Tineretea este o varsta a sentintelor fara prea multa judecata. Varsta a treia tinde sa apartina rechizitoriilor fara sentinte, acestea din urma fiind lasate in seama a ceea ce-si inchipuie fiecare ca este Dumnezeu.
Pe la mijlocul traditional al vietii, deci oarecum in raport cu durata medie de viata asa cum ne-o imaginam doar probabilistic corect, ne dam seama insa ca orice am incerca sa facem, tot pierdem ceva. Orice cale am fi ales, tot ne-a lipsit ceva. Si este cat se poate de adevarat, logic si de bun simt. Daca realizam insa ca in aceasta ipostaza se afla coplesitoarea majoritate a semenilor nostri, parca mai e cat de cat o consolare.
Si totusi sunt unii dintre ei carora nu le lipseste nimic, nu le-a lipsit si nu le va lipsi niciodata. Intrebati daca li s-ar da sansa sa reia totul de la inceput daca ar lua aceleasi decizii, ei vor raspunde afirmativ. Singura explicatie pe care am gasit-o acestei stari de fapt este ca respectiva categorie este orbita de ceva. Mergand mai departe, am descoperit ca acel particular lucru care ii orbeste este dragostea de propriul destin, de ceea ce fac, de contextul in care traiesc. Absenta lipsei a ceva din viata nu este data de diversitatea, altfel nelimitata, a optiunilor de a faptui si de a gandi in toate directiile, de a avea bunuri nelimitate ori de a naviga in situatii absolut favorabile. Absenta lipsei vine din preaplinul cu altceva. Iar acest preaplin are puterea de a depasi orice, inclusiv instinctul de conservare, atunci cand el se manifesta sub forma dragostei.
Cu alte cuvinte, una dintre formulele magice ale fericirii este de a face ceea ce-ti place, nu ceea ce ti se spune ca este bine ori ceea ce, prin maini nevazute, societatea iti impune sa realizezi.
Ca traitor matur al anilor de inainte si de dupa 1989, am putut constata o modificare psihologica radicala pe care schimbarea de regim a adus-o tinerei generatii. O modificare pentru care tinerii nu erau si nu sunt inca pregatiti, pentru ca nici unul dintre politicienii, liderii de opinie, guralivii televizati de tot felul, nu le spune adevarul. Pe scurt, dintr-o lume sumbra, guvernata de o presa cenzurata si limitata la extrem, de o educatie proletcultista, promotoare de istorie falsa, dintr-o lume de restrictii si de autocenzura, s-a facut brusc saltul la o lume de oportunitati. Iar tinerii s-au napustit la aceste oportunitati incercandu-le cu toate cate le-au stat in putinta, imbaindu-se in binefacerile democratiei, libertatii si libertinajului, cu o apriga dorinta de a se molipsi de occidentalismul atat de frumos ambalat in Coca Cola, Ecstasy, Johnnie Walker, Ferrari, Dallas si Victoria Secret.
Nimic de zis, o astfel de reactie era necesara si utila. Dupa ani si ani de post inutil, meritau incercate toate cele pentru care s-a tanjit atatea generatii. Lumea de dincolo de Cortina de Fier a aparut unor popoare intregi nerabdatoare sa guste din fructele „lumii civilizate” ca o mireasa cu un pahar de sampanie in mana: vesela si permisiva, atat de permisiva incat multi s-au si grabit sa-si strecoare mainile prin decolteul rochiei albe.
Insa n-a venit inca nimeni sa spuna generatiei tinere din Romania (si iata, in curand se fac 20 de ani) ca valorile pe care societatea capitalista isi intemeiaza succesul nu sunt cele enumerate mai sus ci stiintele economice, matematica, cercetarea fundamentala, voluntariatul social, meseriile bine stapanite, egalitatea in fata legii si mai ales aplicarea acesteia. N-a venit inca nimeni sa le spuna tinerilor ca dragostea pentru propriul lor destin individual manifestata prin insusirea valorilor reale pe baza carora isi pot construi un viitor este de fapt cea care va face sa nu le lipseasca (sau, cel mai adesea, sa nu le fie de fapt necesara) nici o oportunitate dupa care astazi tanjesc.
