caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Europa cu faptele, noi cu vorbele…

de (31-10-2005)

Într-o întîlnire istorică, nu doar pentru noi, din decembrie 1999, Europa a decis să ne integreze. De fapt, ţinînd cont de conduitele noastre mai degrabă haotice, indecise, cînd nu îndărătnice, a decis să ne absoarbă, să ne facă parte, au cu voia, au fără voia noastră.
Nu mă refer la declaraţii, că aici nu ne întrece nimeni, în vorbe sîntem mai europeni decît membrii UE! Mă refer la voinţa politică legată de integrare, voinţă care se măsoară în fapte, în respectul angajamentelor şi al cuvîntului dat. Dar despre asta, mai la vale.

Deocamdată, constat că Europa îşi respectă cum poate mai bine propria decizie de acum aproape şase ani. La reuniunea de la Praga, ne-a integrat în cea mai puternică alianţă de securitate din lume, NATO, iar după aceea, s-a concentrat pe includerea noastră în UE. Ne-a monitorizat, ne-a furnizat fonduri pentru reformele structurale – pe care le-am cheltuit parcimonios, deşi nu era cazul, pentru că nu am învăţat încă să facem destule proiecte viabile pentru a încasa toţi banii –, ne-a trimis şi consilieri pe domenii cînd am avut nevoie, ne-a infuzat expertiză, a aplicat, după caz, cînd zahărul, cînd cravaşa, cînd pe amîndouă. Slavă cerului că nu s-a plictisit de noi şi n-a renunţat şi la una şi la cealaltă! Cît ne-a plăcut ori nu acest tratament, totuşi mai nuanţat decît ar fi fost cazul!, nu contează, sigur este că Europa şi-a ţinut cuvîntul pînă la virgulă şi şi-a făcut bine treaba.

Dar noi? Ei, de-abia aici e aici! Drept răspuns la solicitudinea exagerată a europenilor, noi ne-am comportat după cum ne este, din păcate, felul. Am tergiversat, am amînat pe faţă, am spus ca ei şi am făcut ca noi. Cînd reforma justiţiei trena, problema noastră era să nu-i stricăm cumva imaginea „junii Rodica”, cea mult iubitoare de banii statului. Cînd, după alt ministru trenant, dar măcar mai european ca alură, a venit în sfîrşit d-na Macovei, dispusă să ia taurul de coarne, i-am atacat pachetul de legi la Curtea Constituţională şi am terfelit-o cu ajutorul presei aservite. Reforma a trecut pînă la urmă, dar cu o întîrziere de luni de zile. Dar ce contează? Românii par să aibă în exces această resursă vitală, care altora le lipseşte – timpul. Tot pentru că avem timp, pentru că nu „dau turcii” – deşi de mai puţin de o lună, au început „să dea turcii”, procesul lor de integrare fiind, totuşi, deja lansat! –, parlamentul a pierdut două luni cu regulamentele camerelor, nu cu bugetul sau legile vitale pentru integrare. Cînd tragerea de timp bătea deja la ochi, şifonînd şi mai mult o imagine şi aşa detestabilă, parlamentarii au reuşit să voteze în cîteva zeci de minute ceea ce n-au putut în două luni!

Recentul Raport de ţară este relativ încurajator. Poate chiar prea optimist. Sînt relevate progresele, deşi acestea sînt mai degrabă pe hîrtie decît reale!, sînt menţionate neîmplinirile, mai puţine decît ne aşteptam, pentru că pe ultima sută de metri, am rezolvat chestiunea legilor reformei justiţiei şi a celor ale proprietăţii şi, se pare, am progresat la capitolul concurenţă! Asta chiar mă umple de mirare, cînd mă gîndesc la mulţimea de practici monopoliste, mai ales pe piaţa energiei şi combustibililor! Dar, poate, europenii gîndesc mai mult în viitor, decît în prezent!

Acum, români fiind, există riscul să ne culcăm pe o ureche cu gîndul că am pus deja sacii în căruţă. Nu i-am pus! Mai întîi, acest Raport este unul parţial, de etapă, cel decisiv urmînd a fi prezentat în primăvara anului viitor. Al doilea, chiar restanţele menţionate de actualul Raport nu sînt dintre cele mai uşoare. Dacă „securizarea frontierelor” va putea fi, totuşi, trecută cu bine după renegocierea contractului EADS, unde au şi firmele europene interesele lor, „combaterea corupţiei” reprezintă o adevărată piatră de încercare. Acest lucru este trecut clar în Raport, după ce a fost repetat în zadar şi de Olli Rehn, şi de predecesorii D-Sale, şi de o mulţime de alţi politicieni şi diplomaţi europeni – ba şi americani! –, de cîte ori au avut ocazia, de mă mir că nu li s-au tocit buzele.

Preşedintele, premierul şi ministrul Justiţiei, d-na Monica Macovei, au dreptate – în momentul de faţă, mingea este în terenul Justiţiei, instituţia care, în 15 ani de libertate, nu a reuşit să trimită după gratii nici măcar un singur mare corupt, dar din cauza căreia plătim mereu despăgubiri la Strasbourg pentru sentinţe eronate. Dacă, în următoarele luni, capetele „marilor rechini” nu vor începe efectiv să cadă, nu vor ţine scuzele penibile găsite de şeful CSM şi al Parchetului General, că nu sînt bani, că personalul e puţin şi necalificat, că e aglomeraţie pe holurile tribunalelor. În momentul de faţă, singurul motiv care ar putea activa clauza de salvgardare este ineficienţa în combaterea corupţiei, a marii corupţii. Cu puţină voinţă politică, aproape toate celelalte întîrzieri pot fi recuperate. Iar voinţa politică va fi întărită de scrisorile de avertizare pe care Comisia Europeană le va trimite periodic. Măcar au început să ne cunoască, să ştie că avem memoria scurtă!

Însă, în chestiunea corupţiei, aproape totul ţine de Justiţie. Sînt curios dacă va putea să-şi depăşească blocajul în care pare să se simtă foarte bine. Dacă nu va reuşi, va purta aproape exclusiv vina ratării, sau a ratării la termen, a integrării! Grea misiune, împovărătoare vinovăţie!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.228.35