Poate, spuse rupand filtrul tigarii. Stii, ma tot gandesc la incompatibilitatea celor doua puteri: puterea Diavolului si puterea lui Dumnezeu.
Zambi acru si dadu paharul peste cap.
Apoi se ridica greoi, indreptandu-se spre usa si rostind Tatal Nostru.

* III *

– Nebunia omeneasca n-are limite, replica batranul manios in timp ce ma picta.
Mihai il privea rigid clatinand din barbita lui de tap.
Era oarecum socat de adevarul acelor cuvinte. Nu se asteptase sa auda pe batranul cu infatisare atat de vulgara, vorbind ca un auster profesor.
Cu pasul domol, plin de demnitate, defila prin fata tejghelei privind grav spre putinii clienti de la acea ora tarzie.
Eu imi faceam de lucru, avand grija sa tin tot timpul fata indreptata spre batran.
Acesta isi infrana mania si isi aprinse tigara cu un zambet plin de amaraciune.
– Am fost politist, incepu el sa povesteasca.
Se opri putin ca pentru a-si drege glasul.
– Printre altele adunam si vagabonzii de pe strazi. Deseori aveam de-a face cu bolnavi psihic fugiti din sanatorii si spitale. Printre ei era unul care avea o placere nebuna sa cante ca un cocos si sa imite cloncanitul gainii. Ne amuza teribil capacitatea lui de a imita oratanii. Intr-o zi l-am gasit mort la umbra unui copac din spatele sectiei. Era pentru prima data cand avea acte la el. Fusese om de stiinta.
Ofta adanc iar trupul i se incorda.
Stinse tigara si tacu catva timp apoi se ridica si se uita direct in ochii sefului.
– L-am tratat ca pe un gunoi pentru ca asa arata.
Ochii tuturor erau indreptati spre batran si nimeni nu indraznea sa spuna nimic.
– Nu incerc sa ma disculp, ci doar…
Se intoarse spre mine si, privindu-ma fix, spuse:
– Poate ca imi merit soarta.
– Nu ! strigai eu emotionata. Faptele noastre vor atarna in cumpana judecatii divine si nu in mana celor ca noi.
– Cei ca mine sunt exclusi din societate, zise el amarat. Esti la fel de tanara cum eram eu atunci. Si naiva.
Dispret, cruzime, ironie i se citeau pe chipul zbarcit.
– Mi-e frica , fetito. Mi-e frica sa nu innebunesc, sopti cu tremur in glas.

* IV *

Mihai ii oferi adapost contra unor mici servicii cum ar fi dusul gunoiului si intretinerea toaletei. Ii dadea hrana si ceva banuti, iar de doua ori pe saptamana acces la dus. Unii clienti ii adusesera incaltari si haine, dar nimeni nu stia adevarata poveste a batranului.
Se spunea ca sotia ii murise din pricina nebuniei intr-un spital de boli nervoase. Din nu se stie care motiv, singurul lui copil il lasase pe drumuri, renegandu-l.
Batranul, pe numele lui nea Popa, ingenunchease multe generatii de tineri si facuse prapad cand il apucau furiile. Batea cu piciorul de lemn in podea si perechi de ochi cautau parca in pardoseala de lemn legile nescrise ale tovarasului Popa.
Sotia ii fusese sclava, iar prietenii ii devenisera subalterni sau chiar dusmani si nimeni nu indraznise vreodata sa-l contrazica.
Paf! Paf! suiera obrazul fostului prieten sub greutatea palmelor lui.
Gurile rele spuneau ca sotia innebunise din pricina batailor repetate si a regimului dictatorial la care fusese supusa. Fiul il abandonase imediat dupa revolutie, la putin timp dupa moartea mamei sale.
Dar toate astea aveam sa le aflu mult mai tarziu ca si motivul pentru care insistase atat sa-mi picteze chipul.
Acum il priveam cu mila pe batranul hidos, dar simpatic ce isi ducea traiul nevoias de pe o zi pe alta.
– Oamenii viseaza mai mult sa aiba o cariera decat sa fie fericiti. Dorinta de cariera cu orice pret poate cauza nebunia, iar nebunul se crede imparat.
Am clatinat din cap privind cu atentie creionul pe care nea Popa il invartea intre degete.
– Nebunul nu cunoaste frica si crede ca totul ii este permis. Nici macar mania lui Dumnezeu nu-l sperie si alearga in galop spre infern, fara a sti insa incotro se indreapta.

