caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnal Cultural



 

ROŞIA MONTANĂ – IERI ŞI AZI

de (17-7-2011)


Între 15 şi 29 iulie, Uniunea Arhitecților din Bucureşti (Sala ”Octav Doicescu”, Cal. Victoriei 126) găzduieşte expoziţia foto „Roşia Montană – ieri şi azi”. Expoziţia prezintă, în 30 de imagini de arhivă şi actuale, monumentele, peisajele şi tradiţiile Roşiei Montane.

Roşia Montană este cea mai veche aşezare românească menţionată istoric. Ea are aproape 2000 de ani, aşa cum dovedesc tăbliţele cerate găsite aici, datate în anul 131 după Hristos.

Cele aproape două milenii de existenţă conferă Roşiei Montane o extraordinară importanţă istorică şi culturală, aici găsindu-se galerii miniere romane unice în lume, case-monument istoric, biserici vechi de peste două secole, specii protejate de floră şi faună. Toate acestea pot fi admirate în cele 30 de fotografii de arhivă sau actuale ale expoziţiei ”Roşia Montană – ieri şi azi”.

Imaginile de arhivă arată realităţile Roşiei Montane de acum circa 100 de ani: piaţa centrală în care negustorii, ciobanii şi aurarii veneau să se târguiască, monumentele naturale Piatra Corbului şi Detunata care mai pot fi admirate şi azi sau tradiţia extragerii aurului cu aşa-numitele „steampuri” (mori din lemn acţionate de forţa apei).

Fotografiile actuale prezintă Roşia Montană aşa cum o putem vedea azi: clădiri de patrimoniu, biserici de cinci rituri diferite, case monument-istoric lasate în paragină, momente unice surprinse de-a lungul festivalului FanFest realizat pentru salvarea Roşiei Montane. Singurele care rămân şi azi la fel ca şi ieri sunt peisajele care taie respiraţia: lacurile şi munţii Roşiei Montane, speciile protejate de plante şi animale sau Muntele Carnic, care adăposteşte porţiuni de galerii miniere romane, datând de acum 2000 de ani.

Despre fotografi

Fotografiile actuale au fost realizate de Iulian Ignat, Emanuel Tânjală şi Călin Capros.

Iulian Ignat este fotograf specializat în evenimente live, concerte şi festivaluri de stradă şi a vernisat 10 expoziţii până în 2010. Fotografiile sale au fost realizate la festivalul FanFest 2006 şi surprind miile de participanţi, concertele şi peisajele Roşiei Montane.

Călin Capros este reprezentant al Alburnus Maior (asociaţia localnicilor din Roşia Montană care se împotriveşte proiectului RMGC*) şi ghid local, fiind implicat în acţiunile salvării Roşiei Montane.

Emanuel Tânjală este fotograf de presă şi a colaborat cu o lungă serie de publicaţii naţionale. În prezent trăieşte în Statele Unite unde a organizat câteva expoziţii.

*-RMGC-Roşia Montană Gold Corporation ( nota red.)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Acolo unde apa întâlneşte stânca

Aici vin anual mii de turişti de pretutindeni. Natura vindecă atât inimi cât şi trupuri. Klamm-urile sunt privite drept locuri...

Închide
18.97.9.169