Respectand prevederile constitutionale, Vladimir Putin, dupa ce a îndeplinit doua mandate de presedinte al Federatiei Ruse intre 2000 si 2008, a transferat respondabilitatile de sef de stat unui loctiilor temporar, protejatul sau, Dimitri Medvedev. Formal, in noua sa functie de prim-ministru, Putin devenise subalternul noului presedinte Medvedev. Neoficial, ca premier si lider al Partidului majoritar din parlament, Putin a continuat sa mentina autoritatea suprema in Rusia.
Declaratiile presedintelui Medvedev din ultimii trei ani au dat impresia ca el este mai liberal, mai receptiv la dialog deschis si mai inclinat sa reformeze Rusia spre democratie decat predecesorul sau. Medvedev a criticat coruptia debilitanta din Rusia, a incurajat respectarea legilor si a recomandat creerea unui sistem juridic independent. Desi nu a realizat mai nimic din ce a sugerat, presedintele Medvedev a fost primit in cu deosebita consideratie in cancelariile occidentale, a fost sprijinit cu entuziasm de cercurile liberale din Rusia si din strainatate si a fost incurajat de sustinatorii lui sa candideze pentru un al doilea mandat la Kremlin. Putin a declarat repetitiv ca el si cu Medvedev vor decide impreuna la finele anului 2011 cine va prelua presedentia in 2012.
Cu ocazia conventiei partidului Rusia Unita din septembrie 2011, Medvedev a anuntat ca el si cu Putin decisesera inca din 2007 ca Putin va redeveni presedinte dupa alegerile din martie 2012 si ca Medvedev isi va relua functia de premier. Pentru multi, aroganta lor a fost socanta: doi indivizi, au decis in secret, „cu multi ani inainte” cum isi vor aroga funciile de presedinte si de prim-ministru in Federatia Rusa pentru urmatorii 16 ani! Evident pentru ei, obedientul partid majoritar din Duma nu conteaza, parlamentul nu isi permite sa contesteze deciziile lui Putin si preferintele electoratului rus nici nu au fost luate in consideratie. Toate discutiile, controversele si predictiile cu privire la succesiunile pentru functiile cele mai importante din stat la care au participat cetateni, reporteri, analisti, intelectuali si oficiali din Rusia si din strainatate nu au fost decat speculatii sterile. Fara indoiala, consilierii si asociatii lui Medvedev care l-au incurajat public sa candideze pentru al doilea mandat de presedinte vor fi marginalizati de Putin dupa „alegerile” din martie 2012.
Cand Duma a adoptat un amendament constitutional prin care s-au extins termenele de presedinte de la 4 la 6 ani, unii observatori au dedus ca Putin a decis sa revina la Kremlin in 2012. Devenise clar ca el nu putea sa mai astepte „in culise” inca alti sase ani pana dupa un al doilea mandat pentru Medvedev. Evenimente adverse ar fi putut interveni intre timp care sa-i frusteze ambitiile de conducator suprem. Putin si-a pierdut o parte din popularitatea acumulata in perioada relativ prospera si „stabila” din 2000-2008, cand preturile ridicate ale titeiului si gazelor naturale exportate de Rusia au pus la dipozitia autoritatilor venituri considerabile. Intre timp, economia Rusiei a devenit din ce in ce mai dependenta de exporturile de hidrocarburi si alte zacaminte naturale. Acum cinci ani, ca sa-si acopere cheltuielile bugetare, Rusia avea nevoie de un pret de 50 USD pe baril de titei exportat. In 2012, pretul respectiv va trebui sa fie de 120 USD pe baril. In loc sa investeasca veniturile de la export ca sa modernizeze industria energetica, sa dezvolte infrastructura si sa imbunatateasca conditiile din scoli si spitale, guvernantii de la Moscova au irosit sume imense in subventionarea intreprinderilor ineficiente, perimate si necompetitive.
In Rusia, investiile domestice si din strainatate sunt descurajate de coruptie, de birocratia de stat haina si rapace si de circumstante defavorabile pentru intreprinzatori. Coruptia degradeaza perspectivele indivizilor dotati si energetici. Birocratii, oficialii care controleaza activitatea financiara si organele de represiune denatureaza concurenta pretinzand „recompemse” substantiale. Multi din elita economica si politica, in mare parte fosti ofiteri de securitate, au tendinta de a confisca, de a jefui si de a controla.
Un sondaj de opinie recent a indicat ca 22% din populatia Rusiei, si mai ales antreprenori, profesionali si studenti, prefera sa emigreaze permanent in strainatate. Cei care au plecat, sau intentioneaza sa plece din Rusia, desi relativ instariti acasa, aspira sa obtina recunoasterea valorii si realizarilor lor, securitate personala,respectarea proprietatii, acces la un sistem de sanatate reputabil si o educatie de calitate pentru copii lor.
Revenirea lui Putin la Kremlin, demiterea umilitoare a respectatului ministru de finante Alexei Kudrin si absenta protectiei legale au alarmat investitorii si antreprenorii domestici si straini. Actiunile de la bursa din Rusia si-au pierdit din valoare. Cursul rublei a scazut fata de dolar. In jur de 70 miliarde USD vor parasi Rusia in 2011, de doua ori mai mult decat in 2010.
