caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Cum să înveţi în România, în ciuda educaţiei formale

de (25-7-2005)

Motto: „Nu am lăsat niciodată şcoala să intervină în educaţia mea!” Mark Twain

Terminologie (DEX)

Educaţie = ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor şi ale tineretului sau, prin extensie, ale oamenilor, societăţii, etc; rezultatul acestei activităţi pedagogice.
Pedagogie = ştiinţă care se ocupă cu metodele de educaţie şi instruire a oamenilor.

A învăţa = 1. A transmite cuiva (sistematic) cunoştinţe şi deprinderi întrr-un domeniu oarecare; a iniţia pe cineva într-un domeniu; 2. A dobândi cunoştinţe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoşti o meserie, o artă, o limbă, etc.

Măsură = dispoziţie, procedeu, mijloc întrebuinţat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere

Considerente din teorie
“Educaţia românească este ineficientă. Educaţia românească ar trebui să fie o investiţie în viitor. Unele lucruri care ar trebui să fie investiţii în viitor sunt ineficiente. ”. Silogism, figura a III-a, modul Darapti. Demonstraţia este logică.

“Educaţia românească”. Reducere la absurd. Demonstraţia în cele ce urmează.
Cine a făcut un curs minimal de pedagogie (ar trebui să) ştie ceea ce, de fapt, logic, se înţelege: rezultatul educaţiei se observă în societate. Dacă generaţii întregi de tineri urmează traseul unui sistem ineficient, aceasta se va observa în modul în care interacţionează pe toate planurile în societate. De exemplu, dacă un om nu ştie să zâmbească sincer, să spună “vă rog frumos”, “mulţumesc” şi să folosească poşta electronică, locul lui nu e în administraţia publică, teoretic. Practica dovedeşte contrariul.
Acest fenomen, extins la nivelul unei naţiuni, la 15 ani şi mai bine de la Revoluţie, se perpetuează, în ciuda schimbărilor care ar trebui să apară practic. Cum ne dăm seama de aceasta? Dacă am vrea să fim bine documentaţi am face apel la o cercetare sociologică (una adevărată, nu după cum se pretinde că se face în România); avem însă şi alte metode.

Considerente practice
Metoda pauzei de cafea şi covrigei este una originală şi creativă.
1. Se ia orice domeniu. Se parcurge mai întâi documentaţia teoretică şi se notează caracteristicile solicitate. Se observă un om la întâmplare care îşi desfăşoară activitatea în domeniul respectiv. Într-o pauză de cafea şi covrigei se detaliază asemănările.
2. Se ia orice domeniu. Se pun întrebări competente, mai întâi unui om care îşi desfăşoară activitatea în acel domeniu. Se ia un om de pe stradă, apropiat în competenţă, cu aproximativ aceeaşi vârstă şi experienţă, dar într-un domeniu total diferit. Se pun aceleaşi întrebări. Într-o pauză de cafea şi covrigei se detaliază diferenţele.

3. Se adună un grup de specialişti pe un anumit domeniu. Se oferă o sumă tentantă pentru cine este dispus să vină cu o soluţie pentru o problemă. Se numără soluţiile. Se ridică apoi problema cine îşi asumă responsabilitatea rezolvării problemei după soluţia propusă. Se numără candidaţii. După o săptămână de la demararea proiectului, se numără pauzele de cafea şi covrigei (luate de specialiştii ingenioşi, practici, organizaţi şi responsabili, dacă aceştia există), din care se scad minutele lucrate efectiv. Nu este indicat ca diferenţa să se folosească pe post de bază procentuală de impozitare.

4. Se ia un om de pe stradă. Se pune întrebarea: “Care este cel mai important lucru în viaţă?” Se ia o pauză de cafea şi covrigei până se primeşte răspunsul. Se oferă persoanei chestionate răspunsul corect, adică “necesitatea”. Se mai ia o pauză de cafea până se asimilează răspunsul.

5. Se oferă o pagină tehnoredactată complet, unui absolvent de facultate. Se ia o pauză de cafea şi covrigei până termină de citit.

