caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Războiul obiectelor

de (23-10-2011)
1 ecou

La ora la care scriu aceste rânduri ştirile din Turcia indică întreruperea, ca urmare a cutremurului de 7,2 grade din estul ţării, a cel puţin 138 de vieţi omeneşti. Nu va fi nici o surpriză pentru nimeni însă, dacă acest număr se va apropia de cifra de 1000 sau chiar o va depăşi. Cutremurul din 1999 din Turcia, ne amintim, a curmat circa 18.000 de vieţi.

Îmi veţi spune că am ales un moment şi o analogie nepotrivită pentru subiectul despre care, de altfel, de mai multă vreme mă gândesc să scriu: războiul obiectelor. Şi totuşi, gândind că voi ispăşi păcatul aducerii recentei nenorociri în discuţie (făcănd ceva concret pentru a ajuta) nu pot să nu remarc faptul că trăim într-o civilizaţie dominată de obiecte şi curente mai degrabă decât de principii şi necesităţi reale.

Să mă explic, pentru început pe nefericitul exemplu. Cutremurele nu sunt ceva nou în Turcia. De atâta amar de ani, codul de siguranţă în construcţii şi tehnologia de realizare a acestora ar fi trebuit să se adapteze la condiţiile concrete de teren şi poate lucrurile ar fi stat altfel zilele acestea, în pofida magnitudinii calamităţii. Cu toate acestea, măsuri de ridicare a nivelului de siguranţă în construcţii ar fi fost nepopulare şi ar fi pus în pericol guvernul turc. E mult mai simplu pentru orice guvern să administreze o criză creată de un dezastru natural decât să ridice o ştachetă de calitate care ar genera schimbări financiare şi chiar culturale de amploare.

Ceva mai la nord, România, despre care se spune, având în vedere relativa periodicitate de circa 30 de ani a mişcărilor tectonice catastrofale, că se află şi ea în pericol, are coduri de siguranţă în construcţii mai bune decât Turcia. Cu toate acestea, nici unul dintre guvernele de după 1989 (care se presupune că ar fi trebuit să aibă mai multă grijă de cetăţeni decât defuncta Mare Adunare Naţională) nu şi-a pus în mod serios problema unui program susţinut de remediere sau de eliminare a clădirilor avariate de cutremurul din 1977, de introducere a unor tehnologii noi în construcţii.

Dimpotrivă – şi am inclusiv un exemplu pe care, dintr-o sfântă naivitate, trebuie să-l plătesc personal – au continuat improvizaţiile, realizarea de structuri (în special în sectorul construcţiei de case independente) din materiale sub standarde, fără planuri, pe baza sfaturilor unor „meseriaşi de încredere”. S-au eliminat, poate, şi stâlpi de rezistenţă din blocuri? Mai puţin probabil, dar tare mi-e teamă că şi aici bunul simţ a lăsat prioritate în multe cazuri, liberului arbitru şi binecunoscutului „merge şi-aşa”.

Dintre toate caracteristicile umane, cea pe care am vazut-o cel mai mult exacerbată în ultimii 30 de ani (e vorba de o experienţă stric personală, cifra în ani este irelevantă), este aceea de a imita. Desigur, îmi veţi spune, dar aceasta este şi o caracteristică a maimuţelor – şi n-am să vă pot contrazice.

Însăşi schimbarea din România din 1989 a fost tot rezultatul unei imitări. Coroboraţi cu omniprezenţa ulterioară în casele noastre, prin intermediul televizorului, a celor mai atrăgătoare obiecte de consum şi veţi înţelege de ce participăm de fapt nu la propria evoluţie prin înţelegerea şi rezolvarea principalelor pericole care ne pândesc, ci la un război al obiectelor în care acestea, deocamdată, sunt câştigătoare.

Telefoane mobile din ce în ce mai sofisticate, din ale căror funcţionalităţi abia dacă utilizăm un sfert. Obiecte de îmbrăcăminte comandate de modă. Aparate şi utilaje casnice care în loc să ne facă viaţa mai uşoară ne obligă să trăim prin ele şi pentru ele.Jucării tembele, făcute ca părinţii să scape de copii, ţinându-i ocupaţi de unii singuri, în loc să primească dragoste şi căldură umană. Maşini 4×4 absolut inutile pe şosele asfaltate (exceptând, desigur, protecţia în caz de coliziune cu alţi bolizi similari, conduşi de şoferi iresponsabili). Medicamente stimulative. Sisteme filosofice exotice. Religie şi moaşte. Binecuvântări de motociclete şi autoturisme second hand.

Toate acestea, pentru un „Homo Cartierus” care la sfârşitul zilei revine în apartamentul lui de bloc: îngust, burduşit cu piese de mobilier adunate în ultimii 20 de ani, cu sistemul de ţevi învechit, mereu în pericol de spargere a canalului care vine de la closetul de deasupra, agresat de manelele de la blocul de vizavi, de lătrăturile maidanezilor din miez de noapte şi de multe, multe altele.

Ştiu, nu spun nimic nou, nu fac decât să redeschid subiecte care dor, dar poate pentru unii nu este prea târziu să-şi regândeasca reperele esenţiale – care nu ţin de obiecte – şi să aducă o îmbunătăţire vieţii lor înaintea următorului dezastru natural.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Andrea Ghita: (25-10-2011 la 10:32)

    Cred că realitatea observată de Stefan Maier poate fi explicată prin faptul că e mult mai simplu şi mai comod să te ataşezi de lucruri, decât de idei.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.207.223