caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

România, ţara pungilor de nailon

de (30-10-2011)
5 ecouri

Deunăzi am cumpărat câteva zarzavaturi şi fructe la aprozarul* din colţ şi i-am cerut vânzătoarei să-mi dea şi o pungă în care să le pun. Mi-a întins una de nailon, transparentă şi destul de subţire :”Poftiţi!”

Am luat-o şi m-am apucat s-o desfac cu degetele, dar n-am reuşit. Apoi am încercat s-o frec între palme pentru a separa cele două foiţe, dar fără succes. Acest gest mi-a amintit de sumedenia de pungi de nailon îndărătnice la desfăcut, mai ales pe vreme de iarnă, când degetele îmi amorţiseră de frig, după orele de stat la rând pentru pâine, unt, lapte, carne sau ouă – alimente de bază de negăsit în anii „epocii de aur”.

Pe atunci pungile de nailon transparente erau trasoarele produselor care „se dădeau” în oraş. Pândeam conţinutul pungilor purtate de trecători şi dacă ne interesa îi întrebam „De unde le-aţi luat?” „Când a început să se dea?” şi apoi, socotindu-ne şansele de a mai apuca la produsul dorit, porneam în grabă şi cu speranţă într-acolo.

Aşa s-a întâmplat şi într-o zi rece, de sfârşit de noiembrie, când am ieşit la vânat ouă. Eram în preajma aniversării fiului meu – pe atunci elev în clasa a doua – şi ne trebuiau ouă pentru tort. Aveam asupra mea cele 5 tichete  (albastre şi cu câte un ou desenat pe ele!). Întâlnind un trecător cu ouă în punga lui de nailon, am aflat că „se dădeau” ouă la un chioşc din cartier şi am plecat cu pas grăbit într-acolo. Am prins un rând de dimensiuni medii şi am reuşit „să scot” ouă pe toate tichetele (câte şase ouă de persoană – pentru o lună încheiată). Vânzătoarea mi le-a pus într-o pungă  de nailon transparentă (pe atunci nu existau cofraje) şi am pornit voioasă către casă. Purtam nişte botine elegante cu toc înalt şi, în entuziasmul meu de a fi cumpărat ouăle pentru tort, nu am observat un gheţuş (bine lustruit de copii) şi am tras o trântă de toată frumuseţea, dând de pământ punga cu ouă. M-am ridicat în picioare şi am izbucnit în plâns de ciudă şi neputinţă… Şi, colac peste pupăză, o mulţime de trecători care-mi iscodeau conţinutul pungii de nailon, îmi atrăgeau atenţia cu un glas compătimitor: „Vi s-au spart ouăle, doamnă!”.  Din fericire câteva ouă rămăseseră intacte în papara aceea din pungă şi invitaţii la aniversarea fiului meu au avut parte de tort.

Pungile de nailon de astăzi nu diferă prea mult de cele de pe vremea comunismului. Pungile „de un leu” costă 20 de bani, dar par să provină din acelaşi stoc inepuizabil din magaziile vechiului regim: au aceeaşi formă de maiou, sunt transparente sau de un albastru oribil, nu se desfac până nu tragi o înjurătură şi li se rup toartele când ţi-e lumea mai dragă.

Între timp tagma pungilor de nailon a sporit cu sacoşele cu imagini şi reclame de tot felul – care mai de care mai de prost gust – şi, evident, pungile electorale galbene, roşii şi portocalii, cu siglele aferente. Sunt pungi de cursă lungă pe care le regăseşti mult timp după campania electorală,  în mâna vreunui bătrân ieşit la piaţă. Pentru că pungile de nailon continuă să circule, în ciuda unei legi adoptată acum câţiva ani şi menită să elimine din circulaţie pungile de nailon, prin înlocuirea cu altele biodegradabile şi taxarea suplimentară a celor care continuă să le utilizeze.

Ne asaltează pungile de nailon aruncate pe stradă, luate de vânt, agăţate de crengile tufelor şi copacilor, spânzurate de cablurile suspendate, plutind pe râuri ca nişte băşici sau risipite în poieni, după ieşirile la iarbă verde. Ne întâmpină rânjind în tomberoane şi năpădesc rampele de gunoi, impasibile la atacul intemperiilor.  