Prima lecţie pe care orice educator responsabil ar trebui sa o tina înainte de a se apuca de predare este să precizeze că informatiile ce urmează a fi prezentate elevilor reprezintă reperele unei societăţi funcţionale care nu există. Reperele teoretice trebuie însuşite pentru dobândirea unei diplome. Cunoştinţele, în forma în care sunt însuşite, sunt inutile. Spre exemplu, iată un model practic pentru o asemenea introducere:

Şcolile
(material didactic pentru clasa I şi mai ales pentru facultate)

Copii, vă plac poveştile? Ei bine, am să vă spun o poveste:
A fost o dată ca niciodată un loc în care oamenii mergeau la nişte instituţii numite şcoli ca să îşi dea seama ce vor să facă atunci când vor fi mari şi să înveţe ce să facă pentru a ajunge acolo. Ei învăţau acolo mai întâi cum să înveţe, apoi cum să înveţe ce le place, cum să pună în practică ceea ce învăţau şi să fie foarte buni în ceea ce voiau să fie când ajungeau să fie mari. Profesorii îi ajutau pentru că le păsa de cei care învăţau, iar copiii erau interesaţi să înveţe pentru că ştiau că le place şi le foloseşte ceea ce învaţă, înţeleg de ce fac şi ce fac. După ce terminau şcoala, copiii se angajau, adică lucrau ca ceea ce voiau când erau mici să fie şi ceea ce şi-au dat seama că vor să realizeze în viaţă.

Acum este cazul să aflaţi, dacă n-aţi aflat de la televizor, sau, mai rău, de la părinţi, este că asta e DOAR o poveste
Ca să înţelegeţi ce e aia “şcoală”, trebuie să vă spun o alta poveste, de data asta adevărată. Erau odată ca multe alte dăţi nişte oameni mari care voiau să se joace. Aşa că şi-au dat unii altora funcţii pe care nici ei nu le înţeleg prea bine şi au început să ia decizii. Şi una dintre decizii s-a numit “legea învăţământului”. După ea, se spune că funcţionează şcolile, dar să nu credeţi asta. De fapt, şcolile din România (ţara noastră din care trebuie să plecaţi cât mai repede) sunt nişte instituţii pe care oamenii mari s-au hotărât să le transforme în teren de joacă. Ştiţi cum vă jucaţi voi, cu mingile, sau cu maşinuţele? Ei, şi oamenii mari, “responsabilii” din sistemul educaţional românesc se joacă, dar ei se joacă cu voi. Voi trebuie să veniţi aici, la şcoală, indiferent dacă vă place sau nu, indiferent dacă ne pasă de voi sau nu, indiferent dacă vă e rău, sau dacă e potop, sau dacă părinţii voştri n-au bani să vă dea de transport sau de ciubote, sau dacă vă îmbolnăviţi cu micro-organisme bacteriogene de la dugheana din curtea şcolii. După ce se termină orele, puteţi să şi muriţi, atâta vreme cât nu o faceţi în perimetrul şcolii, pe noi nu ne interesează. Nu contează dacă nu înţelegeţi ce se predă sau dacă, dimpotrivă, deja ştiţi ceea ce se spune, voi trebuie să veniţi şi să rămâneţi aici până vă dăm noi voie să plecaţi. După patru ani, se eliberează o hârtie. Dar jocul nu se termină aici. Trebuie să o luaţi apoi de la capăt, încă patru ani, dar, dacă nu vreţi să rămâneţi în groapa asta, trebuie să daţi un examen, adică să scrieţi pe o foaie de hârtie ce aţi învăţat în ăştia patru ani. După ce teminaţi opt ani în total, trebuie să daţi încă un examen. De data asta, vi se dau mai multe hârtii. După aceea vă înscrieţi la loteria liceelor, adică vă alegeţi un liceu după ce criterii vreţi voi, iar dacă aveţi şansa, s-ar putea să nimeriţi ceva care vă place. Apoi mai faceţi doi ani şi trebuie să mai daţi un examen, chiar dacă liceul nu s-a terminat. Asta e tot ce sunteţi obligaţi să faceţi. Dacă nu vreţi să fiţi boschetari, ceea ce oricum s-ar putea să ajungeţi, când teminaţi aceştia zece ani, trebuie să mai faceţi încă doi ani. După aceea, veţi trece prin simulacrul numit bacalaureat, care este tot un examen. După aceea, vi se dau iar nişte hârtii şi, în funcţie de ce bani aveţi, vă înscrieţi la loteria facultăţilor. Pentru ca să aveţi cât mai multe şanse de a ajunge unde vreţi, trebuie să faceţi liceul pe o specializare şi facultatea pe una opusă. După ce intraţi la facultate, puteţi să vă luaţi de o grijă cu învăţatul. Acolo se predau nişte lucruri care nu vă folosesc şi de care nu-i pasă nimănui. Si asa, faceţi si voi vreo trei sau patru ani, timp în care daţi multe examene. Toate acestea pentru a vi se da o alta hârtie cu care vă înscieţi la masterat. Masteratul este un fel de facultate, dar funcţionează la fel. Diferenţa este că ceea ce se predă în facultate s-ar putea să vă mai folosească practic, ceea ce se face la masterat chiar nu vă foloseşte la nimic.