* V *

– Imi place seninul ochilor tai caprui, zise nea Popa cu caldura in glas si cu privirea franta.
Mi-am saltat ochii uimiti spre fata lui parasita parca de orice forta launtrica. Ma simteam slaba si neprotejata.
– Multumesc, zic uimita de incapacitatea mea de a spune altceva.
Ma mustruluiesc in gand, afisand un zambet binevoitor.
Nu-mi place sa fiu luata pe nepregatite, iar un compliment venit de la un om ca el era neasteptat de ciudat.
– Are ochi de serpoaica, se auzi un glas venit dintre mese.
Nea Popa rase in hohote. Corpul i se misca haotic, zguduit de ras.
Se retrase la una din mese tarandu-si piciorul cu un zgomot ciudat, ca si cum celalalt picior nu atingea niciodata pamantul.

* VI *

In colturile gurii ii luceau doi dinti, singurii pe care ii mai avea.
Il priveam cum inmuia bucata de paine in tocanita si o molfaia cand pe-o parte cand pe cealalalta, stergandu-si mustata dupa fiecare imbucatura cu maneca jerpelita a camasii.
Nu era tocmai o imagine placuta, dar imi facusem un obicei din a studia gesturile acestui batran plin de mister si, oricat de scarbos era modul primitiv in care se hranea, nu-mi puteam dezlipi privirea de pe fata lui.
– Ei, imi sopti Mihai la ureche, i-ai descoperit secretul?
– Mai lasa-ma, replicai, intorcandu-i spatele.
El rase in barba, agitat, strecurandu-si mana in buzunar.
Ma intrebam ce-l facea sa fie atat de agitat. Cu siguranta suferise un soc nervos ce-i anihilase urmele oricarei sensibilitati.
– Sunt fiinte interesante aceste personaje ce par picate din cer.
Il privii cu un aer intrebator. Pe fata i se citea o oarecare sovaiala.
– Tu nu vezi? Nea Popa a picat de niciunde. Nimeni nu stie nimic despre trecutul lui, iar eu, neavand de lucru, i-am oferit casa si masa. Ai idee cati clienti am pierdut de cand s-a pripasit pe prispa mea?
Avea dreptate.
Cei mai buni clienti disparusera, iar cei ramasi isi pierdeau vremea cu povesti de tot soiul, neaducand nici un beneficiu firmei.
Afacerile mergeau prost, iar Mihai parca isi iesise din minti.
Ma incruntai privindu-l cu dispret.
Buna dispozitie ii reveni si incepu sa rada.
– Hai lasa, nu mai face fata asta. Nea Popa este aici si va ramane cel putin pana la primavara. Multumita ?
– N-am avut intentia sa va jignesc, i-am raspuns rusinata.
– Fa-mi o cafea, zise fluturandu-si degetele deasupra barbii si redevenind serios.
– Da, domnule.
Nu imi puteam reprima ironia orisicat as fi incercat. Ii simteam privirea mustratoare, dar, daca m-as fi intors cu fata spre el, as fi izbucnit in hohote de ras si lacrimi.

* VII *

Strabateam holul dintre vestiar si bar cand voci infuriate ma silira sa ma opresc. Atunci devenii martorul involuntar al sfarsitului unui dialog al batranului cu un necunoscut.
– Asasinule ! tuna vocea grava a strainului. Nu meriti ospitalitatea celor de aici. Intr-o zi vor afla cine esti si te vor da afara, iar atunci cand vei muri iti vor putrezi oasele intr-un sant si nici ciorile nu se vor atinge de lesul tau infect.
La auzul acestor cuvinte m-am ingrozit si am luat-o la fuga.
Vazandu-ma desfigurata de spaima, Mihai imi oferi un pahar cu apa.
Ma pregateam sa-i dezvalui motivul pentru care ma aflam in starea aceea de soc, dar privirile mi se lovira de ochii inghetati ai batranului.
Ma privea ciudat, trecandu-si ganditor palma peste barba zburlita.
Fata lui zbarcita parea sa fie sub influenta unei tulburari mai mare decat cea pe care mi-o provocase mie.
– Te simti bine, domnisoara ? ma intreba privind adanc in ochii mei.
N-apucai sa raspund.
Il vazui rasucindu-si corpul cadaveric si disparand undeva in noapte.