Toate acestea mă fac să cred că România se va schimba esenţial, doar după ce pungile de nailon  vor fi ieşit din scenă.

* – aprozarul ca şi alimentara – sunt denumiri moştenite din regimul comunist, desemnând magazinul de legume – fructe şi băcănia

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Mike Klein: (31-10-2011 la 10:06)

    Articol interesant Andrea. Fiind plecat din Romania din 1975 nu am trecut prin vremea cozilor lungi si a lipsurilor alimentatiei de baza. Eu am stat la coada doar la cantina studenteasca „Avram Iancu” unde ambianta era placuta in mijlocul colegilor. Tatal meu avea intodeauna cateva plase impletite in buzunar cu care cara alimentele de la piata sau pravalii. In ultimii si aici in Statele Unite s-a inceput o campanie de renuntare la pungi de plastic si mergem si noi la plase refolosibile. Sotia mea mai nou refuza orice punga de plastic de la pravalii, isi cara ea plasa de acasa si e foarte mandra ca astfel isi da si ea contributia la salvarea mediului. Eu nu sunt chiar asa de „verde” si inca folosesc pungi de plastic si spre oroarea sotiei rog vanzatorul sa-mi puna plase duble, doamne fereste sa nu scap pepenele pe jos.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 6 Nu-mi place 0

  • George Hida: (31-10-2011 la 11:03)

    Nu neaparat, si cand spun asta ma refer la ultima propozitie a articolului tau.
    Si la noi, aici, in Statele Unite, pungile de plastic mai mult sau mai putin transparente sau cele de hartie se gasesc peste tot si sant la indemana cumparatorilor fie ca le rup dintr-un fel de rol continuu, le desfac cu aceeasi greutate prin frecatul foitelor suprapuse intre degete si apoi le umplu cu diverse produse care se vand in „bulk” adica fara sa fie pre-ambalate, sau sant puse pe un raft la indemana casierului. Casierul impreuna cu ajutorul sau pun produsele cumparate intr-o alta serie de pungi de plastic sau hartie. Apoi le lasa fie agatate pe un fel de tambur care se roteste dinspre casier catre cumparator, sau vin spre el pe o banda rulanta. Cumparatorul nu face decat sa le colecteze de pe banda sau tambur si sa le depoziteze intr-un carucior cu care iese apoi din magazin si se duce catre masina personala unde isi muta cele cumparate in portbagaj. Iar caruciorul gol este mai departe dus si lasat la un centru de colectare temporara al carucioarelor de unde este apoi impins de catre personalul magazinului la intrarea in magazin, de unde sant preluate, unul cate unul, de cumparatorul urmator. Dar, spre deosebire de Europa, pungile de plastic se colecteaza si se trimit spre reciclare. Si nu numai pungile de plastic ci si containere din plastic, hartie, carton, sticla sau metal.
    Pungile de plastic sant la indemana tuturor fiind postate gratuit – fie vorba intre noi nimic nu este gratuit; pungile postate gratuit sant de fapt cumparate prin adaugarea pretului lor la cel al produselor.
    Cumparatorul desface pungile de plastic sau hartie acasa, le inghesuie toate intr-o singura punga mai mare si la urmatoarea vizita la magazin le depune untr-un container mare destinat colectarii pungilor de plastic sau separat ale celor de hartie.
    Magazinele care vand in cantitati mai mari – angro – nu mai ofera pungi de plastic la casa, lumea punandu-le direct in carucior or in cutii mari de carton (ori direct in compatimentele din portbagaj). Astfel de magazine nu au produse in bulk. Ele sant preambalate in plastic, hartie-carton sau metal.
    Ceea ce inseamana ca si Romania poate sa-si educe cumparatorii sa colecteze pungile de plastic si containerele in locuri desemnate special pentru colectarea lor si astfel sa elimine contaminarea strazilor si depozitelor de gunoaie cu pungi de plastic.
    Tot ce trebuie sa faca un responsabil cu curatenia orasului (pardon de cu-cu) este sa organizeze aceasta colectare la nivel de localitate si eventual sa ofere incentive cumparatorilor ca sa-i stimuleze sa participe activ la colectarea si depozitarea pungilor si a altor ambalaje. Localitatile ar trebui sa aiba centre de prelucrare a deseurilor din plastic si din alte materiale care sa fie apoi trimise fabricilor de ambalaje ca materie prima. Iar pentru distrugerea deseurilor care nu se mai pot colecta exista (sau ar trebui sa existe) incineratoare de mare capacitate care, daca mai sant si conectate la schimbatoare de caldura, pot fi folosite la producerea de aburi uscati pentru generatore termice sau de caldura.
    De aceea nu cred ca este nevoie sa elimini pungile de plastic si alte ambalaje ci numai sa organizezi colectarea si reciclarea lor, sa cum incercam si de cele mai multe ori reusim sa facem si noi aici, la vest de oceanul Atlantic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • kovacs jozsef: (31-10-2011 la 14:01)