Apoi, după alţi doi ani, iarăşi vi se dă o hârtie şi faceţi doctoratul. Examene, predare, inutilitate, la fel. La sfârşit, după douăzeci de ani de educaţie, o să primiţi o hârtie foarte frumoasă şi colorată pe care o să scrie că sunteţi foarte bun, în sensul de “competent”. Hârtia respectivă trebuie să o duceţi la alţi oameni, care au şi ei sau nu hârtii, mai frumos sau mai urât colorate, care se uită la ea sau nu şi o pun la dosar sau în coş. După ce v-aţi săturat să vă tot plimbaţi cu hârtiuţa colorată, găsiţi o pilă, adică o cunoştinţă, un prieten, un amic, care să vă ajute să vă angajaţi să fiţi ce vreţi voi. Domeniul în care vă angajaţi nu trebuie să aibă vreo legătură cu ce aţi învăţat douăzeci de ani. Jocul se termină numai după ce primiţi hârtia colorată. Hârtia, de fapt nu vă foloseşte la nimic, dar este bine să o aveţi, doar aşa, în caz că găsiţi oameni care colecţionează asemenea hârtii colorate de la alţi oameni. Dacă nu aţi reţinut mare lucru, nu trebuie să vă faceţi probleme, se schimbă în fiecare an. Ceea ce este foarte important şi trebuie să reţineţi este că ceea ce se predă nu are nici o legătură cu realitatea, nu vă foloseşte la nimic, singurul lucru de care trebuie să aveţi grijă este să aveţi note mari. Dacă aveţi note mari, nimănui nu-i pasă cât de mult ştiţi. Fie că vă place sau nu, jocul a început…

Continuarea in numarul viitor

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • gabriel andronache: (25-7-2005 la 00:00)

    Spre deosebire de Mark Twain, mie mi-a placut scoala:)..si mi-ar placea si acum sa o iau de la capat, oricat de blamata ar fi.

  • ghita petrus: (25-7-2005 la 00:00)

    subscriu si eu la cele spuse de Gabriel.buna, rea, cum o fi, parca inca mai merita sa faci o scoala, doua. probleme sunt destule..rabdare sa fie.solutiile vad ca inceteaza sa apara. cred ca aceasta ar trebui sa reprezinte una din prioritatile noastre!ca de aruncat cu piatra toti suntem buni. ma incapatanez sa cred ca scoala e un mediu, alternativ daca vrei, de formare a individului.si tocmai datorita faptului ca am dobandit o asemenea educatie, putem face aceste observatii. incerc sa ma abtin de la a persifla din nou domeniul educatiei.poate sunt eu mai idealist de felul meu.sau poate o fi si scoala asta buna la ceva.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Editie de weekend – 7

Rubrica: "Mr. Hyde Park" Titlu: Binele raului Autor: Gabriel ANDRONACHE Intr-un minifestival cinematografic organizat la New York, au fost prezentate...

Închide
54.211.101.93