* VIII *

Trecusera doua zile de la tulburatoarea discutie dintre nea Popa si necunoscut.
Batranul disparuse atunci si nimeni nu-l mai vazuse.
Deodata usa se deschise si isi facu aparitia. Parea bolnav si obosit.
Se aseza la o masa facandu-mi semn sa ma apropii.
Ii oferii o ceasca de cafea fierbinte si ma asezai fara a-l saluta.
Scormoni in scrumiera cu degetele inghetate, alegandu-si un chistoc pe care il aprinse. Trase cu pofta doua fumuri dupa care arunca restul.
Evita sa ma priveasca si, probabil, cauta cuvintele potrivite pentru ceea ce avea sa-mi spuna.
– Am fost securist, incepu el sa povesteasca. Am fost un om rau care si-a maltratat sotia si si-a ucis prietenii. N-am iertat pe nimeni. Nici pe fratele meu pe care, intr-un acces de furie, l-am aruncat in lanturi unde a si sfarsit. Nu mi-am putut ierta nici propriul fiu care a fost ucis incercand sa treaca granita. Sotia a innebunit de durere cand mi-am batut celalalt fiu pana la lesin pentru ca nu ma informase despre planurile fratelui mai mare.
– Cum ? am exclamat indignata.
– Nu ma intrerupe !
Incepu sa scormoneasca din nou in scrumiera cu un calm care ma calca pe nervi.
– Nu intelegi ! Ma facuse de ras.
Aici se opri sorbind cu pofta din cafeaua fierbinte.
– Pana si mama ma dispretuia, dar nu-mi pasa. Vroiam doar sa fac cariera cu orice pret. Atat. Apoi, intr-o dimineata, stresat de smiorcaielile sotiei i-am facut dosar si am internat-o intr-un spital de boli nervoase. Am dat instructiuni stricte sa fie sedata permanent pentru a nu mai avea timp sa boceasca. Inima nu i-a rezistat si, in sapte luni, s-a curatat.
– Dumnezeule !
– Doua luni mai tarziu regimul a cazut, iar eu m-am ales cu ochiul de sticla, cadou de pensionare din partea colegilor.
Se opri putin stergandu-si fruntea cu dosul palmei si zambind acru, apoi isi continua povestea.
– Celalalt fiu ramas in viata s-a aliat cu familia fratelui mort si m-au lasat pe drumuri. Restul… stii.
M-am ridicat ametita de pe scaun. Imi doream cu disperare sa stau cat mai departe de bestia cu chip de om.
Niciodata chipul desfigurat al batranului nu-mi provocase atata scarba.

* IX *

A doua zi dimineata o multime considerabila de curiosi se adunase in spatele barului in care lucram.
Mi-am facut cu greu loc prin multime si nu mica mi-a fost uimirea cand, langa tomberoanele de gunoi, am vazut zacand trupul batranului.
Ochiul sanatos zacea strivit in palma stanga, iar in dreapta tinea poza invechita de timp a unei femei.
In camaruta unde locuise in ultimele lui zile, am gasit portretul meu pe care nu-l vazusem niciodata. Era o pictura frumoasa, dar femeia aceea nu semana cu mine. Avea privirea vesela…
– Este perfecta, se auzi vocea calda a unui barbat in spatele meu. Dar mama avea ochi albastri si privirea trista.
M-am intors incet si am privit adanc ochii necunoscutului.
Am zambit amar daruindu-i portretul femeii pe care o iubise atat.

~ ~ ~ FIN ~ ~ ~

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.159.85.193