In cei opt ani ca presednite si aproape patru ani ca premier, Putin nu a dovedit ca intentioneaza sa liberalizeze economia, sa incurajeze sectorul privat, sa combata coruptia sau sa perminta pluralism politic. Parlamentul si justitia, in loc a participe la „impartirea puterii in stat”, sunt subordonate in mod abject liderilor politici. Este probabil ca regimul scelerat existent va continua relativ neschimbat dupa revenirea lui Putin la Kremlin. Redistribuirea vasta a proprietatilor din perioada antecedenta a presedentiei lui Putin nu va permite liberalizarea politica. Putin si „silovikii” din anturajul vor preveni ascendenta opozitiei si vor face orice ca sa-si consolideze avutiile acaparate.
Modul netransparent in care Putin si-a asigurat revenirea la presedentie releva lipsa de responsabilitate fata de public, secretivitatea in care activeaza si intoleranta fata de oponenti. De la moartea lui Stalin, nici un alt lider din Rusia nu a avut atata putere politica personala ca Putin. In literatura de specialitate, regimul creat de el este considerat un fel de sultanat neo-paternalistic. Modelul politic si economic al comunistilor chinezi, in care partidul unic este forul suprem, nu a fost aplicabil in Rusia. Partidul de guvernamant, Rusia Unita, nerespectat de populatie, nu face decat sa-l aplaude pe Putin. In trecut, la Kremlin s-au perindar multi autocrati si dictatori brutali. Tarii isi arogau legitimitatea prin dinastie si religie. Secretarii generali ai PCUS isi justificau puterea prin ideologie si prin apartenenta la Biroul Politic al partidului unic. Acum, puterea politca este concentrata fara aparenta justificare in mana „liderului suprem” Putin, considerat „indispensabil”.
Cu toate acestea, Putin nu este un dictator. Multi cetateni, mai ales cei mai putin scoliti, considera ca Putin este un lider puternic, bine intentionat si capabil sa dirijeze Rusia spre bunastare, modernitate si prestigiu international. Adica un conducator asa cum ii trebuie Rusiei in stagiul actual dezvoltare. El nu este perceput de majoritatea publicului ca un tiran opresiv, lacom si ahtiat dupa putere. Dezamagirea populatiei fata de „democratia” salbatica din perioada presdintelui Eltan a fost profunda. Controland televiziunea, radioul si publicatiile importante, autoritatile proiecteaza imagini de armonie consensuala, stabilitate comfortanta si satisfactie cu regimul de „democratie dirijata” instaurat de Putin. Pentru clasa mijlocie si pentru cetatenii mai educati, propaganda oficiala nu este convingatoare. Un sondaj de opinie recent a indicat ca 22% din populatia Rusiei, mai ales antreprenorii, profesionaistii si studentii, ar prefera sa emigreze in strainatate.
Evolutia viitoare a Federatiei Ruse dupa revenirea oficiala a lui Putin la Kremlin ramane nebuloasa. S-ar putea ca Putin sa adopte unele reforme economice si sa incerce sa combata coruptia. Dar putini spera ca el sa conduca Rusia spre o democratie cu pluralism politic competitiv, cu alegeri libere si cu justitie independenta. O mare parte din cei educati cred ca revenirea lui Putin la presedentie va amana progresul spre normalitate. Ca presedinte, Putin a exploatat nostalgia publicului pentru „stabilitatea” si „maretia” trecutului sovietic, a instigat nationalismul agresiv si a ramas convins ca Rusia nu poate fi guvernata prin metode democrate.
Probabil ca Presedintele Putin va fi mai intransigent, mai abrupt si mai putin dispus sa coopereze cu democratiile occidentale decat a fost Medvedev. In urma „resetarii” relatiilor ruso-americane, Moscova a colaborat diplomatic cu America in coflictul SUA cu Iran si in razboiul anti-Qadaffi din Libia, a acceptat un nou acord cu privire la reducerea armamentului nuclear si a acordat asistenta logistica fortelor militare americane din Afganistan. Ostilitatea Kremlinului fata de constructia unui scut anti-racheta in Europa s-a atenuat. In schimb, oficialii americani au evitat sa mai critice regimul din Rusia pentru nerespectarea drepturilor civice, alegerile profund inechitabile, maltratarea oponentilor politici si eliminarea jurnalistilor incomozi. Se pare ca Washingtonul, a „iertat” agresiunea Moscovei in Georgia si a acodrat „discret” Rusiei mai multa latitudine pentru afirmarea ambitiior proprii in „vecinatate”.
Daca Putin nu reformeaza structural regimul, el ar putea conduce Rusia spre o perioada indelungata de stagnare, frustare si cinism, ca in perioada dinaintea imploziei Uniunii Sovietice. Fostul colonel KGB, Vladimir Putin, ar putea ramane oficial la putere pana in 2024. O perspectiva dezolanta pentru soarta democratiei in Rusia, pentru tarile vecine si pentru relatiile Rusiei cu democratiile occidentale.