    „Pândeam conţinutul pungilor purtate de trecători şi dacă ne interesa îi întrebam „De unde le-aţi luat?””
    Amintirile mele sunt un pic altfel,daca vedeam oameni cu pungi cu marfa cautam automat coada si ma puneam la rand.Pe parcurs aflam ce se da,dar nu era foarte important,orice se dadea, nu prea exista sansa sa nu ai nevoie.
    Despre recuperarea ambalajelor,am vazut intr-adevar acum 12 ani ca in SUA se ocupau serios de acest aspect.
    S-a inceput si la noi de o vreme sa se ia masuri(presupun ca trebuie sa tinem pasii cu UE),pentru recuperarea clesificata a deseurilor.Problema mai mare e insa cu mentalitatea de a arunca orice si oriunde,numai la tine in casa sau masina,caruta,geanta,buzunar sa nu fie.Ca doar tii la curatenie…nu?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Mircea Tivadar: (1-11-2011 la 09:58)

    Pe vremea mea se numea BUN SIMT.
    Acum ii spune ECOLOGIE.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghiţă: (1-11-2011 la 15:54)

    Am să transcriu un ecou la acest articol pe care mi l-a trimis prin mail, doamna Tereza Mózes. Mi se pare o mărturie care merită cunoscută de cititori

    Eram în 1952, în plină inflaţie, lucram mult şi nu aveam timp să stau la cozi. Am economisit din greu banii necesari pentru un porc, dar preţurile creşteau vertiginos şi s-a dovedit că suma pusă de o parte cu eforturi, nu ne ajungea decât pentru o jumătate de porc. Cum noi nu ne pricepeam şi nu aveam timp, ne-am înţeles cu o cunoştinţă să cumpărăm împreună un porc. Dar cum atât ei, cât şi noi eram ocupaţi, tot amânam cumpăratul porcului. Pe atunci lucram în presa locală unde zilnic ni se repeta că nu va fi nicio stabilizare monetară. Într-o după amiază eram de serviciu în redacţie şi mi-au dat să traduc în maghiară un comunicat Agerpers, care informa că timp de trei zile vor fi închise toate magazinele: brutăriile, băcăniile, restaurantele. Oricine şi-ar fi dat seama că urmează stabilizarea, dar eu care am tradus comunicatul în naivitatea mea, nu m-am gândit ce ar putea prevesti acesta. A doua zi de dimineaţă am auzit la radio că stabilizarea avea să aibă loc peste trei zile. Magazinele erau închise şi cămara mea era goală. Un prieten ne-a dat o bucată de slănină, din care am mâncat timp de trei zile. Banii de porc, păstraţi la saltea s-au pierdut aproape în totalitate întrucât se preschimbau puţin şi la o cotă foarte proastă.Cu bruma de bani noi pe care-i căpătasem am fugit la piaţă să cumpăr câteva ouă. Pe atunci încă nu apăruseră pungile de nailon. Eu aveam o sacoşă din fire de plastic, căreia i se spunea zekker. Nu mai ştiu din ce motiv sacoşa se găurise şi ouăle pe care le cumpărasem au căzut pe caldarâm. Au trecut peste 55 de ani şi tot nu pot uita paguba de atunci şi necazul meu…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.75.28