caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Părinți și copii: Despre predestinare și libertate

de (23-1-2011)
3 ecouri

Asumarea trecutului, inclusiv responsabilitatile politice ale unor oameni apropiati, este intodeauna o operatiune dificila din punct de vedere psihologic. Nu este un lucru usor sa faci distinctia intre familia biologica si cea politica. Dar a nu recunoaste lucruri ce tin de ordinea evidentei, a idealiza niste oameni numai pentru ca s-a intamplat sa-ti fie rude ori cunostinte apropiate, situatii in care vor fi fost cat se poate de normali, ori chiar tandri si generosi, ignorand rolul lor in miscarile totalitare (mai important ori mai putin important, acest lucru il evalueaza istoricii) tine de un subiectivism incurabil. Svetlana Allilueva a scris „20 de scrisori catre un prieten” in care a povestit lucruri ingrozitoare despre tatal ei, Iosif Vissarionovici Djugasvili-Stalin.  Marturia ei ramane proba irefutabila a implicarii lui Stalin in asasinarea marelui actor Solomon Mikhoels.  Baiatul guvernatorului nazist al Poloniei, Frank, a agonizat in textele sale privind responsabiltatea familiei sale. Cartea istoricului de la Berkeley, Yuri Slezkine, „The Jewish Century” exploreaza tocmai aceste relatii conflictuale, tensiunile pe care el le aseaza sub semnul unui paricid simbolic.  Sigur, Sergo Beria l-a romantizat pe monstrul sociopat care a fost Lavrenti Pavlovici Beria, dar alti copii ai magnatilor stalinisti au fost mai putin dispusi sa se angajeze pe panta distorsiunilor flagrante. Nepotul ministrului de externe stalinist din anii 30 a devenit cunoscutul disident Pavel Litvinov.  Din cartea lui Orlando Figes, „Whisperers” aflam ce rol important joaca azi, in miscrarea „Memorial” fiul lui Konstantin Simonov, un scriitor care a servit cu zel comunismul.

Fiul ministrului de externe al Poloniei stalinistului Boleslaw Bierut, istoricul Karol Modzelewski, a scris, in 1964, impreuna cu Jacek Kuron, unul dintre primele manifeste anti-totalitare din Europa de Est post-stalinista, a fost arestat si condamnat de regimul Gomulka. Ulterior, a fost unul dintre consilierii lui Lech Walesa si senator pe lista Solidaritatii. Fiul lui Rudolf Slansky, un stalinist ucis de colegii sai stalinisti in marea inscenare antisemita numita „procesul de la Praga” din octombrie 1952, a fost membru al Cartei 77 si a fost numit de Vaclav Havel primul ambasador al Cehoslovaciei libere si democratice la Moscova (la scurt timp dupa revolutia de catifea). Ginerele Anei Pauker, doctorul Gh. Bratescu, a scris lucrari excelente de analiza a terorii staliniste.  Fiul lui Matei Socor, autorul muzicii primului „Imn de Stat al RPR”,  istoricul Vladimir Socor, a lucrat la sectia de cercetare a postului de radio „Radio Europa Libera”, a scris studii remarcabile despre comunismul romanesc, est european si sovietic, si este in prezent un respectat analist al spatiului postsovietic.  Tatal poetului disident lituanian Tomas Venclova a scris imnul de stat al RSS Lituaniene, fiul sau a sfidat birocratia profitocratica. Mama lui Adam Michnik a fost autoarea unui manual stalinist de istorie pentru tinerii polonezi.

Am analizat pe larg propria mea relatie cu parintii mei, cu alte rude apropiate, in volumul de dialoguri „Ghilotina de scrum” aparut intr-o editie revazuta la Polirom acum cativa ani (tema e analizata in adancime in dialogul cu Adriana Babeti). Ma grabesc sa adaug doua lucruri: mai intai, faptul ca tatal meu nu a facut parte niciodata din CC, nu  a fost membru al aparatului suprem, nu a fost ministru, nici ministru-adjunct, nu a lucrat in si pentru Securitate.  A crezut in comunism, a propagat ideologia comunista, a fost un idealist, un „true believer”. Dar nu voi nega niciodata ca a facut parte din structurile care au impus indoctrinarea comunista. Doi, am considerat abuzurile comuniste abominabile, nu am detinut proprietati in Romania comunista, nu detin asemenea proprietati nici in cea post-comunista.  Analiza pe care o fac totalitarismelor secolului al XX-lea este inspirata de ratiuni profesionale si morale.  Daca ar exista un fel de predestinare, ori o maledictiune care ar interzice diferentele de viziuni dintre generatii, omenirea ar fi ramas pe veci osandita sa repete gestul lui Cain fata de fratele sau Abel (Scria Victor Hugo: „un eternel Cain tue a jamais Abel”). Ivan Turgheniev n-ar mai fi scris „Parinti si copii”.

