caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Am eşuat la testul compasiunii

de (16-1-2011)

Pe parcursul anului 2010, declarat Anul luptei împotriva Sărăciei şi Excluziunii Sociale, au avut loc mai multe conferinţe şi s-au scris numeroase articole pentru a atrage atenţia asupra sărăciei copiilor şi a milita pentru ameliorarea acestei stări de fapt. Astfel, puternica organizaţie Eurochild a desfăşurat o campanie de anvergură sub genericul „Puneţi capăt pauperităţii copiilor”. Petiţia, iniţiată de ei şi semnată de 14.000 de persoane, cerea liderilor politici europeni să acţioneze cât mai rapid în interesul copiilor nevoiaşi. Conferinţa de la Örebro care a avut loc în luna noiembrie le-a prezentat participanţilor o imagine clară a diferitelor aspecte ale subiectului: răspândirea sărăciei în ţările din Uniunea Europeană şi din afara ei, modul de definire şi determinare a acesteia, precum şi programe pentru stăvilirea acestei situaţii.

Am avut şansa să particip la această conferinţă care a oferit o imagine comprehensivă asupra celor mai expuse grupuri de copii din Europa şi a problemelor cu care se confruntă ele (marginalizare, exploatare, dezvoltare în condiţii de stres, discriminare, vulnerabilitate, lipsă de perspective, eşecuri şcolare, absenteism şcolar, lipsa unui cămin, muncă la vârstă fragedă).

Însă cel mai mult m-au impresionat copiii sosiţi din diferite ţări europene care ne-au rugat să acţionăm pentru a modifica politicile şi practicile sociale cu impact asupra vieţii copiilor. Pe parcursul anului 2010, aceşti copii proveniţi din Belgia, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Portugalia, Ţara Galilor şi Anglia au jucat rolul de ambasadori la Eurochild, reprezentând organizaţiile cale lucrează cu şi pentru copiii aflaţi în nevoie şi promovează participarea copiilor. Aceşti copii ne-au supus pe noi, cercetătorii şi avocaţii specializaţi în problemele lor, unui test pe care, mă tem că nu am reuşit să-l trecem. Pentru a ne servi o lecţie despre diferenţa dintre vorbă şi faptă, au pus doi adolescenţi (un băiat şi o fată de 16 – 17 ani) să joace rolul unor cerşetori tăcuţi şi liniştiţi, aşezaţi la intrarea în Castelul Örebro, din Suedia, care găzduia evenimentul. În seara aceea rece, vântoasă şi întunecoasă participanţii se îndreptau grăbiţi către recepţia unde îi aştepta o întrunire plăcută şi o cină suedeză gustoasă, inclusă în taxa de participare. Fiind în mare grabă, abia dacă au aruncat o privire către tinerii care aşteptau tăcuţi, un semn de compasiune. Nu pot şti la ce s-au gândit ceilalţi participanţi, dar în mintea mea s-au învălmăşit mai multe gânduri: Cum se poate întâmpla aşa ceva într-o ţară bogată?! Sunt convinsă că aici există servicii adecvate pentru astfel de adolescenţi! Poate că sunt dependenţi de droguri. Nu am să le dau bani,pentru că  nu este un mod profesional de a acţiona. Pot face mai mult decât să-mi arăt doar mila. Oare ce ar crede ceilalţi dacă aş face aşa ceva? Dacă le-aş da bani, i-aş încuraja să se mulţumească cu ceva mărunţiş şi să nu apeleze la serviciile sociale.

Iată câteva clişee care servesc adesea drept scuză pentru a masca lipsa chefului de a face ceva pentru copiii şi tinerii aflaţi în nevoie.

A doua zi, la încheierea conferinţei, am avut posibilitatea să vizionăm imaginile în care treceam cu pas grăbit pe lângă aceşti tineri, discutând veseli între noi, întorcând capul în partea opusă, evitând să le punem vreo întrebare, convinşi fiind că ne îndeplinim îndatoririle în alt mod. Micii delegaţi nu au fost de acord cu atitudinea noastră, pentru că aşteptau să intrăm în discuţie cu ei, să întrebăm ce i-a determinat pe cei doi adolescenţi să cerşească şi să nu îi etichetăm drept dependenţi de droguri, judecând numai după aspectul exterior. Ar fi dorit să arătăm măcar cel mai mic interes faţă de un minor aflat, în mod evident, în nevoie. Aşteptând să-i ajute alţii, ne convingeam pe noi înşine că aveam datoria de a nu intra în vorbă cu ei ( poate asta îi va îndemna să se ducă acasă). Adesea, când un copil vulnerabil are nevoie de noi, ne imaginăm că va fi ajutat de serviciile sociale. E drept că serviciile sociale din Europa au progresat mult, însă au mai rămas multe aspecte neacoperite şi mulţi copii şi adolescenţi aşteaptă compasiunea, interesul şi ajutorul nostru. În calitate de ocrotitori ai bunăstării şi drepturilor copilului, aşteptau de la noi să îi întrebăm ce i-a determinat să cerşească, dar noi am căzut în aceeaşi capcană ca mulţi adulţi care, judecând după cum arată, îi categorisesc drept drogaţi sau vagabonzi. Comportamentul nostru nu a diferit cu nimic de cel întâlnit în majoritatea cazurilor de acest fel. Ne-am permis să credem că nu era nevoie să ne amestecăm în viaţa lor, sperând că problema lor se va rezolva şi fără ajutorul nostru. (poate că adolescenţii aceia se vor vindeca sau se vor întoarce în sânul familiei iubitoare)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.86.28