Drumul şerpuieşte printre rădăcini noduroase de fagi şi arţari adâncindu-se într-o urzeală ameţitoare de galerii traversând pereţi abrupţi de stâncă, răsucindu-se într-o imensă spirală dezvăluind tainele de nepătruns ale granitului pe care doar râul le ştie. De la picioarele stâncilor răzbate vuietul puternic al apei care se ridică către înălţimi scăldate într-un verde atât de proaspăt încât poţi simţi respiraţia pădurii răcorindu-ţi sufletul…
O legendă spune că în adâncurile sălbăticiei de smarald trăia un bărbat. Îşi ducea traiul neştiut de nimeni trudind zi şi noapte la o fântână care cu trecerea anilor nu aducea rodul vieţii. Sub braţele lui stânca gemea, rostogolindu-şi lacrimile de granit în hăuri fără hotar, lăsând în urmă speranţe deşarte. Într-o noapte de iarnă, la uşa casei lui au bătut trei femei înfrigurate şi înfometate. Omul le-a oferit adăpost şi le-a dat de mâncare din puţinul lui. Înainte de a-şi vedea de drum femeile i-au spus bărbatului că pot să-i îndeplinească o dorinţă, oricare ar fi aceea. Fără a sta prea mult pe gânduri, acesta le-a cerut o sursă bogată şi inepuizabilă de apă. Mulţumindu-i pentru ospitalitate femeile s-au topit în noapte după ce i-au arătat locul unde trebuie să sape o nouă fântână. Cu forţe însutite, omul a făcut întocmai descoperind izvorul….
Fascinaţia drumului prin pădure este pe nesimţite captivată de ecoul magic al râului , artizan de milenii a sanctuarelor de piatră în care-şi învolburează trupul răscolit de energii mistuitoare. Lumina soarelui se prelinge din ce în ce mai difuz printre buzele de stâncă , bolţi întunecoase se contopesc născând geometrii gotice, apa se prelinge pe pereţii ce nu au îngăduit niciodată luminii să-i atingă… mă simt absorbită în pântecul unui mamifer antediluvian. Râul devine asurzitor fiind dirijat de muzicalitatea rocii. Prin ochiuri de stâncă lumina se strecoară ca o suliţă. Flori sălbatice sărută venirea soarelui într-o puzderie de corole mici, perfect conturate.
Drumul va continua în ascensiune lăsând la distanţă râul, ridicându-ţi privirea din nou către pădure, invitând la odihnă şi visare pe băncile special amenajate. Totul emană perfecţiunea în armonie cu simplicitatea magistrală a contopirii omului cu natura într-un tărâm al sălbăticiei născut din dezlănţuiri de gheţari albi luând cu asalt pământuri virgine. Poteca este îngustă şi, de cele mai multe ori, circulată într-un singur sens, fiind străjuită de o balustradă din lemn ramforsată cu fier, iar zonele mai abrupte au trepte. Absorbit de dansul râului, te opreşti în dreptul unor mici promenade de unde poţi privi nestingherit şi fără a deranja fluxul vizitatorilor. Pulberea fină de apă scaldă obrajii într-o frumuseţe paradisiacă, în timp ce culegi cu palma întinsă lumina curcubeului înlănţuind stâncile. Iar peste tot domneşte implacabil vocea râului, suveran absolut.
Alpii sunt străbătuţi de sute de râuri dezvăluind chei de o frumuseţe divină, fiecare în felul său de neegalat şi de neuitat, căpătând individualităţi corect promovate de cei în a căror atribuţii se află întreţinerea acestora.
Unul dintre cele mai frumoase trasee este Lichtensteinklamm din landul Salzburg, în apropiere de localitatea St.Johann. Câţiva localnici au reuşit în anul 1875 să îmblânzească severitatea stâncilor, oferind o alură romantică şi plină de mister acestor chei. Rămaşi fără fonduri financiare efortul lor a fost sprijinit de Johann al II-lea, Prinţ de Lichtenstein, a cărui domnie a fost a doua ca lungime în istoria regalităţii europene ( 70 de ani ) după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei. Prinţul a donat 600 de guldeni, făcând posibilă finalizarea lucrărilor un an mai târziu. Numele său se contopeşte cu stânca pentru eternitate.
Aici vin anual mii de turişti de pretutindeni. Natura vindecă atât inimi cât şi trupuri. Klamm-urile sunt privite drept locuri nu doar de recreere, dar şi de tratament fiind recomandate astmaticilor şi celor cu boli cronice respiratorii. Aceste trasee montane unice în Europa sunt închise iarna. În fiecare primăvară sunt reparate după furia ploilor şi a ninsorilor. Meticulozitatea cu care sunt îngrijite le conferă o aură de siguranţă făcându-le accesibile tuturor, indiferent de vârstă şi de condiţie fizică. Pancarte în care sunt tipărite bilingv poveşti, evocări ale tragediilor petrecute, prezentări ale florei şi faunei alpine transformă drumul într-o lecţie pasionantă.
Acolo unde apa întâlneşte stânca te redescoperi mai înţelept, împăcat cu tine însuşi simţind cât eşti de mărunt şi efemer în această perpetuă curgere a vieţii.
Te vei întreba oare dacă eşti aidoma stâncii sau a apei care se scurge la vale spre un nou ciclu al vieţii ? Probabil că-ţi vei răspunde privind în viitor şi la ce ai lăsat în urma ta.