Prea putini dintre copiii nomenklaturii din Romania au urmat aceasta cale si ma intreb de ce. Exista chiar un fel de reactie ultragiata cand vorbesti despre rolul lui Valter Roman (impingand devotiunea filiala in directia mistificarii istorice, Petre Roman continua sa-l priveasca drept un „anti-stalinist”, cand documentele arata ca Valter Roman a fost de fapt instrumentul sovieticilor si al lui Dej in eforturile de a distruge vointa de rezistenta a lui Imre Nagy in timpul deportarii din Romania, la Snagov); fata lui Pantiusa si a Anei Toma da interviuri din Israel, aparute la Bucuresti in „Jurnalul national”, in care vorbeste despre „omenia” tortionarului suprem din epoca stalinismului dezlantuit in Romania; Serghei Niculescu-Mizil si Oana Mizil, fiul si nepoata fostului propagandist de frunte al regimului comunist, sunt ofuscati cand se spune cine a fost tatal respectiv bunicul lor, un activist care a stat pana la capat langa Ceausescu, a votat tot ceea ce a cerut dictatorul.

Pe langa acestia, mai sunt si locuitorii subteranei, gata sa azvarle cu noroi in cei care indraznesc sa lumineze paginile tenebroase din trecut. Nu este vorba de oameni care isi exprima informat, rational si coerent opiniile. Ma gandesc la acei indivizi imorali, autodesemnatii procurori colerici, poluind cyberspatiul cu productii mereu indignate, perorand in numele unei stranii corectitiduni istorice, care (des)considera anticomunismul ca fiind, in oricare dintre ipostazele sale, inclusiv aceea civic-liberala, un alibi pentru extrema dreapta.  Ca si cum faptul ca Stalin a manipulat si a instrumentalizat cinic antifascismul ar compromite opozitia democratica fata de ambele  totalitarisme. O simptomatologie si o taxonomie a acestor reactii ar fi extrem de instructive si de benefice.

Ecouri

  • paraschiv grigorie: (28-1-2011 la 05:00)

    Bineinteles, copiii, nu pot influenta deciziile parintilor. Motivele sunt multe. Copiii, odata crescuti mari, pot sa aiba bunul simt de asi asuma parintii. De a nu le calca in picioarele crezul, actiunile, viata…Si, mai ales, de a nu fi „lupi moralisti”. Chiar daca lupul isi mai schimba parul, naravul ramane. Lupii nu-si prea parasesc haita!

  • Petru Clej: (28-1-2011 la 05:21)

    Vreți să fiți mai explicit, domnule Paraschiv Grigorie, care ar fi mai exact sensul comentariului dumneavoastră legat de acest articol?

  • somoila grigore: (31-1-2011 la 07:38)

    Vladimir Tismaneanu este,pentru mine cel putin,un excelent cunoscator al limbii romane.Marturisesc acum ca am avut unele rezerve privind ,,omul”.Dece?Ca sa fiu cinstit,din lecturile citite ,,piezis ”,nu-i vorba,si difuzate cu sarg de oamenii de..,,rau”,si sunt destui,cautatori cu lupa in paharul gol.Tot cinstit o spun,ca pentru ,,Volo Tismaneanu” am avut un sentiment de ciudata simpatie,hai sa zic,de compatimire,pentruca era bruftuluit ca este evreu.De evrei ma leaga amintiri de lucruri bune,de omenie si onestitate.
    Nu,nu spun asta pentru a ma da ,,bine”pe langa editorii si autorii evrei dela ,,Acum”.O fac pentruca prin acest articol Domnul Tismaneanu a pus cartile pe masa,nu numai pentru dansul,dar si pantru o serie de ,,urmasi”ai unor functionari ori sus pusi din era comunista,care ,,urmasi” se debarasasera de ,,crezul”comunist al parintilor.
    Domnul Tismaneanu a dovedit si dovedeste ca e un om de mare factura,pentruca la toate magariile si injuraturile incasate nu a raspuns cu aceeasi moneda,sau,daca a facut-o,a facat-o de o asemenea maniera ,ca cei vizati au trebuit sa umble si sa caute in dictionarul limbii romane,ca sa priceapa despre ce e vorba.
    Dela mii de km. spun Domnului Tismaneanu s-o tina asa.Vorba romanului:,,Sa traiti,ca ne trebuiti!”
    Cu toata stima,
    Grigore Somoila



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.12.74.138