Desigur, cei mai inteligenti cunosc aceste lucruri. Cati dintre ei lucreaza azi pentru angajatori romani? Cati dintre ei sunt azi sub papucul unei foste surazatoare mirese, metamorfozata intr-o dura femeie de afaceri?
Un punct de vedere ce ar trebui sa dea de gandit tinerilor din Romania ce isi mai imagineaza ca viata Occidentului se articuleaza numai din ambalajele ademenitoare.
Aici exista si tineri seriosi ce muncesc din greu si isi suporta scoala, ratele la masina etc. Ceea ce intra prin import in tara acum si se preia din plin este un subiect dezamagitor.
Emisiunile TV abunda in sani dezgoliti. Visul multora este o imbogatire rapida.
As sugera ca lectura romanul ORBIREA, al lui Elias Canetti. Este o lectie privind raportul mase si directionare a lor. Gasesc instructiv articolul si i l-am recitit fiului meu.
Stefan, de vidul de valori al tineretului contemporan se plangea recent si sefa serviciului secret englez (MI6). Ea crede ca acest vid al valorilor este responsabil pentru raspandirea religiei islamice in Vest (!) printre tinerii albi, care provin din familii odinioara crestine. Consider articolul tau binevenit.
Copilul tinut in saracie a scapat liber in magazinul cu dulciuri. Stie sa se controleze, sau se indoapa in nestire? E cu adevarat liber, sau e supravegheat discret, pana prinde gustul mierii, dupa care e pus la munca? Ce gaseste mana in decolteu? Poate e un ditamai clestele de care nu mai scapa pana nu plateste placerea cu tot cu dobanda!
Domnule Maier
articolul virste si oportunitati are o introducere interesanta si-o viziune semi-budista care ar putea fi o solutie filozofica de echilibru in viata (intr-o lume care traieste din dezechilibru continuu)
ca „traitor matur” (si eu) pre si post ’89 – in, si afara din tara, asi face urmatoarele comentarii:
– de acord cu lumea sumbra a comunismului (pe care tinerii nu o inteleg si nici macar nu o mai percep ca posibil fenomen recurrent). si asta e foarte periculos
– nu as idealiza capitalismul (ale carui valori ilustrate in articol par a fi din ce in ce mai putin aplicate in occident). cineva (F) zicea in 90: dupa caderea comunismului sa vedem cit o sa dureze capitalismul.
– avalansa de dupa caderea cortinei de fier era inevitabila. mai putin „evolutia” de continuitate post comunista din tara. dar oamenii fac ceea ce-i invata experienta lor de viata, nu neaparat ceea ce le spune un „guru” (vechiul complex de superioritate-izolare al „intelectualului roman”)
– poate reteta sucesului este deci sa ai o buna experienta de viata.
– dar citi di noi pot spune ca fac ceea ce le place?
– si atunci care este experienta lor?
– si astfel articolul ramine doar cu intrebari si fara solutii. in afara de poza-comentariu’ (reusit dar limitativ)
Incerc sa ma abtin, chiar daca nu reusesc intotdeauna, de a oferi solutii la probleme.
Ca autor de articole, sunt mult mai interesat sa generez teme de reflectie, pentru ca una si aceeasi solutie care merge pentru mine:
a. S-ar putea ca intr-un caz chiar aparent asemenator sa nu se potriveasca;
b. O solutie, daca nu are o andorsare de suflet a celui care o aplica si este doar tratata ca o reteta poate duce undeva, nimic de zis, dar parca nu cu aceleasi sanse si cu aceeasi satisfactie.
In profesiunea mea, pe de alta parte, va asigur, mi s-ar da cu temele de reflectie in cap daca as incerca sa traiesc doar din asta 🙂
Va multumesc pentru comentariile voastre.